Vacanțe de sezon

Mare om trebuie să fi fost ăla care-a inventat vacanța. Logic, treaba asta trebuie să fi apărut pe la sfârșitul Evului Mediu, neinstituționalizată încă, ci doar ca fugă din calea ciumei, fiindcă abia atunci s-a descoperit că poți să te dai din calea vieții de zi cu zi și cu ce nu-ți aparține. Vacanța-vacanță a venit însă mult mai târziu, abia după ce proaspăt revoluționații industrial s-au prins că, printre altele, pentru un consum sporit e nevoie de mai mult timp liber. Înainte de asta aveau vacanță doar școlarii, cel mai probabil urmând tradiția de a face economie iarna și de a profita de mâna de lucru ieftină vara. Azi ni se pare normal să ne ținem departe de ce facem de obicei și ca adulți. O săptămână, două, trei, șase în fiecare an – după puteri și posibilități –, întru refacerea presupusului chef de muncă și, spun unii, a neuronilor. Foarte frumos! Dar, dacă ne gândim bine, nu vorbim despre cine știe ce invenție…

Încă din vremuri imemoriale, cu mult înainte de a merge în vacanță, oamenii aveau parte de vacanțe în moduri conștientizate mai ales de… ceilalți. E greu de spus câți dintre noi și-au trimis de-a lungul vremii în vacanță mai mult sau mai puțin permanentă bunul-simț, rezonul, memoria sau glagoria. Până în secolul ăsta rețelele sociale tradiționale – deci primitive – funcționau defectuos, așa că știm relativ puține lucruri despre Amenhotepii și Inhotepii negurilor și umbrelor istoricești, pentru că toată atenția era delegată celor de la vârf. Așa se face că n-avem nevoie de Câinii Domnului ori de vreo relatare despre regele David ca să știm cine ce trimitea în vacanță pe vremea când nu existau poze din motive mult mai obiective decât absența din peisaj a telefonului. De la Tutankhamon până la Napoleon sistemul a funcționat perfect, fără poze, agenții de știri, ministere ale propagandei ori guguștiuci consumatori.

Azi sunt pline rețelele sociale de idei chioambe și bine dezlegate ale puternicilor planetei, în frunte cu președintele și vicepreședinta Americii (care de curând a reușit performanța – deloc surprinzătoare pentru putirințele dumisale – de a propovădui investițiile în reducerea populației), dar astea nu sunt noutăți. Cine nu e convins, să încerce să facă o listă cu liderii importanți din secolul ăsta care s-au închis în casă după câte un puseu de oligofrenie ori nesimțire. S-ar putea însă ca o noutate, și totodată o mare problemă, să fie vacanțele colective luate de rezonul și glagoria majorității super-calificate a populației. Gem rețelele de inepții și imposibilități fizice vândute pe post de life-hacks ori dezvăluiri epocale, iar televiziunile nu sunt cu mult în urmă. Limba eliberată de tirania logicii și pasiunea de a îngurgita pe nejudecate sunt cele mai răspândite afecțiuni de sezon.

Economic, când pleacă în vacanță o parte importantă din personalul unei organizații, se trag obloanele. Ce se întâmplă însă când își trimit în vacanță facultăți din ce în ce mai importante pentru supraviețuire foarte mulți membri ai unei societăți? Trăim într-un mediu al interacțiunii globale fără instrumente ori capacități de discernământ, așa că pietricelele ciugulite pe post de boabe atârnă din ce în ce mai serios în cântarul metabolic tot mai personalizat. În mod tradițional, majoritatea indivizilor erau înconjurați de semeni care îi ajutau sincer să facă diferența între pietricele și boabe. Și de cele mai multe ori îi și ascultau. Azi, omul emancipat de fereastra către univers pe care o poartă în buzunar, ferm convins că asta-l scutește de privitul în jur, face și desface singur totul, după învățăturile preluate de pe net și de la televizor, suportând cu stoicism cucuiele pe care i le face realitatea, care se încăpățânează să reziste la trucaje și comportamente aberante, funcționând după vechile tipare, pe care oricum le-am deslușit într-o măsură destul de limitată. Încă un semn că vin vremuri interesante. Mai ales când sezonul o să se încheie și, mai de voie, mai de nevoie, o să se întoarcă suficiente minți din vacanță.