Stăpânii haosului

Dacă, la sfârșitul pandemiei, se vor acorda premii, autoritățile din România vor urca pe cel mai înalt podium la secțiunea „haos”. Majoritatea deciziilor luate pe plan mondial s-au bătut cap în cap, dar modul cum au înțeles românii să le aplice bate, de departe, orice absurditate. După ce că nu au înțeles ce au de făcut, s-au mai și rățoit permanent la popor. De la paznicul căruia i s-a pus în mână un termoscaner până la președinte, care a excelat în declarații contradictorii, toți au vrut să fie șefii pandemiei, toți au crezut că și-au tras chiloții peste nădragi și au devenit, peste noapte, salvatorii nației. Prin urmare, au reușit să creeze o babilonie perfectă. Se pare că România a devenit un ospiciu în care pacienții au preluat controlul.

Nu mai trec în revistă toate ideile năzdrăvane născocite de autorități, afirmațiile halucinante, ci mă opresc la ultima: certificatul verde. Săptămâna trecută a fost nenorocire cu creșterea cazurilor, de până și Iohannis, care prin iunie spunea că „practic am învins pandemia”, a tresărit. A adunat autoritățile și le-a băgat în ședință. La o asemenea nenorocire, era de așteptat ca măsurile să se ia într-o clipă, înainte să se dezmeticească românul. Nu, s-au amânat precum cura de slăbire: de luni.

Prin urmare, duminică, cu o zi înainte de luni, românii nevaccinați au dat năvală în locurile unde, de luni nu mai pot intra decât cu certificat. La Bebe Tei, de exemplu, era un sfert de București. Om lângă om. Focar, da? Da.

Luni au făcut o altă ședință că au uitat/încurcat treaba cu accesul la mall. Tot luni, Comandantul Acțiunii s-a răstit, din nou, la noi. Mai că nu ne-a făcut proști și tâmpiți. Despre greșelile lor: „Acum nu-i timp să căutăm vinovații”.

Zicem ca ei, facem ca noi

Marți m-am pornit la drum să văd cum stăm cu implementarea măsurii. La metrou, o voce repetă mecanic în megafoane: „Poartă mască, arată că-ți pasă! O campanie a guvernului României”. Oamenii își încleștau degetele pe telefoane când auzeau de guvern. Pentru că, sătui de coșmarul sanitar și urgia prețurilor, oamenii nici nu mai sunt interesați dacă avem sau nu guvern.

Mă duc spre localul unde mănânc de prânz când sunt în zona centrală. Mă opresc la un magazin de ace, brice și carice. Adică de podoabe, nu de mâncare, că doar acolo ai voie fără certificat. Intru, mă uit la marfă, mă uit la vânzătoare. Ea era pe telefon. Atenție, nu voi da nume de localuri sau magazine, pentru că nu mă apuc de denunțuri. Dar remarc că și cu certificatul ăsta, în multe locuri, se merge pe modelul „zic ca ei și fac ca mine”.

Ajung la local, iau o tavă și comand. Doamna îmi zâmbește și întreabă încet: „Aveți…?”. Îi fac din cap că da, ea îmi pune o lingură mare de varză în plus, „că știu că vă place”. Mă așez la o masă, stau ce stau și aud scandal în zona de servire. „Nu mi-ați cerut certificatul!”, urla una ca scoasă din minți. „Nu, doamnă, că luați la pachet”, îi răspunde doamna de la casă. „Nu contează, eu vreau să mă știu în siguranță. Trebuie să cereți la toată lumea. Uitați, scrie aici”, și scoate telefonul. Oamenii de la coadă se revoltă și o trimit direct la mama dracului, că ei au treabă, nu stau să citească știri. Asta, isterizată la maxim, își ia plasa și strigă din ușă: „Sunteți niște iresponsabili, asta sunteți”.

SAFEGATE fără rost

Deoarece eram în zonă, am zis să merg la Taxe și Impozite în Amzei. Dau de o poartă pe care scrie mare „SAFEGATE”. Hait, zic, să vezi că au modernizat ăștia, scanezi certificatul și treci. Da de unde! În afară de un cadru metalic nu era nimic, nici măcar un nenorocit de dezinfectant. Nici nu intru bine, că mă ia în primire agentul, care își rotea telefonul, de parcă era o sabie. „Aveți certificat?”. „Da, am”. Și stau și privesc în jur. La intrarea la ghișee era o coadă de vreo zece persoane. „Să văd certificatul!”, mă somează agentul. „E, nu rămân, doar voiam să văd ceva”. „Ce vreți să vedeți, spuneți, că eu știu tot”. „Chiar tot!?”. „Da, știu tot”. „Atunci, spuneți-mi care este rostul acelei porți de la intrare?”. „Care poartă?”. „Aia”, și-i arăt cu mâna safegatul. Se uită de parcă pentru prima dată vedea ce e acolo și se înfurie. „Dacă aveți treabă la ghișeu, îmi arătați certificatul, dacă nu, plecați!”. „Vedeți că nu știți chiar tot”, îi spun eu și ies. El o ia la rost pe o doamnă în vârstă, care voia să intre cu o hârtie care atesta că s-a vaccinat, că de ce nu are documentul pe telefon. Doamna îi spune că are un telefon vechi și el aproape ne aruncă pe scări pe amândouă, că eu am dat să intervin pentru ea. „Sunteți înapoiate, trăim în epoca vitezei, ce dracu!”, ne apostrofează agentul. O ajut pe doamnă să coboare scările și ea începe să se plângă că nu-și poate cumpăra telefon.

Image 2021-10-26 at 20.49.42

Calea Victoriei, pustie ca în starea de urgență

O iau pe Calea Victoriei. Toate magazinele erau goale, vânzătoarele se foiau de colo colo. Cum intram într-un magazin, cum săreau să mă întâmpine. Aproape spășite murmurau: „Aveți certificat?”. Le spuneam că da, dar ies, spre disperarea lor, că nu vânduseră, cred, nimic pe ziua de azi. În unul era tot un agent, dar a vorbit frumos și chiar a precizat: „Sunt nevoit să fac asta”.

Am mai intrat în unul. Vânzătoarea a sărit de pe scaun, și-a pus masca și stătea drepți, ca un militar când trece comandantul, lângă umerașele pline cu haine, pe care nici eu și nici ea nu ni le vom putea permite vreodată. Am început să mă uit la haine, iar ea mă urmărea discret. Am pus o rochie, scumpă și urâtă, la loc, m-am îndreptat spre ieșire, i-am zâmbit și i-am urat o zi bună, iar ea a dat din cap de parcă voia să spună: „numai bună nu e”.

Pe trotuar ședea o cerșetoare, cam nebună, săraca, o știu, că înjură pe toată lumea. Cu un flacon de bere în mână, părea că doarme și că imediat îl scapă. I-am făcut o poză, iar ea s-a dezmeticit. Mă așteptam să înceapă tirada de înjurături, dar a zâmbit, a ridicat flaconul și mi-a zis: „Hai, noroc! Să fii sănătoasă, să nu ajungi ca mine. Nebună și bețivă”.

Image 2021-10-26 at 20.49.43

După cum spuneam la început, de haos, autoritățile au mai născocit ceva: un străin poate intra în țară, chiar și dintr-o zonă roșie, și fără să fie vaccinat, dacă are un test, dar nu-l lasă să se cazeze. Păi ce face omul? Doarme pe cartoane cu nebuna?

Intru la Hilton să văd cum stă treaba. La recepție, o tânără îmi confirmă: doar cu certificat se poate face cazare. Îi expun situația, că un străin poate intra și nevaccinat și o întreb unde doarme. „Nu știu, astea sunt regulile”.

Lux și excentricități

Mă opresc în parcul din fața Ateneului și surprind o scenă: se filma ceva, dar, deși s-au tras la duble de mă durea pe mine capul, nu am reușit să pricep dacă reclama era la clădire sau la cafeaua pe care protagonista o ducea în mână.

Image 2021-10-26 at 20.49.43 (1)

Mă duc spre Chocolat, dar în drum dau de un magazin de vinuri și intru. Evident, nu era nimeni. Cum am intrat, m-a lovit o duhoare de brânză împuțită de era să cad lată. Mă uit la sticle și iar mă ia răul: costau cam cât rochiile de la magazinul în care am intrat. Probabil vinul intră în categoria alimente, că tânărul vânzător nu m-a întrebat de certificat. Când să deschidă gura, să-mi spună, probabil, de vinuri, mă întorc la el: „Dom,le, dar ce dracu pute în halul ăsta?”. Bietul, o fi crezut că-s de la Sanepid, că s-a fâstâcit: „Cred că vi se pare”. Am plecat, că venise un tip cu o ditamai sticla de șampanie, că face retur.

Image 2021-10-26 at 20.49.44

Image 2021-10-26 at 20.49.44 (1)

La Chocolat, prin geam, am văzut un grup de simandicoși și mi-a atras atenția o tipă care mânca. Cu masca pe față. Și-o ridica doar până băga în gură. Pe ușă am văzut afișul că ei permit intrarea și cu test. Acum nu au precizat dacă e bun și ăla de zece lei sau doar ăla scump. Dar cine merge la Chocolat își permite.

Am trecut pe Magheru și m-am oprit la o parfumerie de lux. Aici, stăpânul codului QR era paznicul. Magazin scump, agent de pază de magherniță din Rahova. Imediat s-a înființat lângă el o tânără vânzătoare, care îl privea îngrozită. Paznicul a dat să-mi atingă telefonul, ea l-a oprit discret, ăla nu nimerea scanarea, mă punea să-mi sucesc telefonul. Și vorbea cu mine de parcă eram la o magherniță din Rahova, mai că nu mi-a zis „fă”.

După ce am intrat, tânăra a venit după mine și-și cerea întruna scuze. Chiar mi-a fost dragă. În magazin mai era doar o doamnă care se uita la parfumuri și care a ieșit fără să cumpere ceva. Nu am mai stat nici eu, iar tânăra m-a condus până-n ușă zâmbind.

La păcănele, deghizată

Am zis, ia să merg și la un Casino, să văd cum e cu intrarea. Adică păcănele și pariuri, dar dacă tot suntem sofisticați, zicem Casino, deși e vai de turta noastră. Mi-a venit ideea, proastă, desigur, să mă deghizez, să nu par organ de control. Mă caut în geantă, găsesc ochelarii de soare și mi-i pun, să par șmecheră. Deschid ușa, adică mă arunc cu forță în ea, că la prima încercare părea încuiată. Și intru cu ușă cu tot. Acolo, întuneric, doar aparatele de joc, adică păcănelele, clipoceau multicolor, eu, cu ochelari, aterizez, după ce mă împiedic de un prag, mai să-l spulber pe băiatul cu controlul QR-ului. Cred, că nu vedeam nimic. Mă întreabă de certificat, îi spun că am. Aproape să mă lase, când din partea opusă se apropie val-vârtej alt tânăr și-i șoptește ceva la ureche. „Pot să văd certificatul?”, întreabă primul. M-a dibuit, clar, vigilentul. Îi spun că, de fapt, m-am răzgândit, dar aș vrea să arunc o privire. Intervine vigilentul: „Ne pare rău, dar fără certificat nu puteți intra”. „Păcat, cred că azi era ziua mea norocoasă, vă luam toți banii”. „Nu prea avem, că nu a fost nimeni”, se prinde și vigilentul de glumă. „E, atunci poate aveați dvs. noroc și mi-ați fi luat banii”, forțez eu nota. „Ne pare rău, fără certificat nu puteți intra”. Am dat din umeri și mi-am scos ochelarii, ca măcar la ieșire să nu mă împiedic.

În mall bate vântul falimentului

Și-acum, vine piatra de încercare a QR-ului. Mall-ul. Iau metroul.
La intrare, una dintre ele, erau trei agenți de pază și cinci oameni cu telefoanele pregătite. Alții, vreo patru, stăteau și se uitau. Și-odată începe unul dintre paznici să se rățoiască la ei: „Plecați! Nu v-am zis că nu intrați fără certificat. Gata, plecați!”. Oamenii au protestat, nu atât din cauza interdicției, ci a tonului. „Chiar credeți că sunteți stăpâni?”, întreabă timid o tânără. „Nu credem, chiar suntem stăpâni”, zice unul dintre paznici, de parcă era pus să păzească Cetatea de Scaun, cu tot cu Ștefan cel Mare în ea. Întind telefonul, ăla vrea să mi-l atingă cu mâna, trag telefonul și-i spun: „Dar dvs. sunteți avizat să lucrați cu date personale?”. „Auziți, vreți să intrați la mall, bine, nu vreți, să vă cărați!”. Și a pornit ditamai scandalul, eu fiind susținută de cei care nu erau lăsați să intre. „Încă ceva, pun eu gaz pe foc. Dvs. aveți certificat?” (lucrătorii nu sunt obligați). Ăla spune că nu-i treaba mea, eu închid telefonul și plec. Înconjor toată clădirea și merg la altă intrare, una mai dosită. Acolo era un singur paznic. Îi întind telefonul, el se chinuie un pic, timp în care spune: „Îmi pare rău, să nu vă supărați pe mine, astea sunt regulile”. „Sigur, înțeleg”, îi spun eu. El oftează și îmi spune să intru: „Dar să vă puneți masca, vă rog, că umblă poliția pe aici”. „Așa, de curiozitate, ce salariu aveți?”, îl întreb eu. „De mizerie, doamnă, de mizerie. Și mă mai și înjură toată lumea. Om bătrân, ce-am ajuns!”, îmi spune el. Îi urez sănătate, el îmi deschide ușa și spune: „Să dea Dumnezeu la toată lumea, să scăpăm de nenorocirea asta”.
În mall era puțină lume, magazinele erau goale, iar vânzătoarele stăteau în ușă, precum turcii în bazar, în speranța că le va trece cineva pragul.

Image 2021-10-26 at 20.49.45