Traseismul sau hop-on, hop-off în Politică

Partidul. Trecerea de la un partid la altul a fost totdeauna pentru presă subiect de atac:
De la ironii mai mult sau mai puțin deștepte pînă la pamflete mai mult sau mai puțin realizate.

În anii interbelici, saltul de la un partid la altul a primit porecla de aviatorism. Postdecembrismul a născocit porecla de traseism. Eu i-aș spune hop-on, hop-off, după formula de la city sightseing. Contracost, pasagerul poate coborî într-o stație pentru a lua mai tîrziu orice alt autobuz, pînă la finele programului.

Traseismul a fost descusut de presa postdecembristă în toate aspectele sale. Principalul motiv al fenomenului stă în avantajele mai mari oferite unui membru al unui partid de un alt partid dacă trece în rîndurile sale. De obicei, traseistul, după ofertă, merge la șefii partidului său și se interesează dacă partidul în care se află i-ar putea asigura avantajele promise de partidul adversar. Dacă e refuzat, traseistul sare în partidul ofertant. Cînd vine vorba de un traseist, presa pune accent pe numărul de partide prin care a trecut respectivul și pe răsplata trecerii de la o formațiune la alta.

Nici unul dintre traseiștii postdecembriști și nici unul dintre aviatorii interbelici n-au atins performanțele celor trei lideri ai Partidului Pentru un Progres Moderat în Limitele Legii, fondat de Hașek în 1911 și descris într-o carte satirică tradusă în franceză la editura Fayard, sub titlul Histoire du Parti pour un progrès modéré dans les limites de la loi.

Oricît ar părea de ciudat, cele scrise de Hașek în carte nu sînt născociri. Partidul a existat, a participat la alegerile din 1911 din Cehia aflată în Imperiul Austro-Ungar. Au existat și toate trăsnăile relatate în carte cum ar fi de exemplu punctul trei din Programul partidului, explicat de Hașek într-un Drept la replică cerut publicației Tendance care apărea la Plzen:

„Reabilitarea animalelor (acest paragraf vizează în chip particular cîinii polițiști; el cere ca orice cîine polițist să poată urca în grad după aptitudinile sale și ca o pensie să fie vărsată prorata văduvei sale și copiilor rămași orfani. Același lucru pentru caii călăriți de polițiști; orice ultraj la adresa unuia din aceste animale va fi pedepsit ca un ultraj la adresa unui oficial)”

Hașek și un alt membru al conducerii au adus în partid pe Frantișek Wagner, membru al corpului de balet al Teatrului național și regal din Praga. Abia adus în partid, chiar în seara primirii, Frantișek Wagner a încălcat grav statutul partidului scobindu-se în nas în timp ce vorbea președintele partidului – Hașek, adică. Imediat Comisia de disciplină a partidului s-a autosesizat și într-o ședință extraordinară decis ca Wagner să plece într-o călătorie prin Imperiul Austro-Ungar timp de patru luni pentru a face cunoscut peste tot Programul Partidului. În această călătorie sancțiune, vinovatul va fi însoțit de președintele partidului.

*

Din Publicistica lui Arghezi rețin aceste imagini:

„Cît privește berzele, ele au venit de cîteva zile, ca și cocorii.
Cuvîntul mai solemn: au sosit, li se potrivește mai bine. Cocorii și berzele nu vin, sosesc, un tren întreg o flotă de nave, o escadrilă, înaintînd în ordine organizată.” (Tudor Arghezi, O zi de mai, Săptămîna CFR, 16 mai 1943)

*

Moment critic. Un film sau mai degrabă o nuvelă de tip Marquez ar putea să apară despre momentul din perioada Asediului Constantinopolului de către Mehmet II, în 1453, cînd e trimisă de Împăratul Bizanțului o navă venețiană pentru a verifica zvonul că o puternică flotă apuseană se îndreaptă spre Constantinopol. Nava trece pe sub nasul turcilor, ținători ai blocadei (au Bosforul la dispoziție și fortăreața Rumeli Hisar), echipajul îmbrăcîndu-se în veșminte turcești. Străbate Bosforul și ajunge în Marea Marmara, căutînd în toate părțile. Nici vorbă nu de flotă, dar măcar de un singur vas. Lovitura de destin apare în clipa cînd echipajul decide să se întoarcă, să străpungă blocada din nou, ca să spună bizantinilor că așteaptă degeaba. Asta însemna nu numai primejdia prinderii de către turci în momentul trecerii prin blocadă, dar și – dacă nu mai ales – căderea în captivitate. Mai mulți decît toți cei din Cetate, marinarii venețieni știau că nu va veni nici un ajutor și asta însemna, pentru niște meseriași ca ei, sfîrșitul. Un alt moment mitic al Căderii e pierea Împăratului. O pieire pe cît de tragică, pe atît de măreață.