Agenția Internațională pentru Energie Atomică, îngrijorată că Israelul ar putea viza instalațiile nucleare iraniene

Somn fără vise și vise fără somn

Deși fiecare dintre noi are implantat un ceas biologic principal responsabil cu bioritmurile, puțini se pot lăuda că se au bine cu somnul. Unii îl imploră să le treacă pragul, alții să zăbovească mai mult și să nu-și ia tălpășița după doar două, trei ore, iar alții – și de aici fac parte și industriile profilate pe producție nonstop – i-au declarat război și ar da orice ca ființa numită „om” să nu mai piardă timpul prețios dormind. Am repurtat atâtea succese și ne putem lăuda cu un palmares impresionant. De ce n-am câștiga și lupta cu somnul? Mulți încearcă să (se) iluzioneze cu puteri supranaturale ce-i fac să reziste, și înscriu recorduri peste recorduri (ultimul măsoară 266 de ore de nesomn!). Numai că prețul achitat s-a dovedit a fi cu mult peste puterea de imaginație și i-a determinat pe organizatori să renunțe la astfel de „competiții”.

Deocamdată nu se întrezăresc sorți de izbândă în confruntarea cu somnul. Urmările privării îndelungate de somn sunt catastrofale: de la amețeli, epuizare, tulburări de atenție, memorie și concentrație, la hipertensiune arterială, dereglări ale metabolismelor și temperaturii corporale, slăbirea imunității, halucinații și paranoia. Nu degeaba „metoda” se afla pe lista torționarilor! Să nu ignorăm nici extrem de periculosul și involuntarul microsomn („ațipitul” momentan) care poate secera mai multe vieți în doar câteva secunde, în funcție de circumstanțe. Motive suficiente să ne căutăm somnul și să-i respectăm implicarea fără egal în salutogeneză (salus = sănătate; genesis = apariție, origine), fiindcă de patogeneză (pathos = boală) se ocupă destui.

Fără somn, creierul n-ar mai funcționa ca un filtru care selectează ce merită păstrat în cutia neagră, și tot ce-ar intra pe-o ureche ar ieși pe cealaltă. Dacă nu i-am da pace dormind, creierul nu s-ar mai putea ocupa de lucruri esențiale, făcând ordine în sertarele cu știri și impresii aruncate alandala și punând la adăpost memoria. Oricât de silitori am fi, fără somn, mult din învățătură s-ar scurge repede pe apa Sâmbetei. Celebra „curbă a uitării” concepută de Ebbinghaus demonstrează că în primele 20 de minute de la memorare uităm cât într-o lună întreagă: 40%. După o oră rămânem doar cu jumătate, iar pe termen lung se prind modeste 20%. Oricât ne-am antrena memoria, structurându-ne ideile și construindu-ne mesaje-cheie pe care să le tot repetăm, fără somn n-am avansa prea mult. După 8 ore de învățare fără somn, ne-am prezenta la examen cu ridicole 9%, întrucât se interpune inhibiția retroactivă/proactivă (ultimele informații însușite „șterg” o bună parte din cele memorate anterior, sau invers). Mult mai eficient este să lăsăm creierul să facă loc în cache-ul ticsit cu conținut (hipocamp) și să stocheze esențialul în locul rezervat memoriei de durată (neocortex). Două ore de somn conservă mai bine de jumătate din informații. Cu cât mai lung și mai odihnitor somnul, cu atât mai bine se consolidează memoria de lungă durată. (A nu se crede, însă, că putem dispune la infinit de cunoștințele înmagazinate acolo. Dacă nu ne folosim de ele din când în când, „hardul” se șterge/suprascrie – după caz.)

Admițând că somnul e necesar: Pentru ce trebuie să-i alocăm o treime din timpul vieții, când alte vietăți se descurcă cu mult mai puțin? În funcție de cerințe și de pericolele care le pândesc, unele (șoarecii și mamiferele mici) nu dorm aproape de loc, altele (iepurii) în reprize scurte de doar cinci minute, iar altele (koala) moțăie 22 de ore pe zi. Păsările dorm în reprize de câteva zeci de secunde, delfinii o fac alternativ cu jumătate de creier, în timp ce reflexele îi ajută… dacă nu să fie creativi, măcar să zboare și să înoate în continuare, ca și când n-ar fi căzut într-un somn adânc. Orice ființă recurge la odihnă pentru regenerare, numai că unele se refac altfel decât prin ceea ce noi numim „somn” și nu pentru toate somnul înseamnă imobilitate sau inactivitate. E și cazul nostru. Când vedem un om dormind suntem tentați să credem că trupul și creierul său nu fac nimic. Nimic mai fals, fiindcă somnul – ale cărui taine suntem departe de a le fi descifrat total – este un proces extrem de complex și înseamnă orice altceva decât inactivitate. Greșim enorm și dacă ne imaginăm că, în timp ce ni se odihnește corpul, creierul doarme și el. Somnul trupului economisește energie și permite creierului să lucreze… intens. Să găsească soluții la problemele care ne frământă, să facă ordine în haosul informațional, să selecteze și să consolideze esențialul din ce-am învățat, să prelucreze emoțiile de peste zi, să se ocupe de nenumăratele reparații, de transportul toxinelor și… să viseze. O cincime din timpul alocat somnului e dedicat viselor. Asta înseamnă cinci, șase ani de visare într-o viață!

Ce este somnul și prin ce se deosebește de starea de veghe sau, și mai interesant, de starea comatoasă, termen care în limba greacă semnifică „somn profund”? Dicționarul îl definește ca fiind o „stare fiziologică normală și periodică de repaus, cu încetarea totală sau parțială a funcționării conștiinței”, în care diverse semne vitale se deosebesc de cele tipice stării de veghe. În cazul comei – stare de profundă inconștiență –, lucrurile se complică, fiind mai degrabă ireversibile, și semnalează cedarea unor structuri și funcții din cauza unor agresiuni majore. Fiziologia spune că somnul are la bază inhibarea sistemului reticulat activator. Ce înseamnă asta? Undeva, în cea mai veche dintre părțile creierului (trunchiul cerebral), se află substanța (formația) reticulată, un fel de „rețea de socializare” pentru neuroni, cu rol esențial în ritmul somn-veghe. E un păienjeniș de neuroni și nuclei, o rețea împletită din substanță albă și cenușie unde se întretaie o mulțime de căi. La rețea vin și din ea pleacă nenumărate informații despre funcții vitale. Rețeaua mai are o prelungire și în talamus, supranumit poarta spre conștiință. Talamusul e filtrul fluxului de informații (interne și externe) către creier, pe care le selectează în funcție de relevanță, astfel încât doar 1% dintre ele ajung la scoarță și devin conștiente. Filtrarea sporește enorm efectivitatea creierului, economisind imens din puterea de calcul în zonele respective ale cortexului. Dacă talamusul nu ar face asta, am înnebuni sub vastul bombardament informațional. Ne-o demonstrează drogurile halucinogene precum LSD-ul, capabile să decupleze filtrul talamic.

Formația reticulată mai are și alte funcții: Dotează percepțiilor senzoriale cu o tentă emotivă și reglează reflexe precum respirația, înghițitul, voma, tusea sau strănutul. Ea este temporizatorul care controlează luminozitatea și dă stingerea… stării de veghe. Ea face ca stimulii care vin de la organele de simț să-și găsească un răsunet mai mare sau mai mic la nivelul scoarței, facilitându-ne astfel trezirea sau adormirea. Deprivarea îndelungată de stimuli (izolarea într-o încăpere întunecată și izolată fonic) are ca urmare schimbări majore în percepție și gândire și poate cauza stări psihotice și perturbarea ritmului circadian. Spunem despre creier că „doarme” atunci când talamusul împiedică semnalele de la organele de simț să ajungă la el. Lezarea diverselor zone din talamus face ca procesele de filtrare să deraieze patologic, rezultând, după caz, hiperalgezie (perceperea exagerată a durerii), insomnie, hipersomnie, pareze, orbire, lipsa de coordonare a mișcărilor, tulburări de vorbire, atenție și personalitate, ori crize epileptice generalizate. Așadar, „somnul creierului” se traduce prin ignorarea a ceea ce se petrece înafara sferei de preocupări intense expuse mai sus. În adevăratul sens al cuvântului, însă, creierul nu doarme niciodată.

În somn scade frecvența respirațiilor și se reduc reflexele. Regina glandelor– hipofiza – rămâne însă parțial activă. În faza de somn adânc hipofiza eliberează un hormon esențial: somatotropina (hormonul de creștere). Dacă ne uităm la performanțele somatotropinei nu mai putem pretinde că somnul înseamnă inactivitate, ci șantier în plină acțiune. Mușchii, oasele și organele interne cresc – la cei aflați în creștere –, se repară și respectiv regenerează – acolo unde au apărut leziuni. Mai ales pielea profită de somnul de înfrumusețare și regenerare. Se accelerează metabolismul lipidelor (se consumă grăsimile) și al carbohidraților cu scopul umplerii rezervelor energetice. Se amplifică sinteza de proteine noi și se încetinește oxidarea. Se mobilizează vitamina D3 cu rol în mineralizarea osoasă. Se produc mai multe globule roșii și celule cu rol în apărarea imunitară – limfocite T și macrofage. Pe timpul somnului se procesează și consolidează memoria și… se face curățenie: se înlătură surplusurile adunate pe timpul zilei, și se „spală” creierul de deșeuri metabolice precum beta-amiloidul (prezent în exces la cei cu boala Alzheimer).

