Tributul luminii

Cu miliarde de ani în urmă, Pământul și tot ce se năștea pe el au „decis” să-și ia Lumina de la Soare. Miliarde de ani speciile ieșite din laboratoarele Creației și-au orientat metabolismele exclusiv după răsărituri și apusuri de soare. Și-au reglat temperatura corpului, somnul și veghea, bătăile inimilor, hibernările și perioadele reproductive în conformitate cu tactul dat de alternanța lumină-întuneric. (Din când în când mai străpungeau întunericul ba incandescența vulcanilor, ba vâlvătăile asmuțite de mânia cerească, dar fără influențe durabile asupra bioritmurilor.) Inclusiv Încoronarea Creației a luat astfel pulsul timpului. Până când întâmplarea a făcut să dea peste foc. Noua sursă luminoasă avea să dea startul unei lungi serii de iluminări, dar avea să arunce și multe umbre peste ritmul circadian. Consecințele asupra fiziologiei și metabolismelor ar fi fost dezastruoase dacă Evoluția n-ar fi intervenit, înzestrând vietățile cu un calibrator suplimentar și înscriindu-le ritmicitatea chiar în gene.

Între timp, omul a pus bazele multor industrii de artificializare. Tot ce s-a putut copia de la natură cu ajutorul chimiei și al fizicii s-a copiat. O lume moartă a răsărit pe mormântul celei îngropate de vie, de care omul se dezice treptat. Mai totul e artificial: medicamente, alimente, cosmetice, ambalaje, îmbrăcăminte, jucării. Deja se lucrează la organe și țesuturi din bioimprimantă și se are în vedere înlocuirea sângelui cu un produs sintetic. Cât despre lumină… Dacă cineva cândva a putut să facă Lumină, de ce n-am fi și noi capabili să ne fabricăm lumina noastră? Cu obrocul n-am reușit să băgăm soarele în casă, răbdare să-i așteptăm răsăritul nu mai avem, așa că i-am copiat lumina. De mult am trecut-o prin prisma… opticii și am aflat secretul curcubeului. De-acum știm că izvorăște din (răs)frângerea albului în lungimi de undă scurte (violet) sau mai lungi (roșu). Ne mândrim cu un plagiat perfect, mai bun decât originalul, căruia i-am disecat culorile, i-am filtrat lungimile de undă și i-am reglat intensitatea în funcție de dispoziție și necesități. Cu lumini calde și lumini reci ne stimulăm atenția, memoria, pasiunile și creativitatea. Noua lumină poate mult mai mult decât capricioasele raze solare: poate să ne lumineze calea oriunde și oricând, practic nonstop. Grație invenției care ne iluminează viețile fără fum de 150 de ani, nu ne mai pasă pe unde încearcă să se infiltreze noaptea și ce jumătate de planetă se străduiește să trezească astrul zilei, fiindcă le avem pe toate apăsând pe un simplu buton. Puțini par să înregistreze că suntem pe cale să ne decuplăm de la ritmul circadian dictat cu blândețe de soare și să cădem pradă sadismului iluminatului intensiv și că industrializarea se poate lăuda cu o nouă performanță – cu poluarea luminoasă. Pe cine mai miră că melatonina (hormonul somnului) naturală e pe cale de dispariție?!

De multe ori unul și același element poate fi izvor de sănătate și sursă de boală. Ne-am obișnuit să copiem fragmente din compușii naturali și să le utilizăm izolat, uitând că natura vine întotdeauna la pachet și cu antidotul și respectiv cu soluția salvatoare: După zi aduce noaptea. În zonele expuse luminii excesive populația dispune de o culoare de piele menită să facă față arsurilor. Acolo unde lumina nu răzbește, a redus pigmentarea, cu scopul de a facilita producția de vitamină D ș.a.m.d. Sunt adaptări apărute în procese de durată, fiindcă natura își ia timp și se asigură ca lucrurile care-i „ies din mână” să fie bine făcute. Noi ne grăbim, deși graba nu ne-a fost (încă) înscrisă în codul genetic, dar… cine știe? Dacă natura n-o va face curând, o facem noi înșine, fiindcă de-acum „știm” cum funcționează. Dacă am reușit să umblăm la genomul plantelor și animalelor și să le păcălim să producă mai mult decât sub influența soarelui, de ce n-am fi capabili să renunțăm la somnul care ne răpește aproape o treime din viață, și așa prea scurtă în opinia multora?

Lumina naturală e esențială în calibrarea cronometrului intern principal. Între timp științele au ajuns la concluzia că smogul… luminos produs de plagiatul nostru perturbă mecanismele ancestrale de percepție a timpului și de reglare a proceselor fiziologice din corp. E joacă de copil să separăm și să amestecăm culorile luminii și cu nou inventata paletă să pictăm lumea viețuitoarelor din jur. Ce nu avem? Lămpi cu descărcări de gaze, cu vapori de sodiu și de halogeni, cu leduri, cu incandescență ș.a.m.d. Sfidăm odihna nocturnă și pe cea hibernală, tastăm orga culorilor și dirijăm fotosinteza, eflorescențele și conținutul plantelor în vitamina C. Dar oare facem bine ce facem? Oricât de iluminate și de încălzite ar fi, legumele dintr-o seră nu imită și gustul dat de natură. Și apoi: Cât poate să (pro)ducă o plantă sau un animal induse în eroare de lungimea de undă, și ce „calitate” se ascunde în spatele privării de repaus? Ce hormoni circulă prin sângele (ne)obositelor fabrici de carne, lapte și ouă și ce substanțe vegetale secundare livrează plantele (mal)tratate de lumina eternă a neoanelor? De ce-ar fi mai benefică lumina-surogat pentru bioritmurile lor? În plus, lumina soarelui e mișcătoare, iar spectrul i se schimbă în permanență. A încerca s-o copiezi e ca și când ai vrea să imiți inimitabila curgere a unui fluviu.

Lumina ne poate fi prieten și dușman în același timp. Fiindcă nu orice luminează e… Lumină și nu orice iluminat aduce Iluminarea. Lipsirea retinei de semnalele luminoase – la mulți nevăzători, dar și la unii dintre văzători – instalează în locul ritmului circadian așa-zisele tulburări non-24 (de ore) ale ritmului somn-veghe și ale metabolismelor care depind de el. Din păcate, luminăția-noastră a dereglat nu doar propriul bioritm, ci și alte ecosisteme. Nu numai insectele atrase de iluminatul artificial sunt în pericol de… prăjire, ci și restul animalelor programate la activități nocturne. Pe măsură ce coperta de asfalt sufocă scoarța terestră, tot mai multe spoturi umbresc sănătatea viețuitoarelor. Străzi, clădiri, reclame, (aero)porturi, toate luminate a giorno. Viața de noapte intrată în fibrilație, de parcă s-ar fi prezis apocalipsa și toți disperații se năpustesc să smulgă beznei ultima distracție înainte de a se îmbarca pe corabia pe care… au uitat să și-o construiască.

Naturii i-a luat miliarde de ani să transforme haosul într-o anume armonie, în care fiecare specie își vedea de îndeletniciri diurne sau nocturne. În nici două secole omul a reușit să reinstaleze haosul și speră într-o adaptare instantanee. Ne place sau nu, specia noastră aparține animalelor diurne. Suntem făcuți să activăm ziua și să ne odihnim noaptea, indiferent de culoarea cu care spoim întunericul. Avem cunoștințe despre cronobiologie și știm de la experți că e greu de umblat la bioritmuri și că nu e indicat să dăm ceasurile biologice înainte sau înapoi – nu fără urmări defavorabile asupra sănătății (drept dovezi nenumăratele accidente și așa-zisele erori umane cauzate de epuizare – vezi Cernobîlul anilor ’80). Firește că lumina adusă în case de Edison a fost o binecuvântare și ar continua să fie, dacă nu ne-ar smulge atât de des din odihna nopții. Lumina artificială a devenit indispensabilă și ne înfrumusețează traiul, dar… n-ar trebui să se aplice și aici zicala conform căreia doza face otrava? Soarele însuși ne poate dăuna dacă exagerăm cu băile. Norocul nostru este că el se mai și retrage, pe când lumina artificială (ne) poate arde etern. OMS a recunoscut oficial potențialul cancerigen al lucrului în tura de noapte, dar soluția nu e atât de simplă. Există profesii de care nu ne putem lipsi pe timpul nopții și nu tot personalul medical, aviatic ori de pază poate fi recrutat dintre cronotipuri „bufniță” ori „ciocârlie”. Însă cei care-și pierd nopțile prin cluburi și dorm cu gadgeturile sub pernă ar putea reflecta la consecințe.

