Ne apropiem de finalul anului 2023. Vom face bilanțuri, sinteze, proiecte pentru 2024. Să fim sănătoși! Cu ce rămânem din acest an? Ca unul care mă ocup de pictori, țin să rețin un creator special, care m-a impresionat în mod deosebit prin calitățile sale, prin diversitatea temelor abordate, chiar și prin stilul direct de a fi ca om. Este vorba despre pictorița Anca Leahu.
-Vă rugăm să vă prezentați.
-Numele meu este Anca Leahu, locuiesc în București și sunt absolventă a Școlii de Artă din capitală. Pictez din și cu multă pasiune și consider că pictura aparține infinitului (acest semn este ascuns și în multe din lucrările mele) pentru că nu are limite, nu poate fi oprită, imaginația nu poate fi oprită, frumusețea nu poate fi oprită, arta în general nu poate fi oprită, sub orice forma ar fi ea.
Abordarea mea artistica este una personala, emoțională și eliberatoare. Caut frumosul în tot, în oamenii pe care îi întâlnesc, locurile pe care le văd; tot ce am trăit încerc să folosesc în lucrările mele.
Folosesc culori vii, puternice, tușe păstoase; culoarea violet vorbește despre mine cel mai bine prin toata simbolistica sa. Îmi place să spun ca violetul nu este o culoare, este suflet, simțire prin toți porii; încearcă să înțeleagă dincolo de înțelesuri, este intuiție și spiritualitate. Mă reprezintă încadrările atipice și fragmentele. Teme precum caii și portretele, nudurile, sunt des întâlnite în lucrările mele.
-Ce tehnică de lucru folosiți mai mult?
– Lucrez mult în pasteluri cretate, dar și în ulei, acrilic și acuarelă. Acest proverb japonez mă reprezenta foarte bine: „Când desenezi o ramură trebuie să simți adierea vântului”.
– Cum a fost anul 2023 pentru dumneavoastră până acum?
– Anul 2023 a fost unul plin de provocări pentru că tot ce se întâmplă în jurul meu și în lume mă afectează în plan personal, emoțional și implicit și arta mea. Am încercat diferite abordări pe teme diverse în pictură, am trecut de la pasteluri cretate (jucându-mă cu lumina și umbra) la acuarela pe teme din cultura japoneză pe care o ador.
– Ce vă doriți pentru perioada următoare?
-Pe viitor îmi doresc să nu mă opresc din ceea ce fac, să am aceiași pasiune și dăruire și să am cât mai multă inspirație și cât mai multe posibilități de a prezenta lumii lucrările mele.
– Cum doriți să se desfășoare lumea artei în general, lumea artei dumneavoastră în special?
-Mi-aș dori ca arta să nu ne lase să ne pierdem umanitatea de tot. Îmi doresc să nu ne pierdem unicitatea ca indivizi și să lăsăm imperfecțiunea sa existe, să o acceptam pentru că asta ne face speciali. Arta va menține în viață bucuria și frumosul, adevărul și profunzimea vieții, va fi lumina!
-Care sunt pictorii români care vă plac mai mult ?
-Nu pot să spun cine îmi place cel mai mult pentru că alegerea ar fi foarte grea, dar aș vrea să menționez pe Nicolae Grigorescu, pentru mine este întruchiparea sufletului românesc, se poate vedea asta foarte clar în portretele deosebite cu țărănci, peisajele sau carele cu boi și nu în ultimul rând icoanele și frescele din biserici și mănăstiri. Pe Stefan Câlția îl admir pentru compozițiile de mare impact vizual, parca ar fi desprinse din basme. Mie personal îmi place mult lucrarea „Clovnul cu evantaiul verde”. El spunea ca „e frumos sa visezi cu ochii deschiși”, iar eu rezonez cu această afirmație. Și nu în ultimul rând, aș vrea să menționez un artist contemporan minunat, întâmplarea face ca mi-a fost și profesor, pentru care am o deosebita admirație: Bianca Ioniță. În multe din lucrările ei pot remarca dragostea pentru botanică; volumele și formele din picturi îmi dau senzația de viu, de tactil, iar atenția la detalii este fascinantă.
-Dar dintre coloriștii străini, de care vă simțiți mai aproape ?
– Dacă la pictorii romani mi-a fost greu, aici nu stau pe gânduri: Van Gogh. Povestea de viața m-a impresionat foarte mult și mă trec fiorii când privesc lucrările lui. Nu îmi puteam imagina puterea și strălucirea alăturării de culori albastru-galben și portocaliu. Galbenul era culoarea preferată pe care o considera lumina. Temele alese, pe care le reda într-un mod spectaculos, sunt ca o simfonie de culori în tuse deosebite, în liniile specifice stilului sau.
– Ce rol au avut muzeele, expozițiile, galeriile de artă în educarea simțului dumneavoastră artistic?
– Vizitele la muzee și expoziții au un rol deosebit de important în dezvoltarea oricărui artist. Nu doar pentru faptul că îți deschizi orizonturile și poți vedea câtă frumusețe există în lume, dar îti antrenezi imaginația.
-Ce sfătuiți un părinte care are un urmaș cu înclinații în domeniul artelor plastice? Să meargă pe acest drum, ori să încerce și alte domenii artistice, iar la final să aleagă singur ce îi face plăcere ?
– Sunt părinte, dar nu sunt în măsura să dau sfaturi. Aș putea spune doar că cel mic, copilul trebuie urmărit cu atenție pentru a vedea care-i sunt aptitudinile și DA, sa fie încurajat în direcția dorită de acesta dacă este talentat și pasionat. Sunt de părere ca, doar ceea ce este făcut cu dăruire și perseverență poate dăinui în timp.
-În afară de postările de pe internet, în ce loc vor mai putea admiratorii dumneavoastră să întâlnească tablourile pe care le semnați ?
-În acest moment am pagina de artist pe Instagram: @ancaleahu si în curând voi reveni cu site-ul și pagina de artist pe FB (acum folosesc pagina personală pentru expunere)
-Până unde știți că a ajuns cel mai departe, fizic, concret, nu pe internet, o lucrare de-a dumneavoastră ?
– Nu știu ce înseamnă acest „departe”, cred că mi-ar plăcea să știu că lucrările mele sunt admirate și prețuite acolo unde sunt și că pot transmite ceva. Până acum am avut o expoziție solo în Iași, câteva mici expoziții de grup în București, o expunere într-o galerie digitală din Milano (M.A.D.S.) și câteva participări (în trei ani diferiți) la concursul Luxembourg Art Prize. Cred că acum sunt în timpul călătoriei și mă bucur de drum… Va mulțumesc, Anca Leahu.
– Și eu vă mulțumesc frumos. Să vedem acum niște tablouri semnate de dvs.
Lasă un răspuns