Voracitatea care a ucis copii

“Idealizarea democrației (n. și idolatrizarea) este (n. sunt) cel mai nerușinat lucru din lume.” (Edmund Burke – scriitor și politician irlandez, “Reflecții asupra Revoluției din Franța”, 1790)

Pe 8 decembrie 2023 a murit o fetiță de patru ani, aflată în plasament în localitatea Mașloc, județul Timiș. Asistenta maternală, în vârstă de 71 de ani, mai avea în grijă doi frățiori ai fetiței și doi copii mai mari în vârstă de 11 și 17 ani. În niciunul din articolele de la data incidentului nu s-a specificat numele fetiței. Probabil pentru a proteja persoanele implicate. Victima și călăul. Ca să nu mai vorbim de sistemul care a favorizat un astfel de incident, prin neglijență și lăcomie.

Fetița, Ana, după cum mi se pare că am auzit în podcastul lui Sorin Ovidiu Bălan realizat pentru Evenimentul Zilei, listat la sfârșitul articolului, s-a dus după cum s-au dus toți soldații secerați pe câmpurile de bătălii comandate (era să spun inaugurate, cu panglică și șampanie) de mai-marii și mai-tarii istoriei, precum cei din sacii negri ai pandemiei, precum speranțele săracilor în dreptate. Delirante mi se par amănuntele din sala de judecată, avocata asistentei maternale fiind atenționată să-și încheie sacoul, după tentative de a-și expune nurii. Atenționată nu de judecător, ci de o altă avocată. Să mă mai mir eu de unele sentințe date în România în ultimii 35 de ani?

Pe trupul fetiței s-au descoperit vânătăi mai vechi decât căderea invocată ca și cauză de deces. Fetița încerca să ia o sticlă cu apă din ghiozdanul unuia din frați, ghiozdan aflat pe dulap, când a căzut și s-a lovit la cap, lovitura provocându-i mai târziu moartea.

Din podcastul amintit, pe care vă rog să-l urmăriți, am aflat că:

• cei trei copii de 4-5 ani erau deshidratați, nu erau lăsați să bea apă înainte de culcare pentru a nu se cere la toaletă în timpul nopții
• bucătăria era închisă peste noapte
• la micul dejun li se dădea slănină

Din articole de ziare online timișorene din ziua incidentului am aflat ba că i-a căzut o sticlă în cap, ba că a căzut din pat.

Copiii mai mari au susținut nevinovăția asistentei maternale în privința vânătăilor de pe corpul fetiței. De-a lungul vieții mele am văzut destui frați mai mari incomodați de cei mai mici. A se încerca să se creeze o imagine de pace și armonie în casa unei asistente maternale pe unde mai treceau și alte personaje mi se pare bizar! Până și în casele cu frați de același sânge tot mai apar neînțelegeri, d-apoi în cele unde sunt puși la grămadă, în condiții neconforme cu legea, cinci copii din care trei mici, dați în grija unei singure asistente maternale care de-abia poate avea grijă de ea însăși!

Uluitor e însă faptul că de la Protecția Copilului Timiș nu a căzut niciun cap, nu a fost dat nimeni în judecată. Cineva de la guvern a trimis un corp de control în câteva județe și ceva recomandări. De ce nu a fost schimbat întreg departamentul din guvern? Domnule Ciolacu, când plângeți pentru copii și bătrâni e de la colivă? E mai ieftin să plătiți parastasele decât să aveți grijă de viețile și așa chinuite ale săracilor nației? Natalitatea în România nu e vreun motiv de mândrie, am auzit că sunteți tată, ce vă e mai drag: copilul sau rolul pe care îl jucați în politică?

Pentru toate tragediile ultimilor ani cineva a luat un comision. Asistenta maternală plătea probabil și ea un comision. Prin satele sărace încă mai umblă ticăloși care fac oferte pentru copii. Despre înfierile de copii români care s-au făcut după decembrie 1989 încă nu s-a aflat tot adevărul.

Când votați în 2024, votați pentru drepturile victimelor, nu pentru avantajele agresorilor. Victimele au rămas tot victime, în timp ce agresorii s-au diversificat și modernizat, adică au ținut pasul cu progresul.

Tragedia victimelor mi-a adus aminte de una din poveștile celor 1001 de nopți: “Povestea inspectorului funciar” (a 27-a noapte). Titlul duce cu gândul la “Castelul” lui Kafka, povestea neducând lipsă de absurd. Întâmplarea e povestită de un inspector funciar de la palat, invitat la cină de niște aleși locali, cină la care victima avea să-și depene necazul, după ce refuzase să se atingă de tocănița servită cu generozitate de gazde.

Un tânăr a moștenit prăvălia plină de datorii a tatălui, pe care, muncind din greu, a reușit s-o aducă pe profit. Trezindu-se devreme, până la urmă a ajuns departe. Într-o zi una din frumoasele palatului a vizitat bazarul, înainte ca celelalte prăvălii să-și fi deschis obloanele. A făcut comandă peste comandă, plătindu-i tânărului abia la următoarea vizită, lăsându-l astfel la mila celorlalți negustori. Cum era de așteptat, tânărul s-a îndrăgostit de frumoasa străină, pierzându-și interesul pentru propria afacere. Fata i-a mărturisit că făcea parte din haremul patronat de neasemuita Zobeida, nevasta prea-măritului Harun-al-Rașid, și nu se putea căsători cu el fără acceptul stăpânei. Fosta sclavă, ridicată la rang de domnișoară de companie, și stăpâna sa, nevasta califului, pun la cale un plan îndrăzneț pentru de a-l putea strecura pe tânăr în apartamentele Zobeidei, chiar pe sub nasul eunucilor și al slujitorilor palatului. Bietul tânăr a făcut pe el de frică când au ajuns la control lăzile cu cumpărături ale nevestei califului, și s-a rugat pentru viața lui când însuși Harun-al-Rașid s-a interesat de garderoba nevesti-sii și a roabelor. Cu chiu cu vai a ajuns în harem, unde a fost îmbrăcat luxos și servit cu tocăniță. Zobeida l-a plăcut, așa că s-au făcut pregătiri pentru prima noapte de dragoste, doar că … tânărul s-a șters pe mâini, după ce s-a ghiftuit, dar nu s-a spălat. Frumoasa a simțit miros de sos și de mirodenii și a urlat cât a ținut-o gura. Tânărul a fost biciuit, după care i s-a dat un răgaz de o săptămână până la sentința definitivă. Drept pedeapsă i s-au tăiat degetele mari de la mâini și de la picioare. Totuși fata i-a promis să-l ia de bărbat, dacă avea să se spele pe mâini de o sută douăzeci de ori înainte de a mai mânca tocăniță: de patruzeci de ori cu apă și săpun, de patruzeci de ori cu apă cu bicarbonat și de patruzeci de ori cu apă de roze.

Interesant e că i s-a cerut să se spele pe mâini înainte de a mânca tocănița, nu după. Povestea are la bază și credința naivă a bărbatului că va fi răsplătit, în rai, cu 72 de virgine, frumoase și blânde. Raiul, fiind de natură spirituală, nu poate răsplăti pofte trupești. Și totuși, și în 2024 bărbați fără de noroc sunt ademeniți de șerpării spre a se sacrifica, comițând păcate lumești, care nu-și pot găsi loc într-o lume a purității spirituale. Numai iadul poate avantaja criminalii și violatorii. Povestea e însă frumoasă și ține răul captivat până la apariția zorilor. Morala e că nu poți atinge cu mâini, cu gânduri murdare ființe curate, care ar trebui protejate de înțelepți precum Harun-al-Rașid.

Notă: Justiția nu e legată la ochi pentru a îngădui nedreptatea, justiția e legată la ochi pentru a nu face diferența între cel bogat și cel sărac, între cel puternic și cel slab, între cel frumos și cel urât, între cel tânăr și cel bătrân, între cel simpatic și cel respingător. Justiția ascultă pe vinovați, pe victime și pe martori, după care, obiectiv, dă sentința. Sala de judecată nu e expoziție de nuri, schimburi de ocheade și intenții de șpăgi.

Bibliografie:

https://www.youtube.com/watch?v=vaJCTJVxCTk