Începând cu iluminatul stradal – care pe de o parte ne ferește de tâlhării, iar pe de alta ne orbește la volanul vehiculelor sporind rata accidentelor – și culminând cu jucăriile pâlpâitoare care pot provoca afecțiuni neurologice și retiniene, mai ales la copii, poluarea luminoasă reprezintă o problemă la fel de serioasă ca și restul poluărilor. Multe studii demonstrează efectele negative ale luminii artificiale emise de diode asupra somnului și sănătății. Voci „cu greutate” aparținând „ocrotitorilor” de la UE spun însă că, deși există „studii care evocă îngrijorări mai ales în rândul populațiilor susceptibile (!), nu există dovezi suficiente despre relația doză-răspuns”. (Cum altfel să-și poată susține campania înlocuitoare de becuri clasice cu leduri?! Economia de energie propovăduită de ei s-a dus pe… și mai multe surse de iluminat!) Cert este că la nivel global sute de milioane de persoane au probleme enorme cu somnul și că acelea se răsfrâng nemijlocit asupra sănătății întregului organism. Ceva trebuie să declanșeze acele tulburări și, chiar dacă se susține că ecranele aparatelor emit mai puțin intens decât soarele, să nu uităm că emițătoarele de lumini albăstrui nu ne menajează la drum de seară, așa cum o face astrul zilei, care se profilează pe lumini roșietice. Specialiștii însărcinați de UE recunosc că „unele leduri pot provoca daune serioase grupurilor vulnerabile” și recomandă continuarea monitorizării la populația generală pentru evaluarea efectelor pe termen lung.

Care-i de fapt problema somnului? Cine îl aduce și cine ni-l fură – exceptându-ne autosabotarea? Rolul-cheie îl deține hormonul melatonină, supranumit și hormonul-Dracula, întrucât activează doar pe întuneric. Cu cât mai intensă și mai albastră lumina, cu atât mai mult îi este inhibată producția – pe când lumina roșie, pe care o primim de la natură seara (din păcate nu și de la omniprezentele monitoare!) și întunericul îi stimulează secreția. Interesant este și materialul din care se fabrică hormonul nopții: nimeni altul decât hormonul fericirii, serotonina, acumulat în creier peste zi. Secreția e preluată de o glandă minusculă – glanda pineală sau epifiza („al treilea ochi”) – de numai 0,1-0,5 g, situată undeva între cele două emisfere. Ca și timusul (glanda imunității), e mai dezvoltată la copii și se reduce semnificativ cu vârsta. Epifiza e o adevărată minune a „tehnicii naturale”. Prezența ei înseamnă intuiție și o bună stare de imunitate. Atrofierea înseamnă instalarea proceselor de îmbătrânire a trupului și a minții. Vestea tristă este că al treilea ochi, care odinioară ne dirija fără probleme fluxul și refluxul (re)facerilor din organism, e pe cale de dispariție. Din păcate, acel miracol natural („locul sufletului uman”, cum îl numea Descartes) se micșorează nu doar cu înaintarea în vârstă, ci și din vina civilizației. Lumina artificială, chimicalele (floridul prezent în multe produse, de la sarea de bucătărie la pasta de dinți), tutunul, alcoolul, zahărul rafinat, radiațiile electromagnetice –toate contribuie la atrofierea și la calcificarea acelei glande, care a ajuns de la 3 cm, cât măsura odinioară la înaintașii noștri, la doar 5-8 mm.

Pe măsură ce începe să se secrete melatonina, temperatura începe să scadă, pregătind corpul pentru odihnă. Hormonul stresului, cortizolul, scade și el, atingând un minim spre miezul nopții și prezentând următorul puseu de-abia în primele ore ale dimineții. Între miezul nopții și ora trei dimineața avem cel mai scăzut prag la durere și cea mai redusă capacitate de atenție și concentrare. Două treimi din accidentele rutiere se petrec noaptea, între orele două și patru, dovadă că ceasul intern nu se lasă manipulat și nu cedează presiunilor voinței. Melatonina are și alte talente. Este unul dintre cei mai puternici antioxidanți (mai potent chiar și decât minunea produsă în ultimii ani în laborator DMSO: dimetilsulfoxid). Se poate ca efectele benefice atribuite să se datoreze de fapt unui somn odihnitor, dar nu asta contează, ci faptul că celulele își încetinesc ritmul de îmbătrânire, neuronii și creierul sunt protejați de afecțiuni neurodegenerative – demență, Parkinson, AVC-uri –, sucul gastric își reduce aciditatea și ferește esofagul de boala de reflux etc. Până și celulele canceroase cad pradă unui somn adânc și sunt private de factorii de creștere. Cu condiția să stingem lumina! Dacă nu toți pacienții, măcar cei sub terapia cu citostatice ar trebui să poată dormi fără lumini aprinse la căpătâi! Iar ziua pacienții ar trebui expușii luminii naturale, nu neoanelor.

Ce-i de făcut cu somnul? Industria farmaceutică a reacționat prompt ca întotdeauna și a dezvoltat un arsenal de remedii – de la „naturala” melatonină la somnifere vecine cu narcoticele –, tot așa cum a dezvoltat și stimulantele care să ne trezească la ore imposibile și să ne țină în priză când totul în noi moare de oboseală și țipă cu disperare după odihnă. Ne dopează și ne anesteziază, la nevoie ne modifică și genele, doar-doar vom fi capabili de performanțele mult visate de industrii: să activăm 24/7, să producem și să consumăm nonstop! Cât de mare e binele și la cât se ridică daunele pentru sănătate, în plus față de ce ne-am făcut cu mâna noastră? Tulburările somnului și perturbarea ritmului somn-veghe ocupă primul loc pe lista dereglărilor care atrag o sumedenie de boli ale civilizației: obezitate, diabet, cancere, disfuncții ale imunității, Parkinson, depresie și multe altele, care se lasă mult mai ușor tratate dacă umblăm la cauză.

Mulți recomandă preparatele cu melatonină pe motiv că sunt „produse naturale” și n-au cum să facă rău (o axiomă cunoscută deja de la cortizol, oxitocină, tiroxină etc.). Efectele terapeutice ale produsului sintetic relevate de studii sunt modeste: Reduce timpul necesar adormirii (cu 7 minute), amână trezirea (cu 8 minute) și îmbunătățește calitatea somnului. (Să fie suficient?!) Melatonina administrată pe cale orală se resoarbe în proporție de 15% și o mare parte din ce s-a resorbit e descompusă rapid de ficat. Nu e lipsită nici de reacții adverse, de la hipertensiune arterială, dureri de cap, nervozitate și probleme digestive, la somnolență (la depășirea dozei și aplicarea la momentul nepotrivit), lipsă de concentrare, interferențe medicamentoase (mai ales cu antidepresive) etc. Teoretic medicamentul se eliberează pe bază de rețetă și nu se recomandă oricui și oricât, ci doar persoanelor cu tulburări ale somnului legate de perturbări ale ritmului circadian (jetlag ori munca în ture), pe durate scurte și pe cât posibil celor trecuți de 55 de ani (a căror producție naturală de melatonină se reduce simțitor). Practic, vânzările de sprayuri, pulberi și elixire cu melatonină cunosc un avânt fără precedent. Industria le-a declarat pur și simplu suplimente alimentare, care nu necesită nici aprobare din partea forurilor competente și nici nu cer producătorilor să le demonstreze eficacitatea și inofensivitatea prin studii! Melatonina aduce oboseala, spun reclamele, numai că asta nu înseamnă automat și somn – și încă unul de calitate! Cei mai mulți suferă de oboseală cronică și nu pot dormi, nu și sub bombardamentul senzorial. Dacă suplimentul alimentar cu melatonină ar reprezenta Soluția, ar mai persista cele peste 200 de tipuri de tulburări ale somnului, ori puzderia de somnifere care te trimit într-o stare vecină cu coma și creează dependențe serioase?

Poate că ar fi mai bine să ne preocupăm de producția naturală a mediatorului somnului, care e stimulată de întuneric și inhibată de lumină. Putem face multe pentru igiena somnului: mai puțin stres, mai puține otrăvuri în alimentație, vitamine, proteine, ceaiuri, meditație… Dar cel mai important lucru este să repunem noaptea în drepturi și să renunțăm pe cât posibil la baia de lumină artificială. Harta iluminării nocturne arată încântător, dar corola de poluanți luminoși care înghit strălucirea stelelor e înșelătoare. (O problemă și pentru astronomi, care găsesc tot mai greu locuri pentru observatoare.) Doar Sahara, Siberia, Amazonia și o parte a Africii ce mai au parte de câte o bucată de boltă înstelată. Restul lumii se întrece în exhibiții scânteietoare. Orășenii nu mai știu de mult cum arată corpii celești. Nu e nevoie să renunțăm total la iluminatul vieții și nici să dăm timpul înapoi și să ne întoarcem în peșteri. Dar nici să ne îmbăiem perpetuu în lumina reflectoarelor nu e nevoie, ci să sucim câte puțin întrerupătorul și să recurgem la cât mai puțină lumină (albastră) posibil. Decât să luminăm calea stelelor, am face bine să le lăsăm pe ele să ne arate drumul către… acasă și către odihnă. Nouă și restului viețuitoarelor pe care le avem pe conștiință. Să menajăm noaptea și să profităm de zi cât ne stă în putință. Chiar dacă al treilea ochi n-o să-și recapete dimensiunile pierdute, poate, totuși, să se înduplece să ne pună la dispoziția porția de melatonină. Ori de câte ori avem ocazia, să lăsăm soarele să dea deșteptarea cortizolului, iar acela, la rândul său, să trimită mesageri din poartă în poartă și să regleze ceas după ceas, așa cum au fost instruiți să facă. Am împușca cel puțin doi iepuri dintr-o lovitură: Ne-am restabili bioritmul terorizat de poluarea luminoasă și am economisi mult din energia irosită pe iluminatul… Căii Lactee.