Slavă Domnului că m-au luat drept italian!

Eu nu sînt politician.
Eu sînt român.
Ca atare, în numeroase momente ale călătoriilor din Occident, m-am trezit întrebat de unde sînt. La început, cînd n-aveam experienţă în domeniu, răspundeam pe loc:
Sînt din România.

Rosteam asta şi cu o anume mîndrie, dat fiind că a fi român înseamnă a fi mîndru.
Mîndru că eşti român.

Fără să clipesc, am răspuns, aşadar, da, la întrebarea: Sînteţi italian? Pentru ca peste cîteva minute doar, să mă felicit c-am fost inspirat. Răspund la astfel de întrebări negînd că sînt român, nu pentru că mi-e ruşine să fiu român. Patrioţii de la Dunăre pot sta liniştiţi. Nu încerc un asemenea sentiment. De fapt, ca să fiu mai precis, n-am nici unul. Pun automatul interior să meargă, deoarece din experienţă ştiu că răspunsului Sînt român! îi urmează un şir de complicaţii inutile. Mai întîi, tipul din faţă ta găseşte de cuviinţă să se lumineze la faţă de fericire. Fericirea de a avea în faţă un român! Nu vă lăsaţi înşelaţi! Ar fi reacţionat la fel şi dacă i-aţi fi spus că sînteţi bulgar. Cînd habar n-are pe unde vine o ţară, un occidental tipic simte nevoia să-şi îndulcească lovitura printr-un zîmbet fericit. Mergînd mai departe pe drumul luminos al taifasului politicos, insul din faţa ta ţine neapărat să-şi etaleze muşchii la disciplina numită Geografie:
— România?! Budapest!

E momentul acum să ai tu grijă să nu răneşti pe cel din faţă.
— Nu, răspunzi la fel de amabil, scăldat din cap pînă-n picioare de un surîs atît de dulce, că-l poţi îmbolnăvi pe celălalt de diabet, nu Budapest, ci Bucarest.
— Da, Bucarest, Bucarest! se grăbeşte celălalt să spună, nu ştiu de ce şi mai vesel ca înainte.

O asemenea scenă e interesantă o dată, de două ori, hai, de trei ori. Cînd se repetă de cîteva zeci, devine malignă. Pentru a o evita, cea mai bună formulă rămîne răspunsul, italian, sau, în cel mai rău caz, spaniol. Se înţelege, că nu poţi fi japonez, nici măcar american. Italian e cel mai bine. Răsplata constă în faptul că nu pierzi timpul (atît de preţios într-o călătorie în străinătate) cu scene care nu-ţi aduc nici măcar un discount.
În cazul meu de la Amsterdam, răsplata a fost alta. Cetăţeanul cuviincios îmbrăcat mi-a dat un pliant subţire, elegant, ca placheta de versuri a unui poet sponsorizat de Banca Naţională.

După cum aveam să-mi dau seama imediat, pliantul avea drept eroi principali pe cetăţenii din Europa de Est. Şi pe români, aşadar. Eroi negativi, desigur. El avertiza în engleză, japoneză şi spaniolă pe turiştii străini să fie atenţi la falşii poliţişti. Care falşi poliţişti proveneau îndeosebi dintre cetăţenii originari din Europa de Est.

Cu ce se ocupau la Amsterdam bravii locuitori pînă nu demult ai lagărului socialist?

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Pagini: 1 2 3

2 comentarii pentru articolul „Slavă Domnului că m-au luat drept italian!”