La mulți ani, România! La mulți ani, români!

Stăpânii haosului

Dacă, la sfârșitul pandemiei, se vor acorda premii, autoritățile din România vor urca pe cel mai înalt podium la secțiunea „haos”. Majoritatea deciziilor luate pe plan mondial s-au bătut cap în cap, dar modul cum au înțeles românii să le aplice bate, de departe, orice absurditate. După ce că nu au înțeles ce au de făcut, s-au mai și rățoit permanent la popor. De la paznicul căruia i s-a pus în mână un termoscaner până la președinte, care a excelat în declarații contradictorii, toți au vrut să fie șefii pandemiei, toți au crezut că și-au tras chiloții peste nădragi și au devenit, peste noapte, salvatorii nației. Prin urmare, au reușit să creeze o babilonie perfectă. Se pare că România a devenit un ospiciu în care pacienții au preluat controlul.

Nu mai trec în revistă toate ideile năzdrăvane născocite de autorități, afirmațiile halucinante, ci mă opresc la ultima: certificatul verde. Săptămâna trecută a fost nenorocire cu creșterea cazurilor, de până și Iohannis, care prin iunie spunea că „practic am învins pandemia”, a tresărit. A adunat autoritățile și le-a băgat în ședință. La o asemenea nenorocire, era de așteptat ca măsurile să se ia într-o clipă, înainte să se dezmeticească românul. Nu, s-au amânat precum cura de slăbire: de luni.

Prin urmare, duminică, cu o zi înainte de luni, românii nevaccinați au dat năvală în locurile unde, de luni nu mai pot intra decât cu certificat. La Bebe Tei, de exemplu, era un sfert de București. Om lângă om. Focar, da? Da.

Luni au făcut o altă ședință că au uitat/încurcat treaba cu accesul la mall. Tot luni, Comandantul Acțiunii s-a răstit, din nou, la noi. Mai că nu ne-a făcut proști și tâmpiți. Despre greșelile lor: „Acum nu-i timp să căutăm vinovații”.

Zicem ca ei, facem ca noi

Marți m-am pornit la drum să văd cum stăm cu implementarea măsurii. La metrou, o voce repetă mecanic în megafoane: „Poartă mască, arată că-ți pasă! O campanie a guvernului României”. Oamenii își încleștau degetele pe telefoane când auzeau de guvern. Pentru că, sătui de coșmarul sanitar și urgia prețurilor, oamenii nici nu mai sunt interesați dacă avem sau nu guvern.

Mă duc spre localul unde mănânc de prânz când sunt în zona centrală. Mă opresc la un magazin de ace, brice și carice. Adică de podoabe, nu de mâncare, că doar acolo ai voie fără certificat. Intru, mă uit la marfă, mă uit la vânzătoare. Ea era pe telefon. Atenție, nu voi da nume de localuri sau magazine, pentru că nu mă apuc de denunțuri. Dar remarc că și cu certificatul ăsta, în multe locuri, se merge pe modelul „zic ca ei și fac ca mine”.

Ajung la local, iau o tavă și comand. Doamna îmi zâmbește și întreabă încet: „Aveți…?”. Îi fac din cap că da, ea îmi pune o lingură mare de varză în plus, „că știu că vă place”. Mă așez la o masă, stau ce stau și aud scandal în zona de servire. „Nu mi-ați cerut certificatul!”, urla una ca scoasă din minți. „Nu, doamnă, că luați la pachet”, îi răspunde doamna de la casă. „Nu contează, eu vreau să mă știu în siguranță. Trebuie să cereți la toată lumea. Uitați, scrie aici”, și scoate telefonul. Oamenii de la coadă se revoltă și o trimit direct la mama dracului, că ei au treabă, nu stau să citească știri. Asta, isterizată la maxim, își ia plasa și strigă din ușă: „Sunteți niște iresponsabili, asta sunteți”.

