Teoria constipației

Nu știu cum o fi prin alte țări, dar la noi pare că jumătate dintre reclame promovează soluții pentru un tranzit intestinal sănătos. Cum asta nu se întâmplă de ieri, devine clar că leacurile respective sunt la mare căutare. Pe de altă parte, s-ar zice că n-au prea mare efect dacă rezistă atâta vreme pe primele locuri ale leacurilor savurate de pariorii pe cefe și mici. Și totuși, există un argument mult mai puternic pentru concluzia că stăm prost cu dirijarea traficului de sub ombilic. Și asta nu se mai întâmplă doar la noi. Cohorte de politicieni și vedete din întreaga grădină planetară țin să ne arate în fiecare clip care circulă pe net că li s-au defectat semafoarele inghinale. Exact, e vorba despre declarațiile tălâmbe care de ani buni curg ca la festivalul mondial, chit că unii lideri globaloizi s-au mai schimbat și au mai dispărut și ceva vedete. Ca un făcut, cei care le iau locul, fie ei cancelari, prim-miniștri, șefi ai planetei ori moguli ai spațiului virtual, suferă de aceleași ambuteiaje ventrale ca și predecesorii. Iar simptomele sunt clare chiar și la rarele excepții care suplinesc despriponirea neuronilor cu o acreală soră cu spleenul unui demiurg retrogradat la biroul de numărat păcatele becisnicilor.

Cine nu vede legătura să se imagineze pe sine în brațele unei greve peristaltice. Carnea atârnă, lingurica înțeapă, încălzirea globală urcă până-n vârful urechilor, orice mișcare mai bruscă se lasă cu vertij și alarmă de debordare și lumea plutește în chin și ceață. Ei, în condițiile astea cum să se mai înțeleagă creierul de sus cu cel de jos? Nu știu ce zic cercetătorii, dar e clar că-și recheamă ambasadorii pe bandă rulantă. Ăl de sus îi zice să termine cu seronotoninele strepezite, ăl de jos îi răspunde obraznic („Hai, ia să te văd cum mai legi tu două cuvinte!”), barosanul trece la scatoalce cu cortizol, ăla micu’ devine și mai obraznic (de curând l-a făcut pe șeful lumii să spună „Trăiască regina!” și pe adjuncta lui să cugete că a sosit momentul să facă toată ziua ce face toată ziua) și tot așa. Până nu se-ntâmplă minunea… adio noimă! Nu trebuie să se mire nimeni dacă prizonierul războiului provocat de o banală sincopă duodenală scoate pe gură ce nu intră noaptea-n sat. Lucrul cel mai grav e că oamenii ăștia continuă să activeze, să-și „facă datoria”, iar masele de manevră înghit pe nemestecate toate producțiile derivate. Începi să te întrebi care e boala secolului de fapt și dacă nu cumva nefericiții afectați au comandat miliarde de doze din leacul greșit.