Tăcutul fericit

Am ajuns într-o situație mai mult decât penibilă. Majoritatea demnitarilor știu că FDGR a primit patrimoniul Grupului Etnic German, organizație nazistă, printr-o decizie a unei instanțe din Sibiu, din 2007. Toți știm că patrimoniul GEG a intrat conform legilor în vigoare, atât interne cât și externe în proprietatea statului român. Mai mult, toți știm că acest patrimoniu al GEC intrat în proprietatea statului a fost dat FDGR. Politicianul oportunist, dar fără conștiință evită dintr-o speranță tâmpă să vorbească despre subiect pentru a nu-l supăra pe președintele Iohannis. În mintea lui, iluzia ocupării unor funcții este mult prea puternică în comparație cu faptul de a reprezenta vocea românilor. Politicienii de carton, atât cei din Opoziție cât și cei de la Putere, evită orice subiect incomod. Iar lumea încă are speranțe cu aceștia.

Avem azi un guvern condus de către Marcel Ciolacu, un fost prieten al lui Hayssam Omar, revoluționar de Buzău care este atent la soarta țării atât cât îi permite agenda. Nu are nicio părere despre turneul inutil al președintelui României prin Africa dar mai ales în problema GEG – FDGR. Sau în orice alte probleme importante. Cu un astfel de ins pus premier cum să ne așteptăm la lucruri pozitive? Cum ar putea un lider adevărat să nu aibă un punct de vedere despre acest subiect ce vizează în primul rând patrimoniul țării pe care el o reprezintă? Sau să ne așteptăm de la aliatul său Nicolae Ciucă, pupila lui Klaus Iohannis să aibă măcar o părere? Nici măcar George Simion nu-și permite să aibă o părere.

Poate vreunul dintre ei să propună o anchetă pe subiect? Dacă în cazul în care s-a demonstrat că patrimoniul GEG a intrat ilegal în proprietatea FDGR, ce face statul român? Mai există Parchet General? Sau DNA?

Astăzi, în Cotidianul, Cornel Nistorescu publică un articol document cu casele confiscate de la evrei de către GEG: https://www.cotidianul.ro/noutati-despre-grupul-etnic-german-si-casele-consfiscate-de-la-evrei/

Tot degeaba?

Despre subiect:

Scriam în 2018 despre procesul intentat istoricului Ioan Scurtu de către Forumul Democrat German care s-a simțit lezat de faptul că un istoric (cel mai fin cunoscător al secolului XX) a scris un articol prin care arăta că președintele Forumului Democrat al Germanilor din România de atunci, Klaus Iohannis a dat în judecată primăria pe care o conducea în calitate de primar pentru a obține patrimoniul Grupului Etnic German. Despre sentințe și parcurs găsiți aici: (https://ionutcojocaru.ro/2018/11/02/tacerea-istoricilor/)

Într-un volum de peste 500 de pagini (https://www.librariilealexandria.ro/ionut-cojocaru-colonizatori-in-colonie) am detaliat cât de toxic este Klaus Iohannis și cei care-l susțin. Pentru acest personaj cocoțat în funcția de președinte logica, democrația, libertatea de exprimare nu mai au niciun sens. Statul pe care-l consideră subordonat trebuie să se supună propriei lui dorințe și acolo unde apar fapte, documente, idei acest aparat trebuie să vegheze pentru a nu deranja liniștea inutilă a personajului. Cu Klaus Iohannis am intrat în istorie și prin faptul că după 9 ani de când este la Cotroceni nu a avut niciun interviu real!

Am ajuns astăzi în situația în care mass-media este mult mai preocupată de a nu deranja președintele sau guvernul. Cu certitudinea că nicio televiziune nu va considera acest abuz un subiect de luat în seamă merită apreciat efortul lui Cornel Nistorescu (https://www.cotidianul.ro/fdgr-ul-lui-iohannis-infrant-in-instanta-de-cotidianul/) care a rămas să se lupte de unul singur pe parcursul multor ani pentru dreptul de exprimare!!!!

Prin câștigarea procesului, Cornel Nistorescu a intrat în istorie. Eu ca istoric nu pot să nu țin seama că un istoric, Ioan Scurtu a fost dat în judecată de FDGR și condamnat pentru că a scris un articol de istorie bazat pe fapte și documente. Tot așa, nu pot să nu țin seama că din câți jurnaliști au fost dați în judecată de FDGR, doar Cornel Nistorescu a avut nervii și hotărârea de a se lupta pentru cel mai de preț bun dobândit de noi după 1989 și anume dreptul la libera exprimare.

1. Iohannis a ajuns președintele României într-o perioada în care din punct de vedere cultural ar fi putut însemna unitatea românilor. Dacă am fi fost lăsați să ne facem datoria de istorici, dacă am fi fost susținuți cei din presă cu cei care simt românește să vorbim despre Centenar, despre Marea Unire, despre Marele Război, despre unitate, identitate și despre modelele românești care parcă nu ar exista pentru clasa politică am fi descoperit că suntem o națiune care am reușit să ne dezvoltăm în propriul nostru ritm dar în același timp să fim o tară dintre cele mai mari din Europa.

Dar, președintele Iohannis care nu simte românește și-a bătut joc de educația, cultura și evenimentele naționale importante. Așa am ratat sărbătorirea Centenarului. A fost ajutat și de ”dușmanul” lui politic Liviu Dragnea. Cu un an înainte de Centenar, Marcel Ciolacu cu Lucian Romașcanu l-au convins pe Dragnea să desființeze Departamentul Centenar.

Scurt istoric:

Constituirea grupului etnic german din România:

„Monitorul Oficial“ a publicat săptămână trecută următorul decret-lege: Pentru constituirea Grupului Etnic German din România.

Art. 1. — Grupul etnic german din România este declarat Persoană juridica română de drept public, purtând denumirea „Grupul Etnic German din Romania”.

Art. 2. — Aparțin „Grupului Etnic German din România”, toți cetățenii români, cari prin apartenența lor la Poporul German, au fost recunoscuți ca fiind de origine etnică germană, din partea Conducem Grupului etnic și înregistrați ca atare în registrul național al Grupului Etnic German din Romania.

Art. 3. — Reprezentantul voinței naționale al Grupului Etnic German din Romania este „Partidul Muncitoresc National-Socialist” german (NMUAP) al Grupului Etnic German din Romania „Mationalsozialistische Arbeiterpartei (NSDAP) Der Deutschen Volksgruppe in Rumänien. El lucrează in cadrul Statului National Legionar Roman.

Art. 4. — Cu aprobarea Conducătorului Statului National Legionar, Grupul Etnic German din Romania poate lua, pentru menținerea și consolidarea vieții naționale dispozițiuni cu caracter de obligativitate pentru membrii lui.

Art. 5. — Grupul etnic german din România poate arbora, pe lângă drapelul Statului Roman și drapelul poporului german.

Art. 6. — Orice dispozițiuni contrarii decretului lege de față sunt și rămân abrogate.

Dat în București, la 20 Noemvre 1940.

Conducătorul Statului Român și Președinte Consiliului de Miniștri : GENERAL ANTONESCU Ministrul Justiției: MIHAI A. ANTONESCU [1]

In cadrul orei germane din seara zilei de 23 Oct. a. c. a vorbit la Radio București d-1 A. Schmidt, conducătorul grupului etnic german din România: ”Pentru menținerea și consolidarea poporului german grupul etnic german va putea să elaboreze pentru membrii lui norme de legi pentru viața sa proprie. Pe această bază grupul etnic german din România va putea să-și împlinească într-un cadru demn misiunea de a fi mijlocitorul între marea Germanie şi Statul Legionar aliat. Grupul etnic german se va supune cu o convingere sinceră acestei misiuni în interesul noii orânduiri. Conducătorul nostru Adolf Hitler, prin garanțiile ce a dat Statului Român și prin trimiterea de trupe germane de instruire ca dovadă practică a acestor garanții, a indicat modul de colaborare. Activăm și în spiritul noii așezări europene dacă bazăm conviețuirea românilor şi germanilor în spațiul nostru pe o încredere reciprocă şi o sinceră camaraderie. Prin aceasta servim interesele comune ale Patriei Noastre Mume şi a țării noastre, şi avem prin aceasta credința într-un mare viitor comun. Să trăiască România legionară, să trăiască marea Germanie a lui Adolf Hitler.”[2]

