Slavă Domnului că m-au luat drept italian!

Cu metoda Maradona de a excroca. Olandezii n-au cunoştiinţă de această poreclă. Totuşi, din lectura textului am tras concluzia că nemuritorii mei concetăţeni practică din plin această metodă. Astfel – depăna pliantul – un om din Europa de Est abordează (în principal) pe un venit din Asia întrebîndu-l dacă e turist. Dacă acesta răspunde da, intră în joc doi-trei tovarăşi de bandă, care pretind a fi poliţişti în civil. Japonezului zăpăcit de interpelare i se arată o falsă carte de om al legii şi i se îndrugă (în engleză, zice pliantul) o poveste despre monede falsificate sau cărţi de credit falsificate. Să dăm însă prioritate textului:
„Falşii poliţişti cer victimei să le dea banii şi cărţile de credit pentru a le verifica. Uneori, ei se interesează şi de PIN. Ocazional, victimei i se cotrobăie prin buzunare sub pretextul că se caută droguri. După «inspecţie», falşii poliţişti returnează banii şi cărţile de credit. Aparent, totul e în regulă. Mai tîrziu însă, victima descoperă că o parte din banii şi chiar din cărţile de credit au fost şterpelite“.

Cum era de aşteptat, textul pune la dispoziţia potenţialelor victime şi sfaturile necesare.
Pe gratis, fireşte.
Se atrage astfel atenţia că:
– Poliţiştii olandezi în civil apeleză extrem de rar la astfel de inspecţii. De aceea, abordatul trebuie să le ceară legitimaţia. Care legitimaţie e reprodusă pe coperta a doua a pliantului
– Falşii poliţişti arată deseori o insignă de poliţie. Poliţistul olandez nu are însă insignă.

Finalul aparţine sfaturilor ferme, cu vădite note de indicaţii:
– Nu le daţi banii, cărţile de credit şi PIN-ul.
– Nu vă lăsaţi intimidaţi.
– Telefonaţi la (urmează numărul, pe care nu-l reproduc, deoarece notele mele nu se adresează turiştilor de origine asiatică), pentru a lua legătura cu cea mai apropiată circă de poliţie.
– Spuneţi-le poliţiştilor unde vă aflaţi şi încercaţi o descriere a falşilor poliţişti.

Entuziasmul la lectură se mai diminuează ajungînd la coperta a IV-a. Aici, sub specimenul de legitimaţie şi deasupra listei de instituţii care au cooperat la scoaterea broşurii, dai peste următoarea precizare:
„Descrierea din această broşură e doar una din metodele criminale folosite pentru a vă lua banii. Fiţi aşadar vigilenţi şi savuraţi-vă concediul“.

Am citit şi recitit pliantul.
Şi am ajuns la concluzia că acţiunea poliţiei nu mă viza. Şi nu pentru că n-arătam a japonez, ci dintr-un motiv care a scăpat autorilor broşurii. Falşii poliţişti – spunea pliantul – se adresau victimei în engleză. Păi, mie puteau să mi se adreseze mult şi bine, nu i-aş fi ascultat nici în ruptul capului. Nu de alta, dar n-aş fi priceput ce mi se spune. De unde se vede că a nu şti o boabă englezeşte poate fi un avantaj!

Pagini: 1 2 3