Majoritatea românilor consideră că situaţia generală a ţării este mai rea comparativ cu cea din urmă cu 30 de ani, potrivit rezultatelor unui sondaj INSCOP

„Şi Dumnezeu… a creat (spre binele lumii – n.m.) femeia”

Când Ăl de sus îşi pune în cap să împlinească o săvârşire vrednică de numele Său, credeţi-mă pe cuvânt, nu există – nici pe lumea asta scămoşată, nici pe aia întunecată – necurat sau ceas rău care să-I zădărnicească vrerea. Iară eu, ca unul care se ştie înavuţit de pe urma acestei isprăvi supreme, mă simt îndatorat să-I ofer (cu şi mai multă pioşenie) cinstire şi recunoştinţă. Că fiecare suflet conăcit în odăile acestei întinderi pământeşti s-a bucurat barem o dată în viaţă, de îngrijirea atotputernicului Părinte, n-avem (îngăduiţi-mi să vorbesc în numele tuturor) nici o îndoială. Cu toţii ne-am îmbogăţit de pe urma zidirii şi îngăduinţei Sale nemărginite. Să dau însă deoparte caierul încurcat ce l-am scărmănat ca un iubitor de slove, ce mă aflu, şi să fac ghem firul ce-l depănasem vreme de câteva ceasuri în cotloanele propriei mele chibzuinţe.

Anul trecut, pesemne fiindcă am fost mai smerit şi mai aşezat decât mă crezusem că aş putea fi vreodată, Dumnezeu şi-a vârât mâinile în fiinţa mea obscură şi a deschis larg obloanele ferestrelor să intre lumina veşnică a tăriilor cereşti. După ce-a scormonit o vreme prin mintea mea buiacă de-a adus rânduială în rotocoalele cenuşii, punându-le mai întâi la albit şi spălându-le zdravăn pe urmă, după ce mi-a scos din inimă ghimpii trecutului şi mi-a sticlit lucoarea ochilor, după ce-a dat cu înverşunare la foale şi mi-a întremat între ciocan şi nicovală spiritul, întocmai ca un făurar destoinic şi de nădejde, după ce m-a ferchezuit şi m-a înnoit de mai să nu mă recunosc, m-a aşezat (cu fundul, nu cu capul) pe un butuc de lemn şi s-a făcut numaidecât nevăzut. Nu-mi făgăduise vreo minune, nu mă povăţuise încotro s-o apuc. Şedeam, prin urmare, liniştit pe butucul sortit mie, de-mi părea că trecuseră de-acum zile şi săptămâni la rând, când de la o vreme, deşteptat din buimăceala noii mele fiinţări, am început să pricep dăruirea şi netulburata lui bună credinţă. Îmi părea că mă deşteptasem deodată dintr-o moţăială vecină cu uitarea de sine. Am rămas plăcut surprins să descopăr că înţeleg mai bine, simt mai intens, văd mai limpede şi, desigur, chibzuiesc mai cuminte.

Anul trecut, ca să nu mă tot întind cu vorba ca broasca la rai şi să vă fac capul calendar, ca un dat nesperat, ca o scânteie divină, am avut privilegiul de a fi omenit cum (ar socoti unii) nu întotdeauna aş merita. Un alai de femei distinse – da, de sex femeiesc, cu două ţâţe şi fund de ăla de zici că-i mişto, deşi e trecut de douăj’ de ani – s-au învrednicit să mă pricopsească – din mult drag şi purtare cuviincioasă, din sufletul lor mărinimos şi din conştiinţa unei preţuiri sincere – cu tot ce socoteau ele că aş avea trebuinţă. Încurajări şi sprijin emoţional în ceasurile năpăstuite, zâmbete care „se iau” de la un om la altul, gânduri alese trecute prin văzduhul fără nori, cuvinte înţelepte cum doar un om cinstit cu capul pe umeri poate să rostească, prietenii neaşteptate, sincere şi solidare cum arar mi-a fost dat a primi şi, nu în ultimul rând, din când în când, câte ceva de-ale gurii (deşi, slavă Domnului, n-am dus lipsă niciodată). Dac-ar fi fost după mine, le-aş fi mulţumit „nominal” şi „oficial” acestor bune samaritene, etalându-mă cu un discurs dichisit în piaţa publică luminată de farul incontestabil al reţelelor sociale. Slavă Domnului, că totuşi n-am făcut-o. Cineva acolo sus (n-am nici o îndoială) Mă iubeşte. În urma conversaţiei purtate (faţă către faţă) cu o prietenă – care e „o fată mai mult spre femeie” (vorba nepoţelei ei) – a cărei minte proaspătă şi rafinată subtilitate a simţirii m-au încredinţat de pertinenţa argumentelor aduse, am consimţit că e mai înţelept să nu dau vreun nume ori să întocmesc o listă penibilă cu acelea cărora le-am oferit (cel puţin) o bulină roşie sau, cum e la modă mai nou pe interneţi, o inimioară. Cu alte cuvinte, când îţi trece câte una prin cap, fă bine şi mai cere o părere. E important să „vezi” situaţia şi dintr-o perspectivă diferită şi cu un sistem de gândire altfel alcătuit decât al tău.

Anul trecut am cunoscut câteva femei uimitoare. Grijulii şi îngăduitoare cu cei din preajma lor, neobosite când e vorba de pus umărul la căruţă, isteţe de mama focului, credincioase de-ţi lepezi cât colo pornirile ruşinoase, blânde şi iubitoare de-ai putea adormi ca un prunc la pieptul înmiresmat al măicuţei. Unele poartă pe creştet diadema nobilă a reginelor, altora le-a înflorit în dreptul inimii corola sângerie a jertfei; unele şi-au prins de umeri, prin har şi sfinţenie, mantia străvezie a iubirii necondiţionate, în timp ce altele sunt, pur şi simplu, admirabile gospodine şi mame. Lor şi tuturor femeilor pe care le-am întâlnit şi le-am preţuit cândva, precum şi binevoitoarelor mele cititoare, le încredinţez aceste rânduri ce n-au cuprins într-însele decât o infimă şi aproape imperceptibilă măsură din toate gândurile, din toate simţirile câte-mi vor fi înfiorat – la modul înălţător – fiinţa. Dacă sufletele cele mai dragi – din toate câte mi-au înnobilat, într-un fel sau altul, fie şi vremelnic, viaţa – mi-au suportat cu îngăduinţă şi răbdare gărgăunii de adolescent întârziat este pentru că ele au văzut mai dinainte (nu am nici cea mai mică îndoială în această privinţă) ceea ce eu însumi tăinuiam ori nu descoperisem în adâncul firii mele încurcate.
Precum făceam referire în titlul acestor însemnări: Dumnezeu a creat (bine) femeia sau (bine că) Dumnezeu a creat femeia.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „„Şi Dumnezeu… a creat (spre binele lumii – n.m.) femeia””

  • Divinitatea a creat femeia ca sa pedepseasca barbatul ce a vrut sa fie egal cu zeii din ceruri,asta spun vechii greci,iar femeia a adus in dar barbatului …cutia Pandorei …plina cu nenorociri.Cunoscand femeile,tind sa le dau dreptate grecilor antici.Femeilor le place luxul,banii,sunt mai rele ca si barbatii ,razbunatoare,rele de gura,stau langa un barbat la bine,iar la prima greutate fug de langa acesta, la primul care le ofera mai mult,cat despre sensibilitate si caldura sufleteasca …este exact ceea ce NU vei gasi la femeile din ziua de azi.Iar sentimentele lor…pentru ele trebuie sa licitezi.

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog