Tudor Arghezi: „Nicăieri ignoranța în ce privește o țară străină nu e mai completă ca în țările Apusului civilizat”

Despre noi. Tudor Arghezi pune punctul pe i în controversa despre părerea străinilor despre noi:

„Sînt în străinătate două soiuri de oameni: unii care ne insultă, și alții care au față de noi o admirație atît de mare încît ne jignește. Toți admiratorii noștri ne cunosc, au fost la noi sau au avut legături cu noi. Sentimentele celorlalți sunt scuzabile prin ignoranță, nicăieri ignoranța în ce privește o țară străină nu e mai completă, oricît ar părea lucrul de contradictoriu, ca în țările Apusului civilizat. Foarte mulți știu situația geografică a României, și Bucureștii li se par cînd în Austria, cînd în Rusia, cînd în Turcia. Din Europa Centrală spre răsărit ei fac cu toate statele și națiunile un fel de tocătură mare și haotică, și dacă n-ar fi cîte un război, ca al Italiei cu turcii, sau ca războiul din Balcani, ei – ar fi aflat din jurnale, în care-și fac instrucția generală, nici de existența Tripolitaniei, nici de a Greciei, Albaniei și celorlalte țări. Ei socot că din Germania încolo începe un element nou, populat de ființe asemănătoare cu hipopotamul și libelula, și înzestrate cu un dar ce se apropie de al vorbirii.” (Tudor Arghezi, Românca în Seara, 8 iulie 1913)

*

Unde s-a oprit Roma. Mai mult decît incitantă, stîrnitoare de noi idei, teza de fundament a cărții O scurtă istorie a Germaniei. De la Iuliu Cezar la Angela Merkel-. O repovestire pentru vremurile noastre, apărută în versiune originală, la Old Street Publishing, în 2017, sub titlul The Shortest History of Germany. James Hawes – autorul – pornește demersul de la un adevăr istoric: Romanii s-au oprit pe Elba. Dincolo de Elba se întinde Prusia, și nu Germania veritabilă, Germania Vestului. Și Aliații s-au oprit pe Elba, unde a avut loc mult publicitata întîlnire cu Armata Roșie. Jamew Hawes conturează astfel harta Germaniei din vremea romanilor:

„Deși romanii par să fi cercetat tot ceea ce azi am putea numi Germania, ei nu au reușit niciodată să o cucerească pe de-a întregul. În fapt, viitorul Germaniei a fost în mare parte dictat exact de limita pînă la care au guvernat romanii. Şi nu există niciun dubiu unde se află aceasta, căci este fără greș săpată în pămînt.

Datele sunt vagi, dar cel tîrziu în jurul anului 100 e.n., romanii dețineau controlul deplin asupra sud-vestului Germaniei. Pe la 160 e.n., și-au oficializat statutul construind granița fortificată cunoscută drept limes Germanicus. Aceasta urma Rinul, apoi o lua spre răsărit pentru a ajunge la fluviul Main (pînă azi, proverbiala linie ce desparte sudul de nordul Germaniei), ca apoi să se îndrepte spre sud și est pînă la Regensburgul de azi. Această falie din istoria Germaniei este de fapt Marele Zid al Europei: lung de aproximativ 560 de kilometri, de-a lungul lui se înălțau în jur de o mie de forturi și turnuri de observație, dintre care cele mai multe pot fi recunoscute și astăzi. Mult timp a fost în mod inexplicabil ignorat de istorici, însă în ultimul deceniu a început să se bucure de atenția pe care o merită. Pentru tot restul acestei cărți, trebuie să ne amintim exact cît de mult s-a extins guvernarea romană în Germania.

Dacă așezi linia limesului peste o hartă a Germaniei moderne, ea se întinde peste oraşe precum Köln (Cologne), Bonn, Mainz, Frankfurt, Stuttgart, München și Viena; și chiar la est de limes, locuri precum Duisburg au fost inițial baze avansate ale Romei. Cu alte cuvinte, toate marile oraşe ale Austriei și Germaniei de Vest, cu excepția Hamburgului, s-au ridicat în interiorul sau în umbra imediată a Imperiului Roman.”

Plecînd de aici, autorul lansează un îndemn nițel ciudat azi, cînd se invocă peste tot, în acorduri de trîmbiță, unitatea Europei, de la Atlantic la Urali:

„Germania trebuie să își amintească acum adevărata ei istorie. Europa trebuie să facă la fel, înțelegînd că perioada 1871-1945 a reprezentat o anomalie prusacă în istoria unei țări în care adularea autorității statului, zelul puritan și militarismul chipurilor brăzdate de cicatrici erau elemente cu totul străine. Germania este unica speranță a Europei. Ea trebuie să acționeze și trebuie privită drept ceea ce ar fi trebuit să fie mereu: o țară puternică în inima Vestului.”