Marcel Ciolacu: Voi candida pentru un nou mandat de preşedinte al Partidului Social Democrat şi în acelaşi congres se va alege şi candidatul Partidului Social Democrat pentru funcţia de preşedinte

1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Absențe repetate la „chemarea timpului” și consecințele imobilismului cronic

 1  – 7 aprilie

EFECTELE COLATERALE ALE PISĂLOGIEI POLITICE. Stenogramele ședințelor desfășurate la „săliță” în zilele de 1-7 aprilie 1989 conțin un număr record de indicații referitoare la necesitatea exercitării controlului de partid ca principală pârghie de îmbunătățire a activității din toate domeniile și pe toate planurile – politic, economic, social etc. Așa se explică și de ce în paginile „Scânteii” s-au înmulțit, în perioada dată, articolele referitoare la „viața de partid” cu accent pe tema controlului.

Pe baza citatelor din diferite „opere” ale secretarului general al PCR erau „mărunțite” aspecte referitoare la activitatea organizatorică, munca politico-educativă, democrația internă de partid, raportul dintre răspunderea colectivă și cea individuală, critica și autocritica, disciplina de partid, legătura cu masele. Nu era vorba numai despre teorie. Se publicau sistematic informații și reportaje din organizațiile de partid, texte publicistice din care rezulta că, pretutindeni, se înregistrau progrese notabile în toate aceste domenii. Era evident că  se evita cu multă abilitate sublinierea contradicției dintre aceste aprecieri și ceea ce afirma, uneori cu deplină sinceritate, N.C. în spatele ușilor capitonate.

Simultan cu o efervescență propagandistică fără precedent (prezentă și rubricile intitulate „În întâmpinarea zilei de 1 Mai”), în numeroase zone ale țării se efectuau controale ale așa-numitelor „brigăzi” formate din activiști de la centru, din județe și din municipii, mandatate să verifice modul în care acționează organizațiile de partid din întreprinderi, instituții, de la sate etc.

Am citit câteva zeci de rapoarte ale unor asemenea „brigăzi” și m-am dumirit. Toate aveau o introducere aproape standard cu numeroase referiri la atmosfera de entuziasm, de emulație care domnea la orașe și sate, prin trecerea în revistă a tot felul de succese. Se semnalau, apoi unele lipsuri într-o secvențialitate riguroasă, mai întâi, producția (cu toate componentele ei), disciplina în muncă, gospodărirea avutului obștesc, educația politică și, în final, cazuri de încălcare a principiilor eticii și echității socialiste. Nu se găseau nici măcar referiri la stările de nemulțumire provocate de dificultățile vieții cotidiene. Neajunsurile care vizau condițiile de trai (menționate în „fugă”) erau puse, în totalitate, pe seama „stilului și metodelor de muncă necorespunzătoare ale organelor și organizațiilor de partid și ale aparatului de stat”.

Nu este cazul să comentez această manieră de prezentare a rezultatelor controlului de partid. Ce concluzii se puteau formula în funcție de asemenea informări, negreșit, „obiective”?

 

CONTROL ȘI ORDINE. Cititorul a reținut, desigur, aspectele legate de Valea Jiului (menționate și cu prilejul vizitei de lucru a Cuplului prezidențial în județul Hunedoara) și de modalitățile de exercitare a controlului „la cel mai înalt nivel”, astfel încât nimic să nu se desfășoare în afara „ochiului vigilent” al partidului și instituțiilor represive. Un astfel de control s-a desfășurat în Valea Jiului în perioada de care mă ocup.

Mai reamintesc că, încă din primii ani postbelici de funcționare legală a PCR (1945-1947), se constituiau „brigăzi de analiză și control” care primeau mandatul să verifice activitatea unor structuri politice și economico-sociale și să formuleze propuneri „în vederea îmbunătățirii” stărilor de fapt constatate. Ceaușescu ridicase la „perfecțiune” activitatea unor asemenea „brigăzi” din care făcuse parte – și el – în anumite etape ale regimului totalitar.

Una dintre aceste „brigăzi” conduse de el personal, în calitate de membru al Biroului Politic și de secretar cu probleme organizatorice, a efectuat, la începutul anului 1965, un control la Comitetul de partid al raionului 6 din București. Pe vremea aceea, mă aflam la „munca de jos”, la ziarul de uzină „Semănătoarea” (uzina se afla pe teritoriul raionului; reîmpărțirea administrativ-teritorială fusese decretată în 1967), ceea ce l-a determinat pe primul-secretar de atunci, pe nume Petre Țăruș (de profesie inginer constructor, stăpân pe domeniul în care se specializase, animat de cele mai bune intenții), să apeleze la serviciile ziaristului „exilat” pentru redactarea majorității textelor pe care le prezenta cu diferite prilejuri.

La o anumită manifestație publică (nu-mi amintesc exact data și locul), „materialul” citit de Țăruș (scris, cum am mai precizat, de mine) nu i-a plăcut deloc directorului general al ICECHIM, tovarășa Elena Ceaușescu, deoarece era „prea intelectualist”. Am asistat la cearta dintre cei doi. Țăruș susținea că soția lui Nicolae Ceaușescu nu avea dreptul (nici statutar și nici moral) să-i dicteze ce și cum să-și îndeplinească atribuțiile. „Critica era una, dictatul altceva” – a remarcat Țăruș. Reacțiile lui n-au rămas fără urmări. Peste două săptămâni s-a trezit cu „brigada de control” condusă chiar de Nicolae Ceaușescu. I s-a căutat lui Țăruș nod în papură, concluziile „brigăzii” conducând la destituirea „nărăvașului”. Cel care urma să fie sancționat m-a rugat să-l ajut să-i scrie lui Gh. Gheorghiu-Dej și să redea toată „povestea”. Memoriul „compus” împreună a plecat la destinatar, numai că – după câteva zile – la 19 martie 1965 „șeful suprem” își dăduse obștescul sfârșit. În locul lui a venit Nicolae Ceaușescu (în împrejurările dezvăluite, mai târziu, în special de Ion Gheorghe Maurer „tartorul” operațiunii uzurpatoare). Ce s-a întâmplat cu activistul de partid Petre Țăruș nu este dificil de imaginat. A ieșit total din „sfera politică”, poate mai bine pentru el, că era – afirmau cunoscătorii – un bun manager în materie de construcții.

 

Să revin la primăvara anului 1989. „Brigada” – formată din reprezentanți ai CC al PCR, CC al UGSR, CC al UTC, CSP și ai mai multor ministere – avea să analizeze cauzele care împiedicau sporirea producției de cărbune la nivelul indicat de Nicolae Ceaușescu. „Brigăzii” i se acorda și o importanță mediatică, fapt atestat de prezența unor ziariști din presa centrală. Corespondentul TVR din zonă, Virgil Jireghie, mi-a adus la cunoștință deplasarea „brigăzii” și știrea că era coordonată de Ștefan Andrei, membru supleant al CPEx viceprim-ministru, președinte al Consiliului Central de Control Muncitoresc al Activității Economice și Sociale.

Despre acest organism se pot spune multe; acum mă limitez la a consemna că prin adjectivul „muncitoresc” se dorea să se sublinieze implicarea „clasei muncitoare” în exercitarea unor asemenea verificări, analize și propuneri, respectiv o altă ficțiune.

Ceea ce au constatat, la fața locului, membrii „brigăzii” depășea cu mult puterea lor de imaginație. Condițiile de muncă erau de-a dreptul neomenești (8 ore de lucru, fără echipamente adecvate, cu utilaje învechite, sub „sabia lui Damocles” a pericolului iminent de accidente grave, retribuții total necorespunzătoare în raport cu munca depusă efectiv, cu uriașele riscuri ale meseriei lor), dificultăți provocate de relațiile cu furnizorii, în special producători de mijloace tehnice supuse mereu reparațiilor și cu slabe randamente, o proastă aprovizionare a localităților, întreruperi frecvente în alimentarea cu energie electrică și multe altele asemănătoare alcătuiau un tablou terifiant. Cu multă grijă față de „formulări”, acestea au fost menționate în Raport, odată cu propuneri concrete economice, tehnice, sociale. Anticipez: potrivit informațiilor „confidențiale” ale corespondentului TVR, până la finalul anului 1989 nu se adoptase niciuna dintre măsurile bine fundamentate de „brigadă”.

Este bine să se cerceteze și asemenea aspecte, întrucât multe dintre ele relevă și unele dintre cauzele evenimentelor postdecembriste, inclusiv „mineriadele”. Le explică, nu le justifică. Refuzul de a lua în considerare fapte și date din 1989 rezultate din efectuarea de analize serioase privind cauzele de fond, de profunzime, ale Revoluției nu este tocmai o dovadă de interes real față de „mersul” istoriei.

În calitatea redacțională din acea perioadă, am avut posibilitatea să cunosc ce s-a întâmplat atât cu greva din 1977, cât și cu prima grevă postdecembristă a minerilor din Valea Jiului. Bunăoară, un prim punct al protestului din 7-9 martie 1990 se referea la anchetarea, până la capăt, a cauzelor exploziei din 13 septembrie 1989 de la mina Vulcan, în contextul deficitului de măsuri pentru un grad strict necesar de siguranță în condițiile lucrului în subteran. Tot ca urmare a stărilor de fapt antedecembriste, greva din martie 1990 a fost declanșată pentru a se reveni la unele drepturi ale minerilor eliminate de Nicolae Ceaușescu pe măsură ce represaliile de după august 1977 își făceau efectul: limitele de vârstă și de activitate în subteran, durata timpului de muncă, reînnoirea utilajelor din dotare. Erau, în total, 29 de revendicări economice și sociale din care doar una avea un oarecare iz politic: înlăturarea cadrelor de conducere care se compromiseseră – prin comportamentul lor inuman – în perioada anterioară Revoluției. Indirect, aceste revendicări confirmau valabilitatea concluziilor „brigăzii” care cercetase situația din Valea Jiului în urmă cu doar câteva luni.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *