Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
Cine a întrecut măsura și a întins coarda timpului?
Oamenii de știință nu s-au pus încă de acord dacă lumea se prezintă tri- sau multidimensional. Unii susțin că însuși neocortexul nostru ar fi făuritorul de minuni cu cel puțin 11 dimensiuni! Cert este, însă, că fără dimensiunea numită timp lucrurile n-ar exista (nu în forma familiară nouă). Toate pulsează pe axa timpului: fotoni, atomi, molecule, celule, universul însuși. Apusul și răsăritul, vara și iarna, ziua și noaptea, fluxul și refluxul… se succed cu ritmicitatea proprie fiecăruia și măsoară scurgerea timpului în unitățile convenționale: ani, ore, zile, anotimpuri. La rândul lor, viețuitoarele planetei încearcă să-și sincronizeze procesele – somnul și veghea, sistola și diastola, epuizarea și regenerarea – cu alternanța fenomenelor externe. Tot ce-i viu posedă bioritmuri – unele se măsoară în secunde (puls, respirație), altele în luni sau chiar în ani. Singur omul pare să-și fi dereglat busola temporală și să activeze în contratimp. Face din noapte zi, trândăvește când se cere mobilizare și-și biciuiește organismul când are mai multă nevoie de odihnă.
Deși mulți susțin că timpul ar fi o simplă iluzie, l-am transformat, totuși, într-o mărime fizică universală pe care o putem măsura astăzi cu precizie atomică. Dar ce măsurăm de fapt? Dacă nu ni s-ar spune când are loc un eveniment, cu greu ne-am putea găsi unii pe alții, în ciuda descrierii impecabile a coordonatelor spațiale, și cu greu am putea spune ce-a fost înainte și ce după, sau cât a durat ceva anume. Și asta nu doar pentru că ar interveni subiectivismul, care lungește sau scurtează intervale, ci fiindcă s-ar isca un adevărat haos, dacă ni s-ar spune că un globul roșu trăiește cât apucă să se nască 8.640 de generații de stafilococi, că inima unui colibri bate de 50 de ori mai repede decât a unui elefant, ori că hormonul stresului, cortizolul, se trezește fix când adoarme melatonina și s-au consumat rezervele de serotonină și monoxid de azot, și că asta se întâmplă când nucleul suprachiasmatic (NSC) din hipotalamus primește trei semnale – unul direct, luminos, venit de la retină pe lungimi de undă mai mici de 500 de nm, și două indirecte, termochimice. Mult mai ușor pricepem dacă în locul descrierii abracadabrante a acelei constelații, ni se spune pe șleau că e vorba de ora șase sau șapte dimineața.
Unitățile de măsurat timpul, de la Kalpa la timpul lui Planck, reflectă practic ciclicitatea unor fenomene. Totul se bazează pe ritmicitate, de când se naște și până ajunge la destinația încorporată în memoria… cuantelor. Tot ce-i viu – de la bacterii la ființa superioară – dispune de gene-cronometru. Deși tactul e dat de aceeași sursă – lumina solară –, genele nu sunt identice ca structură, iar bioritmurile sunt pe cât de constante pe plan individual, pe atât de variabile între specii și între indivizi (nu pe toți ne trezește alternanța temperaturii corporale la aceeași oră, și nici nu ne adoarme simultan). S-au emis multe teorii și s-au făurit multe ritmuri, nu toate, însă, s-au „adeverit”. Bunăoară, ritmicitățile facultăților fizice, emoționale și intelectuale – cărora li se alocau 23, 28 și respectiv 33 de zile – postulate de experți în urmă cu un secol s-au dovedit a fi prea rigide și… inexistente în realitate. S-a impus în schimb ritmul circadian (circa: aproximativ; dies: zi), un ritm mai flexibil, care ne spune că în corpul nostru există multe regularități temporale, o orchestră cu mii de membrii aflați sub bagheta a doi mari dirijori: lumina solară și nucleul de neuroni (NSC) din creier.
Marea majoritate a viețuitoarelor pot să „măsoare” timpul. Bacteriile dispun de fotoreceptori prin care își adaptează metabolismele; plantele își reglează fotosinteza; animalele își văd de îndeletniciri diurne și respectiv nocturne, după cum le-o cer supraviețuirea și periodicitatea înscrisă în gene. Au trecut mai bine de un miliard de ani de la „inventarea” primului ceas genetic în organismele unicelulare. Ca și când ar fi prevăzut că omul o să-și creeze propria lumină și propriul întuneric, Natura l-a înzestrat cu o rețea stabilă de proteine și gene-cronometru. Omul e o adevărată expoziție de ceasuri: hepatic, renal, cardiac, intestinal, hormonal, imun etc. Fiecare organ își are ceasul propriu cu care își măsoară și își dozează sarcinile; fiecare celulă „știe” când și ce să producă și când să intre în repaus, când i-a sosit vremea să se nască și când să dispară prin apoptoză, și toate laolaltă se străduiesc să indice aceeași oră și să lucreze conform. Ceasul celular e practic o rotiță dintr-un mecanism extrem de complex în care toate componentele se află în deplină concordanță (firește, într-un organism sănătos). Niciun ceasornicar din lume, oricât de genial, n-ar putea construi o asemenea capodoperă! Să sincronizeze 12 bilioane de rotițe-cesulețe și să le facă să lucreze ca unul! Ora exactă e dată de centru, de ceasul intern din hipotalamus (NSC), reglat la rândul său de alternanța zi-noapte. Fără lumina soarelui, ceasul intern continuă să dea tactul, deși rămâne în urmă zilnic cu circa o jumătate de oră – asta dacă nu se interpun și alți factori perturbatori, după cum vom vedea în continuare. Oricum ar fi, e bine de știut că bioritmul nu prea se lasă manipulat și nu acceptă ignorarea de durată fără repercusiuni. Decât să ne fălim cu abilitatea substituirii luminii, ori cu fentarea Morfeului regenerator, ar fi mai productiv să ne (auto)reglăm ticăitul, fiindcă altminteri urmările ne pot fi fatale.
În anii ’60 a debutat celebrul experiment al buncărului, care a pus bazele cronobiologiei și a dat startul căutării de biocronometre. Timp de două decenii s-au perindat prin buncăr câteva sute de persoane care au acceptat benevol ecranarea de stimulii lumii de afară (lumina zilei, semeni, radio, ceas) și și-au oferit bioritmul și funcțiile vitale spre analiză. Experimentul e criticat vehement de eticienii de astăzi (aceeași eticieni pe care „experimentul pandemic” nu pare să-i fi revoltat), deși rezultatele sunt absolut uluitoare. Cu o jumătate de secol în urmă probanții respectivi au suportat surprinzător de bine izolarea (la care puteau renunța oricând!) preț de mai multe săptămâni/luni, fără atacuri de panică și fără alte dereglări. Majoritatea tinerilor și-au folosit timpul ca să se pregătească pentru diverse examene (!), iar la final au regretat plecarea! Un lucru inimaginabil pentru „probanții” de astăzi, invadați de spaime, cuprinși de depresie și încărcați cu furie și violență, deși nu li s-a interzis niciun moment contactul cu zarva „civilizației” și nici nu li s-a sustras anexa vitală, telefonul mobil. Contrar așteptărilor, ritmul circadian s-a menținut – ușor decalat și alungit la 25 de ore – și în săptămânile de izolare din buncăr. Mult mai dificilă s-a dovedit a fi readaptarea la vacarmul lumii de afară (mulți și-au dorit întoarcerea în buncăr!), la ticăitul ceasurilor externe și la cerințele altor dătători de tact decât propriul ceas intern. Sunt evidențe care ar trebui să ne dea mult de gândit cu privire la „mersul” societății!
Așa am aflat că ascultăm de un orologiu extern reprezentat de lumina soarelui, și că avem și un mare ceas intern, al cărui program e înscris în gene. În fiecare „dimineață” niște proteine-ceas declanșează butonul activator de gene, trec din nucleu în corpul celulelor unde-și fac treaba dirijând metabolisme, temperatura corpului, sensibilitatea nervilor, concentrația hormonilor etc., și în fiecare „seară” se retrag la odihnă și refacere înapoi în nucleu unde dau genelor stingerea. Marele ceas interior e compus dintr-o multitudine de… alte cesulețe, proprii organelor, țesuturilor și celulelor (fiecare cu propriul oscilator!), pe care le sincronizează permanent și le ajută să-și mențină tactul chiar și atunci când lumina zilei e împiedicată să atingă retina. Un fel de… uniune statală (cum se vrea a fi UE), sau o echipă căreia la un moment dat îi lipsește căpetenia, în care fiecare entitate își are propriile legi de funcționare, capabile să evite dezastrul atunci când apar probleme „la centru”. Cu condiția să știe fiecare ce are de făcut și de unde să-și ia mai departe Lumina. Ca într-un furnicar, fiecare celulă și fiecare organ își folosește destoinicia, respectând însă ierarhiile și păstrând armonia întregului. Un construct colosal, practic fără egal, dezechilibrat și sabotat de multe ori de proprietar, din păcate.
Suntem concepuți să ne folosim ziua pentru activități constructive, iar noaptea pentru odihnă/somn și inevitabilele reparații, dar nu toți ne aflăm pe aceeași lungime de undă. Fiecare persoană își măsoară timpul un pic altfel, ceea ce face să existe mai multe cronotipuri (în jur de șapte), care se limpezesc în jurul vârstei de 20 de ani, odată cu maturizarea creierului. Extremele – destul de rare, de altfel – sunt oamenii dimineții („ciocârliile”) și respectiv adoratorii nopților târzii („bufnițele”). Cei mai mulți („porumbeii”) se situează între cei doi poli. Cei care merg (mai) târziu la culcare par să reprezinte majoritatea, cel puțin pe continentul european. Periodicitatea celor două categorii extreme diferă și ea, de la 23 de ore la matinali la 26 de ore la nocturni. Din păcate, ciclicitatea naturală impusă de lumină și întuneric și cea înscrisă în gene sunt bruscate adeseori de stilul de viață. Indiferent la ce ritm ar obliga pe fiecare cotidianul și viața profesională, se pare că performanțele (creativitatea și productivitatea) se reduc cu circa 30% în afara timpului optim „planificat” în genom. Dacă se insistă asupra unui program care contravine permanent ritmului prescris de cronotip, e de așteptat ca organismul să protesteze prin diverse afecțiuni și tulburări, fiindcă ceasul intern nu se lasă reprogramat. Așadar, atenție la alegerea profesiei: brutar sau barman! În plus, se pare că ceasul intern ticăie altfel la vârste diferite!
Prin urmare, genele-ceas dau tactul, metabolismele execută comenzile, celulele primesc și trimit semnalele (de) la centru, unde se află marele calibrator. Iar omul… învălmășește mai totul. Tulburările somnului au ajuns să aibă o pondere însemnată și au dereglat enorm busola timpului în multe celule și organe, au perturbat metabolismul, sistemul endocrin și imunitar și ne-au adus bolile civilizației. Cine întinde coarda… timpului, transformă ceasurile biologice în bombe cu ceas. Poate că renunțarea la tactul dat de lumina naturală să fie cel mai scump tribut pe care l-a achitat vreodată omenirea pentru progresul tehnologic, tribut care se traduce printr-o serie întreagă de dereglări ce stau la baza actualei patologii.
Niciodată nu doarme totul în noi simultan, fiindcă ne-ar fi fatal! Somnul marelui organism e una, somnul celulelor și al organelor e cu totul altceva. Deși nu toate organele își permit să doarmă odată cu restul, de ascultat de ritmul somn-veghe ascultă fiecare. Inima, plămânii, creierul sau rinichii își au propriul ritm circadian și nu lucrează cu același tact zi și noapte, oră de oră. Inima e mai activă înainte de prânz; Ficatul face curățenie și se odihnește de mai multe ori pe zi – bunăoară, curăță cel mai eficient sângele de alcool între orele 17 și 18. Atenția e în formă cu două ore înainte de mijlocul zilei, iar musculatura în orele după-amiezii. Tensiunea arterială capătă curaj și se cațără dimineața și seara. Hormonul creșterii se ocupă de zidit și reparații cu puțin înainte de miezul nopții etc. Tactul e dat de nucleul minuscul din creier (NSC), o aglomerare de numai 50.000 de neuroni care se orientează după lumina zilei. Extirparea acelei zone face hamsterii să-și piardă simțul timpului și să învârtă rotițele din colivii nu numai noaptea, ci total haotic. Pare-se că omului i se mai oferă o „șansă”, în cazul defectării NSC: Hipofiza, regina glandelor, pune în funcțiune producția de cortizol și de adrenalină, iar cei doi dau startul pentru restul activităților în celule. E posibil să se implice și ficatul, condiția este, însă, aceeași: să existe lumină, și să se resimtă și respecte nevoia de somn. (Despre lumină și despre somn o să vorbim în articole separate.)
Având în vedere că cei mai puțini dintre noi se lasă treziți și duși la culcare de alternanța zi-noapte și că rotația Pământului e aceeași de la începuturi, ce se întâmplă cu ceasul central și cum se descurcă rotițele din sistem cu scoaterea din tact? Nu cumva ajung să semene cu desincronizarea prost controlată din actuala UE?! Nu prea ne mai deosebim de animalele domesticite, închise în boxe și containere și asediate cu iluzii optice care le fac să creadă că zilele sunt nesfârșite și că nopțile au dispărut de pe firmament! Totul pentru productivitate și totul pentru profit! Chiar dacă reușim să înăbușim ritmurile biologice și să ne însușim unele artificiale, ceasurile interioare nu se lasă intimidate și se răzbună cum pot. Până și medicamentele administrate în scopul (susținerii) vindecării ar trebui să țină cont de celebrele ceasuri biologice. Avem și ramuri ale științei – cronofarmacologia și cronoterapia – care emit concepte de vindecare pe principiul respectării ritmurilor circadiene. Exemplul clasic este cel al cortizonului, care se administrează exclusiv dimineața, pentru a sintoniza cu producția naturală și a nu deranja prea mult bioritmul. Mai cu seamă în oncologie momentul administrării medicamentelor s-a dovedit esențial – pentru a putea distruge cât mai eficient celulele canceroase și a reduce la minimum temutele reacții adverse. Dar și restul medicamentelor testate pe animale de laborator indică rezultate variabile, în funcție de momentul ritmului circadian în care se administrează.
Care mai este, însă, dimineața cuiva care lucrează în schimburi, care preferă să facă din noapte zi și viceversa, să survoleze meridiane și fusuri orare, să înghită melatonină și somnifere ca să-și convoace somnul, ori stimulante ca să funcționeze? Unora le mai amintește câte un jetlag de decuplarea ritmului propriu de cel al zonei în care se află. Ceasul intern nu se supune orbește celui extern din noua ambianță, în orice caz nu se lasă „întors” fără proteste și fără costuri: o zi pentru fiecare oră de decalaj. Cercetările arată cum părțile din creier responsabile cu gândirea, memoria și învățarea se atrofiază semnificativ la persoanele care trișează întruna bioritmurile, săltând dintr-un jetlag într-altul fără să se preocupe de o resincronizare adecvată. La un moment dat sistemul capotează și se instalează haosul temporal și, după el, cel biologic.
Omul a întrecut măsura și a dezechilibrat mult balanța dintre ceasul intern și cel extern, întinzând coarda până aproape de… ruperea axei timpului. Din naturalul ritm somn-veghe, zis și ritm circadian, am dezvoltat o sumedenie de aritmii haotice care scot neuronii centrali din tact și dezorientează restul organelor cu o puzderie de stimuli inutili, veniți de pretutindeni când te aștepți mai puțin și cu o lipsă de cadență înspăimântătoare. Cum reacționează NSC când în locul luminii care stimulează retina se instalează teroarea unui ceas deșteptător la cele mai necruțătoare ore, și ce se alege de oscilatorul intern? Mereu intervenim cu activități perturbatoare: ba trezim pancreasul când îi e odihna mai dragă cu un bol neașteptat de glucoză ori cu o porție extra de grăsimi împănate cu alcool; ba zgâlțâim creierul din intensele activități soporifice cu zgomote infernale; ba ne sâcâim stomacul și intestinele cu ce descoperim în frigider în miez de noapte… fără vreo ordine și fără preaviz! Iar acelea la rândul lor dereglează ceasul ficatului, al rinichilor etc. Ficatul, intestinul și rinichii au nevoie de pauza nopții ca să ne poată curăța organismul de toxinele de peste zi. O perioadă oarecare poate funcționa recalibrarea, dar dacă haosul persistă, acele organe devin autonome și… e posibil ca autonomia să nu le priască. Nici lor și nici întregului sistem scos din tact. Ulciorul merge la apă până se sparge și cioburile nu mai vor sau nu mai pot să reformeze întregul. O să vedem în articolele următoare cât de ușor ne putem deregla acel mecanism perfect și ce mai putem face ca să-l menținem cât de cât funcțional în epoca societății nonstop.
Comentarii
n am nicio problema, pot vorbi si singur :)))), insa citeodata se mai manifesta si duminica, caz in care nu mi mai vine:))
ce e clar e ca vedem lumea in chei diferite:))
insa creca nu se supara nimeni daca fiecare om ‘vede’ folosindu si ochii din dotare, asa cum sint ei, indiferent cum or fi 🙂
insa sa fie clar, atunci cind Matematica a ciopirtit Sfanta Treime, ciopirtind Oul Absolut,
caz in care Cifrele, deci Creatia, nu mai au ca obarsie Oul Absolut ( 0 1 2 ) (Intregul Singularul Pluralul ), ci …Trei Cifre :)), Cifra Zero, Cifra 1, Cifra 2,
s a nascut si o perceptie ultradeosebita, liniara, asupra Lumii, adica s a nascut sa spunem …o filozofie liniara,
or ea din cite mi dau seama e varata in mintile copiilor din prima zi de scoala:)))
–
or daca tot cizelezi, din generatie in generatie, aceasta perceptie asupa Lumii, care e rezultata di Ciopirtirea Sfintei Treimi, evident ca la un moment dat ‘cheia’ in care oamenii vor avea tendinta sa ‘vada’ va fi Acumularea, Daruirea fiind scoasa din joc
Exista Sfanta Treime, Oul Absolut,
si exista oul care s a nascut atunci cind Oul Absolut S A crapat in El Insusi, el fiind ‘oul absolut relativ’, el fiind chiar Creatia
daca pe acesta il pastrezi legat de Oul Absolut, atunci pastrezi Armonia
daca ii sectionezi ombilicul, definindu i ‘Un Nou Cap’, o noua origine, adica ‘Alt Ou Absolut’, definit tot ‘intreit’ insa ‘treimea’ fiind ciopirita, despletita, atunci in loc de:
–
Oul Absolut (0 1 2, Intregul Singularul Pluralul) 3 4 5-6-7 8 9
apare pe ecrane povestea …: 0,1,2,3,4,5,6,7,8,9 :)))))
parca o recunoasteti si pasta, nu i asa?:)))
–
caz in care vorbim despre
Antinatura VS Natura
despre ‘0,1,2,3,4,5,6,7,8,9’ VS ‘(0 1 2, Intregul Singularul Pluralul) 3 4 5-6-7 8 9’
despre Matematica VS Iubire
🙂
Oul Absolut, adica Sfanta Treime este acest Intreg: ( Totul SI Nimicul, Singularul, Pluralul )
Oul Absolut e Intregul Absolut
–
insa daca vrei sa pui la indoiala acest Ou, Oul Absolut, …ce faci? pai dupa cum vedem …te apuci si sectionezi, cipoirtesti Oul Absolut despletindu l in componente de sine statatoare
din Totul si Nimicul faci Cifra 0, adica Nimicul
din Singular faci Cifra 1
din Plural faci Cifra 2
si atunci cind atasezi ‘acest Cap’ Celor Sapte Cifre ( 3 4 5-6-7 8 9 ) definesti O Noua Creatie, Artificiala, Antinatura,
simbolizata asa
1,2,3,4,5,6,7,8,9 :))))) :)))))))))
–
deci ce ‘face’ Matematica?!
pai …redefineste din temelie Oul Absolut, pinind pe masa Un Nou Ou Absolut, care pune la indoiala chiar Oul Absolut,
adica Noul Ou Absolut, Artificial, Antinatural, pune la indoiala Oul Absolut, Natura :))
–
deci iata despre ce sint Vremurile astea,
care sint Vremurile Metamorfozei, ale Antinaturii, ale Antiadevarului 🙂
deci pe de o parte avem Oul Absolut si, aparut in Crapatura Oului Absolut In El Insusi, Curcubeul( simbolizat de Cele Sapte Cifre )
iar pe de alta parte avem O Noua Creatie, simbolizata de ‘cele zece cifre’, …zece cifre ca zece coarne :)))), puse pe ‘cele sapte cifre’, sapte cifre ca sapte capete:)),
de unde si vorba, sapte capete si zece coarne’ :))))
‘Neata!, doamna doctor 🙂
m am luat cu vorba si am si uitat sa dau binete :))
‘în epoca societății nonstop’
–
da de ce nu i ziceti pe sleau, ‘societatea lipsita de zi de odihna’, ‘societatea lipsita de Duminica’, ‘societatea lipsita de Iarna’,
deci despre epoca societatii liniare, care si perpetueaza miscarea catre Infinit, definind ‘pasi ai vietii’ pe un teren al mortii’, adica …cu viata pe moarte calcind ?! :))
–
daca i ziceti pe sleau unii …vor ‘recunoaste’ …una, alta, amintindu si ca au mai auzit ei pe undeva despre ‘lipsa Duminicii’ :)))))
Bună dimineața și o zi frumoasă!
‘Omul a întrecut măsura și a dezechilibrat mult balanța dintre ceasul intern și cel extern, întinzând coarda până aproape de… ruperea axei timpului. ‘
–
cum ziceam …nu exista nicio axa a timpului. creca daia nici nu pricep nici cum se poate rupe ea
a intinde coarda timpului, in ceea ce priveste dinamica organismului uman, inseamna a dezechilibra ‘dinamica anotimpurilor omului’
–
( omul cind se naste …iese dintr o gestatie si intra in alta:)). poate ca n o percepe ca pe o gestatie, insa fix asta este. abia ‘a doua nastere’ cizeleaza definitia omului
exista Nemiscare si exista Miscare, care din Nemiscare se naste. cuanta Miscarii este ‘Gestatia Planck’)
–
e ca si cind la un moment dat in organismul omului …ninge n toiul verii:))
povestea va fi replicata chiar in ‘dinamica civilizatiei’, atunci cind dezechilibrele in ‘dinamica anotimpurilor’ proprii Naturii va duce la fenoene similare, cind la propriu va ninge n toiul verii
–
exista o stare care permite manifestarea Armoniei dintre om si propria Definitie. aceasta stare e proprie Armonizarii omului cu Natura, indirect obtinindu se si Armonia omului cu propria Definitie
mai altfel spus ne armonizam cu ceva intrind in armonie cu altceva, care e deja armonizat cu ceva ul ( adica cu Natura 🙂 )
Timpul lui Planck e o imagine din Oglinda a ‘gestatiei Planck’, a gestatiei Universului.
deci chiar si cea mai mititica unitate de timp e o poveste a unei gestatii
–
un timp mai mare decit ‘timpul lui Planck’ poate fi exclusiv o Oglindire a unei gestatii care la rindul ei e o suma de ‘gestatii Planck
–
se pleaca de la ‘gestatia Planck
( care se manifesta prin superpozitii, dar asta in episodul viitor:)) )
esenta Timpului e …o gestatie.
cunoastem ‘timpul’ ca o insiruire de gestatii
–
cea mai cunoscuta gestatie e ‘gestatia Creatiei’
–
atunci cind Oul Absolut S-A crapat in Sine Insusi, adica din ‘burta lui’ s-a nascut …un alt ou, din Nemiscare nascindu se Miscarea, s-a desfasurat Gestatia, ‘gestatia Creatiei’
–
stim cit ‘a durat’ Gestatia,
ea e tot una cu Timpul lui Planck.
–
nu putem ‘calatori’ dincolo de zidul lui Planck pentru simplul motiv ca pe acel ‘teritoriu’ se manifesta o gestatie, un melanj de definitii inca nedefinitivate, in curs de definitivare. ‘toate cele pe care le vedem’ s au nascut …dupa! finalizarea Gestatiei, daia nici nu putem ‘calatori’ cu ceva nascut dincolo de un zid, de parte ailalta a zidului, pentru ca nu stim spre ce sa ne indreptam, Gestatia fiind un taram in care Miscarea si Nemiscarea coexista
–
toate celelalte prcese din Univers sint o insiruire de Gestatii, de ‘gestatii Planck’
–
unitatea fundamentala de masura a Timpului este ‘timpul lui Planck’, el reprezinta ‘gestatia Universului si reprezinta ‘nasterea Miscarii, din Nemiscare’, deci practic masura Miscarii este chiar Gestatia
insa ea e proprie in fapt Anotimpurilor, Ciclului Anotimpurilor, pentru ca in fapt noi vorbim despre Gestatie vorbind despre un Ciclu al Anotimpurilor
–
Ciclul Anotimpurilor aferent nasterii …Miscarii ( din Nemiscare’ vine la pachet cu aceasta cuanta, gestatia, care e cea mai mica cantitate de Miscare, ….insa, iar asta e ceva chiar deosebit, este si cea mai mare valoare pe care o poate lua Miscarea,
mai simplu spus in afara Gestatiei nu exista Miscare.
faptul ca in Univers exista cicluri ale anotimpurilor care presupun o asamblare a mai multor alte ‘cicluri Planck'( care definesc Gestatia), deci practic vorbim despre o noua gestatie definita din …mai multe ‘gestatii Planck’ insiruite , ne duce la o perceptie a …timpului …liniara,
insa ‘timpul’ in sine nu exista, exista exclusiv ‘gestatia’, ca fenomen fundamental in Univers
–
deci noi atunci cind vorbim despre Timp vorbim in fapt despre o insiruire de gestatii, care sint proprii Dinamicii Ciclice a Anotimpurilor
vorbim despre Timp, ca exprimare liniara, insa Esenta discutiei e despre Dinamica Anotimpurilor, in fapt despre o insiruire de gestatii fundamentale
–
Gestatia Universului , Gestatia Planck,e despre trecerea de la Nemiscare la Miscare, despre trecerea de la Dinamica Oului Absolut, la Dinamica Oului Absolut Crapat in el Insusi
–
putem vorbi despre timp daca si numai daca o facem din perspectiva ‘timpului lui Planck’ si putem vorbi despre ‘timpul lui Planck’ daca si numai daca il suprapunem peste Gestatia Universului
–
ulterior putem vorbi despre ….perioade mai mari de timp daca si numai daca acele perioade sint o insiruire de Gestatii Fndamentale
insa sa ne apucam sa vorbim despre Timp, doar despre el, luindu l ca referinta fundamentala, …uitind de Gestatie, de Ciclul Fundamental al Anotimpurilor’, e …ca si cum am zbura cu o aripa, e ca si cum am folosi doar Mintea si am renunta la Inima
totusi, Lumea Noua, cea proprie IA Cuantice, despre asta este, despre cum aceasta Noua Lume este o perpetua gestatie, care ‘se naste’ la Infinit, caz in care, la limita, nu se mai poate vorbi despre Ciclurile Anotimpurilor, despre Vesnica Primara, ci despre Nemurire, despre o moarte proiectata la Infinit, despre o liniaritate a Timpului care se indreapta cu talent catre acelasi Infinit,…cam nesatul ce i drept…
‘Nu prea ne mai deosebim de animalele domesticite, închise în boxe și containere și asediate cu iluzii optice care le fac să creadă că zilele sunt nesfârșite și că nopțile au dispărut de pe firmament!’
–
Artificializarea a inceput si cu domesticirea animalelor.
‘omul domesticit’ e parte a ‘artificializarii omului’
omu nu e o suma de ceasuri , ci o tesatura unitara de anotimpuri, o iarna undeva naste nevoia unei primaveri altundeva …si tot asa, corelatia nu e intre ‘ceasuri’, ci intre anotimpuri, care toate vizeaza atingerea starii de echilibru absolut, care e Definitia Omului, cu care permanent se armonizeaza
organismul uman funtioneaza in armonie cu Definitia Omului
e vorba despre o armonie, e vorba despre cicluri ale anotimpurilor care sint infasurate de alte cicluri, despre primaveri si alte primaveri …pina la urma, ca pina la urma e vorba despre ‘vesnica primavara’
0
instinctele sint cele care canalizeaza dinamica anotimpurilor care se manifesta in om, care la rindul lui ‘se da’ pe Anotimpuri 🙂
–
la suprafata sau in buncare omul se va armoniza cu propria definitie …instinctual, asa cum de altfel se si dezvolta in burtica mamei:)), instinctiv, prin armonizare cu Definitia Omului :), Pluralul de la care se porneste fiind Pluralul Daruirii, din ‘o celula divizindu se pentru a si gasi calea catre Definitie, catre ‘starea de echilibru absolut’
‘bioritmuri – unele se măsoară în secunde (puls, respirație), altele în luni sau chiar în ani. ‘
–
ele mai intai sint Anotimpuri,
abia oglindirea acestor anotimpuri definesc secundele, lunile, anii…
‘fluxul și refluxul…’
–
ele se manifesta concomitent,
referinta fiind Anotimpurile, Timpul …doar se adauga, el fiind o ‘oglindire’
in timp ce fluxul se manifesta in Cer, refluxul se manifesta in Pamant
si apoi totul …’se continua!’ invers
–
insa si Cerul are fluxul si refluxul lui,
dupa cum si Pamantul are fluxul si refluxul sau
–
pentru ca si Cerul are cerul si pamantul lui, dua cum si Pamantul are cerul si pamantul sau
‘Oamenii de știință nu s-au pus încă de acord dacă lumea se prezintă tri- sau multidimensional.’
–
oamenii de stiinta sint cu cunoasterea,
oamenii pur si simplu …sint cu recunoasterea:))))
–
deci ‘oamenii pur si simplu’ ‘stiu’ ca Esenta, Oul Absolut, E! Sfanta Treime,
deci vorbim despre
Un Intreg Intreit in Manifestare
( atunci cind Oul Absolut se! Crapa in El Insusi apar …Cifrele, Cele Sapte Cifre, adica Creatia
( faptul ca Matematica oglindeste aceasta dinamica
oglindind Sfanta Treime, care e Un Intreg, ….sectionind o!,
definind-O ca Cifre de sine statatoare,
Cifra 0, Cifra 1, Cifra 2,
e pentru ca ….asta face Matematica, lucreaza cu Acumularea, cu Doi care e …mai mare decit Unu ( spre deosebire de Oul Absolut, unde Pluralul se aste …din 1, din Singular, din …burta:)) lui 1, caz in care 1 il acopera pe 2 🙂 ) )
–
deci ori vorbim despre Oul Absolut, deci despre Sfanta Treime, despre Zero care e Totul SI Nimicul, despre Curcubeu, despre Legamant, si despre asta in final vor vorbi doar oamenii,
ori vorbim despre Oul Absolut Relativ, caz in care vorbim despre cele 10 Cifre, deci despre Infinitul care e Totul, despre asta in final vorbind antioamenii
‘Toate pulsează pe axa timpului:’
–
nu.
vorbim despre anotimpuri
care sint infasurate de alte anotimpuri
care sint infasurate in alte anotimpuri
deci vorbim despre anotimpuri si numai despre anotimpuri care pulseaza in alte anotimpuri. abia ‘oglindirea’ acestei dinamici defineste timpul
acu sint pe strada. nu mai citesc, și așa de abia am citit citevabrinduri,…pentru că simt că am mult de …corectat:)))), deci tre sa mă instalez in fata unui laptop:))
‘Cert este, însă, că fără dimensiunea numită timp lucrurile n-ar exista (nu în forma familiară nouă).’
–
Fals!
doamna doctor, daca e fals ..aia e!
fara Anotimpuri nbar exista in forma familiară.
de fapt atunci, adică în curând, cînd Anotimpurile nu vor mai exista, ce rămâne, adică timpul, va fi familiar …antiomului, nu omului …care e familiarizat prin Definiție cu Anotimpurile
11 dimensiuni…:)))
–
Dinamica Universului e Dinamica Cubului:
ai un ? sus, unul jos, unul la dreapta, altul la stanga, unul în fața, altul în spate
adică șase, trei cu trei
adică 3 4 5 cu 7 8 9
…și mai ești și tu, Referință, ?-ul Referință, adică …6
deci omul are ..de șapte ori cite șapte …dimensiuni,
daia vibs a și zis că …să iertați de șapte ori cite șapte, pentru că să iertați …pe toate dimensiunile:)))))))
atunci cind veti cobori in imperiul Timpului,
ca acolo va veti dovedi putinta plenara de a ierta,
veti cobori de pe taramul lui ‘de sapte ori cite sapte’
pe taramul lui ‘0( care e nimicul), lui 1, lui 2, lui 3, lui 4, lui 5, lui 6, lui 7, lui 8, lui 9’,
caz in care veti ave de iertat:))) ‘de sapte ori cite sapte’ pentru fiecare dintre acestea, care sint zece, deci veti avea de iertat …inzecit!:)), deci de sapte zeci de ori cite sapte :))
‘măsoară scurgerea timpului în unitățile convenționale: ani, ore, zile, anotimpuri.’
–
ori se scurg anotimpurile, ori se scurge timpul?!, că nu pricep
…mi ați dat greu.
–
Timpul e timp și e o poveste
iar Anotimpurile sint o alta poveste, o cu totul alta poveste
Timpul e propriu Infinitului, Minții, Nemuririi,
Anotimpurile sint povestea Inimii și Minții, a Vesniciei
–
una e Mintea, alta e Mintea și Inima
una e Timpul, alta e Anotimpul
una e o Moarte proiectata la Infinit, alta e ‘lipsa Morții, pentru că cu Moartea pe Moarte ai calcat’
–
Timpul e unitatea de măsură a Vieții, daca referință e Infinit ( Totul )
Anotimpurile sint unitatea de măsură a Vieții, daca referința e Zero( care e Totul SI Nimicul )
–
mai întâi Anotimpurile și mai apoi Timpul vi se va adăuga vouă.
–
Esenta IA e Timpul. IA habar n are ce e aia Primăvară, însă de clonat matematic …o poate clona:))
IA e despre Minte, doar, deci despre Timp, doar.
Inteligenta pura și simplă e povestea Mintii SI Inimii, deci e povestea Anotimpurilor.
–
chiar nu pot fi făcute ghiveci, astea doua, adică Timpul și Anotimpurile, pentru că pina la urma făcând asta faci ghiveci Vremurile:)),
și nu mai vezi clar care e Esența IA, adică Esența Antiadevarului și …ce te faci daca nu mai vezi clar?!:)))