Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Vladimir Putin: Discursul anual tradiţional privind starea naţiunii

Vladimir Putin: Dragi senatori! Deputați ai Dumei de Stat! Dragi cetățeni ai Rusiei!

Fiecare mesaj adresat Adunării Federale este, în primul rând, o privire spre viitor. Și astăzi vom vorbi nu doar despre planurile noastre imediate, ci și despre sarcinile strategice, despre acele probleme ale căror soluționare o consider fundamental de importantă pentru o dezvoltare durabilă, pe termen lung, a țării.

Acest program de acțiune și de măsuri concrete s-a format în mare parte în timpul vizitelor în regiuni, în timpul convorbirilor directe cu muncitorii, inginerii întreprinderilor civile și cele din domeniul apărării, cu medici, profesori, oameni de știință, voluntari, antreprenori, cu familiile numeroase, cu eroii noștri din prima linie a frontului, cu voluntari, militari și ofițeri ai Forțelor Armate Ruse. Este evident că înțelegem faptul că se pregătesc astfel de evenimente, dar nevoile reale ale oamenilor reies cu certitudine din aceste discuţii. Numeroase propuneri au fost prezentate şi la forumurile civice și la cele ale experților.

Propunerile cetățenilor, aspirațiile și speranțele lor au devenit baza, nucleul acelor proiecte și inițiative care vor fi făcute publice și astăzi. Mizez pe faptul că examinarea lor publică va continua cu certitudine pentru că doar împreună putem implementa absolut toate cele programate. Sarcinile sunt majore.

Noi, împreună cu dumneavoastră, am demonstrat deja că suntem capabili să rezolvăm cele mai complexe probleme și să răspundem la oricare dintre cele mai dificile provocări. De exemplu, noi am respins agresiunea terorismului internațional, am menţinut unitatea țării și nu am permis ca ea să fie sfăşiată în bucăţi, la un moment dat. I-am susținut pe frații și surorile noastre, opţiunea lor de a fi împreună cu Rusia, iar anul acesta se împlinesc zece ani de la legendara ”Primăvară rusă”. Dar și acum, energia, sinceritatea, curajul eroilor săi – a crimeenilor, a celor din Sevastopol, a locuitorilor din Donbasul care s-a ridicat, dragostea lor faţă de Patria în care au trăit ​​de-a lungul multor generații, generează cu certitudine mândrie. Toate acestea inspiră, întăresc convingerea faţă de faptul că vom depăși împreună absolut totul şi că împreună vom reuşi. Exact aşa, împreună cu toată lumea, nu numai că am forțat destul de recent ca o amenințare mortală a unei epidemii globale să se retragă, dar am demonstrat și faptul că în societatea noastră prevalează valorile precum compasiunea, sprijinul reciproc și solidaritatea.

Și astăzi, când Patria noastră își apără suveranitatea și securitatea, protejează viețile compatrioților din Donbas și din Novorossia, rolul decisiv în această luptă dreaptă aparține cetățenilor noștri, unităţii noastre, devotamentului nostru față de țara noastră natală, responsabilităţii faţă de destinul ei.

Aceste calități s-au manifestat în mod cert și fără ambiguitate chiar de la începutul aşa-zisei operațiuni militare speciale, atunci când aceasta a fost susținută de majoritatea absolută a poporului rus. În pofida tuturor încercărilor și a dureririlor provocate din cauza pierderilor, oamenii sunt fermi în această opţiune a lor și o confirmă în mod constant cu dorința de a face cât mai multe pentru țară și pentru binele comun.

În producție se lucrează în trei schimburi – atâtea de câte este nevoie pentru aprovizionarea frontului. Întreaga economie și aceasta este baza industrială, tehnologică a victoriei noastre, a dat dovadă de flexibilitate și rezistență. Aș dori acum să le adresez mulțumiri antreprenorilor, inginerilor, muncitorilor și lucrătorilor din mediul rural pentru munca lor responsabilă și grea în interesul Rusiei.

Milioane de persoane au fost unite de campania ”Suntem împreună” și de proiectul Frontului popular panrus ”Totul pentru victorie!”. În ultimii doi ani, mediul de afaceri rusesc a trimis miliarde de ruble organizațiilor de voluntari și fundațiilor caritabile, care îi sprijină pe militarii noștri și familiile lor.

Oamenii trimit pe front scrisori și colete, haine groase, plase de camuflaj și transferă fonduri din economiile lor, uneori foarte modeste. Repet, un astfel de ajutor este de neprețuit – este contribuția tuturor pentru o victorie generală. Eroii noștri sunt în prima linie, în tranșee, unde este cel mai dificil, şi știu că alături de ei este întreaga țară.

Aș dori să remarc activitatea Fundației Apărătorii Patriei, eforturile Comitetului Familiilor Soldaților Patriei și ale altor asociații civice. Rog toate autoritățile să facă în continuare totul pentru a sprijini familiile eroilor noștri: pe părinți, pe soții, pe copiii care retrăiesc pentru cei apropiați, cei dragi şi pe care îi așteaptă să revină acasă.

Le sunt recunoscător partidelor parlamentare pentru consolidarea în jurul intereselor naționale. Sistemul politic rusesc este unul dintre pilonii suveranității țării. Vom continua să dezvoltăm în continuare instituțiile democratice și nu vom permite nimănui să se amestece în afacerile noastre interne.

Așa-zisul Occident, cu obiceiurile sale coloniale, obiceiul său de a instiga conflicte naționale în întreaga lume, caută nu doar să ne înfrâneze dezvoltarea – în schimbul Rusiei, ei au nevoie de un spațiu dependent, care să se estompeze, în care să poată face tot ce-şi doresc. În linii mari, ei ar dori să facă cu Rusia același lucru pe care l-au făcut în multe alte regiuni ale lumii, inclusiv în Ucraina: să aducă discordia în casa noastră, să o slăbească din interior. Dar au calculat greșit – este deja un lucru absolut evident astăzi faptul că s-au confruntat cu o poziție fermă și cu determinarea poporului nostru multinațional.

Militarii și ofițerii noștri, care sunt creștini și musulmani, budiști și adepți ai iudaismului, reprezentanți ai diferitelor confesiuni etnice, culturi au demonstrat prin fapte care fac mai mult de o mie de cuvinte că de fapt coeziunea și unitatea vechi de secole ale poporului Rusiei reprezintă o forță colosală, atotbiruitoare. Toți împreună, umăr la umăr, luptăm pentru o patrie comună.

Noi toți, cetățeni ai Rusiei, vom apăra împreună libertatea noastră, dreptul la o viață pașnică și demnă, ne vom determina singuri drumul și numai noi vom proteja legătura dintre generații ceea ce înseamnă continuitatea dezvoltării istorice, vom rezolva acele problemele cu care se confruntă țara, ţinând cont de viziunea noastră asupra lumii, a tradițiilor noastre, a credințelor pe care le vom transmite copiilor noștri.

Dragi prieteni!

Apărarea și consolidarea suveranității se desfășoară astăzi pe toate direcțiile și, în primul rând, în mod evident, pe front, unde militarii noștri luptă cu fermitate și dăruire.

Le adresez mulțumiri tuturor celor care luptă astăzi pentru interesele Patriei, care trec prin încercările proceselor militare, care își riscă viața în fiecare zi. Întregul popor se înclină în fața faptelor Dvs., plâng morții, iar Rusia își va aminti mereu de eroii săi decedaţi.

(Un moment de reculegere.)

Forțele noastre armate au câștigat o experiență enormă de luptă. Aceasta se referă la o cooperare a tuturor tipurilor și structurilor de trupe, tactici moderne și artă operațională. O întreagă pleiadă de comandanți talentați a crescut și au fost instruiți, care au grijă de oamenii noştri, își îndeplinesc sarcinile în mod competent, folosesc tehnica modernă și rezolvă cu succes sarcinile care le sunt trasate. Și mai doresc să vă spun că acest lucru are loc la toate nivelurile: de la pluton și nivelul operațional până la cel mai înalt nivel de conducere.

Observăm unde și ce probleme avem, ele, în mod evident, există și înțelegem în același timp ce trebuie de făcut. O astfel de activitate este efectuată neîntrerupt atât front, cât și în spate lui. Ea are drept scop creșterea capacităţii de atac al armatei și flotei militare, a tehnologiei și eficienței acestora.

Capacitățile de luptă ale Forțelor Armate au crescut în repetate rânduri. Unitățile noastre dețin cu fermitate inițiativa, avansează cu încredere într-un număr de zone operaționale și eliberează din ce în ce mai multe teritorii.

Nu noi am început războiul în Donbas, dar, așa cum am spus-o în repetate rânduri, vom face totul pentru a-l încheia, pentru a eradica nazismul, pentru a rezolva toate sarcinile (aşa-zisei) operațiunii militare speciale, pentru a proteja suveranitatea și siguranța cetățenilor noștri.

Forțele nucleare strategice sunt în stare de deplină pregătire pentru o utilizare garantată. Ceea ce am programat în domeniul armamentului (cu privire la înarmare, n.r.), despre ceea ce am vorbit în mesajul meu din 2018, s-a realizat totul sau această activitate este în curs de finalizare.

Astfel, complexul aeronautic hipersonic Kinjal nu numai că a fost pus în funcțiune, ci este și folosit cu o eficiență sporită pentru a distruge ținte deosebit de importante în timpul aşa-zisei operațiuni militare speciale. De asemenea, complexul hipersonic Zircon, despre care nici măcar nu a fost discutat în mesajul meu susţinut în 2018, a fost deja folosit în luptă, acest sistem este deja în funcțiune.

Unitățile hipersonice intercontinentale Avangard și sistemele laser Peresvet sunt în serviciul armatei. Testările rachetei de croazieră cu rază nelimitată Burevestnik și a vehiculului subacvatic fără pilot Poseidon sunt în curs de finalizare. Aceste sisteme și-au confirmat caracteristicile sporite și, fără exagerare, unice.

Primele rachete balistice grele Sarmat în serie au fost de asemenea livrate armatei. În curând le vom demonstra în zonele bazelor de desfășurare operațională.

Activitatea la o serie de alte sisteme de arme promițătoare continuă și vom afla despre noile realizări ale oamenilor de știință și a producătorilor noștri de arme.

Rusia este pregătită pentru dialog cu Statele Unite ale Americii pe teme de stabilitate strategică. Dar iată ce aș dori să subliniez, dragi colegi, astfel ca toată lumea să mă înțeleagă corect: în acest caz, avem de-a face cu un stat ale cărui cercuri conducătoare întreprind acțiuni ostile deschise împotriva noastră. Şi ce dacă? Ei intenţionează să discute la modul cel mai serios cu noi aspecte privind stabilitatea strategică, încercând în același timp să provoace, după cum o spun chiar ei, o înfrângere strategică Rusiei pe câmpul de luptă?/vdraguta/ilapadat

Pot să dău un exemplu evident al unei astfel de ipocrizii. În ultima perioadă, tot mai frecvent sunt formulate din ce în ce mai multe acuzații nefondate, de exemplu, la adresa Rusiei, că după cum se presupune vom plasa arme nucleare în spațiu. Acestea nu sunt altceva decât nişte fake-uri, nu sunt altceva decât minciuni – sunt o stratagemă doar pentru a ne trage în negocieri, dar cu condițiile care sunt benefice exclusiv pentru Statele Unite.

Tototdată, ei blochează propunerea noastră, care este pe masa lor de mai bine de 15 ani. Mă refer la proiectul de tratat privind prevenirea plasării de arme în spațiul cosmic, pe care noi l-am pregătit încă în 2008. Nu avem nicio reacție. Despre ce discută ei, nu este absolut deloc clar.

Drept urmare, avem toate motivele să credem că afirmaţiile autorităților americane actuale despre presupusul lor interes faţă de negocierile cu noi pe teme de stabilitate strategică sunt pură demagogie. În ajunul alegerilor prezidențiale din SUA, ei doresc doar să le demonstreze cetățenilor lor și tuturor celorlalți că ei conduc în continuare lumea. Ei susţin că în acele aspecte în care este benefic pentru America să negocieze, vom purta discuţii cu partea rusă, iar acolo unde nu este profitabil pentru ei, acolo nu mai este nimic de discutat, după cum o spun chiar ei, ”business as usual”, acolo ei vor încerca să ne provoace o înfrângere.

Dar aşa cu certitudine că nu va funcționa. Poziția noastră este una clară: dacă doriți să discutați probleme importante de securitate și stabilitate care sunt importante pentru întreaga planetă, atunci este necesar să facem acest lucru doar într-un singur complex, în mod firesc, incluzând toate acele aspecte care ne afectează interesele noastre naționale și care afectează în mod direct securitatea țării noastre, securitatea Rusiei.

De asemenea, mai înțelegem faptul că Occidentul încearcă să ne atragă într-o cursă a înarmărilor, epuizându-ne astfel, repetând trucul pe care l-au reușit în anii ’80 cu fosta Uniune Sovietică. Vă reamintesc: în 1981-1988, cheltuielile militare ale fostei URSS au reprezentat 13% din Produsul Național Brut.

Drept urmare, obiectivul nostru este să dezvoltăm complexul industriei militare şi apărare, în așa mod încât să creștem potențialul științific, tehnologic și industrial al țării. Este necesar să se distribuie cât mai rațional posibil resursele și să se construiască o economie eficientă a Forțelor Armate, pentru a atinge maximul de profit pentru fiecare rublă cheltuită pentru apărare. Este important pentru noi să creștem ritmul de rezolvare a problemelor sociale, demografice, de infrastructură și de altă natură și, în același timp, să ajungem la un nivel calitativ nou de dotare pentru armată și flota militară.

În primul rând, aceasta se referă la forțele care au scop general, la principiile organizării lor, la livrarea de sisteme de atac fără pilot, sisteme de apărare aeriană și de război electronic, recunoaștere și comunicații, arme de înaltă precizie și alte tipuri de arme pentru trupe.

Este imperios necesar să se consolideze grupările pe direcția strategică vestică pentru a neutraliza amenințările asociate cu următoarea extindere a NATO spre Est și cu aderarea Suediei și Finlandei în cadrul Alianței.

Occidentul a provocat conflicte în Ucraina, Orientul Mijlociu și în alte regiuni ale lumii și continuă să mintă. În momentul de faţă, fără nicio jenă, ei declară că Rusia ar intenționa să atace Europa. Noi cu dvs. doar înțelegem că ei vorbesc nişte tâmpenii. Tototdată, însă, ei sunt cei care aleg ținte pentru a fi lovite de pe teritoriul nostru, alegând cele mai eficiente, după cum consideră ei, mijloace de distrugere. Au început să discute despre posibilitatea de a trimite contingente militare NATO în Ucraina.

Noi ne amintim de soarta celor care și-au trimis odată contingentele pe teritoriul țării noastre. Dar acum consecințele pentru eventualii intervenționiști vor fi mult mai tragice. Ei trebuie să înțeleagă până la urmă că avem și arme – dar ei știu despre asta, tocmai am spus mai devreme – care pot lovi ținte pe teritoriul lor.

Și tot ceea ce ei inventează acum, cu ce sperie o lume întreagă, că toate acestea amenință cu adevărat cu un conflict real prin utilizarea armelor nucleare și, drept urmare, cu distrugerea civilizației – ei oare nu înțeleg toate acestea? Aceștia, după cum știţi, sunt persoane care nu au trecut prin încercări grele – au uitat deja ce este războiul. Noi, chiar și generația noastră de astăzi, am trecut prin procese atât de grele în timpul luptei împotriva terorismului internațional din Caucaz, iar acum, în contextul conflictului din Ucraina, se întâmplă același lucru. Iar ei cred că pentru noi toate acestea sunt un fel de desene animate./vdraguta/ilapadat

Ce să zic, într-adevăr, rusofobia, ca și o altă ideologie a rasismului, a superiorității naționale și a exclusivității, orbește și privează de rațiune. Acțiunile Statelor Unite și ale sateliților lor au dus de fapt la dezmembrarea sistemului de securitate european, iar acest fapt creează riscuri pentru absolut toată lumea.

Este evident că este necesar să se lucreze pentru a forma, în viitorul apropiat, un nou contur de securitate echitabil și indivizibil în Eurasia. Suntem pregătiți pentru o discuţie de fond pe această temă cu toate țările și organizaţiile interesate. În acest context, voi sublinia din nou faptul că eu consider că aceasta este astăzi important pentru toată lumea: fără o Rusie suverană și puternică nu este posibilă o ordine mondială durabilă.

Ne străduim să unim eforturile majorității mondiale pentru a răspunde provocărilor globale, inclusiv la transformările rapide ce se produc în economia mondială, în sectorul comercial, finanțe și piețe tehnologice, când multe foste monopoluri și stereotipuri asociate acestora se prăbușesc.

Astfel, deja în 2028, țările membre BRICS, ținând cont şi de statele care au devenit recent membre ale acestei organizaţii, vor crea aproximativ 37 la sută din PIB-ul global, în timp ce indicatorul similar al G7 va scădea sub 28 la sută. Aceste cifre sunt extrem de convingătoare, pentru că acum 10-15 ani situația era una complet diferită. Am vorbit deja despre aceasta public. Acestea sunt tendințele, înţelegeţi? Tendințele mondiale și nu ai ce să faci, pentru că ele au un caracter obiectiv.

Ponderea în PIB-ul mondial la paritatea puterii de cumpărare a G7 în 1992 a fost de 45,7 la sută, iar a BRICS, chiar și fără a lua în considerare expansiunea – în 1992 această organizație nu exista, în țările BRICS – doar 16,5, iar în 2022, G7 va avea deja 30,3 la sută, iar BRICS va avea 31,5 la sută. Până în 2028 situația se va schimba și mai mult față de BRICS: va fi de 36,6 la sută, iar pentru G7 prognoza pentru 2028 este de 27,8%. Nu se poate evita această situaţie, aceasta este o realitate obiectivă şi așa va fi, indiferent de ce s-ar întâmpla, inclusiv chiar și în Ucraina.

Noi, împreună cu statele prietene, vom continua să creăm coridoare logistice eficiente și sigure și să construim o nouă arhitectură financiară globală, liberă de interferențele politice şi care se va baza pe o tehnologie avansată. Cu atât mai mult că Occidentul este cel care își discreditează propriile valute și sistemul bancar – îşi taie craca pe care au stat zeci de ani.

Cooperăm cu partenerii noştri pe baza unor principii echitabile și a respectului reciproc faţă de interesele bilaterale, și, drept urmare, tot mai multe state se alătură activ,  cu participarea Rusiei, la activitatea Comunității Eurasiatice, BRICS, a Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai și la alte organizaţii. Sesizăm perspective uriaşe în construirea unui parteneriat eurasiatic amplu, prin intensificarea proceselor de integrare în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice și a inițiativei „O centură, un singur drum” demarată de Republica Populară Chineză.

Dialogul Rusia-ASEAN se dezvoltă pozitiv. Summiturile Rusia-Africa au devenit o adevărată descoperire. Continentul african își declară tot mai mult interesele și dreptul lor la o suveranitate autentică. Susținem din toată inima toate aceste aspirații.

Rusia are relații favorabile și de lungă durată cu statele arabe. Ele reprezintă o civilizație distinctă din Africa de Nord până în Orientul Mijlociu, care se dezvoltă dinamic astăzi. Și considerăm că este important să găsim noi puncte de legătură cu prietenii noștri arabi și să aprofundăm întregul complex de parteneriate. La fel vom face și în direcția Latino-Americană.

Și, separat, solicit Guvernului să majoreze finanțarea pentru programe internaționale în domeniul promovării limbii ruse și a culturii noastre multinaționale, în primul rând, desigur, în cadrul CSI și în întreaga lume.

Apropo, dragi prieteni și colegi, sunt convins că mulți au vizitat expoziția Rusia. Unii vin aici să vadă chiar ei, alţii să le arate copiilor cât de bogată și imensă este Patria noastră. Anul familiei a fost lansat la expoziția Rusia. Valorile dragostei, de sprijin reciproc și de încredere sunt transmise în familie din generație în generație, precum și cultura, tradițiile, istoria și principiile morale.

Și, desigur, în mod evident, scopul principal al familiei este să aducă pe lume copii, perpetuarea speciei umane, creșterea copiilor și, drept urmare, perpetuarea întregului nostru popor multinațional. Remarcăm ceea ce se întâmplă în unele țări, unde chiar ele distrug în mod deliberat normele morale și instituțiile familei, împingând națiuni întregi spre dispariție și degenerare, noi însă optăm pentru viață. Rusia a fost și va rămâne un bastion al valorilor tradiționale pe care se construiește civilizația umană. Opţiunea noastră este împărtășită de majoritatea oamenilor din lume, inclusiv de milioane de cetățeni din țările occidentale.

Da, astăzi atât Rusia, cât și multe alte state se confruntă cu o scădere a natalității. Demografii susțin că această provocare este legată de schimbările globale sociale, economice, tehnologice, culturale și de valoare. Tinerii primesc o educație, își construiesc o carieră, își îmbunătățesc viața și amână pentru mult mai târziu să facă copii.

Este evident că nu numai economia și calitatea sferei sociale influențează demografia și natalitatea, ci, în mare măsură, acele orientări ale vieții care sunt stabilite în familie, formate din cultură, educație și iluminism. Aici este important să se lucreze la toate nivelurile de guvernare, a societății civile și a pastorilor religiilor noastre tradiționale.

Sprijinirea familiilor cu copii este alegerea noastră morală fundamentală. O familie numeroasă cu mulți copii ar trebui să devină o regulă, o filosofie a vieții sociale, un ghid al întregii strategii a statului. (Aplauze.) Mă alătur aplauzelor Dvs.

În următorii șase ani, trebuie să obținem o creștere durabilă a natalității. Pentru a realiza acest lucru, vom lua decizii suplimentare în sistemul de creștere și educație, de dezvoltare regională și economică. Sprijinul și îmbunătățirea calității vieții familiei vor fi discutate în aproape fiecare secțiune a mesajului – aveți răbdare, abia acum începe ceea ce este mai important. Tot ce a fost înainte este extrem de important, dar abia acum începe cel mai important lucru.

Voi începe cu una dintre cele mai stringente probleme – pentru a o spune nevoalat, veniturile mici, cu care se confruntă și familiile numeroase. În 2000 peste 42 de milioane de cetăţeni trăiau sub pragul sărăciei în Rusia. De atunci situația s-a schimbat cu adevărat, s-a schimbat cardinal. La sfârșitul anului trecut, numărul persoanelor aflate sub pragul sărăciei a scăzut la 13,5 milioane de persoane. Evident că şi asta e mult. Dar menţinem soluționarea aceestei probleme sub o atenție permanentă.

O serie de măsuri au fost adoptate relativ recent. Astfel, de la 1 ianuarie 2023 a fost introdusă o alocaţie lunară unică pentru familiile cu venituri mici, plata ei se va efectua din momentul în care femeia este însărcinată până în momentul în care copilul împlineşte 17 ani. Anul trecut, peste 11 milioane de cetăţeni au primit această alocaţie.

Am simplificat serios procedura de încheiere a unui contract social. Aici au prioritate și familiile numeroase. În momentul de faţă o cerere pentru un contract social poate fi depusă prin portalul Serviciilor de Stat cu un set minim de documente. Vom extinde disponibilitatea acestei măsuri. Aceasta va necesita bani suplimentari – undeva în jur de de 100 de miliarde de ruble, dar suma este deja inclusă, fiind prevăzută. În general, voi anunţa toate aceste cheltuieli suplimentare; ele toate au fost prelucrate.

Ţin să repet: problema sărăciei este în continuare una stringentă. Acum ea afectează direct peste nouă la sută din populația țării, iar în rândul familiilor numeroase, potrivit experților, rata sărăciei este de aproximativ 30 la sută. Este necesar să se stabilească obiective clare și să se îndrepte în mod constant către atingerea lor: să se asigure că până în 2030 nivelul sărăciei în Rusia va scădea sub șapte la sută, iar în rândul familiilor numeroase să scadă cu mai mult de jumătate, la cel puțin 12 la sută. Mai exact, va trebui să punem un accent deosebit pe reducerea ratei sărăciei, în primul rând, pentru familiile numeroase.

Înțeleg că, în general, lupta împotriva sărăciei nu este o sarcină ușoară, este absolut sistemică și multi-vectorală. Drept urmare, repet din nou, este important ca toate măsurile pe care le întreprindem în acest domeniu, toate instrumentele pe care le folosim, să fie eficiente și să funcţioneze și să producă rezultate tangibile, reale pentru oameni, pentru familiile noastre.

Avem nevoie de o activitate constantă menită să îmbunătățească calitatea vieții familiilor cu copii și să susțină natalitatea. Și în acest sens vom lansa un nou proiect național, intitulat: ‘Familia’./vdraguta/atataru

Avem nevoie de o activitate permanentă menită să îmbunătățească calitatea vieții familiilor cu copii și să susțină natalitatea. Și pentru asta vom lansa un nou proiect național, care se numește: „Familia”.

Vă voi spune chiar acum câteva lucruri despre o serie de inițiative concrete.

Primul. Regiunile ruse, pe lângă programele federale, pun în aplicare propriile măsuri de sprijinire a familiilor cu copii. Vreau să le mulțumesc înainte de toate colegilor mei pentru această activitate și să propun un ajutor suplimentar subiecților Federației unde natalitatea este sub media Rusiei. Acest lucru este deosebit de important pentru Rusia Centrală și nord-vestul ţării. În 2022, în 39 de regiuni, coeficientul total al natalităţii a fost sub media Rusiei. Până la sfârșitul anului 2030, vom aloca cel puțin 75 de miliarde de ruble unor astfel de regiuni, astfel încât acestea să își poată dezvolta programele de sprijin pentru familie. Fondurile vor începe să sosească de anul viitor.

Al doilea. Anul trecut, în Rusia au fost construite peste 110 milioane de metri pătrați de locuințe. Aceasta este de 1,5 mai mult decât cel mai mare indice sovietic, care a fost atins în 1987. Atunci s-au construit 72,8 milioane de metri pătrați, iar acum – 110.

Un lucru şi mai important, în ultimii șase ani, milioane de familii rusești și-au îmbunătățit condițiile de viață, inclusiv peste 900.000 – cu ajutorul creditelor ipotecare de familie. Permiteți-mi să vă reamintesc că acest program a început în anul 2018. Am crescut constant disponibilitatea acestuia: mai întâi, familiile cu doi sau mai mulți copii îl puteau folosi, apoi şi familiile cu un singur copil. Programul de credit ipotecar familial este valabil până în luna iulie a acestui an. Propun să îl prelungim până în 2030, menținând principalii parametri de bază. Să se acorde o atenție deosebită familiilor cu copii sub șase ani inclusiv, pentru care rata preferențială a creditului va rămâne aceeași – șase procente.

Și încă ceva. Acum, la nașterea celui de-al treilea copil, statul rambursează o parte din împrumutul ipotecar pentru familie – 450.000 de ruble. De asemenea, propun să prelungim această regulă până în 2030. Anul acesta va fi nevoie de aproape 50 de miliarde de ruble pentru asta, apoi din ce în ce mai mult și mai mult, dar există bani pentru asta.

Per ansamblu, scopul este de a face locuințele în construcție mai accesibile pentru familii, astfel încât fondul de locuințe al țării să fie actualizat sistematic.

Al treilea. În Rusia există mai mult de două milioane de familii cu trei sau mai mulți copii. Astfel de familii sunt, cu siguranță, mândria noastră.

Iată ce vreau să vă spun. Priviţi, acestea sunt cifre reale: din 2018 până în 2022 numărul familiilor numeroase în Rusia a crescut cu 26,8% – un indicator bun.

A fost semnat un Decret care stabilește un statut unic pentru familiile numeroase din toată țara, aşa cum au cerut oamenii. Prevederile sale trebuie să fie completate cu decizii specifice la nivel federal și regional și, desigur, să se bazeze pe solicitările oamenilor.

În familiile cu mulți copii sunt multe preocupări, iar părinții ar trebui să aibă mai multe fonduri gratuite pentru a rezolva problemele de zi cu zi. Propun dublarea deducerii fiscale pentru al doilea copil până la 2.800 de ruble pe lună și până la 6.000 de ruble pe lună pentru al treilea și pentru fiecare copil ulterior.

Ce înseamnă asta? De exemplu: o familie cu trei copii va economisi 1.300 de ruble la buget în fiecare lună, iar eu propun, de asemenea, creşterea sumei venitului anual, la care se aplică deducerea de la 350 la 450.000 de ruble. O astfel de măsură de sprijin ar trebui oferită automat, fără depunerea cererilor.

Și separat despre programul capitalului de maternitate. Acum, o familie la nașterea primului copil are dreptul la o sumă de 630.000 de ruble, iar la nașterea celui de-al doilea copil la alte 202.000 de ruble. Mărimea capitalului de maternitate este indexată în mod regulat. Programul nostru privind capitalul de maternitate este valabil până la începutul anului 2026. Propun să se prelungească şi acesta până cel puțin în 2030./ssirbu/atataru

Dragi colegi!

Doresc să-mi exprim recunoștința față de fundațiile caritabile, organizațiile sociale non-comerciale, care ajută persoanele vârstnice și bolnave, precum și copiii cu dizabilități. Au făcut multe pentru a aduce problema îngrijirii pe termen lung la nivel de stat, pentru că au ridicat aceste întrebări tot timpul.

Consider că este necesar să creștem finanțarea acestui sistem de la bugetul federal, să-l aducem la un singur standard ridicat și să asigurăm accesibilitatea maximă pentru cei care au cel mai mult nevoie de un astfel de ajutor şi este vorba de aproape jumătate de milion de cetățeni ai noștri.

Până în 2030, trebuie să facem în aşa fel încât serviciile de îngrijire pe termen lung să fie utilizate și asigurate 100% de către cetățenii care au nevoie de ele.

Acum, speranța medie de viață în Rusia a depășit 73 de ani. Am revenit la nivelul la care eram înainte de pandemia de coronavirus. Până în 2030, speranța de viață estimată în Rusia ar trebui să fie de cel puțin 78 de ani, iar în viitor, așa cum am planificat, să atingă nivelul „80 plus”.

O atenție deosebită trebuie acordată zonelor rurale, regiunilor, în care speranța de viață este încă mai mică decât media rusă. Proiectul național „Viața lungă și activă” va avea ca scop rezolvarea acestor probleme. În același timp este important ca durata unei vieți sănătoase și active să crească, astfel încât o persoană să își poată dedica timpul familiei, celor dragi, copiilor și nepoților.

Vom continua proiectele federale de combatere a bolilor cardiovasculare, cancerului și diabetului.

În plus, propun lansarea unui nou program cuprinzător pentru sănătatea maternă, protecţia sănătăţii copiilor și adolescenților, inclusiv sănătatea reproductivă, astfel încât copiii să se nască și să crească sănătoși, iar pe viitor să aibă copii sănătoși.

Printre prioritățile unui astfel de program se vor număra extinderea rețelei de clinici prenatale, modernizarea centrelor perinatale, a clinicilor pentru copii și a spitalelor. În total, în următorii șase ani vom aloca peste un trilion de ruble numai pentru construcția, repararea și echiparea unităților de sănătate.

Mai departe. În ultimii ani, numărul cetățenilor care se ocupă în mod regulat cu sportul a crescut semnificativ. Aceasta este una dintre realizările noastre importante. Trebuie să încurajăm oamenii care tratează cu responsabilitate sănătatea lor. Începând de anul viitor, vom oferi deduceri fiscale pentru toți cei care efectuează, în mod regulat, un examen medical programat și, de asemenea, trec cu succes standardele GTO (Gotov k Trudu i Oborone – Apt de Muncă şi Apărare).

Vă amintiţi acest slogan popular? Toată lumea își amintește această glumă: „Nu mai bea – mergi la schi!” Acesta este același caz, a venit momentul. Apropo, referitor la „băutură”: aici avem un rezultat vizibil, unul bun. Într-adevăr, fără nicio exagerare, am redus semnificativ consumul de alcool, și mai ales de alcool tare, iar asta, desigur, influenţează sănătatea națiunii.

Propun utilizarea resurselor federale pentru a construi anual cel puțin 350 de obiective sportive suplimentare în regiuni, în primul rând în orașele mici și zonele rurale. Acestea includ şi complexele universale și spaţiile de joacă cu amenajare rapidă, unde copiii, adulții și familiile întregi să poată exersa. În plus, vom aloca aproximativ 65 de miliarde de ruble din bugetul federal pentru aceste scopuri în următorii șase ani.

Condiții pentru practicarea sportului ar trebui să existe şi în universități, colegii, școli și instituții preșcolare. Apropo, multe dintre grădinițele noastre sunt deschise încă din perioada sovietică și au nevoie de modernizare. Anul viitor vom începe un program de reabilitare a acestora. Oamenii vorbesc despre asta tot timpul.

În privinţa școlilor, circa 18.500 de clădiri necesită reparații majore. Până în 2030, vom ajuta regiunile să rezolve complet această problemă acumulată, iar în viitor vom efectua reparații ale școlilor conform planului. Ceea ce s-a făcut până acum arată că suntem pe drumul cel bun. În total, vom aloca peste 400 de miliarde de ruble suplimentare pentru reparaţia capitală a grădinițelor și școlilor.

În plus, propun, în următorii șase ani, să modernizăm sau să deschidem cabinete medicale în școlile în care există o astfel de nevoie, și o astfel de nevoie există. Pentru că acum, în 2022-2023, din 39.000 de școli – avem un total de 39.440 de școli – doar 65% au cabinete medicale. Avem la ce să lucrăm.

Un alt subiect foarte important. Astăzi, multe orașe mari cresc în mod activ. În același timp creşte şi povara asupra sferei sociale. A crescut numărul elevilor care învață în schimbul doi, iar în unele școli se introduce chiar și un al treilea schimb. Desigur, aceasta este o problemă care trebuie rezolvată. În acele orașe în care problema supraaglomerării instituțiilor de învățământ este cea mai acută, va trebui din nou să rezolvăm această problemă pe seama bugetului federal, folosind resurse federale: vom construi în total cel puțin 150 de școli suplimentare și peste 100 de grădinițe./ssirbu/atataru

Dragi colegi! Visele și realizările strămoșilor noștri și ale fostelor generații au devenit realizabile și suntem mândri de aceste realizări, iar viitorul țării va fi determinat de aspirațiile generației actuale, a tinerei generaţii. Formarea, realizările, liniile directoare de viață care vor trece orice test de rezistenţă sunt cea mai importantă verificare şi garanție a suveranității Rusiei, a continuării istoriei noastre.

Îmi propun să consolidez experiența pozitivă în domeniul politicii de tineret și deja în acest an vom lansa un nou proiect național intitulat „Tineretul Rusiei”. Acesta ar trebui să fie un proiect despre viitor și pentru viitorul țării noastre. Anume în acest mod percep profesorii școlii noastre chemarea, misiunea lor înaltă și responsabilitatea față de generațiile tinere. Vă mulțumesc foarte mult pentru activitatea dvs. eroică.

Rolul mentorilor este uriaş pentru faptul ca tinerii să se simtă o singură echipă și să găsească sprijin în viață.

De la 1 septembrie 2024, propun introducerea unei taxe federale, de cinci mii de ruble pe lună, pentru toți consilierii directorilor din educație din școli și din colegii, bani care nu se acodau în trecut. Și propun soluții separate pentru profesorii care sunt diriginţi de clasă în școli și curatorii de grup din colegii și școli tehnice, care lucrează în acele localități cărora li se cere o atenție deosebită, și anume, acele așezări în care locuiesc mai puțin de 100 de mii de cetăţeni, de fapt, fiind vorba despre toate micile noastre orașe, centre regionale, orașe, sate. Deci, de la 1 martie 2024, propun dublarea plății federale la 10 mii de ruble către astfel de specialiști pentru managementul clasei și supravegherea grupului.

Ce altceva aș dori să adaug? În 2018, „Decretele din mai” au stabilit criteriile salariale pentru cadrele didactice și pentru alți angajați din sectorul public, pe baza venitului mediu lunar pentru un anumit subiect al Federației. Aceste prevederi ale așa-numitelor decrete din mai trebuie să fie în continuare strict implementate. În același timp, este necesară îmbunătățirea sistemului de salarizare în sectorul public, pentru a realiza o creștere a veniturilor specialiștilor angajați aici.

Nivelul salariilor medii în economie în regiuni este diferit, ceea ce înseamnă că veniturile lucrătorilor din sectorul public diferă uneori semnificativ. În același timp, activitatea unui profesor sau a unui medic este la fel de dificilă și extrem de responsabilă. O diferență atât de mare la salarii de la o regiune la alta este cu certitudine nedreaptă.

Înțeleg că problema este una care datează de lungă durată, foarte complexă, care necesită mult capital, ca să spunem așa. Am discutat despre asta și cu colegii din departamentele federale, cu liderii regionali, cu profesori, medici și cu alți specialiști. În mod evident, ea trebuie rezolvată. Nu voi intra în detalii acum, dar ea este una foarte complicată. Atât deputații, cât și membrii Guvernului înțeleg despre ce vorbesc. Cer, pur și simplu, Guvernului să elaboreze un nou model de remunerare pentru angajații din sectorul public, pentru anul 2025, ca parte a proiectelor-pilot în entitățile constitutive ale Federației, iar în 2026 să se ia o decizie finală pentru întreaga țară./vdraguta/atataru

O problemă aparte este crearea unei motivații suplimentare pentru tinerii specialiști, astfel încât aceștia să vină să lucreze în școli și să vadă în asta o perspectivă de creștere profesională și de carieră. În același timp, vom aloca în mod specific peste 9 miliarde de ruble din bugetul federal pentru actualizarea infrastructurii universităților pedagogice.

Educația noastră școlară a fost întotdeauna renumită pentru metodele inovative și proprii unice. Tocmai aceste echipe didactice vor trebui să ia parte la crearea școlilor de perspectivă. Vom începe construcția primelor școli educaționale la nivel de lider în acest an în regiunile Riazan, Pskov, Belgorod, Nijegorodsk și Novgorod. În viitor, vor apărea în toate districtele federale: în Orientul Îndepărtat, Siberia și Donbas. În total, vom deschide 12 astfel de școli până în 2030.

Acum despre conținutul educației. Sarcina educațională pentru copii ar trebui să fie rezonabilă și echilibrată. Și, desigur, în mod clar nu este util când la clasă se predă lun lucru, iar la examene se întreabă altceva. O astfel de discrepanță, ca s-o spunem ușor, între programa școlară și subiectele de la examen – și acest lucru se întâmplă, din păcate – îi obligă pe părinți să angajeze meditatori, dar nu toată lumea își poate permite. Rog colegii mei de la Guvern, împreună cu comunitățile de pedagogi și de părinți, să analizeze această problemă, care este evidentă.

În acest sens, să vorbim şi despre examenul unificat de stat. Acesta continuă să provoace discuții și controverse publice ample, suntem cu toții conștienți de acest lucru. Într-adevăr, mecanismul de examinare unificată de stat trebuie îmbunătățit.

Ce sugerez în această etapă? Propun să mai facem încă un pas în această direcție – să acordăm absolvenților, aşa cum se spune, o a doua șansă, și anume: la alegerea elevului, să i se ofere posibilitatea de a resusţine examenul de stat unificat la una dintre materii și să facă asta înainte de încheierea campaniei de admitere la universități, pentru a avea timp să depună documente ținând deja cont de resusţinere. Acestea sunt lucruri banale, dar care sunt importante pentru oameni.

 

Dragi colegi!

Anul trecut, economia Rusiei a crescut într-un ritm mai mare decât cel mondial. În ceea ce privește acest indicator, suntem în fața nu numai a țărilor lider ale Uniunii Europene, ci și a tuturor statelor așa-numitului G7. Dar ce vreau să subliniez în acest sens? Un rol uriaș în acest sens l-a jucat rezerva fundamentală de siguranță, care a fost creată în ultimele decenii.

Astăzi, ponderea industriilor fără resurse în structura de creștere depășește cu încredere 90%, adică, economia devine din ce în ce mai complexă, avansată tehnologic și, prin urmare, mult mai durabilă. Astăzi, Rusia este cea mai mare economie din Europa în ceea ce privește produsul intern brut, în ceea ce privește paritatea puterii de cumpărare și a cincea din lume.

Ritmul și, cel mai important, calitatea creșterii ne permit să sperăm și chiar să afirmăm că, în viitorul apropiat, vom putea face un alt pas înainte: vom deveni una dintre cele mai mari patru puteri economice din lume. O astfel de dezvoltare ar trebui să se traducă direct în creşterea veniturilor pentru familiile cetățenilor noștri.

În următorii șase ani, ponderea salariilor în PIB-ul țării ar trebui să crească. Înainte de inflație și rata de creștere a salariilor medii în economie, indexăm salariul minim. Începând cu 2020, salariul minim pe economie a crescut de 1,5 ori – de la 12 la 19.000 de ruble pe lună. Până în 2030 salariul minim ar trebui aproape să se dubleze – până la 35.000, ceea ce va influenţa cu siguranță valoarea ajutoarelor sociale, salariile în sectorul bugetar și în sectoarele economiei.

În același timp, înțelegem ce riscuri și factori pot duce la o încetinire a creșterii economice și a dezvoltării noastre în ansamblu. Aceasta este în primul rând o lipsă de personal calificat și a propriilor noastre tehnologii avansate – absența acestora în anumite direcţii. Aici trebuie să se lucreze proactiv, așa că astăzi mă voi opri în detaliu asupra acestor două subiecte importante din punct de vedere strategic.

Voi începe cu baza de personal. În Rusia creşte o mare generație tânără. Destul de ciudat, există probleme demografice cu creșterea populației și avem o generație tânără mare. În 2030 în țară vor fi 8,3 milioane de cetățeni cu vârste cuprinse între 20 și 24 de ani, iar în 2035 vor fi 9,7 milioane, cu 2,4 milioane mai mulți decât acum. Și acest lucru, desigur, este, printre altele, rezultatul măsurilor demografice din anii precedenți.

Pentru noi este important ca acești tineri, adolescenții de astăzi, să devină profesioniști în domeniul lor, să fie gata să lucreze în economia secolului XXI. În acest sens vom realiza noul proiect național „Personalul”.

Cu siguranță vorbim mult despre asta, dar trebuie să consolidăm legătura dintre toate nivelurile de învățământ, de la școală la universitate. Acestea trebuie să funcționeze într-o singură logică, pentru un rezultat comun. Desigur, aici este importantă participarea viitorilor angajatori. Începând cu anul universitar curent, în toate școlile din țară a fost implementat un sistem de orientare în carieră. Copiii începând din clasa a VI-a se pot familiariza cu diferite specializări.

Mă adresez acum șefilor de întreprinderi, centrelor științifice și medicale: vă rog să invitați elevi la dumneavoastră, lăsați copiii să vadă atelierele, așa cum mie mi s-a oferit într-una din excursii, să vadă muzeele și laboratoarele. Vă rog, implicați-vă în această activitate.

Pe baza principiilor unei strânse cooperări între educație și întreprinderile din sectorul real, implementăm proiectul „Profesionalitate”. Acesta a făcut posibilă actualizarea programelor educaționale pentru construcţia de avioane și navală, pentru farmaceutică, electronică, apărare și alte industrii.

Pentru aceste domenii, până în 2028, urmează să pregătim aproximativ un milion de specialiști în profesii de muncă. Trebuie să extindem astfel de abordări la întregul sistem de învățământ secundar profesional, inclusiv formarea personalului pentru școli, spitale, clinici, sectorul serviciilor, turism, instituții culturale și industrii creative.

Solicit separat Guvernului ca, împreună cu regiunile, să implementeze un program de reparare și dotare a instituțiilor de învățământ secundar profesional. Este necesar să se pună în ordine nu numai clădirile de învățământ, ci și facilităţile sportive, căminele școlilor profesionale și colegiilor. În următorii șase ani, vom aloca 120 de miliarde de ruble din bugetul federal pentru aceste scopuri.

Vom aloca alte 124 de miliarde de ruble și în următorii șase ani vom efectua reparaţii capitale la circa 800 de cămine universitare.

Acum despre învățământul superior în general. Scopul este ca centrele de știință și educație să se dezvolte în toată țara. Pentru a realiza acest lucru, vom construi 25 de campusuri universitare până în 2030. Am vorbit deja despre asta, dar acum cred că este necesar să o repet: în acest sens, propun extinderea acestui program și construirea în total a cel puțin 40 de astfel de campusuri.

Va trebui să alocăm aproximativ 400 de miliarde de ruble din bugetul federal pentru aceste scopuri, firește, asigurând toate condițiile în campusuri pentru ca studenții, aspiranţii, profesorii și familiile tinere să poată studia, munci și educa copiii.

În general, este necesar să se rezolve literalmente toate situațiile de viață cu care se confruntă tinerele mame și tinerii părinți și, ținând cont de acest lucru, să se ajusteze activitatea sistemului de servicii publice, sfera socială, asistența medicală, infrastructura urbană și rurală. Cer Guvernului și regiunilor să analizeze cu atenție toate aceste aspecte.

Mai departe. În discursul meu de anul trecut, am anunțat schimbări semnificative în organizarea învățământului superior și necesitatea de a folosi aici cea mai bună experiență naţională. Bazele profesionale ale unui viitor specialist sunt puse în primii ani, unde se predau discipline fundamentale. Consider că este necesară creșterea nivelului de remunerare a profesorilor acestor discipline. Solicit Guvernului să propună parametri concreţi pentru această soluție și să înceapă implementarea acestora chiar de la 1 septembrie în regim pilot.

Vor fi necesare resurse suplimentare: conform estimărilor preliminare, anul acesta – aproximativ 1,5 miliarde, apoi – 4,5 miliarde. Avem acești bani.

Este important pentru noi să creștem potențialul și calitatea întregului sistem de învățământ superior și să sprijinim universitățile care lucrează pentru dezvoltare. Programul nostru „Prioritate 2030” vizează acest lucru. Finanțarea acestuia este stabilită până la sfârșitul acestui an. Desigur, propun prelungirea pentru încă șase ani și alocarea a altor 190 de miliarde de ruble.

Criteriile de performanţă ale instituțiilor de învățământ superior participante ar trebui să fie proiectele de personal și tehnologice cu regiunile şi sectoarele economice și sociale, crearea de companii inovatoare și start-up-uri care să funcționeze efectiv și atragerea de studenți străini. Desigur, vom evalua activitatea tuturor universităților, colegiilor și școlilor profesionale din Rusia după cât de solicitați sunt absolvenții lor și cum le cresc salariile./ssirbu/atataru

Dragi prieteni!

Acum câteva cuvinte şi despre baza tehnologică a dezvoltării. Baza aici este știința, desigur. La o întâlnire cu oameni de știință și angajați ai Academiei Ruse de Științe, care anul acesta și-a sărbătorit 300 de ani de existenţă, am spus că, și în perioadele cele mai dificile, Rusia nu a renunțat niciodată la rezolvarea problemelor de natură fundamentală, s-a gândit mereu la viitor, iar acum trebuie să facem la fel . De fapt, asta încercăm să facem.

De exemplu, nicio altă țară din lume nu are o astfel de gamă de facilități științifice de clasa megaștiință cum are Rusia în prezent. Acestea sunt oportunități unice atât pentru oamenii de știință, cât și pentru partenerii, cercetătorii din alte țări, pe care îi invităm la cooperare.

Infrastructura științifică internă reprezintă avantajul nostru competitiv puternic atât în ​​domeniul științei fundamentale, cât și în crearea bazei pentru produse farmaceutice, biologie, medicină, microelectronică, industria chimică și producția de noi materiale, pentru dezvoltarea programelor spațiale.

Consider că trebuie mai mult decât să dublăm investițiile totale ale statului și ale afacerilor în cercetare și dezvoltare, să le aducem ponderea la două procente din PIB până în 2030 și, prin acest indicator, să devenim una dintre principalele puteri științifice ale lumii.

Doresc să repet încă o dată: în același timp, trebuie să crească semnificativ şi investițiile în știință din partea businessului privat – cel puţin să se dubleze până în 2030. Desigur, principalul lucru este eficiența unor astfel de investiții. Este vorba despre obținerea unui rezultat științific specific în fiecare caz concret. Aici trebuie să folosim experiența pozitivă a programelor noastre federale ştiinţifice de cercetare în genetică, agricultură și a proiectelor Fundației Ruse pentru Știință.

Ţinând cont de sarcinile și provocările actuale, am ajustat Strategia de dezvoltare științifică și tehnologică a Rusiei. În logica sa, lansăm noi proiecte naționale de suveranitate tehnologică. Voi numi direcțiile lor principale.

Prima. Trebuie să fim independenți, să avem toate cheile tehnologice în domenii atât de sensibile precum protecţia sănătății cetățenilor și securitatea alimentară.

A doua. Este necesar să se realizeze suveranitatea tehnologică în domenii transversale care asigură sustenabilitatea întregii economii a țării. Acestea sunt mijloace de producție și mașini-unelte, robotică, toate tipurile de transport, drone, sisteme marine și alte sisteme, economia datelor, materiale noi și chimie.

A treia. Trebuie să creăm produse competitive la nivel global, bazate pe evoluții interne unice, inclusiv în domeniul tehnologiilor spaţiale, nucleare și energetice noi. De pe acum este necesar să se creeze un mediu juridic pentru dezvoltarea industriilor și a piețelor viitorului, pentru a forma o comandă pe termen lung, cel puțin până la sfârșitul deceniului actual, de produse de înaltă tehnologie, astfel încât companiile să înțeleagă după ce reguli ar trebui să-şi desfăşoare activitatea.

De asemenea, este necesar să stabilim lanțuri de cooperare internă și platforme tehnologice internaționale, să lansăm producția în serie a propriilor echipamente și componente și să concentrăm explorarea geologică pe căutarea de materiale de pământ rare și alte materii prime pentru noua economie. Avem toate acestea.

Permiteți-mi să subliniez că este vorba despre fundația noastră strategică pentru viitor, așa că vom pune la punct toate instrumentele și mecanismele de dezvoltare de care dispunem pentru a rezolva aceste sarcini și vom oferi finanțare bugetară prioritară. Cer Guvernului și Adunării Federale să țină cont de acest lucru la pregătirea bugetului. Întotdeauna cer să văd asta ca pe o prioritate de vârf.

Proiectele de suveranitate tehnologică ar trebui să devină motorul reînnoirii industriei noastre, să ajute întreaga economie să atingă niveluri avansate de eficiență și competitivitate. Propun aici stabilirea unui obiectiv: ponderea bunurilor și a serviciilor interne de înaltă tehnologie pe piața internă în următorii șase ani ar trebui să crească de 1,5 ori, iar volumul exporturilor de non-resurse și non-energie cu cel puțin două treimi.

Voi mai prezenta câteva cifre. În 1999 ponderea noastră din importuri a atins 26% din PIB – am importat aproape 30% din tot din străinătate. Anul trecut aceasta se ridica deja la 19% din PIB sau la 32 de trilioane de ruble. Și în perioada până în 2030 este necesar să se ajungă la un nivel al importurilor de cel mult 17% din PIB.

Aceasta înseamnă că noi înșine trebuie să producem bunuri de consum și alte bunuri în volume mult mai mari: medicamente, echipamente, mașini, vehicule și așa mai departe. Nu putem face totul; dar nici nu trebuie să ne străduim să producem totul. Guvernul știe la ce trebuie lucrat.

Voi sublinia: ținând cont de provocările demografice cu care ne confruntăm, de cererea mare și, sincer vorbind, de deficitul de personal, este extrem de important pentru noi să creștem radical productivitatea muncii – aceasta este una dintre sarcinile cheie.

Și aceasta înseamnă introducerea tehnologiilor digitale în administraţie, creșterea propunerilor economice eficiente din punct de vedere energetic și al resurselor și implementarea unor astfel de propuneri, modernizarea transversală a capacităților industriale, robotizarea și automatizarea acestora. Până în 2030, Rusia ar trebui să fie printre cele 25 de țări lider din lume în ceea ce privește numărul de roboți industriali. Știţi, dacă ținem cont de ceea ce avem astăzi, acesta va fi un rezultat bun.

Vom continua să creăm centre de competență speciale ale industriei, în care vor fi generalizate și reproduse cele mai bune practici de producție durabilă în sfera economică și socială. Până în 2030 cel puțin 40% dintre întreprinderile mijlocii și mari din sectoarele de bază și primare ale economiei și toate instituțiile sociale trebuie să fie acoperite de proiecte de creștere a productivității muncii. Aceasta este o muncă generală, uriașă, dar foarte importantă.

În plus, școlile avansate de inginerie, care sunt create pe baza universităților, ar trebui să vizeze creșterea eficienței și reechiparea producției. Scopul nostru a fost să creăm 50 de astfel de școli. 30 dintre ele au fost deja create, iar anul acesta vom lansa alte 20.

Propun extinderea acestui program la alte 50 de școli de inginerie. Adică, în total, să se dezvolte o rețea în toată țara – o rețea de 100 de astfel de centre, care să pregătească specialiști cu înaltă calificare și să ofere soluții tehnice originale într-o varietate de domenii: industrie, agricultură, construcții, transport și sfera socială.

Desigur, trebuie să folosim întotdeauna inteligența artificială în fiecare dintre aceste domenii – ar trebui să ne străduim pentru asta. De asemenea, este necesară modernizarea rețelei de biblioteci științifice și tehnice din universități și organizații științifice, pentru a le face adevărate centre digitale de cunoaștere și informare. Vom aloca alte 9 miliarde de ruble pentru aceste scopuri./ssirbu/atataru

Dragi colegi!

În ultimii ani, în Rusia s-au deschis sute de noi fabrici, fabrici și unități de producție. S-au deschis, se deschid, deja suntem obișnuiți cu asta. Aceasta este o activitate în desfășurare. Dar printre acestea se numără şi giganți industriali precum uzina minieră și metalurgică „Udokan” din Transbaikalia, combinatul de aluminiu „Taişet” din regiunea Irkutsk, centrul Murmansk pentru construcția de structuri offshore de mare capacitate și „ZapSibNeftehim” din regiunea Tiumen. Această listă, desigur, poate fi continuată.

Doresc să atrag atenţia că, în următorii șase ani, nivelul valorii adăugate brute a industriei prelucrătoare din Rusia ar trebui să crească cu cel puțin 40% față de 2022. O astfel de dezvoltare industrială accelerată înseamnă crearea a mii de noi industrii, locuri de muncă moderne, bine plătite.

Am format deja un fel de „meniu” industrial. Companiile care implementează proiecte industriale pot alege măsuri optime de sprijin, acorduri privind protecția și promovarea investițiilor de capital, contracte speciale de investiții, o platformă de investiții în cluster etc. Au fost inventate și folosite destul de multe instrumente. Cu siguranță vom dezvolta toate aceste mecanisme.

Astfel, pe parcursul a șase ani, vom aloca alte 120 de miliarde de ruble pentru a subvenționa companiile pentru cercetare și dezvoltare, precum și pentru a extinde creditele ipotecare industriale. Și în baza acestui program, vom construi și vom moderniza suplimentar peste 10 milioane de metri pătrați de spațiu de producție. Vreau doar să subliniez pentru comparație. Apropo, acesta este un plus pentru ritmul pe care l-am câștigat deja.

Iată pentru comparație. Astăzi, în Rusia, sunt construite anual aproximativ patru milioane de metri pătrați de spațiu de producție. Acesta este un indicator important al actualizării potențialului nostru industrial și vom realiza, așa cum am spus, alte 10 milioane.

Mai departe. Vom completa Fondul de dezvoltare industrială cu alte 300 de miliarde de ruble. Aproape că vom dubla capitalul și îl vom îndrepta spre susţinerea proiectelor de înaltă tehnologie. În plus, vom aloca încă cel puțin 200 de miliarde ca parte a platformei de investiții în cluster pentru a subvenționa dobânzile pentru proiectele de producție de produse industriale prioritare. Pentru a stimula reînnoirea capacităților de producție ale întreprinderilor producătoare, propun creșterea bazei de calcul a amortizarii pentru acestea. Aceasta se va ridica la 200% din costurile echipamentelor și cercetării și dezvoltării rusești. Aceasta pare un conţinut plictisitor, dar voi explica despre ce este vorba. Dacă o companie achiziționează mașini autohtone pentru 10 milioane de ruble, atunci ea va putea reduce baza de impozitare cu 20 de milioane. Acesta este un sprijin serios.

Vom continua dezvoltarea parcurilor tehnologice industriale, cu accent pe desfăşurarea întreprinderilor mici și mijlocii în funcție de prioritățile noastre tehnologice. Aici este important să profităm de abordarea cluster, atunci când companiile cresc împreună cu subcontractanții și furnizorii lor, iar cooperarea lor produce un efect reciproc benefic pentru toată lumea. Aș dori să atrag atenția Guvernului: până în 2030 este necesar să se creeze alte cel puțin 100 de astfel de platforme. Acestea ar trebui să formeze puncte de creștere în toată țara și să stimuleze investițiile.

Ne-am stabilit un obiectiv: până în 2030, volumul investițiilor în industriile cheie ar trebui să crească cu 70%. Apropo, avem o dinamică bună aici. Chiar aș vrea să spun, foarte bună. Bine.

Rata de creștere cumulativă a investițiilor în 2021 a fost de 8,6%, iar planul a fost de 4,5. În 2022 – a fost de 15,9%, cu un plan de 9,5. Iar pe parcursul celor nouă luni ale anului trecut, cu un plan pe an de 15,1%, creșterea a fost de 26,6%. Trebuie să continuăm să ne mișcăm într-un ritm accelerat.

Sistemul nostru bancar și bursa trebuie să asigure pe deplin afluxul de capital în economie, în sectorul ei real, inclusiv prin mecanismele de finanțare prin proiecte și capital propriu. În următorii doi ani, proiectele industriale cu investiții de peste 200 de miliarde de ruble vor fi susținute prin intermediul fondurilor de capital propriu. Sensul acestui mecanism constă în faptul că Corporația de Dezvoltare „VEB.RF”, cu participarea băncilor comerciale, intră în capitalul companiilor de înaltă tehnologie și oferă asistență în faza de creștere activă a acestora.

Am dat deja instrucțiuni de lansare a unui regim special pentru ofertele publice inițiale de acțiuni ale companiilor, care își desfășoară activitatea în domenii prioritare high-tech. Doresc să atrag atenția colegilor mei atât din Ministerul Finanțelor, cât și din Banca Centrală: este necesară accelerarea lansării acestui mecanism, inclusiv compensarea costurilor de plasare a titlurilor de valoare.

Trebuie să o faci până la urmă.

Repet: bursa rusă trebuie să-și consolideze rolul de sursă de investiții. Capitalizarea acesteia până în 2030 ar trebui să se dubleze față de nivelul actual și să se ridice la 66% din PIB. În același timp, este important ca cetățenii să aibă posibilitatea de a-și investi în mod fiabil economiile în dezvoltarea țării și de a primi venituri suplimentare.

O decizie a fost deja luată: economiile voluntare în fondurile de pensii nestatale în valoare de până la două milioane opt mii de ruble vor fi asigurate de stat, adică returnarea lor este garantată.

În plus, conturile individuale și de investiții pe termen lung vor fi asigurate pentru o sumă de până la 1,4 milioane de ruble. Vom extinde o deducere fiscală unică pentru investițiile cetățenilor în instrumente financiare pe termen lung în valoare de până la 400.000 de ruble pe an.

În același timp, cred că este necesară lansarea unui nou instrument – așa-numitul certificat de economii. Cetățenii își vor putea plasa economiile în bănci pentru o perioadă lungă de timp – mai mult de trei ani. Certificatul va fi irevocabil, ceea ce înseamnă că băncile vor putea oferi clienților venituri mai mari din dobânzi avantajoase. Desigur, fondurile acestor cetățeni vor fi, de asemenea, asigurate de stat în valoare de până la 2,8 milioane de ruble, adică, de două ori mai mult decât pentru depozitele bancare obișnuite.

Subliniez: toate măsurile de sprijin de stat pentru investiții, crearea și modernizarea întreprinderilor trebuie să fie legate de creșterea salariilor angajaților, îmbunătățirea condițiilor de muncă și a pachetelor sociale pentru lucrători.

Desigur, există o cerință fundamentală: businessul intern trebuie să funcționeze în jurisdicția rusă și să nu retragă fonduri în străinătate, unde, după cum se dovedește, totul poate fi pierdut. Și acum eu și colegii mei de afaceri ne întâlnim și ne gândim cum îi putem ajuta să obțină ceva de acolo. Nu trebuie să-l ducem acolo și apoi nu va trebui să decidem cum să-l returnăm.

Resursele trebuie investite în Rusia, în regiuni, în dezvoltarea companiilor, în pregătirea personalului. Cea mai fiabilă protecție a activelor și a capitalului afacerilor rusești este țara noastră puternică și suverană.

Marea majoritate a antreprenorilor ocupă poziții interne, patriotice. Și o afacere care funcționează aici în Rusia trebuie să aibă garanții privind inviolabilitatea proprietății, activelor și noilor sale investiții. Investițiile aici și protecția investițiilor, protecția drepturilor antreprenorilor sunt interconectate, desigur, și trebuie să asigurăm acest lucru. Acest lucru este în interesul statului, al întregii societăți, în interesul a milioane de oameni care lucrează în afaceri private, mari, medii și mici.

Întotdeauna am spus și voi spune din nou: nimănui – nici oficialilor guvernamentali, nici oamenilor legii – nu permit să asuprească oamenii, să încalce legea sau să o folosească în interes personal. Oamenii, inclusiv cei din mediul de afaceri – și acum vorbesc chiar despre ei – au nevoie de ajutor. Ei creează locuri de muncă, oferă locuri de muncă, plătesc salarii oamenilor. Acesta este apelul autorităților – de a ajuta./ssirbu/atataru

Dragi colegi!

Întreprinderile mici și mijlocii au o contribuție din ce în ce mai semnificativă la creșterea economică. Astăzi, ponderea sa în industrii precum producția, turismul, IT, depășește 21%. Sute de noi branduri autohtone și-au făcut cunoscută prezența. Anul trecut, în Rusia au fost înregistrate 1,2 milioane de companii noi în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii.

Atrag atenţia: aceasta este cea mai mare cifră din ultimii cinci ani. Oamenii se străduiesc să-și înceapă propria afacere, cred în ei înșiși, în țara lor și în succesul lor. Aș dori mai ales să subliniez că în 2023 numărul tinerilor antreprenori sub 25 de ani a crescut cu 20%. Astăzi sunt peste 240.000.

Această energie creativă trebuie susținută, astfel încât venitul mediu pe muncitor angajat în întreprinderile mici și mijlocii să crească mai repede decât rata de creștere a PIB-ului în următorii șase ani. Adică, eficiența unei astfel de afaceri și indicatorii săi de calitate ar trebui să crească.

Am spus deja că nu ar trebui să existe o situație în care să fie nerentabil pentru companii să capete avânt, deoarece plățile de impozite cresc brusc la trecerea de la un regim de impozitare simplificat la unul general. Rezultă că statul împinge afacerile spre fragmentare – spre alte metode de așa-zisă optimizare a poverii fiscale.

Cer Guvernului, ca împreună cu parlamentarii, să elaboreze parametrii unei amnistii pentru firmele mici care, în ciuda creșterii efective a afacerilor lor, au fost nevoite să recurgă la scheme de optimizare fiscală.

Ce este important aici? Astfel de companii trebuie, desigur, să renunțe la fragmentarea artificială, în esență prefăcută, a afacerilor – să treacă la munca normală, civilizată „în alb”. În același timp, subliniez: niciun fel de amenzi – subliniez în mod special acest lucru – nu vor fi amenzi, sancțiuni sau recalculări de taxe pentru perioadele anterioare. Acesta este sensul amnistiei.

În plus, solicit Guvernului, începând de anul viitor, să prevadă un mecanism pentru o creștere nu bruscă, ci treptată a sarcinii fiscale pentru companiile care trec de la sistemul fiscal „simplificat” la sistemul general de impozitare.

Mai departe. Am luat o astfel de decizie precum moratoriul temporar asupra inspecțiilor. Această măsură era complet justificată. Companiile care garantează bunuri și servicii de înaltă calitate și sunt responsabile față de consumatori pot și trebuie să beneficieze de încredere.

Prin urmare, consider că este posibilă abandonarea moratoriilor temporare privind inspecțiile în afaceri de la 1 ianuarie 2025 și, în schimb, ținând cont de experiența acumulată, trecerea completă la o abordare orientată spre risc, consacrând-o în lege. Acolo unde nu există riscuri, este necesar să se aplice măsuri preventive și astfel să se minimizeze numărul de inspecții.

Și încă un lucru: propun să acordăm întreprinderilor mici un drept special – o dată la cinci ani de a acorda pauze la plata creditelor de până la șase luni fără a-și deteriora istoricul de credit.

Repet: trebuie să creăm toate condițiile pentru ca firmele mici și mijlocii să se dezvolte dinamic, iar calitatea acestei creșteri să crească pe seama direcţiilor high-tech ale businessului de producție. În general, regimul fiscal pentru întreprinderile mici și mijlocii de producție ar trebui relaxat.

Solicit Guvernului să înainteze propuneri concrete în acest sens. Despre asta am vorbit de multe ori. Vă rog, propunerile au ajuns la maturitate, de fapt.

Aș dori în special să subliniez activitatea întreprinderilor mici și mijlocii din mediul rural și din complexul agroindustrial. Acum nu numai că ne asigurăm pe deplin cu hrană. Rusia este lider pe piața globală a grâului. Suntem una dintre cele douăzeci de țări exportatoare de alimente. Mulțumesc lucrătorilor din agricultură, fermierilor, specialiștilor implicați în agricultură în general – mulțumesc pentru rezultatele impresionante.

Până în 2030, volumul producției complexului agroindustrial rus ar trebui să crească în continuare cu cel puțin un sfert față de 2021, iar exporturile ar trebui să crească de 1,5 ori. Cu siguranță vom continua să sprijinim industria, precum și programul de dezvoltare cuprinzătoare a zonelor rurale, inclusiv renovarea și modernizarea oficiilor poștale.

Folosim o soluție specială pentru dezvoltarea regiunilor de coastă. Vă reamintesc: avem o regulă „cotă de chilă”. Trebuie respectată cu strictețe. Este vorba, așa cum știu deja unii dintre cei prezenți aici, despre faptul că companiile primesc cote pentru producția de fructe de mare cu obligația de a achiziționa noi nave de pescuit de fabricaţie rusească și de a reînnoi flota.

În același timp, în acest an, bugetul federal a primit bani importanți din vânzarea cotelor de fructe de mare – aproximativ 200 de miliarde de ruble. Anton Germanovici Siluanov este aici, am fost de acord cu el – propun ca o parte din aceste fonduri să fie direcționată spre dezvoltarea socială a municipalităților, care sunt baza industriei noastre de pescuit./ssirbu/atataru

Dragi colegi!

În condiții moderne, creșterea eficienței tuturor domeniilor productivității muncii este indisolubil legată de digitalizare, cu utilizarea tehnologiilor de inteligență artificială – am menționat deja acest lucru. Astfel de soluții fac posibilă crearea unor platforme digitale, care permit cooperarea optimă între cetățeni, afaceri și stat.

Astfel, este necesar să se creeze o platformă care să-i ajute pe cetățeni să mențină și să păstreze sănătatea pe tot parcursul vieții și să utilizeze potențialul întregului sistem de sănătate. De exemplu, pe baza datelor de profil digital, ei vor putea primi o opinie de la distanță de la un specialist dintr-un centru medical federal, iar un doctor sau un medic de familie va putea evalua imaginea holistică a sănătății unei persoane, va putea prezice apariția bolii, prevenirea complicațiilor și alegerea tacticilor de tratament individuale și, prin urmare, cele mai eficiente.

Tot ceea ce vorbesc nu este un fel de speculații asupra unui viitor îndepărtat. Astfel de practici sunt deja introduse în activitatea centrelor medicale de top. Sarcina este de a le distribui în toată țara, de a le face răspândite și accesibile.

Consider că până în 2030 trebuie să se creeze platforme digitale în toate sectoarele cheie ale economiei și sferei sociale. Acestea și alte sarcini complexe vor fi rezolvate în cadrul noului proiect național intitulat „Economia datelor”. Vom aloca cel puțin 700 de miliarde de ruble pentru implementarea sa în următorii șase ani.

Pentru stat, astfel de tehnologii și platforme integrate deschid oportunități enorme de planificare și dezvoltare a economiei industriilor, regiunilor și orașelor individuale, pentru gestionarea eficientă a programelor și proiectelor noastre naționale. Principalul lucru este că vom putea continua să construim activitatea tuturor nivelurilor de conducere în jurul intereselor fiecărei persoane, fiecărei familii, pentru a oferi servicii de stat și municipale cetățenilor și întreprinderilor în mod proactiv, într-un format convenabil cu cel mai rapid rezultat posibil.

Apropo, Rusia este deja unul dintre liderii mondiali în implementarea serviciilor guvernamentale în formă electronică. Multe, inclusiv țările europene, nu au ajuns încă la nivelul nostru. Dar noi, desigur, nu ar trebui și nici nu intenționăm să stăm pe loc.

Un element important al platformelor digitale sunt algoritmii de inteligență artificială. Și aici trebuie să fim autosuficienți și competitivi. A fost deja semnat un decret prin care se aprobă versiunea actualizată a Strategiei Naționale de Dezvoltare a Inteligenței Artificiale. Aceasta stabilește noi obiective, inclusiv necesitatea de a asigura suveranitatea tehnologică în domenii revoluționare precum inteligența artificială generativă și modelele mari de limbaj. Implementarea lor promite un real progres în economie și sfera socială; acest lucru ar trebui să fie un adevărat progres. Pentru a face asta, trebuie să ne creștem resursele de calcul. Astfel, până în 2030, capacitatea totală a supercalculatoarelor naţionale ar trebui mărită de cel puțin 10 ori. Aceasta este o sarcină absolut realistă.

În general, este necesară dezvoltarea întregii infrastructuri a economiei de date. Solicit Guvernului să propună măsuri concrete de sprijinire a companiilor și start-up-urilor care produc echipamente pentru stocarea și prelucrarea datelor, precum și crearea de software. Este necesar ca rata de creștere a investițiilor în soluții IT interne să fie de cel puțin două ori mai mare decât rata de creștere a economiei. Condițiile de utilizare a sistemelor digitale ar trebui să fie nu numai în metropole, ci și în orașe mici, zone rurale și zone îndepărtate, de-a lungul autostrăzilor federale și regionale, drumurilor locale. Pentru a face acest lucru, în următorul deceniu este necesar să se ofere acces la internet de mare viteză pe aproape întregul teritoriu al Rusiei. Vom rezolva această problemă, inclusiv prin mărirea constelației noastre de sateliţi și vom aloca 116 miliarde de ruble pentru dezvoltarea acesteia./ssirbu/atataru

Dragi colegi!

Acum aș dori să mă opresc separat asupra problemelor de dezvoltare regională. Ce se propune? În primul rând, este necesar să se reducă povara datoriilor subiecţilor Federației Ruse. Consider că este necesar să anulăm două treimi din datoria regiunilor pentru împrumuturile bugetare. Potrivit estimărilor, acest lucru le va permite să economisească aproximativ 200 de miliarde de ruble anual din 2025 până în 2028.

Rețineți: aceste fonduri economisite ar trebui să fie, după cum se spune, „colorate” și îndreptate regiunilor pentru a sprijini investițiile și proiectele de infrastructură. Dragi colegi, vă atrag încă o dată atenția asupra acestui lucru.

Mai departe. În 2021, am lansat un program de împrumuturi bugetare pentru infrastructură în valoare de 500 de miliarde de ruble, apoi l-am extins la un trilion. Permiteți-mi să vă reamintesc că astfel de împrumuturi sunt acordate regiunii la trei procente pe an pe o perioadă de până la 15 ani. Un instrument excelent pentru dezvoltare. Aceste fonduri sunt alocate pentru proiecte de dezvoltare, iar regiunile constată eficiența ridicată a acestui mecanism. Aceste credite nu se anulează, dar în acest an subiecţii Federației Ruse vor începe să ramburseze aceste datorii. Și propun să reinvestim fondurile care sunt returnate la bugetul federal în dezvoltarea regiunilor, să le direcționăm pentru emiterea de noi împrumuturi bugetare pentru infrastructură și, în general, începând din 2025, vom crește portofoliul de împrumuturi pentru infrastructură către subiecţii Federației cu cel puțin 250 de miliarde de ruble anual.

De asemenea, cred că regiunilor trebuie să li se ofere oportunități mai mari de a gestiona fonduri pentru a atinge obiectivele proiectelor naționale.

Vă voi da un exemplu concret. Un subiect al Federației modernizează, să zicem, o clinică și a efectuat reparații de înaltă calitate. Dacă au mai rămas fonduri, acestea vor putea să nu fie returnate la bugetul federal, ci folosite, de exemplu, pentru achiziționarea de echipamente pentru o clinică renovată și așa mai departe.

Și bineînțeles, vom sprijini acei subiecți ai Federației care au potențial de dezvoltare, dar trebuie să ajutăm la descoperirea lui, să lansăm proiecte în sectorul real al economiei, infrastructură, care vor deveni motoare în aceste teritorii.

În prezent, 10 subiecţi ai Federaţiei Ruse cu resurse bugetare reduse implementează programe individuale de dezvoltare socio-economică. Cer Guvernului să prelungească aceste programe pentru încă șase ani.

Până în 2030, toate regiunile noastre ar trebui să devină mai autonome din punct de vedere economic. Repet, este o chestiune de dreptate, de condiții egale de autorealizare a cetățenilor și de standarde înalte de viață în toată țara.

Dragi colegi!

După cum puteți vedea, planurile sunt mari, la fel și cheltuielile. Urmează să se facă investiții ample în sfera socială, demografie, economie, știință, tehnologie și infrastructură.

În acest sens, aș vrea să vorbesc despre sistemul fiscal. Desigur, acesta trebuie să asigure fluxul de resurse pentru rezolvarea problemelor naționale, precum și pentru implementarea programelor regionale, și este menit să reducă inegalitatea, nu numai în societate, ci și în dezvoltarea socio-economică a subiecţilor Federației, să ia în considerare nivelul veniturilor cetățenilor și companiilor.

Propun să gândim abordări de modernizare a sistemului nostru fiscal, la o distribuție mai echitabilă a sarcinii fiscale către cei cu venituri personale și corporative mai mari.

Și pe partea opusă, trebuie să reducem povara fiscală asupra familiilor, inclusiv prin deducerile pe care le-am menționat deja astăzi. Să se stimuleze afacerile care investesc în dezvoltare, în implementarea de infrastructură și proiecte sociale. În același timp este, desigur, necesar să se închidă tot felul de lacune care sunt folosite de unele companii pentru a se sustrage de la impozite sau pentru a subestima plățile de impozite. Solicit Dumei de Stat și Guvernului să prezinte în viitorul apropiat un set specific de propuneri în acest sens. Și în viitor, ținând cont de modificările adoptate, propun să fixăm principalii parametri fiscali până în 2030 și să asigurăm astfel condiții stabile și previzibile pentru implementarea oricăror proiecte de investiții, inclusiv pe termen lung. Este exact ceea ce businessul cere în timpul contactelor noastre directe./ssirbu/atataru

Dragi colegi!

Deciziile în domeniul sprijinului financiar pentru regiuni și al creșterii economice ar trebui să contribuie la îmbunătățirea calității vieții oamenilor, pe teritoriul tuturor subiecţilor Federației. Am prelungit deja până în 2030 programele speciale de dezvoltare pentru regiuni precum Caucazul de Nord și regiunea Kaliningrad, Donbas și Novorossia, Crimeea și Sevastopol, Arctica și Orientul Îndepărtat. Au fost pregătite planuri master de dezvoltare pentru 22 de orașe și aglomerări din Orientul Îndepărtat, iar aceeași activitate este în curs de desfășurare pentru localităţile din Arctica.

Acum trebuie să facem următorul pas. Propun să se stabilească o listă cu peste 200 de orașe mari și mici. Pentru fiecare dintre ele trebuie elaborat și implementat propriul master-plan, iar per ansamblu programul de dezvoltare trebuie să acopere aproximativ două mii de localităţi, inclusiv sate și orașe. Soluțiile de sprijinire a subiecţilor Federației despre care am vorbit astăzi, inclusiv împrumuturile pentru infrastructură, ar trebui să funcționeze și aici.

Aș dori să fac un apel către șefii de regiuni. Aceste resurse trebuie folosite inclusiv pentru a extinde capacitățile municipalităților. Da, îmi amintesc o întâlnire cu șefii unor municipalități la forumul lor aici, la Moscova. Nivelul local de guvernare are un rol și o responsabilitate deosebită. Aici vin oamenii și cetățenii cu nevoile lor zilnice. Aș dori să le mulțumesc primarilor, șefilor de raioane și deputaților noștri pentru munca și atenția acordată nevoilor cetăţenilor. Și aș dori să menționez în special angajații municipali care lucrează în imediata apropiere a zonei acţiunilor de luptă și trăiesc toate încercările împreună cu localnicii.

Co-autorii planurilor de dezvoltare a orașelor și comunelor ar trebui să fie rezidenții lor. Trebuie să folosim în mod activ mecanisme în care cetățenii înșiși determină pentru ce obiective și probleme ar trebui alocate fonduri mai întâi. Propun creşterea cofinanțării unor astfel de proiecte în esenţă naţionale din bugetele federale și regionale.

Vom prelungi, de asemenea, competiția rusească a celor mai bune proiecte pentru a crea un mediu urban confortabil în orașele mici și așezările istorice până în 2030.

În Rusia, în ansamblu, vom îmbunătăți peste 30.000 de spații publice în următorii șase ani. De asemenea, cer Guvernului să ofere sprijin suplimentar regiunilor care reconstruiesc faleze, parcuri, piețe și centre istorice ale orașelor. Vom aloca 360 de miliarde de ruble pentru îmbunătățiri și proiecte majore în acest domeniu.

Clădirile istorice, domeniile, lăcaşurile de cult sunt întruchiparea vizibilă a identității noastre naționale, legătura inextricabilă a generațiilor. Solicit Guvernului, parlamentarilor și comisiilor de specialitate ale Consiliului de Stat cu participarea publicului, desigur, să analizeze cadrul de reglementare în domeniul protecției și utilizării obiectivelor de patrimoniu cultural. Trebuie să eliminăm cerințele în mod evident redundante, contradictorii, din cauza cărora monumentul se prăbuşeşte, uneori, sub ochii noștri, iar în mod formal, conform legii, este imposibil să luăm prompt măsuri pentru a-l salva.

Propun formarea unui program pe termen lung pentru conservarea siturilor de patrimoniu cultural rusesc. Sper că îl vom aproba pentru o perioadă de 20 de ani. Este necesar să se prevadă măsuri de sprijinire a cetățenilor, companiilor și asociațiilor obștești care sunt gata să-și investească forța, timpul și banii în restaurarea monumentelor.

Astfel de mecanisme le vom testa anul acesta într-un proiect pilot al Institutului de Dezvoltare „DOM.RF”. La acesta vor participa cinci regiuni: regiunile Transbaikalia, Novgorod, Riazan, Smolensk și Tver. Și până în 2030, cel puțin o mie de obiective de patrimoniu cultural din toată țara trebuie puse în ordine, pentru a avea o a doua viață, astfel încât să servească oamenilor și să decoreze orașele și localităţile noastre.

Cu siguranță vom continua proiecte fundamentale în domeniul culturii și vom menține finanțarea acestora. Vom actualiza infrastructura muzeelor, teatrelor, bibliotecilor, cluburilor, școlilor de artă și cinematografelor. În următorii șase ani, vom aloca suplimentar peste 100 de miliarde de ruble pentru proiecte educaționale,  istorice și alte proiecte creative populare în cinema, pe internet și pe rețelele sociale./ssirbu/atataru

De asemenea, propun extinderea programului „Cardul Pușkin”, cu ajutorul căruia școlarii și tinerii pot vizita gratuit cinematografe, muzee, teatre și expoziții, iar instituțiile culturale însele primesc un stimulent pentru a dezvolta și lansa noi proiecte, inclusiv cu participarea businessului. Cer Guvernului să pregătească propuneri suplimentare.

În plus, prin analogie cu programele „Profesorul Rural” și „Doctorul Rural”, vom lansa programul „Lucrătorul Cultural Rural” începând cu 2025. Oamenii vorbesc despre asta în ședințe tot timpul. Un specialist care se mută cu locul de muncă într-un sat sau un oraș mic va putea primi o plată unică de 1 milion de ruble, iar în Orientul Îndepărtat, Donbas și Novorossia această sumă va fi de două ori mai mare – 2 milioane de ruble.

O altă decizie suplimentară care trebuie finalizată și aprobată. Solicit Guvernului să prevadă condiții speciale pentru creditele ipotecare familiale, în special pentru orașele mici, precum și pentru acele regiuni în care se construiesc blocuri noi în număr mic sau deloc. Trebuie să facem acest lucru cât mai repede posibil și să rezolvăm problema parametrilor cheie, inclusiv mărimea avansului și rata împrumutului. Vă rog să aveți în vedere acest lucru, voi aștepta sugestii din partea dumneavoastră.

Mai departe. Vom continua, de asemenea, programele speciale de credite ipotecare cu o rată de 2% pentru locuitorii din Orientul Îndepărtat și din Arctica, Donbas și Novorossia. Participanții și veteranii operațiunii militare speciale vor putea primi împrumuturi în aceleași condiții preferențiale în aceste regiuni.

Vom sprijini separat proiecte de dezvoltare complexă a zonelor rezidențiale, construirea de cartiere rezidențiale cu toată infrastructura în regiuni cu un nivel insuficient de dezvoltare socio-economică, unde multe dintre propunerile noastre obișnuite nu funcționează. Pentru aceste teritorii, vom aloca alte 120 de miliarde de ruble în aceste scopuri.

În acest sens, următoarea sarcină este sistemică. Cu sprijin federal, multe regiuni au crescut semnificativ rata de relocare a locuințelor de urgență. În total, în ultimii 16 ani, 1,73 de milioane de oameni s-au mutat în locuinţe noi. În următorii șase ani, este important să nu încetinim această dinamică. Solicit Guvernului să pregătească și să lanseze un nou program de relocare a locuințelor de urgență.

În ceea ce privește sistemele de locuințe și servicii comunale, vom crește ritmul de modernizare a infrastructurii de utilități. Un total de 4,5 trilioane de ruble vor fi alocate pentru aceste scopuri până în 2030, inclusiv companiile private.

Vom continua implementarea proiectului nostru „Apă curată”. Pentru multe dintre oraşele și localităţile noastre rurale această problemă este extrem de presantă. În primul rând, este vorba despre o aprovizionare sigură cu apă potabilă de înaltă calitate.

Un subiect separat este gazeificarea. Există planuri de a furniza acest combustibil ecologic în orașele și regiunile din Iakutia, Buriatia, Habarovsk, Primorie, ţinuturile din Transbaikalia, regiunile Murmansk și Amur, Regiunea Autonomă Evreiască, Karelia și un oraș rusesc atât de mare precum Krasnoiarsk. De asemenea, folosim GNL pentru gazeificarea teritoriului Kamceatka și a altor zone.

Desigur, acest lucru va face posibilă extinderea programului de gazeificare socială. Datorită acestuia, gazul a fost deja furnizat gratuit la granițele a 1,1 milioane de zone. Primirea cererilor continuă, iar noi ajutăm categorii privilegiate de cetățeni, inclusiv familiile participanților la operațiunea militară specială, cu instalarea utilităţilor de distribuţie a gazelor în cadrul amplasamentului.

Ce aș vrea să spun separat acum? În granițele multor localităţi în care gazul de rețea a fost deja instalat, se află asociaţii horticole. Oamenii își îngrijesc terenurile de ani de zile, uneori din generație în generație, iar acum își construiesc acolo case în care să poată locui tot timpul anului, dar nu se pot conecta la rețele, deoarece asociaţiile nu sunt incluse în programul de „gazeificare socială”.

Problema afectează milioane de familii! Desigur, trebuie soluţionată și rezolvată în interesul cetățenilor noștri, și anume, extinderea programului de gazeificare socială și continuarea rețelelor până la granițele parcelelor cu casa asociațiilor horticole.

Rezidenții din teritoriile îndepărtate din nord și Orientul Îndepărtat, unde nu va exista gaz de rețea în următorii ani, vor primi, de asemenea, sprijin. Astăzi își încălzesc casele cu cărbune sau lemne de foc. Acum, cu ajutorul subvențiilor de la stat, aceștia vor putea achiziționa echipamente moderne, ecologice și de producție internă. Vor primi sprijin mai întâi familiile care au cea mai mare nevoie. Vom aloca alte 32 de miliarde de ruble pentru aceste scopuri.

Ţinând cont de standardele moderne de mediu, vom dezvolta transportul public și îi vom reduce vechimea. Până în 2030, subiecţii Federației vor primi în plus aproximativ 40.000 de autobuze, troleibuze, tramvaie și autobuze electrice. În plus, vom aloca 150 de miliarde de ruble din bugetul federal pentru acest program de reînnoire a transportului public.

De asemenea, vom actualiza flota de autobuze școlare cu un ritm de cel puțin 3.000 de vehicule pe an, ceea ce este deosebit de important pentru orașele mici și zonele rurale. Atât locuitorii, cât și șefii de municipii și regiuni vorbesc despre asta. Într-adevăr, un program foarte important. Prin urmare, vom aloca 66 de miliarde de ruble suplimentare pentru achiziționarea de autobuze școlare. Și, desigur, acesta trebuie să fie echipament produs în Rusia, fie în întregime, fie cu un grad ridicat de localizare.

După cum știți, în cadrul proiectului „Aer Curat” în 12 centre industriale din Rusia, a fost posibilă reducerea emisiilor nocive în atmosferă. De anul trecut, încă 29 de orașe s-au alăturat proiectului. În întreaga țară, volumul emisiilor nocive în atmosferă ar trebui redus la jumătate. Ne vom îndrepta către acest obiectiv pas cu pas. Pentru a evalua rezultatele, vom crea un sistem cuprinzător de monitorizare a calității mediului.

În ultimii 5 ani, mii de kilometri de râuri și maluri au fost curățați, iar scurgerile murdare în Volga au fost reduse cu aproape jumătate. Acum propun să se stabilească ca obiectiv – reducerea la jumătate a poluării principalelor bazine de apă ale Rusiei.

În ultimii 5 ani, au fost eliminate 128 de gropi de gunoi mari din orașe și 80 de obiective cu daune ecologice acumulate, care otrăveau literalmente viețile oamenilor din 53 de regiuni ale Rusiei. Teritoriile gropilor de gunoi „Krasnîi Bor”, „Fabrica de celuloză și hârtie Baikal” și „Usolie-Sibirski” au fost aduse într-o stare sigură./ssirbu/dsirbu

În acest sens, dragi colegi, aș dori să mai subliniez ceva. Până acum, doar cele mai urgente măsuri au fost luate în aceste locuri, dar asta nu este tot. Sub nicio formă nu trebuie lăsate în aceeași stare ca acum. Trebuie să finalizam această activitate și să creăm aici toată infrastructura necesară.

În general, în toată Rusia vom continua să eliminăm cele mai periculoase obiective de daune acumulate asupra mediului. În următorii şase ani, cel puțin 50 de astfel de puncte cu riscuri ridicate pentru mediu trebuie eliminate.

Este necesar să se creeze stimulente pentru afaceri și să se introducă tehnologii verzi și să se treacă la o economie circulară. În plus, am creat, în esență, o industrie modernă de gestionare a deșeurilor de la zero. Au fost construite 250 de întreprinderi pentru prelucrarea și eliminarea acestora. Scopul până în 2030 este de a sorta tot ceea ce trebuie sortat, toate deșeurile solide, și de a reutiliza cel puțin un sfert din acestea. Vom aloca resurse financiare suplimentare pentru astfel de proiecte, iar împreună cu businessul vom mai construi aproximativ 400 de unități de gestionare a deșeurilor și opt parcuri eco-industriale.

Ce mai vreau să spun? În timpul întâlnirilor cu cetățenii din Orientul Îndepărtat, Siberia și alte regiuni, a fost ridicat în repetate rânduri subiectul salvării bogăției noastre forestiere, nevoia de a pune ordine în exploatarea forestieră ilegală și protecția pădurilor. Acest subiect are într-adevăr o rezonanță publică uriașă. Este important pentru aproape fiecare om, suntem aici, cum se spune, cu întreaga lume unindu-și forțele, iar situația se schimbă treptat.

O etapă foarte importantă: începând cu 2021, în Rusia sunt restaurate mai multe păduri decât sunt tăiate. Vreau să mulțumesc pentru acest rezultat voluntarilor, școlarilor, elevilor, tuturor cetățenilor care au plantat copaci, au participat la acțiuni de mediu și, bineînțeles, reprezentanților afacerilor pentru susținerea unor astfel de proiecte. Cu siguranță vom continua să refacem pădurile, parcurile și grădinile, inclusiv în jurul aglomerărilor și centrelor industriale.

Într-o hotărâre separată, propun mărirea salariilor specialiștilor care lucrează în silvicultură, meteorologie și protecția mediului, adică se ocupă de cele mai importante probleme ale bunăstării mediului. Trebuie să spun sincer că problemele pe care ei le rezolvă sunt foarte importante, iar veniturile lor sunt foarte modeste.

Pentru a susține inițiativele civile în domeniul protecției mediului, consider necesară înființarea unui fond pentru proiecte de mediu și mediu. Pentru început, volumul total al granturilor sale va fi de 1 miliard de ruble pe an.

De asemenea, va continua activitatea pentru conservarea teritoriilor naturale special protejate, protejarea și restaurarea speciilor rare și pe cale de dispariție de plante și animale. În acest sens, propun să ne gândim la deschiderea unei rețele de centre de reabilitare a animalelor sălbatice rănite și confiscate.

Până în 2030, vom crea o infrastructură de eco-turism în toate parcurile naționale ale țării, inclusiv trasee ecologice și trasee de drumeții, inclusiv trasee de weekend pentru școlari, zone de recreere, muzee și centre de vizită.

Infrastructură modernă și sigură va apărea lângă bazinele de apă, inclusiv lacul Baikal. Aici se va deschide o stațiune pe tot parcursul anului până în 2030. În același timp, cred că este important să se respecte cu strictețe principiul „zero poluare”, adică absența completă a deșeurilor și a apelor uzate neepurate în lac. Construcția stațiunii Baikal va deveni parte din marele proiect al celor „Cinci Mări”.

Complexe hoteliere moderne vor apărea și pe coastele mărilor Caspică, Baltică, Azov, Neagră și Japoniei. Doar acest proiect va crește fluxul turistic intern cu încă 10 milioane de oameni pe an.

Și în țară per ansamblu – ținând cont de dezvoltarea dinamică a unor astfel de centre turistice precum Altai, Kamceatka, Kuzbas, Caucazul de Nord, Karelia și Nordul Rusiei – până în 2030, fluxul turistic ar trebui să se dubleze practic la 140 de milioane de oameni pe an. În același timp, contribuția turismului la PIB-ul Rusiei de asemenea se va dubla până la cinci procente. Vom dezvolta soluții suplimentare în acest sens în viitorul apropiat.

Dezvoltarea turismului și a regiunii în ansamblu este asigurată de infrastructura de transport. Traficul de mare viteză între Moscova și Kazan a fost deja deschis; anul acesta vom extinde autostrada până la Ekaterinburg, iar anul viitor până la Tiumen. În viitor, o rută modernă și sigură va trece prin toată țara – până la Vladivostok.

De asemenea, în următorii șase ani, în Rusia urmează să fie construite peste 50 de rute ocolitoare ale orașelor. Un nou proiect rutier semnificativ este, desigur, construcția autostrăzii Djubga – Soci. Aceasta va reduce timpul de călătorie de pe autostrada M-4 „Don” până la Soci de patru ori – la o oră și jumătate – și, în plus, va permite dezvoltarea activă a coastei Mării Negre.

Şi vreau să spun imediat – am fost de acord cu Guvernul, vreau să spun asta și public – acesta este, desigur, un proiect complex și foarte mare consumator de capital: există tuneluri și poduri continue, un proiect costisitor. Dar, cu toate acestea, cer Guvernului să ofere o schemă de finanțare. Lucraţi la aceasta.

Am pus deja în ordine autostrăzile federale și aproape 85% din drumurile din aglomerările mari. Trebuie să menținem cu strictețe acest nivel. Totodată, în următorii ani vom pune un accent deosebit pe dezvoltarea drumurilor regionale.

Călătoriile cu avionul ar trebui să devină mai accesibile. Este necesară creșterea așa-numitei mobilități aviatice a cetățenilor, iar până în 2030, intensitatea traficului aerian în Rusia ar trebui să crească 1,5 ori față de anul trecut.

Pentru a realiza acest lucru, intenționăm să accelerăm dezvoltarea comunicațiilor aeriene intra și interregionale. Și aici Guvernul are în faţă o sarcină concretă: să modernizeze infrastructura a cel puțin 75 de aeroporturi în următorii șase ani – aceasta reprezintă mai mult de o treime din rețeaua de aeroporturi a Rusiei. Vom aloca cel puțin 250 de miliarde de ruble în aceste scopuri. Aceasta va fi finanțare directă de la buget.

De asemenea, este necesar să actualizăm flota aeriană a companiilor noastre aeriene folosind propriile noastre aeronave interne. Ele trebuie să îndeplinească toate cerințele moderne de calitate, confort și siguranță – o sarcină dificilă. S-a cumpărat prea mult transport aerian în străinătate şi nu a fost dezvoltată propria producție.

Cu toate acestea, elaborările avansate ale Rusiei în inginerie mecanică, construcții, comunicații și sisteme digitale vor fi, de asemenea, solicitate pentru crearea unei rețele de căi ferate de mare viteză. Voi spune câteva cuvinte şi în acest domeniu.

Prima rută între Moscova și Sankt Petersburg va trece prin Tver și capitala noastră antică – Velikii Novgorod. Apoi vom construi autostrăzi către Kazan și Ural, Rostov-pe-Don, coasta Mării Negre, Minsk, Republica Belarus fraternă și alte destinații populare.

Modernizarea la scară largă a Centrului Central de Transport va continua. Diametrele centrale ale Moscovei vor deveni baza pentru conectarea regiunii capitalei cu Iaroslavl, Tver, Kaluga, Vladimir și alte regiuni cu rute moderne de mare viteză.

De asemenea, este necesară modernizarea rețelei de sprijin a căilor navigabile interioare. Datorită acestui fapt, vom asigura efecte economice suplimentare în domeniul turismului, în domeniul dezvoltării industriale, precum și dezvoltarea anumitor regiuni sensibile care sunt foarte importante pentru noi, inclusiv regiunile din Nordul Îndepărtat.

Ce vreau să spun aici în plus? Infrastructura modernă funcționează direct la creșterea valorificării tuturor activelor țării, regiunile care își folosesc potențialul turistic de tranzit pot aduce în circulație terenuri pentru amenajări industriale și agricole, iar pentru cetățeni aceasta este o oportunitate de a construi o casă pentru o familie numeroasă, de a trăi în condiții mai confortabile, iar pentru afaceri înseamnă noi perspective, inclusiv pe piețele externe.

În acest sens, o problemă separată care a fost ridicată la una dintre întâlnirile mele o constituie cozile de la punctele de trecere la frontieră. Această problemă este deosebit de acută în Orientul Îndepărtat. Conform reglementărilor, inspecția vamală durează 19 minute; în realitate, aproape fiecare șofer de camion așteaptă adesea la graniță ore întregi.

Colegii din Ministerul Transporturilor se confruntă cu o sarcină concretă: timpul obișnuit de inspecție pentru transportul de marfă la frontieră nu trebuie să depășească zece minute. Tehnologiile moderne fac posibil acest lucru.

Astfel de cerințe sunt importante și pentru funcționarea ritmică a coridorului de transport Nord-Sud, care va lega Rusia de țările din Orientul Mijlociu și Asia. Se va baza nu numai pe rute auto, ci și pe transportul feroviar fără întreruperi, de la porturile noastre din Marea Baltică și Barents până la coasta Golfului Persic și Oceanul Indian. De asemenea, vom crește capacitatea căilor ferate în direcția de sud, ceea ce va face posibilă utilizarea activă a capacităților portuare ale Mării Azov și Mării Negre.

Se lansează cea de-a treia etapă de extindere a poligonului estic de căi ferate – BAM și Trans-Siberian. La un moment dat, scuze, am căscat puțin, nu am făcut ceva la timp, dar bine – acum trebuie să ajungem din urmă și vom compensa. Până în 2030, capacitatea lor de transport va crește de la 173 la 210 milioane de tone pe an. În același timp, ar trebui dezvoltate porturile Vanino și Sovetskaia Gavan.

În zona de atenție specială se află şi dezvoltarea în continuare a Rutei Mării Nordului. Invităm companiile de logistică și statele străine să folosească în mod activ oportunitățile acestui coridor global de transport. Anul trecut, prin acesta au trecut 36 de milioane de tone de marfă. Atrag atenția colegilor: aceasta este de cinci ori mai mult decât cifra record din timpul Uniunii Sovietice – de cinci ori! Vom asigura navigație pe tot parcursul anului pe Ruta Mării Nordului. Vom crește cifra de afaceri din porturile noastre din nord, inclusiv nodul de transport Murmansk și, bineînțeles, vom construi Flota Arctică.

Anul trecut, a fost lansată platforma unică de cercetare de spargere a gheții „Polul Nord”. La începutul acestui an, noul spărgător de gheață nuclear „Leningrad” a fost așezat la șantierul naval Baltic. Anul viitor vom așeza o altă navă din aceeași clasă – „Stalingrad”. Și la șantierul naval din Orientul Îndepărtat „Zvezda” se construiește un spărgător de gheață de nouă generație – „Lider”, cu putere dublă.

La șantierele noastre navale, intenționăm să actualizăm semnificativ flota comercială: cisterne, transportatoare de gaze, nave portcontainere. Acest lucru va permite busunessului rusesc să construiască fluxuri comerciale eficiente în condițiile modificării logisticii și ale schimbărilor fundamentale în economia globală.

 

Dragi cetățeni ai Rusiei! Dragi prieteni!

Aș vrea să spun separat. Mă întâlnesc constant cu participanții la operațiunea militară specială. Este vorba atât de militari de carieră, cât și de voluntari, oameni de profesii civile, care au fost mobilizați pentru serviciul militar. Toți au luat  armele în mână în apărarea Patriei lor.

Știţi, mă uit la acești oameni curajoși, uneori băieți foarte tineri și, fără nicio exagerare, pot spune că inima mea este plină de mândrie pentru oamenii noștri, pentru poporul nostru și concret pentru acești oameni. Astfel de oameni, desigur, nu se vor retrage, nu te vor dezamăgi și nu te vor trăda.

Aceștia ar trebui să ocupe poziții de conducere atât în ​​sistemul de educație și pregătire a tinerilor, cât și în asociațiile publice, în companiile de stat, afaceri, în administrația de stat și municipală și să conducă regiuni, întreprinderi și, în cele din urmă, cele mai mari proiecte interne. Asemenea eroi și patrioți adevărați sunt uneori destul de modeşti și rezervați în viață; ei nu se laudă cu succesele lor, nu rostesc sloganuri și cuvinte puternice. Dar în momentele de cotitură ale istoriei, tocmai astfel de oameni sunt cei care ies în prim-plan și își asumă responsabilitatea. Astfel de oameni, care se gândesc la țară și trăiesc după destinul ei, pot fi încredințați Rusiei în viitor.

Știți, cuvântul „elită” s-a discreditat în mare măsură. Cei care, fără vreun merit pentru societate, se consideră un fel de castă cu drepturi și privilegii speciale, mai ales cei care în anii precedenți și-au umplut buzunarele prin tot felul de procese din economia anilor ’90, cu siguranță nu sunt elita. Repet, adevărata, elita autentică o reprezintă toți cei care servesc Rusia, muncitori și războinici, de încredere, care și-au dovedit devotamentul față de Rusia, oameni demni.

În acest sens, despre o nouă decizie, cred, importantă: începând de mâine, 1 martie 2024, veteranii operațiunii militare speciale, precum și soldații și ofițerii care luptă în prezent în unități active, vor putea aplica pentru a participa la primul curs de pregătire al programului de personal special. Îl vom numi „Timpul eroilor”. Această idee, nu voi ascunde, mi-a venit în minte când m-am întâlnit cu studenți participanţi la operațiunea militară specială la Sankt Petersburg. Acest program va fi construit conform acelorași standarde ca și cele mai bune proiecte ale noastre: Școala Superioară de Administrație Publică, care se numește „Școala guvernatorilor”, precum și competiția „Liderii Rusiei”. Absolvenții lor ajung în poziții înalte în multe domenii, devenind chiar miniștri și șefi de regiuni.

Personalul militar și veteranii cu studii superioare și experiență de management, indiferent de grad și poziție, vor putea participa la program aici. Principalul lucru este că aceștia trebuie să fie oameni, care și-au arătat cele mai bune calități și au demonstrat că știu să-și conducă camarazii.

Pregătirile vor începe în lunile următoare. Mentori pentru primii participanți la program vor fi șefi ai Guvernului, Administrației Prezidențiale, ministerelor federale, departamentelor, șefilor de regiuni și cele mai mari companii ale noastre. În viitor, vom extinde astfel de programe de personal, vom lansa cursuri de management la Academia Rusă de Economie Națională și Administrație Publică și consider că este necesară creșterea legislativă a statutului Academiei.

În plus, veteranii și participanții la operațiunea militară specială vor putea primi, ca prioritate, studii superioare și o specialitate civilă în universitățile noastre de top.

Solicit Ministerului Apărării și comandanților unităților de luptă să susțină dorința soldaților și ofițerilor de a-şi încerca forţele în noul program de personal, să le ofere posibilitatea de a aplica pentru participare și de a merge la formare cu normă întreagă. Doresc să menționez că participanții la operațiunea militară specială: soldați, sergenți și ofițeri de luptă – formează deja astăzi coloana vertebrală a Forțelor noastre Armate. Și, bineînțeles, așa cum am mai spus, cei care intenționează să-și continue cariera militară vor primi o promovare prioritară la admiterea în cursuri de comandă, școli și academii militare./ssirbu

Dragi prieteni!

Independența, autosuficiența, suveranitatea trebuie dovedite și confirmate în fiecare zi. Este vorba despre responsabilitatea noastră și numai a noastră pentru prezentul și viitorul Rusiei. Aceasta este patria noastră, patria strămoșilor noștri, și ne este necesară și dragă doar nouă și, bineînțeles, urmașilor noștri, cărora suntem obligați să le transmitem o țară puternică și prosperă.

În ultimii câţiva ani, am reușit să construim un sistem de management, precum și implementarea proiectelor naționale, pe noi principii, bazate pe cantități mari de date, tehnologii digitale moderne, care a permis creșterea eficienței muncii, controlul riscurilor, luarea în considerare a întregului volum de informații, ajustarea în mod constant a proiectelor și programelor pe baza feedback-ului cetățenilor.

Vreau să le mulțumesc colegilor mei din Guvern, departamente și regiuni care au construit acest sistem cu minuțiozitate în toți acești ani, atât în ​​timpul pandemiei, cât și în condițiile agresiunii sancţiunilor împotriva Rusiei. Știu că a fost o muncă dificilă, complexă și, cel mai important, care dă deja roade. Vedem asta în rezultate.

Vom continua să acționăm exact în această logică. Până la sfârșitul anului, toate proiectele naționale despre care am vorbit astăzi trebuie să fie aprobate și coordonate între ele. Aș dori să subliniez încă o dată: acestea nu sunt proiecte ale departamentelor individuale, ele trebuie să acţioneze spre obiective sistemice comune, spre atingerea obiectivelor noastre de dezvoltare națională. În același timp, cer Frontului Popular Rus să monitorizeze în continuare implementarea deciziilor la toate nivelurile de guvernare.

Vreau să subliniez că principalul rezultat al programelor noastre nu se măsoară în tone, kilometri sau suma de bani cheltuită. Principalul lucru este evaluarea oamenilor, modul în care viața lor se schimbă în bine. Amploarea provocărilor istorice cu care se confruntă Rusia necesită eforturi extrem de clare și bine coordonate din partea statului, a societății civile și a întreprinderilor.

Consider că acum este necesar nu doar să pregătim un proiect de buget pentru următorii trei ani, ci și să stabilim în continuare toate cheltuielile principalele și investițiile, pentru perioada până în 2030. Adică, în esență, trebuie să formulăm un plan financiar pe termen lung pe șase ani pentru dezvoltarea țării, pe care, desigur, îl vom completa cu noi inițiative. Desigur, viața va face şi ea ajustări.

În ciuda perioadei dificile, în ciuda încercărilor și dificultăților actuale, ne facem planuri pe termen lung. Programul prezentat astăzi în cadrul mesajului meu este obiectiv și fundamental. Acesta este programul unei țări puternice, suverane, care privește cu încredere în viitor. Pentru atingerea obiectivelor, avem atât resurse, cât și oportunități colosale.

Dar acum voi sublinia un lucru important: punerea în aplicare a tuturor planurilor trasate astăzi depinde direct de soldații noștri, ofițerii, voluntarii noștri – tot personalul militar care luptă acum pe front, de curajul și determinarea camarazilor noștri de arme care apără Patria, care se ridică pentru a ataca, merg înainte sub foc, se sacrifică pentru noi, de dragul Patriei. Ei, soldații noștri, sunt cei care creează astăzi condițiile absolut necesare pentru viitorul țării și pentru dezvoltarea ei.

Mă închin în faţa voastră, băieți.

Vă mulțumesc tuturor, dragi colegi, mulțumesc tuturor cetățenilor Rusiei pentru solidaritate și seriozitate. Suntem o familie mare, suntem împreună și, prin urmare, vom face totul așa cum ne-am propus și ne dorim, așa cum visăm.

Cred în victoriile noastre, în succese, în viitorul Rusiei!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *