Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Terasa și-a făcut efectul. Urmează jihadul amenzilor pentru români

Odată cu adoptarea, de către Guvern, a stării de alertă, se va reveni asupra amenzilor imense pe care autoritățile le vor da, timp de 30 de zile, cât durează această stare.
Parlamentul poate modifica actul normativ, dat fiind faptul că, din start, Legislativul a mers pe varianta măsurilor de relaxare, care să fie introduse mai repede decât intenționează să o facă Guvernul.

Doar că, în week-end a fost declanșată operațiunea Terasa Funky Lounge Herăstrău, care a vrut să demonstreze că, fără amenințarea amenzilor colosale, românii nu pot fi struniți. În aceste condiții, este greu de crezut că parlamentarii vor mai merge pe relaxare. Jurnalistul Ion Cristoiu a sesizat, pe cristoiublog, cum a avut loc această  diversiune. Premierul Ludovic Orban a declarat, în ședința de guvern, de luni dimineața, că „amenzile sunt un instrument prin care cei care nu respectă legea pot fi determinaţi la oconduită corectă”. Și a anunțat că amenzile care se vor da vor fi între 500 și 15.000 de lei.

Luni seara, de la ora 19, premierul are o întâlnire cu instituțiile de control a aplicării măsurilor de prevenire și combatere a COVID-19.
Instituțiile de control au intrat, încă de luni dimineața, în planul guvernului. În București, magazinele sunt împânzite de polițiști care vânează și comercianții și cumpărătorii. Simpla alunecare a măștii sub nas poate costa minim 500 de lei și poate ajunge până la 2500 de lei.

Liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor, Dumitru Coarnă, spune că dacă oamenii sunt spășiți și cer iertare se poate da minimul, adică, 500 de lei. Dacă sunt recalcitranți, se dă amenda maximă, adică 2500 de lei. „Dacă omul vine şi spune: «Am greşit, nu mai fac, e pentru prima oară», sunt circumstanțe atenuante”, a declarat Coarnă pentru Mediafax. În schimb, dacă nu recunoaște că a greșit, dacă mai și ridică tonul, se poate considera circumstanță agravantă, consideră liderul sindical.