Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Un pașaport de vaccin pe un implant de microcip, o poveste despre control

Anul trecut, am scris un articol referitor la microciparea populației. În cadrul acelui articol, eu am dorit să subliniez că un om informat nu este un adept al teoriei conspirației, chiar din contră, un om dezinformat, în mod voluntar sau involuntar, este adeptul teoriei conspirației. Acum, la ceva vreme după acel articol, vin către dumneavoastră cu un nou subiect de interes major. Un start-up suedez a creat un microcip care poate fi implantat în piele și care, atunci când este scanat, afișează detalii despre pașaportul de vaccinare COVID al unei persoane. Invenția, prezentată de către firma de tehnologie Dsruptive Subdermals, presupune introducerea unui implant scanabil preprogramat, cu o dimensiune de 2 milimetri pe 16 milimetri, chiar sub piele. ,,Am un cip implantat în braț și am programat cipul astfel încât să am pașaportul meu COVID pe cip, iar motivul este că vreau să îl am mereu accesibil”, a declarat pentru AFP Hannes Sjoblad, directorul general al Dsruptive Subdermals.

Sjoblad a demonstrat, pentru AFP, cum este posibil să scaneze cipul cu telefonul său pentru a afișa un fișier PDF care arată toate detaliile certificatului său digital COVID al UE, un pașaport oarecum asemănător cu cardul de vaccinare din SUA. Acesta indică faptul că o persoană a fost vaccinată împotriva COVID-19 sau că a fost testată cu rezultat negativ. „De fapt, acest lucru înseamnă că este întotdeauna accesibil pentru mine sau pentru oricine altcineva care vrea să mă citească (da, exact așa a subliniat: să mă citească). De exemplu, dacă mă duc la film sau la un centru comercial, atunci oamenii vor putea să-mi verifice statutul chiar dacă nu am telefonul la mine”. Sjoblad este șef al unui departament de la start-up-ul Epicenter Stockholm. Potrivit AFP, un implant costă 100 de euro. Sjoblad a subliniat și pentru Insider, într-un e-mail, că implantul nu trebuie să fie îndepărtat pentru a fi actualizat. ,,Este ușor să actualizezi implantul, poți folosi o aplicație pe telefon pentru a schimba ceea ce se află pe cip. Astfel, pot adăuga noi informații pe cip în fiecare zi, ieri era Linkedin-ul meu, astăzi este certificatul meu COVID, mâine ar putea fi altceva”, a încheiat Sjoblad. Separat, Dsruptive Subdermals a creat un alt implant cu cip care poate măsura temperatura corpului la oameni și poate servi drept senzor de temperatură scanabil. Interesul lui Sjoblad pentru microcipuri datează din 2014, când a făcut implanturi în saloane de tatuaje, unde voluntarii s-au prezentat pentru a li se plasa cipuri sub piele. „Sunt convins că această tehnologie este aici pentru a rămâne și că nu ni se va părea nimic ciudat să aibă un implant în mână”, a fost de părere Sjoblad, într-un interviu acordat BBC, în 2014, spunând că spera ca 1.000, apoi 10.000 de persoane să se alăture programului.

În timp ce această idee ar putea fi încă foarte nouă în lume, mii de oameni din Suedia s-au înscris pentru a primi implanturi de microcipuri. În anul 2018, NPR a relatat că mii de oameni primeau cipuri de mărimea unui bob de orez inserate chiar deasupra degetului mare, ceea ce le permitea să se scaneze singuri în complexe rezidențiale, săli de sport și birouri sau să plătească pentru transportul în comun trecându-și mâna peste cititoarele digitale. Părerea mea? Nu, vă mulțumesc frumos. Părerea dumneavoastră?

YouTube player

Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Un pașaport de vaccin pe un implant de microcip, o poveste despre control”

  • o gluma, un NFC al carui loc poate fi mai degraba pe cercelusele acelea pe care si le pun tinerele la zambilica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *