Campania electorală pentru alegerile locale şi europarlamentare din data de 9 iunie începe vineri,10 mai, şi se încheie în 8 iunie. Campania în audiovizual se va încheia în 7 iunie

1 Mai nu mai e Ziua Muncii. E ziua Marii Crăpelnițe

Dezbatere la Adevărul TV despre Jubileul de 90 de ani al Regelui Mihai.
Reiau aici ideile expuse sau gîndite cu o seară înainte, la emisiunea de la B1:

1) Ca de obicei în România trăncăneala din ziare şi de la televiziuni suferă de binecunoscutele slăbiciuni ale discuţiilor moldo-valahe: imprecizia termenilor, confuzia planurilor.
Nu e limpede astfel pe cine sărbătorim la 25 octombrie 2011:
Pe un personaj istoric?
Dacă da, atunci programul Jubileului, anunţat de Casa Regală în debutul lunii mai, ar trebui să cuprindă dezbateri despre rolul lui Mihai I în istoria Patriei, tipărirea de cărţi cu documente inedite, unele provenind chiar din arhiva Casei Regale.
Pe monarhul român?
Dacă da, atunci manifestările s-ar fi cuvenit orientate spre dezbaterea despre rolul monarhiei în istoria ţării.
Nu e limpede, de asemenea, dacă discutăm doar din punct de vedere istoric sau şi din punct de vedere politic. Emisiunilor encomiastice înălţate Regelui de Trustul de presă al lui Dan Voiculescu li se adaugă declaraţii care cer restaurarea monarhiei.

2) Sărbătoritul e Regele Mihai.
Numai că persoana fizică a Sărbătoritului lipseşte din peisaj. La toate sindrofiile înscrise în Program e prezent cuplul Duda-Margareta, aşezat deja într-o schemă fixă. Ea tace, în timp ce el vorbeşte.
Despre ce face şi ce drege Majestatea Sa nu ştim direct, fie şi dintr-o înregistrare video, ci indirect, din spusele unora despre psihologiile Regale. Culmea a întruchipat-o fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu în tentativa sa de a justifica invitarea lui Mihai în Parlament:
Regele e mîhnit de ceea ce se întîmplă în România de cîţiva ani.
Ciudăţenia situaţiei îmi aminteşte – zic în emisiune – de Răscoala din 1907. Inşi nici acum identificaţi circulau prin sate zicînd în dreapta şi-n stînga că Regele a murit şi că Regina a poruncit ca ţăranii să dea foc conacelor şi să ia gîtul arendaşilor.

*

Scriam pe 3 mai 2014. 1 Mai, nu mai e Ziua Muncii. E Ziua Marii Crăpelnițe!

Venit la Găgești pentru a scrie și altceva decît păreri despre actualitatea politică, nu mi-am îngăduit să urmăresc televiziunile de știri. Doar într-o seară, căutînd un post de filme, am nimerit din greșeală pe România Tv, postul amicului de Famiglie al iresponsabilului vesel, amestec unic de Antena 3 cu OTV. M-a pufnit rîsul văzînd că subiectul trăncănelii – o mare prostie, mare cît contractele lui Sebastian Ghiță cu statul, și anume pericolul întruchipat la noi de Cernobîl, cînd bate vîntul – era abordat cu voiciune de academicianul Răzvan Teodorescu. Cu toate acestea, în seara lui 1 mai 2014, am urmărit Jurnalul Pro Tv, sperînd c-o voi vedea pe Elena Udrea sărind cu parașuta în direct la B1 Tv. N-am avut onoarea s-o văd. Am văzut, în schimb, trei sferturi din emisiune dedicate felului în care românii au înțeles să-și petreacă timpul liber: Halind și bînd la iarbă verde cu o furie a burții de credeai că după vine Apocalipsa nucleară și nu va mai fi de mîncat decît praf stelar. Dincolo de inexplicabila precipitare de a așterne masa în natură, cînd numita e făcută s-o privești cu sufletul și nu cu stomacul, am remarcat din nou incapacitatea românilor de a petrece timpul lor liber, asemenea occidentalilor, pentru întărirea sănătății și minții. În lumea civilizată, zilele libere sunt folosite pentru călătorii prin țară, pentru plimbări, pentru sport, ba chiar și pentru treburi altele decît cele de la serviciu. La noi, se încarcă micii și băutura în camionete, se merge la marginea pădurii și se halește, stînd în fund, pînă la crăparea burții. Clar ca vaca! după cum zicea un coleg de facultate: 1 Mai, nu mai e Ziua Muncii. E Ziua Marii Crăpelnițe! Vor fi fost și români care și-au petrecut aceste zile libere și altfel decît aducînd ofrandă Zeului Crăpelniță, Zeus-ul moldo-valahilor? Vor fi fost. Eu însă nu i-am văzut la televizor. De unde trag concluzia că și ziariștii tot cu Marea Crăpelniță s-au ocupat în aceste zile. Salivînd!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „1 Mai nu mai e Ziua Muncii. E ziua Marii Crăpelnițe”

  • La altii ziua crăpelniții este Ziua Recunoștinței,4 Iulie,weekend-ul etc ! Ei au voie ! Noi nu ! Se supără snobii mult prea fini pentru RO !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *