Simt că s-a dezvoltat o frică, o stigmatizare față de virus, care se transferă asupra bolnavilor și purtătorilor potențiali, blamați a fi din Diaspora

Ion Cristoiu: Monica Simion din Anglia mi-a trimis ca de obicei textul pentru rubrica de luni pe marți, „Întâmplări românești din Albion”. O dată cu asta mi-a scris cîteva rînduri personale pe e-mail. Citindu-le, mi-am dat seama că alcătuiesc un text percutant despre Psihoza Coronavirus. I-am trimis un e-mail prin care i-am propus să publicăm rîndurile respective ca un text pentru rubrica obișnuită. Evident, fără a renunța la textul de marți, din cadrul rubricii. În e-mailul de acceptare, a simțit nevoia să adauge:
„Și daca vreți, puteți spune ca NIMENI, nicio țară, guvern sau autoritate supremă nu are dreptul să ia liniștea și să nefericească prin panică și exagerări atâția oameni, un popor din pricina unei boli sau a altor pricini. OMUL ARE DREPTUL SĂ ALEAGĂ CUM TRĂIEȘTE. CE-I CU DEMENȚA ASTA PE GLOB? SE AMENINȚĂ SPECIA UMANĂ SAU VREM SĂ DEVENIM CU TOȚII ALTCEVA.”

Săptămâna aceasta am fost într-o dispoziție mai puțin imaginativă prozaistic, în special din pricina revoltei și tristeții care mi-o produc felul cum e gestionată situația Covid19 în România. Nu este vorba de numărul cazurilor – numărul este mic, nu se compară cu ce e în Anglia, dar interesant, nu resimt nici o presiune sau frică față de situația din Anglia, chiar dacă planul, argumentat științific e ca 60% să fie infectați, pentru a se crea imunitate de turmă.

Realitatea e că anul acesta s-ar putea să nu pot vizita România și acest lucru îmi provoacă o stare de îngrijorare. De 18 ani de când sunt plecată nu s-a întâmplat să nu vizitez țara măcar o dată pe an și nu pe fugă. Anul trecut am fost de trei ori. Nu vreau să îmi petrec vacanța în carantină (asemenea locuri sinistre) sau auto-izolare de 14 zile. Noroc că am casă unde m-aș putea izola, fără să ameninț pe nimeni cu infectarea. Când se va relaxa situația în România, mai spre vară, aici se va atinge vârful, deci vom veni din zona roșie. Apoi din noiembrie se va muta iar în România, din pricină că acolo nu se va dezvolta imunitate de turmă, ca urmare a intervenției în forță, prea devreme, pentru a stopa virusul, care oricum se va ascunde în peisajul global. Și nu vreau să iau virusul în România, dacă e să-l iau, mai bine aici. Simt că s-a dezvoltat o frică, o stigmatizare față de virus, care se transferă asupra bolnavilor și purtătorilor potențiali, blamați a fi din diaspora. Am povestit și cu prieteni intelectuali, universitari și mi-a displăcut abordarea, în favoarea măsurilor totalitare, de urmărire și fugărire a berbecilor și oilor nesupuse.

Entuziasmul față de criză, excesul de zel, stigmatizarea bolnavilor sau suspecților arată ce potențial și apetență pentru dictatură (de orice tip) și autoritate excesivă există în România. Cum ați spus dumneavoastră: nici apocalipsa nu justifică măsuri anti-democratice. Și apoi felul nedemn în care sunt transportați bolnavii (ca în niște sicrie de plastic, care pot provoca în sine atacuri de claustrofobie și panică) și cum unii sunt și filmați de presă și dați pe posturi TV. Ar trebui să fie interzise, sau măcar sancționate prin amenzi usturătoare, orice filmare, difuzare care denigrează demnitatea persoanei și o vulnerabilizează pe nedrept în fața publicului, a societății. Ce vină are omul că s-a îmbolnăvit sau că e purtător de virus? Și cum să dai amenzi de 4000 euro pentru încălcări de auto-izolare? Când de fapt auto-izolarea ar trebui să fie voluntară și respectată ca decizie personală a omului care are capacitate mentală să hotărască dacă stă sau iese, atâta timp cât nu s-a instalat starea de urgență, necesitate, când armata poate scoate tancurile și omul care nu se supune poate primi o pușcă-n cap. Să nu le pese autorităților decât de sănătatea publică, nu și de ce se întâmplă apoi cu acel om care nici măcar Covid19 nu are, dar e sărăcit brusc de o sumă atât de mare, pentru care a muncit ani de zile sau măcar din greu.