Astăzi, de la ora 17.00, ÎN DIRECT la cristoiuTv și pe cristoiublog, un nou dialog cu H. D. Hartmann despre alegerile prezidențiale din S.U.A.

Tot astăzi, după conferința de la ora 18.00, a președintelui Iohannis, Ion Cristoiu va comenta ÎN DIRECT la cristoiuTv și pe cristoiublog, declarațiile acestuia

Un interviu. Dan Iacob urcă treptele iubirii

Prezentarea de acum câteva zile, pe cristoiublog.ro, a antologiei intitulate „Ecoul Vasile Lovinescu” de Dan Iacob a fost bine primită de cititori, mai ales în versiunea lansată pe rețelele de socializare.
Așa se explică faptul că am solicitat un interviu autorului, iar domnul Dan Iacob a răspuns cu amabilitate.

– Pentru cei care vă cunosc mai puțin, vă rog să vă prezentați?
– M-am născut pe 14 februarie 1960, în oraşul Piatra-Neamţ, am absolvit Liceul „Petru Rareş“ în anul 1979 şi Facultatea de Transporturi din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti, promoţia 1985. În august, 1986, în urma unui scurt dialog epistolar, l-am vizitat, la Păltiniş, pe filosoful Constantin Noica. Sub influenţa operei lui şi a altor câtorva vârfuri ale culturii româneşti interbelice m-am format, ca autodidact, iar după 1989 mi s-a deschis şi orizontul teologiei. La începutul anilor `90 am frecventat, pentru un an, cursurile Facultăţii de Teologie din Iaşi, continuând, mai apoi, lecturile teologice în particular. Din anul 2012 sunt membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Bacău.

Ne interesează o listă a volumelor publicate de dumneavoastră. Sigur, eu o am, dar cititorii o vor de la dumneavoastră.
– Când am ajuns la Păltiniș, Constantin Noica mi-a spus, între altele: „Nu te grăbi să publici. Până la 40 de ani porți pantaloni scurți în cultură“. L-am ascultat și am publicat prima carte, eseul „Neodihnirea de fiinţă“, la 41 de ani, în anul 2001, la editura Nona din Piatra-Neamţ. În anul 2004, la editura Timpul din Iaşi, mi-a apărut volumul „Lasă-te locuit“, în anul 2010, la editura Cetatea Doamnei din Piatra-Neamţ, volumul „Pecetea“, iar în anul 2011, la editura Eikon din Cluj, volumul „Uită-te o clipă, răsare soarele: jurnal de idei, stări şi lecturi“. În anul 2013, la aceeaşi editură, mi-a apărut volumul „Această lume nu e o concluzie“, iar în anul 2015, la editura Conta din Piatra-Neamţ, volumul „Iisus Hristos. Creştinismul. Biserica: o antologie de autori, texte şi teme din al doilea mileniu“. Tot în anul 2015 mi-au apărut volumele „De la Nistru pân’ la … Nisa“, eseuri, la editura Eikon din București, şi „28 de trepte ale realului“, poeme din tinerețe, la editura PapiruSMedia din Roman. În anul 2017 mi-a apărut, la editura Eikon din București, cartea „Ramura de liliac“, ediția I, iar în anul 2019 a apărut ediția a II-a, revăzută și adăugită, cu titlul: „Ramura de liliac: povestea unei iubiri în pârgul vieții“. Anul 2019 a marcat și apariția antologiei „Sunetul Noica“, la editura PapiruSMedia, prilejuită de împlinirea a 110 ani de la nașterea marelui filosof, iar anul 2020 a adus în atenția cititorilor antologia „Ecoul Vasile Lovinescu“, tipărită de editura Eikon, carte prilejuită de împlinirea a 115 ani de la nașterea marelui simbolog român. Cărțile mele sunt cărți de eseuri, iar imboldul de a scrie mi-a venit din nevoia de a împărtăși cu semenii mei adevărurile pe care le-am găsit citind marea literatură a lumii, cărți de filosofie, teologie, citind marea poezie, dar și literatura sapiențială. Cărțile mele nu aduc nimic nou, dar încearcă să limpezească, pentru cei care nu au avut răgazul unor lecturi ample, câteva teme la care țin.

– Ați declarat că nu veți mai face antologii. Atunci, cei care vă prețuiesc ce pot aștepta de la dumneavoastră? Ce sperați să publicați în viitor ?
– Pentru anul 2021 pregătesc ediția a III-a, definitivă, a cărții „Ramuri de liliac“, în care au curs celelalte volume ale mele. Este cartea care mă reprezintă, mă exprimă deplin. După ce scrii o asemenea carte cred că este bine să iei o pauză, un an sabatic, cum se spune și asta cred că voi face. Voi continua să cumpăr cărți, voi continua să citesc, dar nu mă voi apuca de un alt proiect decât în anul 2022. Am în minte titlul „Neatârnarea“, care va acoperi un volum de eseuri, dar, repet, după anul 2021.

– Unde vă vedeți peste 10 ani ?
– La 70 de ani mă văd într-o livadă, aproape de orașul Piatra-Neamț, locuind într-o casa care are într-o cameră biblioteca mea de câteva mii de volume, un birou, o canapea și două fotolii, iar afară o terasă acoperită. Mă văd orchestrând „Serile de la livadă“, seri de poezie, muzică folk, teatru-lectură, seri de discuții pe tema iubirii, pe alte teme, având câte un invitat special. Mă văd colaborând la câteva reviste cu temă spirituală, religioasă, mă văd așteptând să-mi treacă pragul, să ne treacă pragul, pentru că nu voi fi singur acolo, ci cu prieteni dragi, cu care să stăm de vorbă până târziu, în noapte, în jurul unei căni cu vin. Cu alte cuvinte, mă văd trăind în orizontul „iubirii care mișcă sori și stele“.

– Vă rugăm să ne vorbiți despre familia dumneavoastră.
– Părinții mei au trecut în veșnicie acum câțiva ani, am o soră de profesie inginer, stabilită la Bacău și două fete, Teodora și Raluca, prima lucrând în domeniul mass-media la București, iar cea de-a doua aflându-se în Doha, capitala Qatarului, unde lucrează în domeniul Horeca. Fetele mele nu au îmbrățișat pasiunea pentru cultură, deși au crescut într-un mediu cultural, de unde se vede, încă odată, că acel Ceva care, vorba sfântului Augustin, „e în noi ceva mai adânc decât noi înșine“, vocația aș spune eu, deși sfântul se referea la scânteia divină, ne modelează viețile, dincolo de mediul în care creștem.

– Cunoaștem pasiunea dumneavoastră pentru teatru. Ce loc va ocupa el în lunile următoare în program?
– Am în plan să reiau, împreună cu o prietenă dragă, pentru grupul nostru de prieteni, două spectacole de teatru – lectură – „Conu Leonida față cu reacțiunea“, de I.L. Caragiale și „Jocul de cărți “ „Gin Rummy“, de Donald L. Coburn , spectacole ce vor avea loc în mediul privat, într-o sufragerie mai mare.

Aveți un puternic mesaj creștin. L-am observat ușor pe niște înregistrări video. Aveți un har deosebit pentru a promova vestea bună a Domnului nostru Iisus Hristos. Eu cred că ar trebui să vorbiți mai des în public despre asta. Ce părere aveți?
– De un an de zile sunt colaborator al postului de radio Jurnal FM, cu emisiunea „Bibliotecarul de serviciu“. În fiecare duminică încep această emisiune comentând pericopa evanghelică, în încercarea de a aduce în fața radioascultătorilor și alte abordări decât cele pe care le prezintă preoții. Asupra textelor sacre s-au aplecat de-a lungul anilor filosofi, psihologi, istorici, scriitori, și cred că este important ca și mesajul lor să ajungă la urechile ascultătorilor, dincolo de mesajul clasic, al Sfinților Părinți ai Bisericii. Lumea este într-o continuă schimbare, ritmul vieții s-a schimbat, și, în acest context, cred că trebuie înnoit comentariul la textele revelate ale Noului Testament.

Iată un exemplu:

Nu mă recunosc în voi

La sfârşitul secolului al XIX-lea Nietzsche, prin gura lui Zarathustra, profeţea: „Dumnezeu a murit“. A venit apoi secolul XX cu tragedia celor două războaie mondiale, cu ateismul bolşevic ce s-a întins ca o plagă asupra Europei şi se părea că, într-adevăr, Dumnezeu murise. Pe de altă parte, progresul tehnologic îi dădea omului sentimentul că poate contura o lume fără cer, o lume suficientă sieși. Au rămas, desigur, şi oaze de spiritualitate, dar ele n-au putut da măsura umanităţii. Au putut da, cel mult, norma ei, pentru că norma o dă excepţia (să fii bun, să-ţi ajuţi aproapele, să crezi în Dumnezeu) dar nu au putut da măsura, fiindcă măsura o dă cantitatea. Au venit apoi revoluţiile culturale, mişcarea feministă, curentul New Age, iar astăzi, la începutul mileniului trei, putem spune că, de fapt, nu Dumnezeu a murit, ci omul. Omul care, suficient sieşi, nu mai are nevoie de Dumnezeu.

Omul, afirmă David Esrig într-un interviu, s-a dovedit în secolul trecut capabil de atâtea orori încât te întrebi pe bună dreptate dacă nu cumva, venind, Mântuitorul şi-a cam pierdut timpul cu noi. Am discutat, continuă el, cu Beckett treaba asta, şi el era preocupat de acelaşi lucru. Astfel, dincolo de întrebarea dacă există mântuire se ridică o alta. Merităm să fim mântuiţi? Eu sunt sceptic în privinţa aceasta, mărturiseşte David Esrig.

De la Sfântul Maxim Mărturisitorul încoace se vorbeşte despre dimensiunea cosmică a Întrupării, morţii şi Învierii Mântuitorului. Cosmosul şi omenirea în întregul ei, susţine creştinismul, au fost salvate de la pieire prin Întrupare şi Înviere. Dar astăzi nu mai percepem dimensiunile cosmice ale jertfei Mântuitorului. Astăzi ne uităm în jur şi vedem o lume de peste şapte miliarde de oameni care, prin gesturi nesăbuite, au îmbolnăvit planeta, care se luptă pentru supravieţuire, care se zbat să trăiască unii pe spinarea celorlalţi.

„Ce e omul Doamne, ca să te gândeşti la el?“ se întreba, acum mai bine de două milenii, psalmistul. A existat întotdeauna, în marile culturi, tema îndurării. Dar merită omul ca cineva să se îndure de el?

Creştinismul, prin doctrina conturată de-a lungul secolelor, răspunde afirmativ. Din iubire, Dumnezeu s-a îndurat de om, în timp ce omul, o demonstrează istoria de după Întrupare, a călcat cel mai adesea alături de drumul propus de Dumnezeu, paşii alături de drum fiind făcuţi, în multe cazuri, în numele divinităţii. Au existat desigur şi sfinţi, sute de sfinţi, mii de sfinţi, zeci de mii, ştiuţi şi neştiuţi, dar pot ei înclina balanţa, când pe celălalt talger apasă, grea, masa miliardelor de oameni ce trăiesc doar la nivelurile falsităţii, adică la nivelul mândriei, mâniei, fricii, suferinţei, apatiei, urii, vinei, ruşinii?

În parabola fecioarelor care aşteaptă Mirele, aşa cum apare ea în Evanghelia după Matei 25, 1-12, se spune: „Mai pe urmă au venit şi celelalte fecioare şi au zis: <Doamne, Doamne, deschide-ne!>. Dar El, drept răspuns, Le-a zis: <Adevăr vă spun că nu vă cunosc pe voi!>”. De fapt, afirmă un teolog, ar trebui să traducem răspunsul Mântuitorului prin cuvintele: „Adevăr vă spun că nu mă recunosc în voi!“. Altfel spus, nu mai regăsesc, lucrător, chipul Meu în voi, pentru că sunteţi morţi din punct de vedere sufletesc. Un lucru, ştim de la Hegel, nu se poate oglindi în oricare alt lucru ci doar în altul al său. Ori omul zilelor noastre şi-a umbrit în aşa măsură chipul divin încât Mântuitorul nu se mai poate oglindi în om, nu se mai poate recunoaşte în el. Neputându-se oglindi nu ne mai poate ajuta, iar fără asistenţă divină rămânem noi între noi, într-o lume fără cer, care funcţionează doar pe orizontală şi care, mai devreme sau mai târziu, se va autodistruge.

Noi nu suntem moştenitorii niciunui testament, cuteza să afirme acum câţiva ani un savant din Occident, făcând aluzie la Vechiul şi Noul Testament şi propunând, în seria „Science Masters“, tradusă şi la noi de Editura Humanitas, 12 volume semnate de profesori de la marile universităţi ale lumii. „Eu văd acest proiect ca pe un năvod aruncat peste lume. Recolta va fi următoarea generaţie de gânditori şi de oameni de ştiinţă ai planetei noastre“, spunea Daniel C. Dennett, iniţiatorul seriei de difuzare a informaţiei ştiinţifice într-o formă atractivă, serie publicată, simultan, în peste 25 de limbi. Da, se va ridica o nouă generație de gânditori și de oameni de știință ai planetei, dar dacă vom ajunge, cu toată evoluţia noastră tehnologică, ştiinţifică, să trăim într-o lume în care majoritatea oamenilor vor fi morţi din punct de vedere sufletesc, de unde mai poate veni salvarea? Cine se mai poate îndura de om, din moment ce el a eclipsat chipul divin ce i-a fost sădit în momentul în care a fost creat, iar Dumnezeu nu se mai poate recunoaşte în el? Sau poate, în acea lume comodă, pe care omul şi-o va perfecta, nici nu se va mai pune problema salvării.

– Aveți o întrebare la care să răspund eu?
– Unde credeți că vă va duce noua dumneavoastră pasiune pentru viața și opera lui Vasile Lovinescu?
– Vă mulțumesc pentru așa întrebare incitantă.
În primul rând, vreau să precizez că sunt abia câteva zile, dar care par ani, de când în trupul meu și în sufletul meu au intrat adânc mulți colți ascuțiți și puternici ai Dragonului înstelat.
În al doilea rând, sunt abia la începutul drumului, care este o nouă pasiune cotropitoare și copleșitoare. Este un drum prin care sper, cu ajutorul lui Dumnezeu, să ajung pe vârful muntelui. Acolo, unde asemenea adevăratul alpinist, vreau să fac și eu ascensiunea finală, care începe cu saltul în înalt.
În al treilea rând, subliniez că vreau să aduc un strop de strălucire, frumusețe și savoare acestei lumi triste care este și mai căzută, acum în pandemie, dacă voi fi sănătos și dacă Dumnezeu ne va mai ține pe acest pământ.

– Vă mulțumesc mult pentru acest dialog consistent. Ce aveți de transmis celor care vă urmăresc constant?
– Vreau să le reamintesc cuvintele lui Goethe: „O privire prin cărți și două prin viață“. Viața, cu treptele ei, de la piatră la extazul contemplativ, este suprema școală la care am fost trimiși pe acest pământ, iar dacă nu reușim să urcăm treptele iubirii – iubirea-prietenie, iubirea familială, eros, agapé – trebuie să ne întrebăm care a fost rostul trecerii noastre pe aici?

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii