Ucraina – drama unui popor căruia i s-a promis că va fi înfiat

Ucraina a fost un copil răzgâiat, făcut la bătrânețe, căruia nu i-a plăcut prea mult școala, tot ce l-a interesat a fost averea părinților. Mama Ucrainei n-a vrut să treacă casa pe numele copilului, mai avea și alții de hrănit. Ucraina și-a făcut singură reclamă pentru adopție. S-au găsit rapid niște părinți adoptivi, dar înfierea nu s-a semnat. Copilul, între timp adolescent, devenise obraznic și nesătul. Părinților declarați adoptivi le-a plăcut însă casa mamei copilului, casa strămoșească, cumpăraseră deja partea care revenise fiului risipitor. Adolescentul cerea mereu bani și bani, părinții declarați adoptivi au ajuns să vândă blana ursului din pădure, sperând să facă un profit frumușel. În loc să se pregătească pentru o meserie, să se țină de carte, copilul a cerut direct diploma de masterat și post de director. Mama a încercat să-și protejeze ceilalți copii de ideile nu tocmai pacifiste ale risipitorului. Până la urmă i-a dat câteva nuiele la fund, să-l trezească la realitate. Copilul s-a dus la părinții adoptivi și a dat la ziar că fusese agresat ziua în amiaza mare. Au urmat vorbe grele de ambele părți, câștigători sperând să fie părinții declarați adoptivi, tânărul neavând prea multă minte, căci nu s-a preocupat. Copilul și-a scuipat mama și acum e la anaghie. Părinții declarați adoptivi care i-au băgat mofturi în cap Ucrainei: Ursula, Biden, Macron, Scholz, Johnson și toți predicatorii de șapte zile pe săptămână de la Davos ar trebui să facă un scut uman la Kiev, să apere viața progeniturii. Să dea un semn că Ucraina nu e vinovată și că nici ei nu au umblat să profite. Precum în jocurile copilăriei noastre: Ucraina, Ucraina vrea soldați iubitori de pace! Îi invităm pe toți politicienii și opionații, de la vest și de la est, care au slăvit mofturile Ucrainei și care până acum nu au făcut decât să întărâte acțiunile beligerante ale progeniturii să se ducă la Kiev, să facă un scut uman precum cel pe care Hefaistos a gravat păcatele sub acoperire ale lumii și să ne dea astfel și nouă un semn de nevinovăție și de dorință de pace. Doamna Ursula et comp. umblă cu mașini blindate neserios de scumpe, în timp ce popoarele a căror naivitate au exploatat-o se zbat în sărăcie. La Kiev, internaționaliștilor! Spuneți-le amărâților de acolo că le-ați dorit numai binele, dacă mai pot să vă ierte!

În timp ce urmăream telenovelele beligerante, Irlanda a spus NU modificărilor din Constituție împotriva familiei de început de lume. Deși până și papa a trădat, irlandezii au consfințit definirea familiei ca uniune între un bărbat și o femeie și dreptul femeii de a sta acasă și de a avea grijă de copii. Pe străzi, toți stâlpii îi încurajaseră pe irlandezi să spună da. O ziaristă a scris pentru The Guardian că irlandezele au preferat să rămână prizonierele unei Constituții ‘sexiste’. Smintiții i-au arătat normalității obrazul și i-au spus să-i fie rușine. În femei am încredere că-și pot purta singure de grijă, dar pentru ce le-au făcut copiilor, occidentalii, ca și orientalii, vor plăti scump în anii ce vor urma. Parcă ți se face milă și de dracul, când vezi ce-l așteaptă! Cum s-o fi simțind Soros, care n-a fost prost dar a fost rău, când își vede fiul (ăla de-a fost la Davos, că nu am de gând să-i fac recensământ la neamuri) debitând atâtea tâmpenii, conforme cu ce le-a făcut ‘mnealui copiilor altora? Poate a avut noroc și s-a senilizat și nu mai poate face diferența.

Pentru că v-am povestit despre Goethe și “Suferințele tânărului Werther”, o să vă vorbesc un pic și despre ‘modernizarea’ romanului. Roland Barthes, critic literar și scriitor francez care a conferențiat și predat și la București, care, intuind jena lui Nietsche și molipsirea de vărsat de vânt și a altor câțiva confrați, a anunțat moartea autorului, sugerând că cititorilor li s-ar cuveni mai multă putere, s-a jucat și el cu suferințele tânărului Werther, mai mult în dormitor. Nici Barthes nu era un adept al familiei tradiționale. Nu contest meritele scriitorului, eseistului, filosofului Barthes și nici talentul său literar. Ce-a ascuns printre rânduri l-a privit direct și personal. Cărții lui “Fragments d’un discours amoureux”/”Fragmente de discurs amoros”, care se șlefuise pe trepidațiile plângăcioase ale lui Goethe, îi pun capac elucubrațiile unei chinezoaice, Xiaolu Guo, emigrată în Marea Britanie, care a păstrat traducerea titulaturii volumului lui Barthes în engleză: „A Lover’s Discourse” ( n. „A Lover’s Discourse: Fragments”, Barthes în original)/ „Discurs de îndrăgostit”. Deși distanțarea de sentiment a societății moderne în literatură poate deveni cu ușurință un derapaj, m-au amuzat eseurile chinezoaicei, nici nu știi dacă râde sau dacă plânge. În fragmentul dedicat arhitecturii, Xiaolu Guo își dă cu părerea despre propaganda de urâțire a orașelor din spatele ofertei de ’locuințe pentru toți’. Se joacă cu cuvintele chiar pe sub nasul masoneriei, la fel cum m-am simțit și eu într-o biserică anglicană când în timpul predicii „Parabolele lui Isus” fuseseră înlocuite cu parabolele marelui arhitect. Xiaolu Guo pornește de la două expresii definitorii a doi arhitecți moderniști, Adolf Loos, un ceho-austriac care făcuse o analogie între ornament și crimă și Le Corbusier, francezo-elvețian, care numise casa o mașină de trăit în ea. Când iubitul conversaționalist îi dă de înțeles că n-a priceput ce voiseră să spună atleții betonului și că era vorba de fapt de funcționalitate organică, Xialuo Guo se refugiază în propriile răspunsuri:

„Ha! Funcționalitate organică pe dracu’, încă o expresie fără sens de la încă unul considerat expert! Suna ca o grămadă de îngrășământ. Dacă o casă e să aibă doar funcționalitate organică, atunci ce mă fac cu imaginația și cu visurile mele în acea așa-zisă mașină?! Nu simt că e parte a vocabularului meu să descriu felul în care cineva își trăiește viața.

Mai târziu, când am găsit ceva timp liber m-am uitat să văd cine fusese acel Adolf Loos. Articolul pe care l-am găsit îl descria pe marele arhitect modernist drept un pedofil condamnat în 1928 pentru că abuzase sexual fetițele între opt și zece ani ale unor familii sărace. Aia da contribuție la dezvoltarea modernismului! Eseul său „Ornament și crimă” ar fi fost mai nimerit dacă s-ar fi referit la propriile crime, crime ale plăcerii pe seama unor fetițe nevinovate. Cred că tu ai știut despre acea parte a vieții lui, dar ai putut separa omul de teorie, eu nu.” (Guo, 2020, p.138-9)

Bibliografie:

Guo, Xiaoulo, (2020), „A Lover’s Discourse”, Londra, Chatto & Windus