Când să mergem la culcare și cât trebuie să dormim? Mai ales că tot mai multe voci susțin că prea puțin somn îmbolnăvește, prostește, îngrașă, produce depresii etc. Nu suntem identici și nici necesarul de somn nu face excepție de la regula diversității. Media somnului este de șapte, opt ore, iar extremele merg de la cinci la zece ore. Firește că există mici fluctuații, chiar și la aceeași persoană, în funcție de vârstă, anotimp, profesie, stres etc. Unii se descurcă cu mai puțin, alții au nevoie de mult mai mult pentru a „funcționa”, dar la finalul zilei… cu toții avem nevoie de somn (sănătos), fără de care indubitabil am muri. Industrializarea și poluarea sonoră, luminoasă și senzorială au perturbat enorm durata și au deteriorat calitatea somnului. Se estimează că unul din patru oameni prezintă tulburări de somn, iar dintre cei care lucrează în schimburi fiecare al doilea. Teoretic ar trebui să mergem la culcare când ne-o „spune” ritmul circadian, corelat perfect cu ritmul natural lumină-întuneric. Practic încercăm să dormim atunci când „trebuie” sau ne-o „permit” timpul și însărcinările. Dereglările somnului se traduc în dereglarea ceasurilor mai multor organe și în tulburări metabolice severe. Un mic exemplu ni-l oferă o enzimă activă pe timp de noapte – lipaza –, preocupată de demolarea depozitelor de grăsime și transformarea lor în energie pentru perioada carențelor alimentare. Nu e greu de intuit ce se întâmplă cu acele depozite și cu aprovizionarea energetică dacă enzima e împiedicată să-și facă treaba: Se instalează starea de urgență energetică. Asta înseamnă foame, consum de alimente, întreruperea odihnei stomacului și deranjarea ficatului, care se pun pe „măcinat” și pe stocat și mai multe grăsimi. Iar pancreasul e obligat să se ocupe de vârfurile glicemice. Și astfel se adună kilogramele și se instalează insidios diabetul.

Mulți sunt bucuroși că au reușit să doarmă neîntorși, sau fără vise, adică au avut un somn odihnitor. În realitate nici „neîntors” și nici „fără vise” nu există – nu și dacă avem un somn sănătos. Coregrafia somnului e destul de vie (mai vie decât neclintirea diurnă a multora): Ne întoarcem de pe o parte pe alta de 30-80 de ori pe noapte, altminteri am face escară de decubit și ne-ar șubrezi întregul aparat locomotor! Nici visele nu lipsesc, numai că de cele mai multe ori (90%) amintirea lor se șterge în câteva minute. Visele intense și dinamice sunt trădate observatorilor de mișcările vii ale globilor oculari sub pleoapele închise (Rapid Eye Movement, REM). În jur de patru asemenea faze (un sfert din durata somnului) parcurgem pe timpul nopții, iar uneori ne trezim între ele fără să conștientizăm neapărat trezirea.

Cel mai enigmatic capitol, care preocupă omenirea din vremuri străvechi, îl reprezintă visele. Are vreo semnificație ceea ce visăm, sau e doar o înșiruire episodică aleatorie care mai mult derutează? Unii văd în vise mesaje criptice de la prezențe supranaturale cu chipuri de zeități sau de demoni. Alții vorbesc de revelații biblice, de catalogul dorințelor subconștiente, de oglinda sufletului, sau de simpla relaxare a creierului. Unii susțin că visele semnalează tentativele creierului de a simula potențiale pericole și de a găsi soluții prin diverse scenarii, soluții pe care apoi le memorează, ca să le avem pregătite în starea de veghe și să ne faciliteze supraviețuirea. Alții opinează că e vorba de prelucrarea emoțiilor pozitive sau negative de peste zi.

Abia spre finele secolului XIX visele au început să facă obiectul preocupărilor specialiștilor în neurobiologie, care au înregistrat activitatea electrică a creierului (EEG, electroencefalograma) și tonusul musculaturii. În primul rând s-a înregistrat o scădere masivă a tonusului muscular pe timpul viselor. Dacă ne amintim sau nu ce am visat, depinde de faza somnului din care tocmai ne-am trezit. Atât timp cât musculatura mai prezintă urme de tonus iar EEG-ul indică „unde electrice lente”, chiar dacă visează, persoana respectivă nu-și amintește nimic la trezire. Nu și în faza REM, în care activitatea electrică a unor zone din creier e aproape la fel de intensă ca în starea de veghe (ba, în zona responsabilă cu emoțiile, e și cu 30% mai activă), pe când tonusul muscular (exceptând musculatura respiratorie) e redus la zero. Este faza somnului paradoxal (creier treaz și corp moleșit), din care, trezită brusc, o persoană își va aminti visele.

