Vicepreședintele SUA, JD Vance, a spus că decizia de anulare a alegerilor prezidențiale din România a fost luată „pe baza suspiciunilor șubrede ale unei agenții de informații și a presiunii enorme din partea vecinilor continentali”>
E imposibil ca pe vremurile astea, in care sistemele sociale se arata a fi plenar expirate sa nu se manifeste si jurnalisti expirati, care poseda ochibexpirati, prin care vad. Totusi, lumea, propovaduind, astfel, o lume expirata.
E de bun-simt ca un nou tip de jurnalism sa se manifeste, unul care ridica profesia de jurnalist pe un nivel superior, cel al jurnalistilor nativi, daruiti de Natura cu daruri pe masura vremurilor, insa si a jurnalistilor…matematici:))
Pleava…pasta o va zbura vantul.
Nici măcar cu rușii nu ne-am aliat, întrucât ei au semnat „armistițiul” pe 12 septembrie. Drept urmare între 23 august și 12 septembrie au fost luați sute de mii de militari români ca prizioneri şi trimiși în Siberia