Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
Să construim, acesta e cuvântul de ordine
Cum vor trebui să arate oraşele ţării de mîine, Bucureştiul îndeosebi? Cum va trebui să se construiască într-o ţară afectată de război? Astfel de întrebări dramatice, dominând publicistica marilor scriitori în anii 1944-1947, îşi au izvorul în realităţile acestei perioade de mari dezbateri privind viitorul României. Ca, de altfel, în întreaga Europă, marile spirite de la noi intuiau că ieşirea din război impunea o schimbare radicală în modul de a aborda problemele ţării. ţării.
Incontestabil, răspunsul marilor scriitori, aşa cum se conturează el din publicistica semnată la Adevărul, Fapta, Semnalul, Jurnalul de dimineaţă, Timpul, Naţiunea, Dreptatea nouă, este unanim:
O Românie a viitorului, atât de invocată în aceşti ani, nu poate fi concepută fără construcţii grandioase, care să aducă oraşele, Bucureştiul îndeosebi, în lumea modernă.
Continuând, de fapt, o atitudine anterioară, cel mai activ scriitor al anilor 1944-1947, G. Călinescu, reia, ori de cîte ori se iveşte prilejul, pledoaria pentru construcţia cu privirile spre viitor:
„Ce-avem de făcut de aci înainte? Să construim în adevăratul înţeles al cuvîntului. Nu ne trebuie numai pîine, avem nevoie de biblioteci, de teatre, de spitale, de oraşe”. („Ce e scriitorul”, Naţiunea, 19 octombrie 1947).
Pledoaria pentru o politică îndrăzneaţă, de mari orizonturi, în domeniul edilitar, se iveşte nu numai din înflăcărarea specifică acestei perioade de aprigă şi controversată dezbatere a viitorului României, dar şi din amărăciunea pe care o lasă în sufletele scriitorilor realitatea oraşelor ţării, a Bucureştiului. O suită de articole tipărite de Victor Eftimiu în Adevărul sub genericul Aspecte bucureştene au drept notă comună constatarea şi denunţarea meschinăriei, pitorescului ieftin, haosului şi urîtului din imaginea capitalei:
„N-ai o stradă dreaptă, la capătul căreia să ţi se odihnească privirea pe un monument ridicat în mijlocul unei pieţe; n-ai o înşiruire de case la fel, într-un stil unitar, pe aceeaşi aliniere, cu un trotuar larg, pe care să te plimbi cu voie bună. N-ai edificii monumentale – o primărie, o catedrală, o operă, un trotuar, un palat cultural, o pinacotecă, nici unul din bulevardele şi instituţiile majestuoase ce transformă oraşul de provincie într-o metropolă” („Cum s-a construit şi cum construim”, Adevărul, 2 octombrie 1947). Spectaculos patetic, făcînd largile-i gesturi specifice, G. Călinescu lansează un strigă de alarmă:
„Suntem în urma tuturor naţiilor în privinţa bunurilor publice şi nu oferim poporului nimic. Pretinşii noştri zgîrie nori sunt nişte bordeie mari pentru speculă, aşa de şubrede, încît Carlton s-a prăbuşit la cea mai neînsemnată scuturare a pămîntului” („Construcţie”, Tribuna poporului, 6 ianuarie 1946). Cu o deosebită forţă plastică, marele scriitor remarcă în Discursul rostit în Camera deputaţilor la 12 decembrie 1946, în cadrul discuţiei la Mesajul Tronului, text publicat în Naţiunea din 15 şi 16 decembrie 1946:
„Deunăzi, venind înspre acest mai mult sau mai puţin palat şi privind – eu sunt o fire contemplativă – spre cupolă am călcat cu picioarele într-o băltoacă din piaţa numită cu nume pompos Piaţa Naţiunii. Veţi zice, trecem prin condiţiuni grele, nu avem mijloace! Este adevărat. Nu stăm pe roze, cum a spus un vestit împărat mexican care ardea pe rug. Aceste lucruri sunt însă dinainte, din vremea cînd aveam mijloace de a face mai mult, de atunci cînd aveam mijloace mai mari decît alte naţiuni. (…) Românii merg în străinătate să vadă muzee, văd colonade, văd metrouri, se entuziasmează o clipă, dar cînd se întorc acasă se potolesc, se resemnează, şi 414 deputaţi calcă în băltoacele de pe pseudotrotuare, sau cel puţin cei care nu au automobile”.
Fireşte, căutînd cauzele acestei situaţii prezente, marii scriitori le găsesc, printre altele, în mentalităţile tipice României ???. Din acest punct de vedere articolele publicate de Tudor Vianu, G. Călinescu, Victor Eftimiu, Cezar Petrescu, Camil Petrescu, în anii 1944-1947, alcătuiesc o sarcastică radiografie a tarelor unui cetățean format la şcoala pitorescului balcanic. Într-un articol de excepţie cum este Spiritul reconstrucţiei, semnat în Democraţia din 1 ianuarie 1946, Tudor Vianu acuză preocuparea păguboasă pentru satisfacerea exclusivă a nevoilor prezentului, absenţa simţului responsabilităţii faţă de generaţiile viitoare cărora trebuie să li se lase moştenire construcţii măreţe:
„Adeseori, observând chipul în care au fost construite în trecut nu numai locuinţele noastre particulare, dar şi acel în care au fost făcute lucrările publice sau monumentele de artă, ne-am putut plânge de lipsa lor de durabilitate şi de monumentalitate. Este ca şi cum oamenii trecutului ar fi avut o zare îngustă în privirea lor asupra timpului şi nevoi ca acelea ale unor mici gospodari provinciali. Este adevărat că sentimentul istoric a fost destul de puternic printre noi, dar mai cu seamă în orientarea lui către trecut, în înclinarea, mereu manifestă, de a întări legăturile cu originile şi cu vremurile mai vechi. Ne-a lipsit însă, în gradul lui cel mai înaintat, sentimentul istoric orientat către viitor, simţul răspunderii supreme faţă de generaţiile cele mai îndepărtate, cărora se cuvine a le lăsa lucruri statornice, aşezări măreţe”.
Meschinăria edilitară, harababura din construcţiile bucureştene sunt puse de către Victor Eftimiu pe seama intereselor proprietății private, deșănțat afirmate în absenţa unei supravegheri din partea administraţiei:
„Cutare bogătaş bucureştean, fruntaş politic, a îndrumat strada sau bulevardul ca să-şi pună în valoare imobilul propriu; puţin le păsa acestor privilegiaţi de interesul general, de nevoile şi estetica oraşului”. („Casa galbenă, Adevărul, 5 decembrie 1947).
Nimic nu-l revoltă mai mult pe G. Călinescu decît absenţa spiritului civic, a viziunii constructive din dezbaterea problemelor de bază ale României, din psihologia multor concetăţeni. Articole ca Teatrul Naţional (Lumea, 25 noiembrie 1945), Politica studenţilor (Naţiunea, 27 martie 1946), Orizont închis (Naţiunea, 29 martie 1946), Nu te canoni (Naţiunea, 5 ianuarie 1947), Să omorîm timpul! (Naţiunea, 6 ianuarie 1947), sunt tot atîtea incriminări ale somnolenţei din gîndirea şi acţiunea unor contemporani. Individualismul, semn al rămînerii în urmă, e acuzat în primul rînd:
„Suntem o naţie de individualişti, preocupaţi fiecare de soba lui, de sufrageria lui, de apartamentul lui, pe dinăuntru. Nu trăim încă civic, în agora, ca grecii antici, nu simţim nevoia unui oraş ca locuinţă publică. Pentru asta mai trebuie educaţie”. („Teatrul Naţional”, Lumea din 25 noiembrie 1945).
Marile proiecte întîlnesc, observă G. Călinescu, scepticismul ieftin al unora:
„Este la noi o spaimă de orice bun colectiv, de orice întreprindere măreaţă. Să vină cineva şi să propună să facem un metropolitan (…) şi mă prind că mulţi vor exclama: Asta ne mai trebuia! Noi, ţară «necăjită»”. („Orizont închis”, Naţiunea, din 29 martie 1946.)
Potrivit marilor scriitori, realizarea unor mari proiecte edilitare, construirea unei Românii pentru ziua de mîine cer înainte de toate muncă susţinută:
„Nu aşteptaţi minuni de la teoriile economice, de la criticile trîndavilor şi de la comorile nevăzute. Puneţi mîna pe sapă, pe ciocan şi pe mistrie. Săpaţi, ciocăniţi, zidiţi. Şi făcînd toate acestea, cîntaţi primăvăratic. Cîntecul întăreşte braţele, mîrîitul critic le slăbeşte. Grîul nu creşte nesămănat şi zidurile nu se ridică singure în faţa mîinile înfipte în şold. Unii zic că ne trebuie capital şi muncă, eu cred că ne trebuie muncă şi iar muncă.” (G. Călinescu, „1 Mai 1946”, Naţiunea, 2 mai 1946).
La capătul unei serii de articole din Semnalul consacrate în principal construcţiei ţării, Cezar Petrescu ajunge la o concluzie axiomatică:
„Miracole nu avem a aştepta de la nimeni. Miracolul dormitează în noi. Numai cîţiva ani de muncă, de muncă disciplinată şi creatoare pentru a înceta să mai fim săraci în ţară bogată.” (O nouă medalie a muncii. Semnalul, 14 septembrie 1947).
Cîrtirii, ironiei ieftine specifice multor concetăţeni, trebuie să le ia locul neîntîrziat participarea activă:
„Să punem cu toţii umăr lîngă umăr, pentru a contribui efectiv la înfăptuiri, nu să ne roadem coatele la cafenea, cîrtind cu sau fără temeiu, opunînd celor care lucrează, competenţa celor care perorează, dar n-au plantat un pom în viaţă, n-au bătut un cui” („Între sat şi oraş”, Semnalul, 30 septembrie 1947)
Într-un timp al confruntării cu mari probleme economice şi politice (Tratatul de pace de la Paris, reconstrucţia, seceta, inflaţia, tensiunea între partide, reaşezarea lumii, lichidarea mentalităţilor trecutului imediat), marii noştri scriitori aveau forţa de a birui clipa şi a privi în viitor.
N-ar fi cazul să-i imităm?
Comentarii
Alte vremuri, alta perspectiva asupra viitorului.
Ca ascultator zilnic al emisiunilor dvs. La Gold FM pun o intrebare:
Ce ar fi dacă am privi evenimentele de la începutul anului 2024 dintr o altă perspectivă ?
Ce ar fi dacă am aranja puzzle ul evenimentelor din primul trimestru al anului 2024 sub o altă formă, care să ducă spre un alt rezultat, mult mai dramatic pt Romania ?
Să luăm câteva ipoteze de lucru prin prisma cărora să rearanjăm evenimentele primului trimestru :
A) începutul anului în SUA a debutat sub posibila dezagregare a societatii americane si chiar perspectiva unui război civil – mai multe instituții statale anunțând că nu mai ascultă de guvernul federal și multe alte aspecte cunoscute la care nu mai insist acum.
B) De ce credeți că tot ce se întâmplă la noi este pentru binele interesului național și social al României ?
C) Transformarea Europei din 1989 a avut ca variantă și mutarea granițelor sferelor de influență de pe zidul Berlinului pe zidul Carpaților rezultând o lume bipolară ortodoxo-catolică. Credeți că acest plan mai este valabil/posibil și astăzi (cel putin in partea care ne intereseaza pe noi – integritatea teritoriala a Romaniei si o posibila enclavizare in zona Transilvaniei) ?
– Varianta ideală pentru coagularea națiunii americane in aceste momente ar fi un nou Pearl Harbor. Iar acest nou Pearl Harbor se numește astăzi bau-bau-Putin, fie că vorbim de un posibil atac asupra unei țări membre NATO, fie că vorbim de amestecul în treburile interne ale unei țări membre nato prin punerea în valoare a unor partide manipulate de Moscova, fie prin manifestații de stradă care să conteste alegerile sau să genereze tensiuni si lupte pentru afirmarea unor forțe politice antioccidentale/suveraniste, fie prin orice altă variantă prin care acest bau-bau-Putin să fie arătat națiunii americane ca pericol iminent. De la începutul anului am vazut – și la noi dar și în restul Europei – fapte si “trompete” care împing spre validarea acestei directii.
Iar dacă acest “eveniment” se va întâmpla atunci este justificată – si in fata natiunii americane dar si pentru restul lumii – atat implicarea în Ucraina dar și celelalte ticăloșii făcute împotriva umanității în timpul pandemiei – acțiunile protagoniștilor politici fiind astfel justificate și iertate. Iar aici este de ajuns să ne uităm la cei care promovează bau-bau-putin de la începutul anului și până acum
La noi începutul anului a debutat cu manifestația fermierilor pe care cineva a dorit cu ardoare s o transforme într un maidan ucrainian. Spun asta pentru că manifestația fermierilor a avut câteva ciudățenii :
1) a apărut o armă îndreptată împotriva manifestanților cu cele două variante de manipulare – fie jandarmul “pierde arma” catre manifestanti si atunci manifestatia reprezentau un pericol spre care se putea îndrepta statul cu toată forța lui, fie manifestații vad că se scot arme de foc împotriva lor – ca la revolutia din 89 – si acest lucru inflameaza situatia sociala. Arma de foc fiind interzisa prin lege ca mijloc de a descuraja/imobiliza manifestantii ma asteptam ca un procuror militar sa ancheteze imediat cazul – atat împotriva celui care a ieșit cu arma împotriva manifestanților cat și a celor care au dat ordin/permis ieșirea armei din unitate către manifestanți. Dar NIMIC …
2) Apoi altcineva a insistat ca manifestații să pătrundă în centrul Bucureștiului fiind deja rezervată (si aprobata la nivel de primar general) o zonă în care aceștia puteau să vina, deși nimeni dintre manifestanți nu a cerut asta. Manifestantii n-au “muscat nada” …
Am relevat doar doua ciudățenii deși au fost mai multe – cea mai relevantă dintre ele fiind faptul că sindicatul polițiștilor a spus clar și răspicat că va fi de partea manifestanților în cazul în care lucrurile vor degenera în acțiuni de forță.
Ce știa sindicatul polițiștilor și noi nu știm ?
În tot acest timp președintele României nu a avut nicio intervenție și nu și-a exprimat nicio părere despre manifestația fermierilor. Mai mult acum apare pentru prima dată povestea casei sultanului și a posibilei plecări a președintelui, înainte de terminarea mandatului, spre o funcție la vârful UE.
Cine să fie artizanul discret al acestei instigări spre maidan ucrainean? Să nu uităm că un anume consilier pe securitate de la Cotroceni se numește Constantin Ionescu, care este de fapt, daca nu ma insel, fostul ministru de Interne Constantin Dudu Ionescu artizanul mineriadelor sângeroase de pe podul de la Stoenești… Coincidență oare ?
Tot acum, ca și cum totul ar fi în desfășurare sau gata realizat, apare o vizită la nivel înalt de la Kiev care cere României garanții de securitate .
Care să fie acele garanții de securitate – pentru că securitatea Ucrainei pe frontul de vest este asigurată, unitar, de NATO si UE. Atunci a fost vorba de altceva, de alțe garanții ? Garantii ca nu vom cere teritoriile cu romani din Ucraina chiar daca vom ajunge sa pierdem Transilvania printr-un haos social-politic ? E o variantă care poate fi luată în calcul atâta vreme cât oficialii n au declarat nimic despre aceste cereri de garanție de securitate din partea Ucrainei
Așa s a încheiat prima parte a puzzleului din acest an.
Și cum totul are un preț – chiriașul de la Cotroceni n-a mai plecat la vârful UE , casa sultanului a rămas fără scop, pentru moment,iar inițiatoarea venirii fermierilor la manifest în centrul capitalei, doamna șoșoacă, a început să aibă probleme în familie.
Dar cum nu numai administrația americană are nevoie de un “eveniment” major de tipul Pearl Harbor încep să apară si trompete externe care să anunțe iminența unui pericol ‘bau bau putin’ și aici o să vedem atât pe Macron al Frantei cât și pe Ursula…a UE – venita la un congress si o discutie “tet-a-tet” la Bucuresti, ambii vb probabil sub presiunea venirii scadenței pentru ticăloșiile făcute în perioada pandemiei.
Tot acum apar și germenii pericolului putinist reprezentat de Simion-aur sau de orice altă entitate politica sau media care are alte puncte de vedere asupra realității – si apar primele incercari de “scoatere in afara legii” si CENZURA dura a informatiei.
Apare iar pe firmament terminarea mai devreme a mandatului chiriașului de la Cotroceni de aceasta data cu variant plecarii lui undeva în conducerea NATO. Reapare deci mai viguros povestea casei sultanului. Deși nimeni nu susține real candidatura președintelui României la conducerea NATO e destul de vizibil ca nu putea face asta fara un sprijin – sprijin puternic din moment ce arproape nimeni nu contesta aceasta candidature ( ghici ci-sua-perca cene-I putearea care nu poate fi contrazisa de nimeni in cadrul organizatiei ?) Formal, SUA va da destul de tarziu o dezmintire.
Tot in această direcție se bagă bani mulți pentru ca sondajele să arate un nou “câștigător sigur” la prezidentiale, tot produs al nato, prin domnul Mircea Geoană, băgat cu insistență la înaintare, doar, doar, aici în România va fi “la butoane” cineva care să producă ‘evenimentul’
Faza a treia arată crearea cu bună știință a unui haos în alegerile din România unde ba se comasează alegerile, ba sunt candidați comuni pe liste fiind aleși oameni fără nume/valoare politica (care sa genereze contestatii in strada in cazul unei “majoritati in alegeri”), ba se modifica listele si candidatii, ba se devansează alegerile prezidențiale de la noi cu două luni înainte de alegerile din SUA și nu după o lună – in decembrie – așa cum era stabilit, legal, initial, așteptându-se probabil ca chiriașul de la Cotroceni sa fie contestat in strada pt a justifica amestecul din est.
Procesul electoral nu are programme, teme majore, dezbateri, nu are nici o directie practica…iar procesul electoral pentru Bucuresti e o butaforie, o mascarada care sa propulseze ca si castigator pe actualul primar …care are “umbrella” de peste ocean. Oricum nimeni nu se prea inghesuie sa preia conducerea Romaniei in perioada dificila care ne este sortita a urma …Doar dans si piruete politice
Ca ultim argument – ciudatenia faptului ca institutiile de publicitate dar mai ales televiziunile s-au “cumintit” desi prin comasare li se reduce masiv din activitatea de baza si pomana electorala (pe care o au doar o data la 4-5 ani). Nici una din institutiile amintite mai sus nu vorbeste de incalcarea Constitutiei prin haosul electoral creat… desi subiectul e “fierbinte”.
Haosul generat cu bună știință poate duce oricând la contestări massive ale alegerilor în stradă, cu effect de maidan ucrainean.
Se vede destul de clar cum nu mai contează ordinea constituțională sau binele national/social ci contează doar o harababură care să genereze ‘evenimentul’. Cati joaca stiind “finalul” si cati joaca “in orb” …probabil nu vom afla niciodata
Doar candidature d-lui Cosmin Gusa …strica socotelile
Credeți că putem privi lucrurile și așa??
Sa construim ???!!!! Ce ? Cu cine ? Cu ce ??
Nu avem proiecte, forta de munca cu calificare, industrie orizontala. Romanul este: nesimtit, lenes, las si…cam prost.
S-a tot spus: Radulescu-Motru, M.Eliade, N.Crainic, Cezar Petrescu etc. Stim cine suntem…ne schimbam ??? Putem ???
Daca nu, asteptam investitori din China, India,Turcia (ma refer la investitii materiale si nu de portofoliu) si…suntem slugi
intr-o tara care nu ne mai apartine.
Obs. cu „intelectuali”: „blestematii de ingineri au distrus peisajul” zicea T.Arghezi. De ce nu stati in bordeie ? E mai „eco”.
Este o realitate ceea ce spun, o tolerez de nevoie, dar nu sunt sluga idiotului indiferent de pozitia sociala pe care o ocupa
vremelnic.
Munca , disciplina ? Pt asta e nevoie ca unu’ sa puna bata pe noi .
Mi-a plăcut ideea că „Miracolul zace în noi” Asa este și azi. Avem nevoie de multă muncă și disciplină și fără corupție.
Bun articol ! Ar trebui republicat de ziarele,televiziunile și site-urile prietene ! Mentalitatea este aceiași și acum,in mai 2024 !