Un moment istoric uitat: Incidentele de la Cluj din mai 1946

Pe măsură ce ne apropiem de Conferința de Pace de la Paris menită a dezbate și chestiunea Ardealului de Nord, lucrurile se complică și mai mult în plan intern și extern. Sperînd într-o decizie nefavorabilă României, maghiarii din Ardeal, din Ungaria, din întreaga lume pornesc la contraatac. În Ardeal provocările iredentiste se amplifică. Rapoartele de pe teren curg cu nemiluita. Buletinul Informativ al Inspectoratul General al Jandarmeriei privind starea de spirit din țară, în ianuarie 1946 semnala printre altele:

„O organizație din Budapesta, susținută chiar de guvernul maghiar prin agenții ei din Ardealul de Nord, îndeamnă populația maghiară să nu se supună legilor și dispozițiilor luate de guvernul român, să saboteze Convenția de Armistițiu, iar pe funcționarii maghiari să se plîngă că statul român nu le achită salariile la timp etc.”

Buletinul Informativ privind starea de spirit a populației în luna martie 1946 avertizează:

„Prin ordinul strict-secret nr. 2 684 din 8 septembrie a.c., trimis de Președinția Consiliului de Miniștri din Budapesta, Direcția pentru Afacerile Transilvănene (a se observa că titulatura a fost schimbată) către Legația Maghiară din București, care activează în clandestinitate, sunt arătate directivele cu privire la alegerile parlamentare din România, după cum urmează:
Elementele maghiare de încredere să se infiltreze, pe orice cale posibilă, în Partidul Comunist Român unde să activeze intens și disciplinat și să cîștige încrederea spre a putea obține posturi importante, mai ales în viața administrației de stat” (…).

Tensiunea avea să explodeze în ceea ce va intra în istorie sub numele de incidentele de la căminul Avram Iancu din Cluj. Iată-le relatate de o sursă neutră: Raportul asupra situației din România în 1946, elaborat de Adrian Holman, ministrul Marii Britanii la București, adresat primului ministru Clement Atlee la 12 martie 1947:

„În noaptea de 28 spre 29 mai, după ce se luase cunoștință de termenii Tratatului de pace, la Cluj a avut loc o încăierare serioasă între studenții unguri comuniști. Se pare că în acele condiții, muncitorii unguri comuniști de la fabrica de încălțăminte „Dermata” au fost transportați la Universitatea din Cluj în camioane ale Căilor Ferate Române, iar acolo au devastat căminul studențesc și i-au atacat pe studenții români cu arme de foc. Autoritățile române nu au făcut nici o încercare să intervină și autoritățile pentru a restabili ordinea. S-au făcut numeroase arestări printre studenții implicați, iar presa a afirmat la început că incidentul fusese cauzat în exclusivitate de un caracter naționalist, mai degrabă, decît unul ideologic, fiind prima reacție a ungurilor transilvăneni, probabil la instrucțiunile Budapestei, la decizia de la Paris, de a restabili fără modificări frontiera stabilită la Trianon. În jurul lor s-a făcut multă publicitate la posturile de radio ungurești, pentru a se demonstra că prezentele decizii în privința Transilvaniei nu erau satisfăcătoare. Acțiunea lipsită de orice logică a guvernului român de a aresta studenți români și nu pe agresorii lor unguri este încă un exemplu al principiului după care se ghida guvernul, de a acorda imunitate comuniștilor, față de orice acțiune arbitrară, indiferent de delictul comis, iar în al doilea rînd al convingerii lor că dr. Petru Groza rezolvase deja problema ungaro-română în Transilvania, din punct de vedere național”.

Dovedind un excepțional realism, Adrian Holman sesizează contrastul dintre politica tiribombistică a guvernului Groza și adevărata realitate din teren:

„D-lui Petru Groza îi făcea plăcere să afirme cît mai des posibil că rezolvase problema transilvăneană, dar din acest punct de vedere era extraordinar de naiv. După cum am văzut, mai toți ungurii transilvăneni găsiseră de cuviință să devină membri ai organizației MADOSZ, controlată de comuniști, în timp ce marea majoritate a românilor transilvăneni erau adepți ai d-lui Maniu. Rezultatul a fost acela că guvernul Groza a avut o tendință de a acorda un tratament preferențial minorității ungare comuniste, față de majoritatea românească ce suferise din cauza ungurilor în timpul războiului, iar această politică a agravat și mai mult animozitățile”.