„Să ne îmbătăm doar cu bucuria, cu acest soare al libertăţii, nu cu băuturi alcoolice”

La un taifas zis de Stelian Tănase conferinţă de presă, Mircea Dinescu declară nu fără umor, despre emisiunile pe care urmează să le facă la TVR, că revine pe micul ecran al Marii Televiziuni Naţionale, după 25 de ani, din după-amiaza lui 22 decembrie 1989, cînd postul a făcut cel mai mare rating din istoria sa, deşi, la vremea respectivă, nu se măsura aşa ceva.

În după-amiaza lui 22 decembrie 1989, românii se uitau la TVR pentru a găsi răspunsurile la întrebările provocate de prăbuşirea regimului Ceauşescu.
Temperatura receptării era aceeaşi cu temperatura emiterii: rece, serioasă, gravă, politică.

N-a trecut mult timp şi românii au revăzut transmisia în direct pentru a se ului de formidabila manipulare la care se dădea postul ceauşist devenit neocomunist şi pentru asta pricopsit cu un L în coadă.
Eu însă de cîte ori revăd fragmente din balamucul cu pricina mă stric de rîs la patetismul de ceapă murată al mutrelor vigilente care se perindau în acele zile pe micul ecran devenit Marele Iarmaroc.
Nu pot să nu observ că din adîndurile sufletului românesc au ţîşnit la suprafaţă, pentru a devenit texte comice, paranoile denunţate de I.L. Caragiale în Conul Leonida faţă cu reacţiunea.

Tema Patriei în Pericol face ravagii în plan comic.
Teodor Brateş, văzut de mai toţi ca un ticălos, cînd el, de fapt, era doar caraghios, descoperă o vastă conspiraţie contrarevoluţionară a şefilor de bodegi:
„Teodor Brateş – Bucuria poporului nostru este nemărginită pentru această mare victorie, dar, fraţilor, nu transformaţi această bucurie într-o bucurie a trădătorilor, a provocatorilor. Iată ce vreau să vă spun, primim informaţii că se dă băutură gratis în cîrciumile din Bucureşti, să îmbete oamenii, să-i incite la dezordine, la acte care se pot întoarce împotriva noastră. Să ne păstrăm demnitatea de oameni, să nu ne îmbătăm. Să ne îmbătăm doar cu bucuria, cu acest soare al libertăţii, nu cu băuturi alcoolice. Este absolut necesar ca toţi să ne păstrăm calmul, cumpătul, să nu răspundem la aceste provocări, pentru că a da acuma băutură oamenilor înseamnă o provocare, o provocare împotriva poporului (aplauze)“.

Presa şi literatura stalinistă, îmbrăţişînd misiunea de a demasca duşmanul de clasă, m-au făcut să rîd în hohote, cînd le-am parcurs pentru Istoria literaturii proletcultiste, prin năzbîtiile prezentate cu maximă seriozitate drept acţiuni ale duşmanului de clasă:
De la lăsarea dinadins în paragină a ogorului pentru a-i lipsi de hrană pe oamenii muncii de la oraşe pînă la proasta interpretare dinadins a chiaburului într-un spectacol de teatru pentru ca cei din sală să nu-l mai urască.

În 1956, o dată cu destalinizarea, uneltirea duşmanului de clasă dispare din literatura şi presa noastră.
Revine cu putere peste trei decenii în decembrie 1989.
Era şi normal.
Reveniseră la putere staliniştii din vremea lui Dej, în frunte cu Ion Iliescu.