SAFEGATE fără rost

Deoarece eram în zonă, am zis să merg la Taxe și Impozite în Amzei. Dau de o poartă pe care scrie mare „SAFEGATE”. Hait, zic, să vezi că au modernizat ăștia, scanezi certificatul și treci. Da de unde! În afară de un cadru metalic nu era nimic, nici măcar un nenorocit de dezinfectant. Nici nu intru bine, că mă ia în primire agentul, care își rotea telefonul, de parcă era o sabie. „Aveți certificat?”. „Da, am”. Și stau și privesc în jur. La intrarea la ghișee era o coadă de vreo zece persoane. „Să văd certificatul!”, mă somează agentul. „E, nu rămân, doar voiam să văd ceva”. „Ce vreți să vedeți, spuneți, că eu știu tot”. „Chiar tot!?”. „Da, știu tot”. „Atunci, spuneți-mi care este rostul acelei porți de la intrare?”. „Care poartă?”. „Aia”, și-i arăt cu mâna safegatul. Se uită de parcă pentru prima dată vedea ce e acolo și se înfurie. „Dacă aveți treabă la ghișeu, îmi arătați certificatul, dacă nu, plecați!”. „Vedeți că nu știți chiar tot”, îi spun eu și ies. El o ia la rost pe o doamnă în vârstă, care voia să intre cu o hârtie care atesta că s-a vaccinat, că de ce nu are documentul pe telefon. Doamna îi spune că are un telefon vechi și el aproape ne aruncă pe scări pe amândouă, că eu am dat să intervin pentru ea. „Sunteți înapoiate, trăim în epoca vitezei, ce dracu!”, ne apostrofează agentul. O ajut pe doamnă să coboare scările și ea începe să se plângă că nu-și poate cumpăra telefon.

Calea Victoriei, pustie ca în starea de urgență

O iau pe Calea Victoriei. Toate magazinele erau goale, vânzătoarele se foiau de colo colo. Cum intram într-un magazin, cum săreau să mă întâmpine. Aproape spășite murmurau: „Aveți certificat?”. Le spuneam că da, dar ies, spre disperarea lor, că nu vânduseră, cred, nimic pe ziua de azi. În unul era tot un agent, dar a vorbit frumos și chiar a precizat: „Sunt nevoit să fac asta”.

Am mai intrat în unul. Vânzătoarea a sărit de pe scaun, și-a pus masca și stătea drepți, ca un militar când trece comandantul, lângă umerașele pline cu haine, pe care nici eu și nici ea nu ni le vom putea permite vreodată. Am început să mă uit la haine, iar ea mă urmărea discret. Am pus o rochie, scumpă și urâtă, la loc, m-am îndreptat spre ieșire, i-am zâmbit și i-am urat o zi bună, iar ea a dat din cap de parcă voia să spună: „numai bună nu e”.

Pe trotuar ședea o cerșetoare, cam nebună, săraca, o știu, că înjură pe toată lumea. Cu un flacon de bere în mână, părea că doarme și că imediat îl scapă. I-am făcut o poză, iar ea s-a dezmeticit. Mă așteptam să înceapă tirada de înjurături, dar a zâmbit, a ridicat flaconul și mi-a zis: „Hai, noroc! Să fii sănătoasă, să nu ajungi ca mine. Nebună și bețivă”.

După cum spuneam la început, de haos, autoritățile au mai născocit ceva: un străin poate intra în țară, chiar și dintr-o zonă roșie, și fără să fie vaccinat, dacă are un test, dar nu-l lasă să se cazeze. Păi ce face omul? Doarme pe cartoane cu nebuna?

Intru la Hilton să văd cum stă treaba. La recepție, o tânără îmi confirmă: doar cu certificat se poate face cazare. Îi expun situația, că un străin poate intra și nevaccinat și o întreb unde doarme. „Nu știu, astea sunt regulile”.

Lux și excentricități

Mă opresc în parcul din fața Ateneului și surprind o scenă: se filma ceva, dar, deși s-au tras la duble de mă durea pe mine capul, nu am reușit să pricep dacă reclama era la clădire sau la cafeaua pe care protagonista o ducea în mână.

Mă duc spre Chocolat, dar în drum dau de un magazin de vinuri și intru. Evident, nu era nimeni. Cum am intrat, m-a lovit o duhoare de brânză împuțită de era să cad lată. Mă uit la sticle și iar mă ia răul: costau cam cât rochiile de la magazinul în care am intrat. Probabil vinul intră în categoria alimente, că tânărul vânzător nu m-a întrebat de certificat. Când să deschidă gura, să-mi spună, probabil, de vinuri, mă întorc la el: „Dom,le, dar ce dracu pute în halul ăsta?”. Bietul, o fi crezut că-s de la Sanepid, că s-a fâstâcit: „Cred că vi se pare”. Am plecat, că venise un tip cu o ditamai sticla de șampanie, că face retur.

La Chocolat, prin geam, am văzut un grup de simandicoși și mi-a atras atenția o tipă care mânca. Cu masca pe față. Și-o ridica doar până băga în gură. Pe ușă am văzut afișul că ei permit intrarea și cu test. Acum nu au precizat dacă e bun și ăla de zece lei sau doar ăla scump. Dar cine merge la Chocolat își permite.

Am trecut pe Magheru și m-am oprit la o parfumerie de lux. Aici, stăpânul codului QR era paznicul. Magazin scump, agent de pază de magherniță din Rahova. Imediat s-a înființat lângă el o tânără vânzătoare, care îl privea îngrozită. Paznicul a dat să-mi atingă telefonul, ea l-a oprit discret, ăla nu nimerea scanarea, mă punea să-mi sucesc telefonul. Și vorbea cu mine de parcă eram la o magherniță din Rahova, mai că nu mi-a zis „fă”.

După ce am intrat, tânăra a venit după mine și-și cerea întruna scuze. Chiar mi-a fost dragă. În magazin mai era doar o doamnă care se uita la parfumuri și care a ieșit fără să cumpere ceva. Nu am mai stat nici eu, iar tânăra m-a condus până-n ușă zâmbind.

La păcănele, deghizată

Am zis, ia să merg și la un Casino, să văd cum e cu intrarea. Adică păcănele și pariuri, dar dacă tot suntem sofisticați, zicem Casino, deși e vai de turta noastră. Mi-a venit ideea, proastă, desigur, să mă deghizez, să nu par organ de control. Mă caut în geantă, găsesc ochelarii de soare și mi-i pun, să par șmecheră. Deschid ușa, adică mă arunc cu forță în ea, că la prima încercare părea încuiată. Și intru cu ușă cu tot. Acolo, întuneric, doar aparatele de joc, adică păcănelele, clipoceau multicolor, eu, cu ochelari, aterizez, după ce mă împiedic de un prag, mai să-l spulber pe băiatul cu controlul QR-ului. Cred, că nu vedeam nimic. Mă întreabă de certificat, îi spun că am. Aproape să mă lase, când din partea opusă se apropie val-vârtej alt tânăr și-i șoptește ceva la ureche. „Pot să văd certificatul?”, întreabă primul. M-a dibuit, clar, vigilentul. Îi spun că, de fapt, m-am răzgândit, dar aș vrea să arunc o privire. Intervine vigilentul: „Ne pare rău, dar fără certificat nu puteți intra”. „Păcat, cred că azi era ziua mea norocoasă, vă luam toți banii”. „Nu prea avem, că nu a fost nimeni”, se prinde și vigilentul de glumă. „E, atunci poate aveați dvs. noroc și mi-ați fi luat banii”, forțez eu nota. „Ne pare rău, fără certificat nu puteți intra”. Am dat din umeri și mi-am scos ochelarii, ca măcar la ieșire să nu mă împiedic.

În mall bate vântul falimentului

Și-acum, vine piatra de încercare a QR-ului. Mall-ul. Iau metroul.
La intrare, una dintre ele, erau trei agenți de pază și cinci oameni cu telefoanele pregătite. Alții, vreo patru, stăteau și se uitau. Și-odată începe unul dintre paznici să se rățoiască la ei: „Plecați! Nu v-am zis că nu intrați fără certificat. Gata, plecați!”. Oamenii au protestat, nu atât din cauza interdicției, ci a tonului. „Chiar credeți că sunteți stăpâni?”, întreabă timid o tânără. „Nu credem, chiar suntem stăpâni”, zice unul dintre paznici, de parcă era pus să păzească Cetatea de Scaun, cu tot cu Ștefan cel Mare în ea. Întind telefonul, ăla vrea să mi-l atingă cu mâna, trag telefonul și-i spun: „Dar dvs. sunteți avizat să lucrați cu date personale?”. „Auziți, vreți să intrați la mall, bine, nu vreți, să vă cărați!”. Și a pornit ditamai scandalul, eu fiind susținută de cei care nu erau lăsați să intre. „Încă ceva, pun eu gaz pe foc. Dvs. aveți certificat?” (lucrătorii nu sunt obligați). Ăla spune că nu-i treaba mea, eu închid telefonul și plec. Înconjor toată clădirea și merg la altă intrare, una mai dosită. Acolo era un singur paznic. Îi întind telefonul, el se chinuie un pic, timp în care spune: „Îmi pare rău, să nu vă supărați pe mine, astea sunt regulile”. „Sigur, înțeleg”, îi spun eu. El oftează și îmi spune să intru: „Dar să vă puneți masca, vă rog, că umblă poliția pe aici”. „Așa, de curiozitate, ce salariu aveți?”, îl întreb eu. „De mizerie, doamnă, de mizerie. Și mă mai și înjură toată lumea. Om bătrân, ce-am ajuns!”, îmi spune el. Îi urez sănătate, el îmi deschide ușa și spune: „Să dea Dumnezeu la toată lumea, să scăpăm de nenorocirea asta”.
În mall era puțină lume, magazinele erau goale, iar vânzătoarele stăteau în ușă, precum turcii în bazar, în speranța că le va trece cineva pragul.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

13 comentarii pentru articolul „Stăpânii haosului”

  • Vă mulțumesc!

  • „Stăpânii haosului”…
    datorita lor a ajuns tara si cetatenii ei de rasu’-plansu’,prin numirile si felul lor de a „guverna”parca anume sa „distruga”tot ce a mai ramas.Unde este „propasirea tarii”,bunastarea poporului roman,respectul pentru legile tarii,respectarea Constitutiei,etc.etc.!?Ce fac „ei”acum o fi si asta o „salvare a Romaniei”dar…salvare de ce si de cine anume…?Cat despre balbaiala tuturor de a forma un nou guvern,cu toate ca suntem intr-o situatie „critica”dupa cum afirma toti nu „lasa de la ei” nici cand statisticile arata „dezastrul”(sau poate ca nu-i chiar asa din moment ce nu-i preocupa decat functiile in guvern – mai poti avea incredere in ce spun dupa ce fac si cum se poarta?);Noua nu ne ramane decat nostalgia c-ar fi putut fi altfel!
    „Toamna-mi îneacă sufletul în fum…
    Toamna-mi poartă-n suflet roiuri de frunzare.
    Dansul trist al toamnei îl dansăm acum,
    Tragică beţie, moale legănare…
    …………………………………..
    Gândurile-s moarte. Vrerile-s supuse.
    Fără nici o şoaptă.
    …………………………………..
    Cum prin descărnate tufe, în grădini,
    Se rotesc fuioare veştede de ceaţă…
    …………………………………..
    Şi-or să mi se stingă paşii cadenţaţi —
    În nisip, scrîşnită, laşă remuşcare…”
    (Dans-Nicolae Labis)

  • Stati flexati, ticneala nu se va opri. Abia au anuntat noua pandemie a gripei aviare. He, he, totul merge conform planului. Welcome to Dystopia!

  • Este bine că în momente în care m-apucă plânsul citindu-vă, reușiți sa mă faceți să m-apuce si râsul în același timp. Imi face bine la „pandemie”, mulțumesc și felicitări!

  • Din păcate,oamenii se lasă spălați pe creier cu presa mainstream.România este un experiment,funcționează foarte bine.Este un popor înbătrânit,sedentar,unde se fumează foarte mult.Din lipsă de alte preocupări,se uită foarte mult la tv,la seriale,sunt ușor de manipulat.Nu se va schimba nimic în România,va fii și mai rău.Acesta este doar începutul,care este acceptat cu mândrie.Nu înțeleg cum pot oamenii să accepte botnița!Numai la servici port sub nas masca,în rest nu port.Nu mi-i s-a întâmplat nimic,nu am avut nimic,nu mă vaccinez.Deci se poate,fără TV,cu mișcare în natură,sport,citit,presă alternativă,alimentație de sezon și cât mai regional și mult curaj.FĂRĂ FRICĂ!Și mai puțin Internet.

    • … plus să învețe toți gramatica limbii materne. Așa ar fi potrivit, mai ales cei care postează pe internet.

  • @Cora,

    Faina incursiunea ta in realitatea momentului. Mai vrem!… 🙂

  • Asa s-a facut colectivizarea.
    Asa se facea si controlul ginecologic obligatoriu sub deviza ,,copii multi si sanatosi pt tineretea natiunii”
    Si alte faceri de bine pt binele norodului.
    Istoria se repeta dar cum in mai noua istorie se preda despre Esca,nimeni nu stie asta.
    Nici chiar dintre purii nu-si mai amintesc faza cu teroristii aka nevaccinatii de azi si cei 60 de mii de impuscati la Timisoara aka jdemiile de rapusi de gandac.

  • Dureros de trist. Ni s-au inmultit stăpânii iarasi: căprarii atotputernici ai lumii noi, care ne controleaza de un cod.
    (In alta ordine de idei, va rog mult sa nu va suparati pentru ce scriu acum: am observat ca nu ati mai dat premiul si v-as ruga sa va ganditi daca „online” poate fi o optiune, doar sa va ganditi un minut.)

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog