„România – o țară în care-și spun cuvîntul dușmăniile politice personale” (Nae Ionescu)

E vorba de Mociornița? Răsfoiesc Ilustraţiunea română anul 1935, pentru a descoperi şi da la scanat fotografii de epocă interesante.
Remarc, printre altele:
– un fotoreportaj despre microbuzele navetă Bucureşti-Braşov cu plecare de la Autogara din Piaţa Victoriei. Prilej pentru a mă întreba unde Dumnezeu era autogara asta! Reţin o fotografie pentru a prezenta pe blog ursele din 1935 drept precursoare ale microbuzelor de azi
– o fotografie a doamnelor din conducerea societăţii Principele Mircea, la ieşirea de la Cotroceni, unde au fost pentru o peliculă pe Regina Maria.
Printre cele trecute în explicaţii: D. Mociorniţa. O fi din familia Mociorniţa? Rose Marie Mociorniţa o fi ştiind de această poză?

*

Despre Siguranță. Din publicistica lui Nae Ionescu îmi atrage atenția această referire la Siguranța din anii interbelici:

„Începînd cu mult înaintea războiului, noi am procedat la o reorganizare a poliției. Dar, ca în toate țările de dușmănii politice personale, grija cea mare nu a mers către poliția apărătoare a vieții și bunurilor cetățenilor, ci către așa numita «siguranță generală a statului»”. (Nae Ionescu, Premii pentru polițiști, în Cuvîntul din 20 august 1927).

Nae Ionescu ne dezvăluie aici un amănunt senzațional:
Siguranța, practic Poliția politică a regimurilor interbelice, s-a dezvoltat la noi, deoarece România e una dintre țările în care își spun cuvîntul dușmăniile politice personale.

*

Despre Serialul Fringe. Am început la Găgești, deoarece Star Trek cerea un WiFi mai dificil de dobîndit în căsuța cu stepperul pentru exerciții, Fringe, un serial recomandat de un cinefil drept un Dosarele X adus la zi. Într-adevăr, materia e cea din Dosarele X:

Întîmplări la hotarul dintre știință și fantezie prin exploatarea credințelor obscure în cuceriri științifice terifiante folosite de Guvern în interese militare și evident în secret. Din ce-am văzut pînă acum – nici jumătate din Sezonul 1 – Fringe mi se pare superior Dosarelor X prin sugestia unei intrigi la nivelul întregului serial. Imitînd serialul polițist, Dosarele X avea drept mecanism descoperirea și rezolvarea unui mister în fiecare episod de către cele două personaje, condamnate de la un punct încolo să slugărească din greu la tracțiunea serialului, fără a produce o minimă noutate. Fringe ne lasă să credem chiar de la început că înseși personajele centrale nu sînt ceea ce par a fi, că la un moment dat vom descoperi adevăruri sinistre despre fiecare dintre ele. Singura mea întrebare după jumătate din sezonul 1 e cum vor reuși producătorii să nu epuizeze personajele centrale cîtă vreme toanele profesorului se repetă, cum se repetă și bombănelile fiului la asemenea toane. Indiferent de aceasta, Fringe seduce, asemenea lui The 100, a lui Star Wars prin neobosita născocire a cazurilor de science fiction. Modernitatea cazurilor face din Fringe un serial net superior Dosarelor X.