Victor Stănculescu îl definește pe Ion Iliescu

Ce-a învățat țăranul soldat. Așa cum am mai scris s-a dovedit nerentabilă practica de a-mi însemna pe ultima pagină a cărții paginile și citatul interesant în perspectiva unei reluări viitoare. Cred c-ar trebui să schimb procedurile. Mai întîi să trec trimiterile într-un caiet special, pentru că în carte dispar în babilonul care e biblioteca mea de acasă. Apoi, să le exploatez pe rînd pentru seria Zig-Zag printre gîndurile mele. Dacă mă gîndesc că multe presupun dactilografierea citatelor ar fi și un bun exercițiu stilistic. Eugen Barbu zicea undeva că el transcrie o pagină din Călinescu înainte de a începe să scrie ceva, pentru a-și intra în mînă. În volumul 19 de Publicistică sadovediană dau peste tableta Prefaceri. Din nou mă întîlnesc cu titlul Pildele lui cuconu Vichentie, volum din 1922. Nu l-am citit. Trebuie să-l caut la BAR, pentru că mi se pare un bun truc publicistic:
Să pui pe seama unui personaj gîndurile tale despre împrejurările prin care treci.

Aici, în volumul 19, găsesc reprodus din Opinia, 21 mai 1919, mai întîi și din Pilde mai apoi un text despre rolul Primului Război Mondial în deșteptarea țăranului român:

„Luptînd sau prizonier, de război, soldatul de azi a călcat cu piciorul țărmuri clasice, unde dorm civilizații dispărute și a văzut ceea ce este astăzi lumea.
Am cunoscut un flăcău bucovinean care străbătuse Rusia occidentală ca Jager chesaro-crăiesc, care servise apoi în armata noastră și căzuse prizonier în Carpați. Și fugise din captivitate tocmai din Alsacia, străbătînd Bavaria, Austria și Ungaria.

Purtați de vîrtej pe urmele lui Alexandru Macedon și Napoleon, în toate aceste peregrinații la limbile pămîntului, țăranii noștri au văzut și au auzit. Lumea noastră nu mai este țărcuită și celelalte neamuri nu sînt nici mai proaste, nici mai sărace, nici mai puțin iubite de Dumnezeu. Ba au libertăți și bunuri, rînduieli și cîștiguri vrednice de ținut în samă.
Și aceste observații nu vor fi fără urmări. Cucerirea de ne-o aduce nu va fi cea mai puțin însemnată din războiul nostru.”

*

Descoperire. Căutînd pe Google interviul dat mie de Victor Stănculesu la B1tv, descopăr acest text, plasat la numele Victor Stănculescu:

„1 febr. 2005. Radio actualităţi.

Reportaj transmis de Vartan Arachelian la lansarea cărţii «Generalul Revoluţiei cu piciorul în ghips», interviu-fişe realizat de Dinu Săraru cu generalul Victor Atanasie Stănculescu.

Ca joc de cuvinte, sugerat de titlul cărţii, nu se ştie cine a fost cu piciorul în ghips, revoluţia sau generalul? Lansarea a avut loc la librăria Eminescu. Au participat la ceremonie Ion Cristoiu, Răzvan Theodorescu, Alex Mihai Stoenescu, generali, ziarişti, reporteri t.v. şi un numeros public. Nu ştim dacă cei ce s-au pronunţat despre carte, o şi citiseră.

Caracterul formal al acestor «evenimente editoriale» nici nu obliga. Cum cartea va fi prezentată de noi (vezi Bibliografie II, etapa 1989-la zi), nu ne vom referi la ea aici şi acum.

Interesant este faptul că opiniile rostite par a fi depăşit (sau contrazis) adevărurile revelate de general la interogaţiile romancierului. Şi deşi atmosfera a fost cordială – cum sunt toate lansările de cărţi – nu au lipsit subtilele săgeţi polemice, aluziile contrare şi întrebările retorice care secondează, de 15 ani, orice dezbatere care are ca subiect revoluţia din decembrie’89.

Cum nu ştim cîţi români vor deveni «cititori» ai cărţii , dar ştim cît de mulţi sunt «radio-ascultători», ni s-a părut util să reproducem cele rostite cu acest prilej:

– Ion Cristoiu: «Această carte este cel mai interesant portret al lui Ion Iliescu, făcut de generalul Stănculescu, şi o să vă citesc trei rînduri despre stilul lui Ion Iliescu şi veţi înţelege de ce Adrian Năstase, care n-a citit această carte, a pierdut bătălia din PSD.

Spune dl Victor Stănculescu despre Ion Iliescu al anilor’90: A avut foarte multă grijă să nu fie categoric în luările de cuvînt, un tip care să ia hotărîri care să fie fără întoarcere, totdeauna hotărîrile lui aveau o marjă de mişcare, dreapta – stînga sau chiar înainte şi înapoi.

[…] Un stil extraordinar care explică supravieţuirea politică a acestui personaj care, repet, dacă l-ar fi cunoscut mai bine adversarii lui Ion Iliescu şi dacă această carte ar fi fost citită de Adrian Năstase, probabil şi-ar fi dat seama că acest stil de a nu lua hotărîri, de a nu se pronunţa nici odată, ci de a se pronunţa încetul cu încetul […] Generalul Stănculescu spune foarte frumos că, la început, după dec.’89, era aşa, nu înţelegeai exact ce vrea, era vag, apoi şi mai puţin vag, ca la un moment dat să spună …eu vreau să iau puterea şi să o deţin.»”

Cum dracuʼ de am uitat această referire de-a mea la Ion Iliescu?