“Timpul” ca instrument de schimb. Despre venitul de bază necondiționat (II)

Încă de la bun început trebuie menționat faptul că – implementabil în cadrul actualului ecosistem al monedelor “fiat”, fără acoperire – așa-numitul “venit de bază necondiționat”, “universal basic income” cum îl numesc promotorii acestuia, nu reprezintă altceva decât un stimulent pentru lene, pentru scăderea producției, pentru inflație, generând diminuarea productivității și creșterea prețurilor, toate în dezavantajul cetățenilor harnici și cumpătați.

Ceea ce aparent poate reprezenta o rețeta sigură către probleme, în măsură în care e implementată corect, o astfel de idee – care nu înseamnă nimic altceva decât “monetizarea timpului” – poate reprezenta și o nesperată fereastră de oportunitate pentru generarea unui sistem monetar “complementar” sau “alternativ”, de echilibru. Chiar și la nivel global, nu doar comunitar sau național.

“Banii” nu pot fi altceva decât echivalentul surplusului, economisirii, capitalului, a ceea ce rămâne după autoconsum. Implicit cea mai potrivită moneda este chiar “timpul” (resursă echitabil distribuită), întrucât dacă evidențiem scriptic, în bancnote sau digital, cele 1.440 minute ale unei zile, ele nu pot fi alocate decât pentru a fi folosite fie conform propriilor dorințe, fie pentru a satisface necesitățile, dorințele altora.

În fapt, de-a lungul întregii lor existente pământene, oamenii schimbă între ei timp, utilități reciproce.

Bogăția nu reprezintă altceva decât cantitatea de timp pe care omul și-o poate petrece așa cum își dorește.

Practic, totalul masei monetare va avea acoperire integrală în cantitatea de resurse (naturale, bunuri și servicii) rămasă neconsumată, în capital, așa cum este și normal, această fiind esență banilor.

Concluzionând, se relevă astfel condițiile în care “venitul necondiționat” poate reprezenta șansă unei rearhitecturări corecte, rapide și fără riscuri a sistemelor monetare, fiscale și instituționale.

Chiar promotorii ideii de “venit necondiționat” fac referire la 4 condiții necesare:

– să fie universal, absolut toți cetățenii, indiferent de vârstă, sex sau de orice alt criterii, urmând a beneficia simultan și în proporții egale de el;

– să fie individual, evidențiat direct în posesia fiecăruia;

– necondiționat de un loc de muncă sau de vârstă, de o perioada limitată sau de vreun alt criteriu;

– suficient pentru un trăi decent.

În afară acestor condiții însă, pentru a implementa o construcție corectă din perspectiva monetară și fiscală, în opinia mea mai sunt necesare alte 4:

–        să fie generat independent de actualele monede, să funcționeze în paralel cu actualele sisteme monetare și să poată fi folosit opțional de către oameni că instrument de schimb;

–        totalul sumelor astfel create să reprezinte 100% din masă monetară a respectivei “monede”;

–        să fie în posesia, în utilizarea și la dispoziția indivizilor care produc gradual și concomitant moneda prin însăși existența lor;

–        să fie alocabil pe destinații direct de la sursă și să existe posibilitatea implicării cetățenilor în alocarea sumelor destinate cheltuielilor comune ale comunitățîi, potrivit principiului subsidiarității.

Echitatea în distribuția utilizării resurselor la nivel individual și în timp ar deveni normă. Normă ar deveni și principiul raționalității utilizării resurselor – obiectul de studiu al științei economice, iar risipă actuală a unora (consumatorii neți de resurse de timp al altora, de resursă naturală brută și de capital) în raport cu semenii săi din prezent și din viitor ar deveni istorie.

Diferențele de venituri și de avere dintre oameni ar fi decisiv influențate nu de manipulările monetare și bancare, ci de diferențele de utilitate reciprocă și de diferențele de consum de resurse, de evoluția acestora în timp. Așa cum e normal.

Iar efectele nu s-ar opri aici, iată o lista întreagă de beneficii:

–        Dreptate, echitate, stabilitate, echilibru

–        Stimularea natalității

–        Lipsa necesității unui sistem de pensii

–        Maximizarea egalității de șanse

–        Minimizarea conflictelor sociale și războaielor

–        Maximizarea eficienței în alocarea resurselor, conform principiului subsidiarității

–        Eliminarea risipei, minimizarea consumului de resurse naturale

–        Limitarea polarizării persoanelor juridice și fizice

–        Democrație reală, cu resursele financiare aflate în posesia și la dispoziția indivizilor.

–        Dispariția tentației de a elimina membrii neproductivi ai societății

–        Libertate individuală și responsabilitate

–        Minimizarea alocărilor monetare arbitrare

–        Creșterea competiției bazate pe criteriul utilității, creșterea calității și a durabilității produselor, minimizarea prețurilor

–        Deplasarea de la o economie de consum la una bazată pe economisire

–        Decuplarea veniturilor firmelor, comunităților și statului de necesitatea creșterii nelimitate a consumului, conform dorințelor, nu potrivit nevoilor.

–        Legătură directă între avere (capacitatea de a consumă în viitor fără a-ți folosi timpul conform voinței altora) și economisirea resurselor

–        Maximizarea timpului utilizat conform propriilor dorințe

–        Recompensarea corectă a celor care produc ceva util și rezistent, descurajarea consumismului.

–        Rearhitecturarea instituțională și administrativ-teritorială se va face natural, centrată în jurul alocării monedei, care exprimă voință cetățenilor.

–        Păstrarea puterii de cumpărare a banilor.

–        Măsură bogăției individuale și colective va fi proporțională cu masă monetară (MM), cu economisirea capitalizată în timp.

–        Limitarea expansiunii monetare, evoluția masei monetare proporțională cu evoluția stocului mondial de timp și raportarea capitalului existent al comunitățîi la totalul masei monetare a acesteia.

–        Minimizarea costurilor de senioraj.

–        Reevaluarea rolului băncilor centrale și comerciale, diminuarea importanței acestora.

–        Inutilitatea actualelor sisteme resursofage de asistență socială

–        Eliberarea unor semnificative resurse de timp, abilități și cunoaștere, rămase la dispoziția în special a angajaților la stat, cu posibilități de realocare a acestora, în funcție de propria voință, fără pericolul dispariției resurselor financiare.

–        Apariția unui sistem bancar “de echilibru” (cum îl numea Anghel Rugină), oricare “agregator de comunitate” putând formă o banca, resursele fiind însă limitate la stocul de timp al comunității și la condiționarea unicității CNP-ului și a resurselor disponibile ale sale.

–        Creșterea puterii și responsabilității individuale, fiecare persoană având posibilitatea de a-și stabili atât “prețul timpului” (împreună cu abilitățile, competențele și capitalul fizic deținut), pe o piață liberă, cât și timpul, destinația și prețul (dobânda) resurselor pe care le indisponibilizează (amânarea consumului) și le riscă, dezvoltarea noilor proiecte antreprenoriale sau dezvoltarea infrastructurii societății fiind limitată la și condiționată de acestea, prețurile urmând a evolua, stabil, în consecință.

Să nu uităm că ceea ce studiem dintotdeauna se numește “economie” – știință utilizării raționale a resurselor, nu “consumie”.

(Octavian Bădescu)