cristoiublog.ro
Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi

Gîndul de duminică, 7 ianuarie 2018

Tudor Arghezi le spune românilor care vor să plece în străinătate: Staţi acasă şi biruiţi acasă la voi

Dintre tabletele scrise în fiecare zi de Tudor Arghezi în Adevărul între 14 aprilie 1946 (Ochi îngheţaţi) şi 31 decembrie 1947 (De anul nou) mi-a atras atenția Mirajul, semnată în numărul din 29 mai 1947, prin tema actuală și acum, dacă nu doar acum:
Plecarea românilor în străinătate.

„De cîtva timp sînt întrebat atît din mahala cît şi din oraş, de către muncitori şi intelectuali, de-a dreptul, prin telefon sau în scris, ce ştiinţă aş avea despre o plecare în… Argentina. Se pare că guvernul argentinian s-a hotărît să-şi populeze ţara, bogată în resurse, dar săracă în oameni, cu străini, şi că imigranţii asiguraţi de cum sosesc cu o proprietate agricolă sînt stipendaţi şi pentru lunga lor călătorie.

Condiţiile ar fi mai precise în ceea ce priveşte starea civilă, decît calificarea profesională, republica sud-americană avînd nevoie de tot felul de braţe, de mîini şi de inteligenţe. Candidaţii trebuie să fie căsătoriţi, întrucît argentiniencele fiind brune, frumoase însă puţine, au probabil îndeletnicirea citadină bine fixată de a juca tango la Buenos Aires cu castaniete. Mitică şi Ghiţă ar risca să rămîie flăcăi şi să se lingă pe buze, oricît de simpatici şi oacheşi ar fi şi ei, cu toate că două latinisme împărecheate, din două emisfere opuse, ar putea să dea o descendenţă creolă ispano-românească, de toată frumuseţea.

Atracţia e destul de îndreptăţită. Pe o suprafaţă de mai puţin de trei milioane de kilometri pătraţi sînt aşezaţi şapte milioane de oameni (mai mult sau mai puţin căsătoriţi) şi negoţul dintre Anzi şi Atlantic e remunerator: cereale, crescătorii, lînă, piei, un belşug în schimbul aurului din toată lumea.

Se spune că un distins reprezentant al Argentinei, extrem de amabil şi îndatoritor, şi care, ca orice spaniol de rasă, dispune pe cartea de vizită de un şir întreg de nume sonore, legate între ele cu mai multe particule aristocratice muzicale, a şi sosit în Bucureşti şi primeşte ca un mare senior.

Mirajul Americii de Sud a mai cutreierat odinioară tineretul nostru, prin copilăria generaţiei mele, pe la vîrsta de cincisprezece ani, cînd se prefera, temei latine şi exerciţiilor matematice, basmul fericit a lui Crusoe, servit de un vapor care te lua din Constanţa şi te ducea, legănat într-o plasă de aur, să te facă farmer în ţările de banane, ananas şi ciocolată, unde omul, sătul de suculenţe parfumate, e apucat de dorul mujdeiului de usturoi, după o ciorbă de burtă şi o tuslama, urmată şi de vrăbioara la grătar cuvenită.

Au plecat şi atunci cîţiva băieţi de la şcoală, din care unii au nimerit-o, şi nu ştiu cum, şi în Canada, în China, unii s-au întors după cîte douăzecci de ani de peregrinare şi aventuri, îmbătrîniţi şi decepţionaţi. Unul, cu toate că portughez din naştere, din Chitila, anume Magel Beno, nu mai ştia să numere banii romantici ai posesiunilor statului de origină, decît în milreişi, moneda naţională începînd de la zece mii de reişi în sus, echivalentul unei simple coroane; nişte lăscăi.

Nădăjduiesc să se expatrieze ingineri, medici, lucrători tehnici, salaori. M-au cercetat cerîndu-mi opinia.

Fireşte, călătoria e întotdeauna bună, dar nu pentru dezrădăcinaree. Românul care crede că neizbutind în ţara lui poate să izbutească mai bine aiurea, cred, afară de cazuri cu totul speciale, ca talentul artistic (şi încă, cine ştie!), că se amăgeşte, eludînd numai dificultatea cu o speranţă. Dacă şi-ar utiliza numai o fracţiune din imensele energii necesare în streinătăţi pentru o izbîndă, succesul în orice mizerie şi meserie ar fi beneficiul cel mai uşor.

Staţi acasă şi biruiţi acasă la voi.”

Nu știu ce vor fi spus cititorii de la vremea respectivă.
Li s-a părut normal îndemnul lui Arghezi adresat românilor de a rămîne în țară pentru a birui?
I-au luat în serios avertismentul că plecarea în străinătate poate fi doar eludarea unei dificultăți din țară cu o speranță iluzorie în succesul într-altă parte?

Deoarece nu știu ca tableta să fi fost comentată la vremea respectivă nici în presa comunistă și comunistizată, nu pot spune nimic despre primirea făcută intervenției argheziene în epocă.
Pot spune însă cîteva lucruri în calitate de cititor de azi al tabletei publicate în urmă cu 71 de ani.

Îndemnul lui Tudor Arghezi din mai 1947 se adresa unor oameni care, nu peste mult timp, nici măcar peste un an, vor regreta amarnic faptul că n-au șters-o din România. Regimul comunist, instalat total după abdicarea Regelui, va aduce cu sine nu numai interdicția de a pleca peste hotare pînă și într-o excursie peste hotare, d-apoi la muncă, dar și imposibilitatea de a a mai avea vreo speranță.
Prin raportare la ce va veni, îndemnul lui Arghezi „Staţi acasă şi biruiţi acasă la voi” sună sinistru.
Să nu fi bănuit Arghezi, fie și din semnalele neliniștitoare pe care le primea el dinspre Puterea comunistă, că îndemnul din Adevărul poate să fie tragic pentru români dacă țin seamă de el?
Lăsînd deoparte că îndemnul publicistului suna ca dracu în România pe cale de a deveni o vastă închisoare stalinistă, din perspectiva perioadei postdecembriste teza lui Arghezi – românii trebuie
să biruie acasă și nu în străinătățuri merită dezbătută.
De aceea o supun judecății corecte a cititorilor mei.

Comentarii

6 Responses to Gîndul de duminică, 7 ianuarie 2018

  • Cele mai frumoase drame, sunt în cadrul familiei. Cele în pustiuri, doar cuceriri. Cuceriri învelite, atent depozitate.

  • Cand traiesti printre straini, nu vei fi niciodata vazut ca unul de-al lor. Si copii tai, chiar daca au cetatenia si vorbesc perfect limba, tot nu vor fi de-ai lor. Daca ai bani, se poarta frumos cu tine, dar tot nu esti de-al lor. Daca nu ai bani, nici nu mai vorbim. Din pacate asta este situatia.

  • @Alex Tektron
    “Nu e pacat ca se implica in politica ”
    Ba da ! Fiindca nu mai inteleg situatia din tara .Si decizia lor poate fi proasata. Mircea Crisan a fost invitat dupa 1990 sa vina in tara intr-un turneu . Stiti ce a raspuns ? Nu ! A si motivat :” nu mai inteleg situatia” (deci nu mai pot face glume) . Cit despre iuresul catre plecare , el e intretinut de media . Ia uitati-va stilul catastrofic in care sintem anuntati cu ROBORul , cu benzina , cu salariile , cu spitalele ( a propos , cunoasteti cumva situatia din UK , Franta , sa nu mai zicem SUA in ceea ce priveste sanatatea?) , etc , etc

  • E totusi o diferenta intre a alege o viata linistita sau a fi sabotat spre a nu o avea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *