După România educată și România climatizată, se prefigurează un nou Proiect de țară: Schimbarea becurilor (Ion Cristoiu)

Ultima albină

Natura din jurul nostru este din ce în ce mai tăcută. Cu atât mai zgomotoși sunt oamenii, care cutreieră cu îngâmfare planeta de la un capăt la altul pe calea aerului, pe cea terestră, marină și chiar subacvatică. Cu tot mai puțin efort – doar manipulând butoane, volane și tastaturi – străbat distanțe tot mai mari în tot mai scurt timp. Deocamdată manevratul dispozitivelor nu-i solicită peste măsură, iar dacă va fi să fie așa, vor rezolva și această problemă cu ajutorul roboților, care vor putea să facă de toate, inclusiv să citească gândurile. Să sperăm că în viitorul nu prea îndepărtat acei roboți o să mai aibă ce citi!

Păduri străvechi sunt puse la pământ în doar câteva zile, singura mărturie a vieții statornicite acolo pe parcursul mileniilor sunt niște cioturi strâmbe și necicatrizate, de care fug și ultimii gândaci rămași pe drumuri și fără adăpost. În loc de zumzet de insecte, ciripit de păsări și forfotă de animale, răzbate huruitul sinistru și ucigaș al drujbelor, care acoperă vocile poruncitoare ale bipedelor puse pe distrugere în masă. După ei… potopul. A mai venit el odată și cineva înțelept a salvat strictul necesar, din care planeta și-a revenit renăscând din propria-i… băltoacă. Nu trebuie să-și facă griji, fiindcă știu ei că, la o adică, cineva, acolo sus, îi iubește. Mai cu seamă pe ei, încoronarea și apogeul evoluției pe Terra.

Iar atunci când li se face lehamite să mai taie copac după copac și să-i valorifice, dându-i pe mâna traficanților de plămân verde, aprind focul, așa cum i-a învățat cândva în vremuri imemoriale o sclipire de inteligență, și îl lasă pe el să le facă treaba, făcând tabula rasa și pregătind terenul pentru și mai mulți bani. Fiindcă vremurile s-au schimbat, totul se măsoară acum în bani, populația globului a crescut, timpul nu mai are răbdare, iar oamenii nici atât. Lucratul pământului cu propriile mâini și meșteșugurile de tot felul – astea au fost odată. Acum au inventat mașinile. Mașinile taie, sapă, seamănă, împrăștie indispensabila chimie și culeg recolta, betonează totul, ridică zgârie-nori, conectează orice colț de lume cu restul acesteia, la nevoie cu întregul univers.

Iar oamenii? Oamenii au atâtea de făcut! Se plâng încontinuu de suprasolicitare, de lipsă de timp și de energie. Se strâng în grupuri, pentru a putea vedea și a fi văzuți, se autoizolează, își părăsesc partenerii, sunt părăsiți de aceștia, aleargă de la un hobby obligatoriu la altul și de la o grupă de terapie la alta. Înghit pilule amare pentru a fi capabili să demareze, să funcționeze, să se oprească și să se relaxeze. Nu le mai reușește aproape nimic fără pilule, fiindcă îi îmboldește concurența acerbă. Se vor performanți, apreciați, își doresc putere de negociere, trebuie să fie mai buni decât ceilalți, să se priceapă la toate. Să știe din toate câte ceva și din fiecare ceva, mai nimic. Fiindcă îi presează viața. Epoca modernă. Tehnologia avansată. Progresul.

Meseria a fost considerată cândva brățară de aur. Cine avea una, nu trebuia să-și mai facă griji existențiale. Poate a fost valabil pentru bunicii noștri, care se mulțumeau cu puțin. Ei nu trebuiau nici să alerge în studiourile de fitness pentru a-și pune în mișcare trupul amorțit de munca stresantă de birou și nici să recurgă la exerciții de relaxare pentru a putea adormi cândva după miezul nopții și a fura câteva ore de somn chinuit. Nu erau nevoiți nici să alerge la cursuri de perfecționare și nici să piardă ore în șir cu întreținerea de prietenii virtuale pe social media. Nici bunica nu era nevoită să se trezească în zorii zilei, să-și îmbrace progeniturile, să le urce în mașină (mersul pe jos durează prea mult, mișcării îi vine rândul cândva, seara, când se aleargă pe bandă la sală), să suporte un trafic infernal și să le depună apoi pe fiecare în fața clădirilor școlilor și grădinițelor de care aparțin. Dacă ar fi după copii, s-ar lăsa conduși până în bănci cu mașinile. Picioarele nu mai par făcute pentru mers. Mișcarea îi solicită prea tare și-i face inapți pentru învățare, încă de la primele ore.

Vânătoarea de diplome e imperativul secolului. Fiindcă cine nu le posedă va fi nevoit să facă munci necalificate, acele munci de jos (!) de care toată lumea fuge. Cei cu „educație superioară” vor fi aceia care le vor spune celorlalți, cu educație inferioară sau lipsă, ce au de făcut. Cei cu diplomă stau în fotolii la muncă și merg după aceea la sală să facă sport; ei nu se „înjosesc” făcându-și curățenie în propriile locuințe, ci cheamă pe alții să le spele vasele murdare și să le strângă gunoaiele; ei angajează grădinar, frizer, bucătar, bonă. Între timp, trendul a câștigat teren, astfel încât majoritatea – inclusiv cei cu mai puțină școală și mai puține diplome – încearcă să-și amăgească egoul, înconjurându-se la rândul lor de alte slugi. Simt nevoia ca măcar în viața personală să se simtă stăpâni și să fie cei care dau ordinele. Nu contează dacă merg la muncă doar cât să câștige plata unei cameriste sau a unui curățitor de geamuri. Important este să se simtă bine comandându-i pe ceilalți, ajunși, nu se știe cum și de ce, pe o treaptă mai jos decât stăpânii de ocazie, deși profesia este una și aceeași.

Disprețuim – și ne educăm și copiii s-o facă – așa-numita muncă fizică. Nu ne mai coborâm la astfel de îndeletniciri, ci urcăm pe culmile intelectualității. Stivuim diplome care să ne ateste pregătirea și ridicăm capul și nasul cu fiecare astfel de document stocat în sertare. Rușinea muncii fizice încă se mai află lipită pe alocuri de unul dintre părinți, de bunici, de cei care și-au plecat capul și încovoiat spatele în folosul altora, pe care i-au îmbogățit, ei înșiși rămânând săraci. Doar cei „ratați” lucrează pământul, montează țevi în baie, repară instalații, curăță coșuri sau, și mai rău, mătură străzile și colectează deșeurile altora. Cei care se respectă vor năzui să muncească doar cu capul, separându-l de trup (!) și năzuind spre profesii nobile și locuri călduțe. Cu cât separarea dintre creier și trup funcționează mai bine, cu atât mai mare le este satisfacția.

Intelectualii se întrețin și comunică doar cu semeni de-ai lor, nu pot fi și nu se vor amestecați cu plebea. Ar fi păcat de timpul irosit, iar timpul lor e prețios. Fiecare în propria sa lume, cunoscându-și și respectându-și lungul nasului si ierarhiile. După ce au trecut prin școli și și-au bătut capul adunând diplome (mai puțin aptitudini), e firesc să fie tratați ca atare: cu respect și stimă. Cu salarii de câteva ori mai mari. Cu venerație. Ca niște zei ce sunt, și de ale căror „abilități” depinde soarta omenirii. Decid, organizează, iau măsuri, controlează, conduc. Merg la întruniri internaționale, pun lumea la cale, se simt chemați, se alintă și se invidiază reciproc. Întrucât de ei și de „munca” lor depinde binele tuturor, se vor independenți. Iar independența se câștigă, spun mai toți, prin creșterea salariilor, astfel încât să nu fie conduși în ispită din cauza mediocrității câștigurilor și să primească, de pildă, mită.

Dramatică e și situația proaspăt devenitelor mămici, obligate de împrejurări să reapară pe piața muncii și să-și trimită copiii încă foarte mici la creșe, grădinițe, părinți cu ziua etc. Puținul pe care-l câștigă tinerele mămici ajunge exact cât să achite cheltuielile pentru… înstrăinarea propriilor copii. Cine se mai miră atunci când lucrurile se inversează, iar foștii copii ajunși adulți în câmpul muncii își internează părinții îmbătrâniți și înstrăinați în instituții care-i tratează așa cum au fost ei tratați în copilăria privată de cei șapte ani de acasă.

Cu o astfel de mentalitate vom ajunge mai devreme sau mai târziu exact acolo de unde ne-au plecat bunicii. Ne vom apleca din nou și vom (re)descoperi acele minuni ale naturii și forțele care zac în fiecare dintre noi și ne vom bucura ca niște copii mici atunci când ne vor reuși primii pași. Dar mai întâi vom plăti un preț dureros pentru pagubele produse, fiindcă, dirijând totul de la birouri – mai nou și de acasă –, o să ajungem să nu mai avem habar de cum, unde și când crește și se cultivă hrana de toate zilele. Și nu numai atât. Va trebui să învățăm din nou că trupul și creierul formează o unitate. O să aflăm că muncile casnice de tot felul nu numai că ne produc satisfacție, dar ne scutesc și de cheltuieli duble: odată pentru persoane străine chemate să curețe după noi și odată pentru studiourile de fitness arhipline cu persoane dornice de a fi mereu în pas cu moda.

Gradul de civilizație al unei societăți nu se măsoară numai în numărul de diplome universitare sau în procentul de academicieni, ci și în felul în care se raportează cetățenii la semenii lor, indiferent de profesie. La respectul reciproc, indiferent dacă acesta i se adresează unui gunoier sau unui profesor universitar. La conștientizarea importanței pe care o are fiecare activitate în parte pentru societate, pentru noi toți. Este suficient să ne imaginăm ce s-ar întâmpla cu noi toți, dacă ar dispărea brusc… gunoierii. Sau muncitorii simpli de pe șantiere, de la canalizare, fermierii, asistentele medicale și multe alte meserii, despre care noi poate nici n-am știut că există. De-abia atunci când aceștia nu vor mai fi printre noi le vom simți lipsa. Și încă cum!

Trei sferturi dintre insecte și-au luat deja rămas-bun. În mai puțin de 30 de ani! Pesticidele și monoculturile noastre le-au decimat. Și de fapt, la inteligența de care pretindem că dispunem, ar fi trebuit să ne dăm seama de mult că îndepărtarea unei singure verigi și a unei singure rotițe dintr-un mecanism atât de complex cum este lumea din care facem parte va avea consecințe. Este ca atunci când înghițim un medicament oarecare cu intenția de a „repara” ceva defect în corpul nostru, iar acel preparat intervine modificând o multitudine de alte mecanisme, la care noi nici nu ne-am gândi, finalul măsurându-se în binecunoscutele efecte secundare și nedorite.

Ce-o să facem atunci când o să dispară și ultima albină? O să trecem la polenizarea cu pensula, așa cum au început deja să facă pe alocuri unii? O să punem roboții la treabă, pentru a ne asigura indispensabila hrană pe care acum o aruncăm la gunoi? O să mai rămână ceva de mâncare, sau o să ne mâncăm între noi, sufocați de propriile dejecții, pe care n-o să mai aibă cine să le proceseze, în lipsa insectelor?

Dar chiar și fără dispariția insectelor suntem pe drumul cel mai bun către… nicăieri. Prin faptul că ne pierdem abilitățile, cedăm inteligența, ne depășim permanent limitele. Ajunge o pană de curent de proporții sau o catastrofă asemănătoare și o să fim mai neajutorați decât cea mai neajutorată ființă rămasă încă în viață. Dacă încă o să mai avem oameni-albine, capabili să se ocupe cu muncile esențiale, poate supraviețuim, măcar în parte. Dar ce facem atunci când va dispărea și ultima dintre acele albine? Deja ne bucurăm ca un copil atunci când reușim să creștem o roșie într-un ghiveci, să încropim o supă de legume sau să ne înșurubăm singuri un bec. Copiii noștri tresar uneori nedumeriți atunci când văd pentru întâia oară o găină sau un porc mișcându-se și scoțând zgomote ciudate, animale pe care ei le cunosc doar tranșate pe farfurie și eventual dintr-o fotografie sau confecționate din omniprezentul material plastic.

Lipsa căror abilități o vom resimți mai puternic, atunci când o să-i vină rândul la dispariție treptată și speciei noastre? Pierderea cărei rotițe va provoca cele mai neplăcute reacții secundare? Care va fi lacuna care va deregla ireversibil ecosistemul? Cine sunt acei oameni-albine care au constituit mereu fundamentul solid, baza piramidei, pentru ca ea să reziste milenii întregi? Poate ar fi bine să reflectăm îndelung înainte să fabricăm șomeri cu diplome și să răsturnăm piramida și să-i tratăm pe toți cu stima și respectul cuvenit. Fiindcă dacă n-ar fi ei, cei de la bază, nici restul nu ar fi. Și niciun Noe nu ne va mai primi vreodată în arca lui.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

26 comentarii pentru articolul „Ultima albină”

  • ❤ M-a impresionat luciditatea amară pe care am întrezărit-o printre rânduri. Și vă respect pentru îngrijorarea responsabilă pe care o exprimați.
    O să vă reamintesc o anecdotă veche. Se zice că un sinucigaș se aruncă de pe o clădire de 100 de etaje. Când zboară prin dreptul fiecărui etaj spune:”Până aici e bine!”. Cam așa percep eu direcția pe care s-a încolonat covârșitoarea parte a lumii „civilizate”. Așa îmi spune mie sufletul. (Nu e exclus să fiu eu cea care greșește.) … Sigur că, uneori, se mai întâmplă și câte un „mic dejun cu gunoieri”. În asemenea cazuri, de cele mai multe ori, există un motiv vizibil sau invizibil. 🧩🧩🧩

    • Anecdota dv. e și mai amară… dar cu atât mai potrivită pentru direcția generală.
      Și eu îmi doresc să mă înșel în presimțirile sumbre 🙂

  • Nu e leac. Puneti omul in turma si se va comporta natural.
    (Purtarea mastilor si vaccinarea au fost cele mai elocvente exemple, ati vazut cat de naturali eram cu mastile pe fata… Le-am lasat pe acelea si am revenit la vechile masti din turma compromisurilor noastre. )

  • Este adevarat ca nu ati avut niciodata articole prea vesele pentru ca nu era cazul atunci când ne aduceati la cunostinta adevaruri stiintifice care au fost ignorate de catre decidentii pandemiei si de catre cei care-i servesc. Dar câteodata, sunteti prea trista, prea pesimista… Si nu este bine. Nici pentru dumneavoastra, nici pentru cititorii dumneavoastra, stiti foarte bine despre ce vorbesc.
    Fruntea sus, doamna doctor, viata merita traita, chiar daca este diferita de cea a parintilor si a bunicilor nostri, dar nu viata vazuta doar în negru. Haideti sa va spun eu ceva „în roz”, ca sa va schimb putin starea de spirit. Directorul meu îsi serveste în fiecare dimineata cafeaua împreuna cu subalternii „cei mai de jos”, va spun eu ca mai exista speranta, în ciuda schimbarilor dure care au loc în viata oamenilor de ceva timp încoace. 🙂
    Îmi cer scuze, daca v-am suparat.

    • Nu am de ce să mă supăr 🙂
      Nu mă consider o fire tristă/pesimistă, ci una mai meditativă. Nu vreau nici să-mi întristez cititorii, ci încerc să-i pun pe gânduri. Bineînțeles că viața merită trăită, nu am susținut niciodată altceva. Chiar dacă nu m-a „răsfățat” prea mult, mi-a oferit totuși motive de recunoștință. Am venit în contact și am cunoscut multe, foarte multe tipuri de oameni și de la fiecare am învățat câte ceva.
      Și da, mă îngrijorează lumea pe care o vom lăsa copiilor și nepoților noștri!

      • 🍀 🙂

      • „Nu vreau nici să-mi întristez cititorii, ci încerc să-i pun pe gânduri.”
        Ati reusit cu regularitate .
        Cate aspecte !
        Ierarhizarea asta oamenilor dupa munca desfasurata , am gandit odata ca e caracteristica doar spatiului romanesc . Dar nu-i asa . Aceeasi atitudine au avut-o francezii ( printre altii ) evitand munci si favorizind imigratia . Azi francezii nu mai par inruditi cu Cezar sau Ludovic la XIV lea !

        • Valabil și în Austria. Meseriașii buni (instalatori, electricieni, zidari) sunt pe cale de dispariție și costă o avere. Încă mai avem ceva oameni pricepuți – majoritatea refugiați din fosta Iugoslavie, dar vom râmîne în curând și fără ei, fiindcă se vor pensiona iar generația tânără fuge cât poate de astfel de munci. Cât privește munca de infirmieră sau la curățenie… nu am mai văzut de mult picior de austriac.

          • Curand n-o sa mai vedeti nici gastarbeiteri pentru ca: pandemia 2.0, asta noua cu Money Pot! Priviti cu optimism ceea ce se intampla in China si veti vedea viitorul apropiat din Oiropa. Stiti ce a zis neamtu’ ministru al sanatatii, n-asa? Deci, sa fim optimisti, pandemia 1.0 a fost piece of cake pe langa ce ni se pregateste. Stiu, e teoria conspiratiei. Ha, ha, stati p-aproape!

    • Geo,
      Te-ai pregatit pentru Money Pot, pardon, Monkey Pox? Episodul 2 din serialul P(l)andemia noastra cea de toate zilele.

      • Eu nu cred în episodul 2 si nu am uitat de pariu. Tu crezi, deci, tu trebuie sa te pregatesti. Exerseaza ceea ce ti-am recomandat, ajuta în orice episod.

        https://www.romedic.ro/gavrilov-cabinet-de-psihoterapie/articol/13039

        • Geo,
          Bine, tu n-o sa crezi in pandemia 2.0 nici cand Zeus te va inchide in casa. Sau poate ca doftor nu va fi cazul. Ca n-ar mai avea cine sa-i intepe pe ceilalti. Oricum, vermorelu’ cu vaccin la branula te asteapta. Ba cu zeama pentru varianta yota-sigma-ypsilon de covrig, ba cu boala lu’ mamucha, ba cu boala omului purtator de creier (asta e boala foarte periculoasa). Propun inca o data infiintarea de tabere de vaccinare prevazute cu statii de incarcare zilnica a rezervoarelor pentru aparatura de vaccinare prin infuzie la branula cu presiune medie (ca sa nu se strice pompele prea devreme). Traiasca vaccinarea perpetua si extirparea creierelor! Pana la definitivarea procedurii de extirpare merge si o spalatura clasica cu detergent, direct pe chestia aia din cutia craniana! Avand in vedere ca esti mult mai tanar ca mine si eu poate n-o sa mai apuc „epoca de aur”, iti doresc multa sanatate in societatea in care nu vei mai fi decat chirias pana si pe chilotii din dotare, dupa cum ne doreste cu ardoare gerontocratia din muntii aia vecini cu Micul Maghreb in care vietuiesti! Hai salam de Paris!

          • cib, glumesti tu, dar daca singurul rol al creierului ar fi gandirea, demult l-ar fi declarat astia „de umplutura”, ni le-ar fi scos si ni le-ar fi vandut tot noua ca placinta de creier cu ceapa.

        • Geo,
          Tu iti dai seama ca psihopupii astia sunt mai nebuni decat amaratii aia de clienti pe care-i atrag sa le bage aer in portofele? Fenta asta tine la trotinetisti, fratioare. Eu am vazut destui d-astia care sar in piscina fara apa crezandu-se Napoleoni in vizita in Seychelles!

    • Geo,
      Si cafeaua cine o cumpara? Directoru’ „meu”? Sau e de la protocol, adica din banii firmei, aia facuti din munca si a celor „cei mai de jos”? Doamne, cat altruism!

      • Lasa prostiile daca vrei sa-ti spun o noutate. Noul ministru al sanatatii în Franta este o… fosta secretara medicala. Ce zici, stirea asta ar putea fi o replica la acest articol?! Traiasca egalitatea între politruci si medici, n’est-ce pas?

        • … pardon, între secretarele politruce si medici. :mrgreen:

          • Geo,
            Zeus a fost prea domn cu voi. Putea sa-si puna vreun bodygard (sic) ministru la sanatate. Ca si ala are de-a face cu domeniul, cand da cu pumnii face si anamneza pacientului sau, nes pa?

        • Geo,
          Pai si care-i problema? Ce, Bill Geits nu e cel mai mare epidemiolog al planetei? Asa ca fosta secretara medicala e ultra calificata pentru voi, in tara branzei puturoase, parfumurilor si a vinului prost! Deci, nu fi suparat!

          • Ghiceste cine-i suporta cel mai greu pe medici. Farmacistii si secretarele medicale.

          • Geo,
            Pune-ma si pe mine pe lista. Asta ca urmare a ultimelor ispravi ale medicilor din timpul pandemiei 1.0.

          • M-am gândit ca vei raspunde asa. Nu-i corect sa generalizezi, totusi. :mrgreen:

  • ‘ultima albina’ e chiar Natura.

    inima omului nu pica, iar ea genereaza oaze in Dinamica Anotimpurilor ( care o va lua razna )
    ultima albina e vesnica
    🙂

  • Care va fi lacuna care va deregla ireversibil ecosistemul?
    io zic ca Artificializarea, care va deregla Dinamica Anotimpurilor.

    natura se autoregleaza, insa punerea la indoiala a Naturii evolueaza si ea, pina cind tinde sa iasa din mecanismele de autoreglare proprii Naturii.

    Natura nu pica.
    o veriga lipsa…azi, va rasari cu ocazia venirii Primaverii.

    insa…deregland chiar ‘venirea Primaverii’ pui pe butuci Renasterea.
    totusi, asta se poate exclusiv prin manifestarea tinderii lumii mari catre iesirea din Dinamicile Naturii, deci prin generare de dizarmonie.

    in Natura nu exista veriga lipsa, ci doar Calea catre veriga lipsa, eventual.
    iesirea din Sistem, din Natura, asta e cu totul alta poveste, faza e ca ea tocma ce se povesteste, pentru ca vremurile pe care le traim sint Vremurile Anti, adica cele in care Artificialul prinde…viata.

    Clima e o poveste a Matricii Creatiei.
    atunci cind modifici Matricea, Artificializand o, Clima o ia si ea razna.

    omul poate sa faca orice, in Natura. Renasterea se va manifesta.
    faza e ca omul, pe vremurile astea, face ce face…in afara Naturii!
    iar asta e alta poveste, in fapr e Povestea Vremurilor.