Tudor Drăganu într-un studiu sublinia: ”astfel, pe baza decretului-lege din 21 Noemvrie 1940, Statul nu are un drept de control pozitiv asupra Grupului etnic, căci nu poate să-i dea directive de activitate sau să-i reformeze actele.”[3]

Un alt exemplu de colaborare al Grupului: Episcopia Romano-catolică din Timișoara cedează Grupului etnic german din România, spre folosință, edificiile, împreună cu inventarul, care se află în proprietatea sau posesiunea Bisericii și care servesc în prezent scopurilor școlii germane, dacă Comunitățile Bisericești competinte au luat sau vor lua în această privință o hotărâre, conform statutelor.[4]

Grupul Etnic German din România (G.E.G.), care, în anii 1940-1944, a avut o activitate deosebit de intensă, un număr mare de membri (peste 500 000) şi o organizare şi un management de excepție, toate aceste atu-uri fiind sporite de faptul că organizația avea şi singurul partid politic ce putea să activeze legal în perioada regimului Antonescu.[5]

Exemplele pot continua. Cu sprijinul lui Hitler Grupul Etnic German se comporta ca un stat în stat iar patrimoniul său se dezvolta constant.

Regele Mihai a desființat această organizație hitleristă  în data de  7 octombrie 1944 printr-un decret. La articolul 1 găsim:

Statul Român devine pe data prezentei legi proprietar al bunurilor aparținând Grupului Etnic German din România. Prin efectul acestei legi, bunurile aparținând Grupului Etnic German sunt lovite de indisponibilitate, fără îndeplinirea vreunei formalități. Pe aceeași dată Statul Român devine titularul tuturor drepturilor aparținând Grupului Etnic German din România, subrogându-se acestuia.

Mai mult, aceste grupuri naziste erau interzise si prin Tratatele de Pace de la Paris din 1947: Conform Tratatului de Pace de la Paris din 10 februarie 1947, art. 5: „România, care, în conformitate cu Convențiunea de Armistițiu, a luat măsuri pentru dizolvarea tuturor organizațiunilor de tip fascist pe teritoriul român” (…) „nu va îngădui în viitor existența și activitatea unor organizațiuni de această natură care au drept scop lipsirea poporului de drepturile sale democratice”.

Nu condamnăm doar istoria ci și istoricii!

După anii 2000 se găsește o instanță care prin încălcarea legilor de mai sus îi acceptă cererea lui Klaus Iohannis în calitate de președinte al Forumului Democratic German iar FDGR primește un patrimoniu impresionant. Cu un astfel de patrimoniu și cu încrederea că totul se poate, acest personaj ajunge președintele României câțiva ani mai târziu.

Așa cum spunea chiar el, România este un stat eșuat. Cum altfel, cetățenii acestui stat pot găsi răspunsuri la câteva întrebări decente precum:

• Cum pot câțiva judecători să nu țină cont de legile în vigoare și să reactiveze patrimoniul unei organizații naziste?
• De ce judecătorii aceia nu sunt trași la răspundere?
• Ce rol mai au serviciile secrete în România?
• De ce partidele politice nu consideră acest abuz al președintelui demn de luat în seamă?
• Anulează instituțiile abilitate decizia instanței în cazul istoricului Ioan Scurtu?
• Dacă printr-o decizie definitivă o instanță a stabilit că atât ceea ce istoricul Ioan Scurtu a scris este conform cu documentele istorice iar ceea ce s-a publicat în Cotidianul este corect atunci cine ar trebui să îndrepte în totalitate nedreptățile produse iar patrimoniul Grupului Etnic German ajuns abuziv în cadrul FDGR să revină statului român?

[1] Gazeta Sibiului, 1940 (Anul 7, nr. 1-52)1940-11-30 / nr. 49

[2] Glasul Bucovinei, octombrie 1940 (Anul 23, nr. 5982-5985)1940-10-28 / nr. 5985

[3] Tudor Drăganu, Transilvania, 1942 (Anul 73, nr. 1-12)1942-04-01 / nr. 4, pp.198 – 199

[4] Curentul, mai 1942 (Anul 15, nr. 5102-5131)1942-05-28 / nr. 5128

[5] Florian Banu, Grupul Etnic German din România – organizație de tip totalitar, în “Arhivele Totalitarismului”, an IX, nr. 30-31 (1-2/2001), p. 24