Să Râdem cu rapsodul Ion – inteligența artificierilor

Azi, 26 martie 2024, când scriu aceste rânduri, SRI se sărbătorește cum știe mai bine, prin muncă.

De dimineață m-a sunat o doamnă din Pakistan ca să-mi spună că mi s-a aprobat reducerea cu 40% a facturii pentru telefonul mobil. Știa numerele de telefon ale familiei mele, adresa de email, iar în timp ce vorbeam mi-a schimbat parola. I-am urat ani lungi de pușcărie, mi-a răspuns indignată că nu înțelege cum de oamenii pot refuza așa oferte, plângându-se probabil colegilor de centrală telefonică prin satelit de pierdere de timp. Sunt orașe în nordul Indiei care au trecut de la comuna primitivă la educația gen Dubai de când s-a descoperit internetul. Primul ministru al Indiei nu a ordonat anchete, în fond și englezii au furat de la ei și i-au mai și divizat. Doamna de la telefon vorbea o engleză pakistanezo-indiană perfectă. În naivitatea mea, cred că serviciile secrete ar trebui să mă protejeze de așa furtișaguri și nu să lase toată povara pe scamatoria programelor anti-virus.

Cu câțiva ani în urmă m-a sunat o prietenă din București. Am vorbit câte în lună și în stele până ne-a oprit banda. Ori angajatul SRI vărsase cafeaua pe tastatură, ori căzuse cu nasul pe maus. Banda a început să se deruleze, reamintindu-ne ce discutasem timp de cincisprezece minute. Un fel de „Cetățeană Liliana, recunoști că ai spus că se fură?”, „Se fură, să trăiți!”.

Și la prima mea venire pe Facebook și la a doua am văzut cum mi se furau, chiar pe sub nasul meu, notificări, cum au fost interschimbate numele prietenilor, cum au fost reduse contoarele vizualizărilor, până și pe bloguri, cum s-au limitat propagările când spuneam ce nu convenea politicilor de state și guverne și cum mi se dădea avânt când le plăcea ce citeau. Motanul Arpagic să trăiască, căci fericiți acei ce se chinuie să înțeleagă, aceia vor deveni critici de artă cu drepturi depline!

Am prieteni în SRI, ca și masonii ei nu ies la pensie când primesc fluturașul. Am și prieteni tefeliști, și monarhiști, și comuniști, am prieteni de toate felurile, rolul meu de prieten nu e să-i poticnesc, ci să-i ajut să se ridice. Dacă vor, unii se aruncă precum copiii răzgâiați pe podeaua supermarket-ului și urlă că vor ciocolată.

Întorcându-ne la treburi serioase, ați observat că SRI funcționează la fel și cu director și fără? Pe domnul Hellvig cred că l-au făcut să plece din cauza numelui, era o perpetuă aduce aminte că pentru ei urma „Infernul”, domnul Dante oferindu-se să le fie naș. Zis-a în Cântul 32:

“De-ar fi să am cuvinte potrivite

cu-adâncul sur ce poartă-n spate-o lume,

cuvinte grele, aspre şi dogite,

mi-aş stoarce mintea strop cu strop s-adune

în versuri miez; dar fiindcă n-am s-aleagă,

cu teamă încep şi cu-ndoieli a spune.

Căci nu-i uşor, nici lucru nu-i de şagă

s-arăţi ce-ascunde-al lumii fund în pivă,

şi nici de grai ce abia-abia se-ncheagă.” (Dante, “Divina Comedie”)

26 martie este ziua SRI, fugar de răspundere cunoscut și sub numele de Siguranță sau Securitate, îngrijorat că ar putea prins și ar trebui să plătească ani grei de pensie alimentară. I-ar plăcea să-și legalizeze aspirațiile la mâna “Republicii” lui Platon, drept pentru care s-a grăbit să lanseze holograma Ion – un proiect de Românie educată bazat pe lista de școli și cursuri absolvite de premierul Ciolacu.

Eu, totuși, mulțumesc SRI că m-a păstrat smerită, fără iluzii de faimă și păcat de influensăreală, mai ales acum, la ceas de post și iubire de Isus.

Le dedic SRI-știlor un fragment din povestirea “Țara orbilor”, de H.G. Wells, publicată în 1904, nu înainte de vă face un scurt rezumat. Încercând să scape de cruzimea colonizatorilor spanioli, Nuñez, un alpinist amator, alunecă de cealaltă parte a muntelui și dă peste o vale locuită de orbi. O boală demult uitată i-a lăsat pe toți fără vedere. Nuñez și-a dat seama că era șansa lui de a străluci, în fond până și omul cu un ochi e rege în țara orbilor! A crezut că va face furori, dar orbii nu înțelegeau despre ce vorbea pe când încerca să le spună ce vedea în jur. Până la urmă a fost angajat de unul din înțelepții comunității și s-a îndrăgostit de fiica cea mică a aceluia. Înțelepții au hotărât să-i dea mâna fetii doar dacă renunța la ochi. Fata îl încuraja și ea să renunțe la prostia de a vedea. În dimineața operației, alpinistul a început cățărarea spre a se întoarce înapoi acasă. Într-o ediție mai nouă, H.G. Wells a schimbat finalul povestirii, obligându-l pe Nuñez să salveze și fata. Fragmentul pe care l-am tradus e din momentul în care înțelepții îi hotărăsc soarta. Îl numeau pe alpinist Bogota, pentru că la început încercase să le explice din ce oraș frumos venea, iar ei crezuseră că provenea dintr-o specie cu limbaj rudimentar.

“-L-am examinat pe Bogota, a spus, și nu mai am dubii. Cred că poate fi tămăduit.

-E ceea ce speram să aud! a spus bătrânul Iacob.

-I-a afectat creierul, a continuat doctorul orb.

Înțelepții începură să murmure aprobator.

-Ce anume îl afectează?

-Ah! exclamă bătrânul Iacob.

-Ăștia, spuse doctorul, răspunzându-și singur la întrebare. Acele bizare chestii care se numesc ochi și care există doar pentru că fața avea nevoie de niște adâncituri ca să pară mai agreabilă. În cazul lui Bogota, ochii sunt problema, i-au afectat creierul. Sunt bulbucați, au gene și pleoape care se mișcă continuu, atrăgând atenția și enervând creierul.

-Da? se minună bătrânul Iacob. Da?

-Și mai cred, cu mare grad de certitudine, că pentru a-l însănătoși complet nu e nevoie decât de o simplă operație – să îndepărtăm chestiile alea enervante.

-După aceea va fi în toate mințile?

-Mai mult ca sigur, va deveni un cetățean model.

-Mulțumim lui Dumnezeu pentru știință! mai spuse bătrânul Iacob și se grăbi să-i dea lui Nuñez vestea cea bună.” (Wells, p.483)

P.S. Pentru cei interesați de începuturile serviciilor secrete moderne, fala și mândria masoneriei, urmăriți filmul lui De Niro “The Good Shepherd”.

Bibliografie:

Dante, Infernul, Divina comedie, Cântul XXXII, preluat de pe Poeții noștri

https://poetii-nostri.ro/dante-alighieri-infernul–cantul-xxxii-poezie-id-8347/

Platon, Ion, preluat de pe Proiectul Gutenberg

https://www.gutenberg.org/files/1635/1635-h/1635-h.htm

Wells, H.G., (1918), Joan and Peter and The Country of the Blind, preluat de pe Archive.org

https://archive.org/details/countryofblind0000unse