Cunoscând toate aceste activități soporifice, mai putem pretinde că somnul în general și visele în special înseamnă inerție pentru creier? Cum se poate odihni un creier în plină activitate electrică? Există studii care susțin că lipsa viselor ar constitui un risc pentru sănătate, întrucât asta înseamnă lipsa REM și un somn de calitate inferioară. Experții opinează că imaginile oferite de vise au rolul de a programa în permanență neuronii. Ei au o explicație și pentru visele care ni se par complet iraționale, absurde, imposibile: Neuronii din cortexul prefrontal – care în starea de veghe se ocupă cu analiza, rațiunea, logica și morala – sunt decuplați de la rețea, ei chiar „dorm”. Spre deosebire de alți neuroni, ei au nevoie de repaus. Decuplați fiind, nu mai are cine să detecteze enormitatea absolută a unora dintre peripețiile din vis. Visătorii în plină acțiune nu sesizează contradicțiile, dar, dacă își amintesc visul în stare de veghe, sunt șocați de absurditățile visate. Așadar, în tot talmeș-balmeșul viselor, un semn bun – că rațiunea ni se odihnește și că furtunile de… electroni servesc doar curățării cablurilor neuronale de zgura zilnică.

E posibil ca, după căutări țintite și cunoașterea îndeaproape a personalității visătorului, „interpreții de vise” să reușească să deceleze anumite mesaje, dorințe și aspirații latente, și să dea astfel un sens celor apărute în vis. Părintele psihanalizei, Sigmund Freud, a venit cu idei revoluționare în cercetarea psihologică a viselor. Pentru fondatorul metapsihologiei, „visul este gardianul somnului și întotdeauna expresia unei dorințe subconștiente, reprimate în copilărie”. Căderea (angoasa) și zborul (dorința de împlinire) sunt două dintre cele mai frecvente emoții prezente în vise. Alți experți văd în vise și în fazele REM ale somnului un „dar” suplimentar din partea naturii, cu scopul de a spori performanța de învățare și memorare a creierului. Altminteri creierul ar fi trebuit să fie mult mai mare și ar fi necesitat un craniu mult prea voluminos ca să fi încăput în canalul anatomic la naștere. Acel dar ne conferă o capacitate de procesare a informațiilor disproporționat de mare prin comparație cu restul mamiferelor. Dacă experții au sau nu dreptate, rămâne de văzut. Sau poate nu. E posibil ca visele să rămână în continuare un mister pentru noi, ca și nașterea conștiinței în starea de veghe și ca multe alte taine ale Creației pe care științele exacte nu le-au putut pătrunde.

Visăm nu doar în somn, ci și în starea de veghe. Visăm cu ochii deschiși, cum s-ar spune. Aici nu mă refer atât la imaginația creatoare și la valoarea artistică a creațiilor, la amintiri, planuri și idealuri care fură gândurile fiecăruia, ori la căderea în transă sub influența drogurilor, cât la un fenomen aparte descris de psihologi: la refugiul într-o lume paralelă imaginară. Ziua „visează” mai ales persoanele introvertite, capabile să dea la o parte realitatea și să se afunde în paradisul imaginar ori în coșmarul temerilor, după firea fiecăruia. Practic, atenția li se mută de la stimulii externi la cei interni. Unii își îndeplinesc astfel niște dorințe altminteri irealizabile, alții scapă de grozăvia realității (un abuz fizic sau emoțional). Unii își înfrumusețează realitatea, alții o renegă. Unii încearcă să țină piept unor dezamăgiri, alții, să uite de dezastre. Pe unii visele diurne îi propulsează, pe alții îi împing pe buza prăpastiei dintre sănătos și patologic și servesc medicilor ca indicii pentru diagnosticarea unor tulburări psihice (autismul, depresia).

Efectele benefice ale somnului sunt valabile pentru somnul normal, natural, odihnitor și nu provocat/silit/indus/forțat prin tot felul de mijloace la care, din păcate, recurg tot mai mulți semeni. Gama „remediilor” e cu atât mai largă cu cât paleta dereglărilor somnului e mai diversificată. Uneori diversificarea paletei are la bază înseși medicamentele care ar trebui să combată dereglările somnului, tot așa cum abuzul de analgezice cronicizează durerile. Există nenumărate somnifere, sedative, hipnotice, tranchilizante – unele mai apropiate de natură (pe bază de plante), altele semisintetice sau sintetizate în întregime în laborator. Fiecare încorporează promisiuni, dar și dezamăgiri concretizate în reacții adverse ori în obișnuințe și dependențe. Motive suficiente să ne determine să ne procurăm melatonina pe căi naturale.

 


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

4 comentarii pentru articolul „Somn fără vise și vise fără somn”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *