Sora mea din Thailanda

Scrie pe faţa mea, indiscutabil, că sunt candidat la emigrare, dacă nu chiar emigrant de-a binelea. Nu altfel îmi explic, printre altele, superioritatea vînzătoarelor băştinaşe, cînd ajung în străinătate. Franţuzoaice, elveţiene, nemţoaice, mă privesc de sus, cu un sentiment în care se amestecă satisfacţia de a avea în faţa lor pe cineva care o duce mai greu decît ele şi suspiciunea funciară c-am intrat în magazin ca să şterpelesc ceva. Doar ca să şterpelesc, nu să jefuiesc sau să iau pe cineva drept ostatic, Doamne fereşte! Pentru a beneficia de privilegiul unei asemenea bănuieli, trebuie să ai o faţă potrivită. Am eu faţă de om în stare să îndrepte un pistol spre pieptul unui cetăţean al Uniunii Europene?!

Dacă vînzătoarele băştinaşe mă cred un ins abia venit în ţara lor (în cala unui vapor de contrabandă sau pe stinghia de sub un tren de marfă), cele de sorginte amestecată împărtăşesc faţă de mine o familiaritate debordantă. Latino-americani, asiatici, negri (africani) se văd pe ei în mine. Pe ei, la vremea cînd abia ajunseseră în ţara respectivă şi rătăceau în căutare de lucru.

La Berlin, de exemplu, o thailandeză m-a abordat de parcă ar fi fost soră-mea.
Văzusem în vitrina unei prăvălii cîteva brichete haioase.
De cum păşesc înăuntru, vînzătoarea mă ia în primire pe loc. E o jună asiatică; după buzele mari, o thailandeză vînjoasă, exprimînd varianta dîrză a feminităţii asiatice. Potrivit procedurilor standard, mă uit la rafturi. Pur şi simplu. Poate şi pentru că întrebarea Can I help you? îndreptată asupra ta după primii paşi într-un magazin, are un singur răspuns, uşor de memorat în engleză: I see! Thailandeza nu e dintre acelea care se lasă cu una, cu două. Cît timp eu I see, ea angajează pe cont propriu un dialog la nivel înalt: româno-thailandez.
Din ce ţară sînt?
Răspuns previzibil:
România.
Reacţie previzibilă:
Zîmbeşte cu gura pînă la urechi.

Pagini: 1 2