Ucraina și statutul de Rusie Mică, Malorusia și ultimii 200 de ani

„Noi toți ne tragem din Mantaua lui Gogol!”, avea să declare, nu doar o dată, titanul Fiodor Mihailovici Dostoievski. Gogol nu este important doar pentru operele sale „faimoase” („Suflete moarte”, „Revizorul”, „Taras Bulba”…). Mîkola Vasiliovici Hohol nu este important doar pentru faptul că el s-a afirmat drept un scriitor care urmărește să redea adevărul vieții, smulgând fără cruțare vălul somptuos de pe societatea nobiliaro-birocratică a timpului său. Nu, Gogol este important mai ales pentru faptul că a scris despre ceea ce unii numesc în mod greșit „fenomene apărute peste noapte”. Alții le numesc traume transgeneraționale (ideea unei traume generaționale sau a confruntării cu o traumă pe care nu ai experimentat-o ​​niciodată personal. Vezi – Dr. Vivian Rakoff). Gogol a scris despre Malorusia. Gogol a iubit Malorusia. Ce putem vedea prin presă, din parte unor mari (a se citi mici) experți. Separatiştii ruşi au inventat Malorusia. Nu, Malorusia a fost proclamată cu foarte mult timp înainte – Prima utilizare a unei astfel de denumiri a fost atribuită lui Bolesław-Jerzy al II-lea, domnitor al Ruteniei și al Galiției-Volhyniei, care în 1335 a semnat decretele sale folosind expresia: „Dux totius Russiæ minoris” (conducătorul întregii Rusii Mici). Alte titluri ale unora care „aruncau nucleara” prin presă, de tipul: „Noua Malorusia, o provocare uriașă pentru lumea occidentală”. Lumea Occidentală și Federația Rusă continuă să se provoace reciproc de sute de ani încoace, încă de pe când tot schimbau denumirile statelor. Dar, este oare Malorusia o victorie a strategiei de destabilizare a lui Putin, sau un adevăr istoric de necontestat? Simplu: ambele. În rândurile următoare o să ofer diverse exemple ca să vă conving de un lucru evident – Malorusia nu este o invenție a propagandei de război. Iar ascunderea unor adevăruri sub preș este generatoare de noi crize. Și, după cum știm cu toții, „furtul de curent se plătește”.

Încep prin a cita rândurile lui Gogol (Opere în Șase Volume, Volumul VI, Articole și Scrisori Alese, „Cartea Rusă”, București 1958) din „Scurtă Privire Asupra Întemeierii Malorusiei”: „…Kievul – cel mai vechi oraș rus – pustiit de teribilii stăpâni ai hergheliilor, rămase multă vreme sărac și abia dacă se putea asemui cu multe orașe, chiar neînsemnate din Rusia de Nord. Toată lumea îl părăsise, până și călugării cronicari, care îl socotiseră totdeauna oraș sfânt. La un moment dat, orice știre despre el dispare și cu toate că mai rămăsese acolo o ramură a cnejilor ruși, nimic nu a putut împiedica să fie dat uitării timp de o jumătate de veac. Numai arareori, ca prin vis, pomenesc cronicarii cîte ceva; că era îngrozitor de distrus, că în el își aveau reședința bascacii (reprezentanți ai hanilor, care aveau misiunea de a încasa birurile) hanului, pentru ca apoi o negură de nepătruns să se lase peste el (1832)” (pagina 25). Desigur, rândurile anterioare sunt doar o invitație la lectură, pentru a înțelege mai bine chestiunea. Eu am dorit doar să arăt că acest termen, această denumire de Malorusia, apare sub semnătura marelui Gogol. Acest om de valoare ne mai lasă un testament prin scris, pentru a înțelege mai bine așa-zisa problemă rusească: „…A luat ființă un popor în structura căruia s-au împletit în mod atât de ciudat două părți opuse ale lumii, două elemente avînd un specific cu totul deosebit: prudența europeană și nepăsarea asiatică, noblețea și șiretenia, setea de acțiune clocotitoare și lenea fără margini, tendința spre dezvoltare și desăvârșire și în același timp dorința de a arăta că nu prețuiesc nici una din două” (cu referire la faptul că ținutul Kievului începe șă-și rărească populația, iar dincolo de Nipru oamenii devin mai numeroși. Așa numita chestiune căzăcească și faptul că: „…Și iată deci că a luat ființă un popor care prin credință și prin așezarea geografică aparținea Europei, dar care după modul de viață, obiceiuri și îmbrăcăminte, era cu desăvârșire asiatic…”). Da, nu Dughin a fost primul care să lanseze teza eurasianismului.

Bun, am mers puțin în trecut, dar haideți să vedem împreună evenimente recente. Ce scria Vladimir Putin în anul 2021: „…În timpul recentei emisiuni „Linia directă”, când am fost întrebat despre relațiile ruso-ucrainene, am spus că rușii și ucrainenii sunt un singur popor – un singur întreg. Aceste cuvinte nu au fost motivate de unele considerații pe termen scurt sau determinate de contextul politic actual. Este ceea ce am spus în numeroase ocazii și ceea ce cred cu tărie. Prin urmare, consider că este necesar să-mi explic poziția în detaliu și să împărtășesc evaluările mele cu privire la situația actuală. În primul rând, aș dori să subliniez faptul că zidul care a apărut în ultimii ani între Rusia și Ucraina, între părțile a ceea ce este, în esență, același spațiu istoric și spiritual, după părerea mea, este marea noastră nenorocire și tragedie comună. Acestea sunt, în primul rând, consecințele propriilor noastre greșeli făcute în perioade diferite de timp. Dar acestea sunt, de asemenea, rezultatul eforturilor deliberate ale acelor forțe care au căutat întotdeauna să submineze unitatea noastră. Formula pe care acestea o aplică este cunoscută din timpuri imemoriale – divide et impera. Nu este nimic nou aici. De aici și încercările de a se juca pe „chestiunea națională” și de a semăna discordie între oameni, obiectivul principal fiind acela de a diviza și apoi de a pune părțile unui singur popor unele împotriva altora. Pentru a înțelege mai bine prezentul și pentru a privi în viitor, trebuie să ne întoarcem la istorie. Cu siguranță, este imposibil să acoperim în acest articol toate evoluțiile care au avut loc de-a lungul a peste o mie de ani. Dar mă voi concentra asupra momentelor cheie, esențiale, pe care este important să ni le amintim, atât în Rusia, cât și în Ucraina. Rușii, ucrainenii și bielorușii sunt cu toții descendenți ai Rusiei antice, care a fost cel mai mare stat din Europa. Triburile slave și alte triburi de pe acest vast teritoriu – de la Ladoga, Novgorod și Pskov până la Kiev și Cernigov – au fost legate între ele de o singură limbă (pe care noi o numim astăzi rusă veche), de legături economice, de domnia prinților din dinastia Rurik și – după botezul Rusiei – de credința ortodoxă. Alegerea spirituală făcută de Sfântul Vladimir, care a fost atât prinț de Novgorod, cât și Mare Prinț de Kiev, determină în mare măsură afinitatea noastră și astăzi. Tronul de la Kiev deținea o poziție dominantă în Rusul antic. Aceasta era o obișnuință încă de la sfârșitul secolului al IX-lea. Povestea anilor trecuți a capturat pentru posteritate cuvintele lui Oleg Proorocul despre Kiev: „Să fie mama tuturor orașelor rusești”…. Pe parcursul războiului îndelungat dintre statul rus și Comunitatea Polono-Lituaniană, unii dintre hetmani, succesori ai lui Bohdan Khmelnytsky, se vor „detașa” de Moscova sau vor căuta sprijin din partea Suediei, Poloniei sau Turciei. Dar, din nou, pentru popor, acesta a fost un război de eliberare. S-a încheiat cu Armistițiul de la Andrusovo din 1667. Rezultatul final a fost pecetluit de Tratatul de pace perpetuă din 1686. Statul rus a încorporat orașul Kiev și teritoriile de pe malul stâng al râului Nipru, inclusiv regiunea Poltava, regiunea Cernigov și Zaporojie. Locuitorii acestora au fost reuniți cu cea mai mare parte a poporului ortodox rus. Aceste teritorii au fost denumite „Malorossia” (Mica Rusie)”…” – Article by Vladimir Putin ”On the Historical Unity of Russians and Ukrainians“. http://en.kremlin.ru/events/president/news/66181

Ce demonstrează rândurile anterioare? Președintele Federației Ruse dorește să folosească un fel de Testament (chiar și cel fictiv, al lui Petru cel Mare) pentru a-și motiva ambițiile imperialiste, el amintește de Malorusia. Dar, mai ales, se poate observa faptul că Vladimir Putin s-a auto-școlit, adică el a citit opere cu un caracter patriotic, iar eu cred cu tărie că aceste lecturi i-au atins „o coardă sensibilă”. Fie că este vorba de auto-radicalizare, pretenții ale unui om puternic, patriotism și naționalism etc. Vladimir Putin nu va da înapoi din Ucraina. Deoarece el consideră că face ceva ce au început strămoșii săi. Asta foarte pe scurt.

Care sunt concluziile și opinia mea? Malorusia a existat și nu este o invenție recentă. Ascunderea istoriei sub preș duce la „dinamitarea” celor care se strofocă să țină adevărul blocat sub proprii lor bocanci și pantofi de factor de decizie. Din punctul meu de vedere, ca român realist, singurul lucru care contează cu adevărat pentru România și români, referitor la actuala operațiune specială (adică posibil viitor război total), este ca țara noastră să nu fie atrasă în război și să devină mai puternică odată cu finalizarea conflictului. Eu cred doar în războaie pentru apărarea statului, nu în ambiții imperialiste, care în cazul României nici nu există. Haideți să vedem lumea altfel. Haideți să realizăm că factorii de decizie sunt exact precum (ori ar trebui să fie) niște oameni de afaceri. Și că statele sunt companii. Și că toată lumea dorește profit. Războiul nu aduce bine nimănui, exceptând imperialiștii anarhici, producătorii de muniții, armament, tehnică militară și contractorilor privați, printre alții. Eu vă scriu sincer, nu am să strig slava când statul meu se scufundă la propriu, când compatrioții mei mor de foame sau ajung pe drumuri. Eu strig doar Slava România și Davai România, restul nu mă interesează absolut deloc. Iar pentru cei care sunt pro-Putin sau pro- Zelenski, trezirea oameni buni, voi sunteți români! Știu că anumitor factori de decizie le este mai comod să fie slugi. Au diverse beneficii, posibile viitoare locuri de muncă. Dar ei nu mai sunt români, ele nu mai sunt românce. Să ai grijă de refugiații de război este o datorie umană. Dar să te supui orbește unor interese ale unor state și oameni care te vor transforma în „carne de tun”, ca stat, este prostie curată. Este foarte comod să vorbești de război de la Paris, mai ales când poți lansa focoase nucleare din Cayenne, Guyana Franceză. Dar, de la București, Cluj-Napoca, Bistrița sau Iași, războiul nu este o joacă. De Chișinău nici nu mai amintesc. Africanii au subliniat bine chestiunea și tocmai de aceea caută să se realizeze pacea: „Atunci când elefanții se bat, iarba este călcată în picioare”. Eu cred în pace și în respect. Dar nu cred într-o pace pe pierdere pentru România, sau într-un război în care România este vârf de lance. Am fost trădați în două Războaie Mondiale. Vom fi trădați și în cel De-al Treilea?