Spania a câștigat Campionatul European de Fotbal, după ce a învins Anglia în Finală cu scorul de 2-1

1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Cum se potrivesc socotelile marilor decidenți cu micile fapte reale de pe „teren”?

6 – 12 mai

GÂNDURI DE… NEGÂNDIT… Dintr-un anumit unghi de analiză, începutul lunii mai 1989 a marcat încă un punct de inflexiune în evoluția evenimentelor care, la finalul anului, au determinat schimbări radicale în întreaga lume. Mi-am dat seama de amploarea și profunzimea unor transformări de esență odată cu vizionarea, de două ori pe zi, a reportajelor filmate primite prin rețelele Interviziunii și Euroviziunii. Bunăoară, până la 1 Mai 1989, informațiile pe suport electronic despre uriașele demonstrații din Occident nu făceau trimiteri la reformele din unele țări „socialiste”, ci se rezumau la difuzarea de mesaje de susținere a unor inițiative legate, mai ales, de dezarmare. Ei bine, deasupra coloanelor de demonstranți apăruseră numeroase pancarte cu lozinci care exprimau solidaritatea cu procesele reformatoare din URSS, Polonia și Ungaria, precum și cu acțiunile separatiste din țările baltice, cu actele de opoziție, de disidență din țări precum RDG, Cehoslovacia, România, Albania.

Dacă la acestea adăugăm înmulțirea reuniunile oficiale, din Occident la care se abordau teme referitoare direct la situația din Europa răsăriteană, tabloul se întregea într-o asemenea măsură (și manieră) încât erau îndreptățite opiniile potrivit cărora aveam de-a face cu un program global și coordonat de destructurare așa-numitului „sistem mondial socialist”.

Atunci era doar o simplă impresie, peste ani, însă – în pas cu desecretizarea arhivelor și publicarea memoriilor celor care au avut un rol de protagoniști ai evenimentelor – lucrurile au început să se clarifice în privința unor aspecte fundamentale, de ordin strategic.

Între altele, s-a aflat că în primăvara anului 1989, într-o discuție cu președintele SUA, George Bush (senior), consilierul pe problemele securității naționale, Brent Scowcroft, a formulat, tranșant, propunerea de „a se introduce Europa Răsăriteană în curtea Occidentului” propunere care – apoi – avea să fie acceptată ca obiectiv politic de anvergură, însoțit de o anumită planificare a acțiunilor, semn că nu era vorba despre o dorință platonică (așa cum se petrecuseră deseori lucrurile până atunci).

Foarte multele momente ultrasecrete pe care le pot readuce în atenție analizele desfășurate la Casa Albă pe tema dată, permit să se reconstituie un proces conspiraționist de o amploare și de o intensitate ieșite din comun. Coroborarea multor date și fapte atestă veridicitatea celor relatate în lucrarea (de acum celebră) „La cele mai înalte nivele”, elaborată cu migală, cu o susținere documentară demnă de respect, de doi ziariști implicați direct în actele decizionale de la Washington, Michael R. Beschloss și Strobe Talbott.

Este important de reținut că imediat după alegerea lui Bush ca președinte al SUA, în noiembrie 1988, se declanșase o acțiune „ocultă” care l-a „valorizat” din nou (oare cine putea să-l înlocuiască în asemenea operațiuni?) pe Henry Kissinger. Sigur, ar merita să se „reconstituie” în detaliu măcar principalele etape ale unui demers a cărui reală importanță s-a vădit în timp, însă pentru ceea ce ne interesează aici (dată fiind tematica acestui serial) mă voi concentra asupra câtorva momente definitorii.

 

Așa, de exemplu, la 18 decembrie 1988, când G. Bush nu preluase oficial funcția de președinte, a avut o întâlnire particulară cu Henry Kissinger la care acesta din urmă a prezentat explicit teza unei înțelegeri, evident secrete, cu URSS în vederea adoptării unor poziții comune privind „soarta” reformelor politice și economice din Europa Răsăriteană. Zis și făcut. În ianuarie 1989, cu o săptămână înainte de „înscăunarea” lui Bush la Casa Albă, Kissinger a plecat la Moscova. Aici s-a întâlnit cu Mihail Gorbaciov, cu Alexandr Yakovlev, cu alți lideri sovietici și „a pus țara la cale” în ideea unei coordonări americano-sovietice în vederea ,gestionării” situației din țările „socialiste” situate în răsăritul Europei, cu accent pe RDG.

Kissinger a reușit în demersul lui, prin identificarea potențialului de colaborare tentativă ale cărei baze s-au pus la întâlnirea lui Bush cu Gorbaciov la Washington, în toamna anului precedent, după alegerile prezidențiale din noiembrie. A fost o discuție în mașina oficială în care Bush, în calitate de vicepreședinte, îl însoțea protocolar pe Gorbaciov. Bush l-a întrebat pe oaspete: „Ce asigurări îmi puteți oferi, pe care – la rândul meu – să le pot transmite oamenilor de afaceri americani care doresc să investească în Uniunea Sovietică, în legătură cu faptul că perestroika și glasnost vor fi încununate de succes?”. Răspunsul lui Gorbaciov („Nici Iisus Hristos nu poate da răspuns Ia întrebarea aceasta”) nu prezintă cel mai mare interes, ci faptul că în viziunea noului președinte al SUA primau, în relațiile cu URSS (nicio surpriză!), obiectivele capitalului american, obiective legate de perspectiva „liberalizării” economiei sovietice. Ce însemna, în viziunea lui Bush, o asemenea liberalizare s-a văzut clar în discursul inaugural, când a vorbit – cum am mai menționat la începutul acestui serial – despre patru deziderate fundamentale, valabile și pentru ceea ce reprezenta atunci spațiul sovietic, adică Tratatul de la Varșovia și CAER: „1. piață liberă, 2. cuvânt liber, 3. alegeri libere, 4. exercitarea de către cetățeni a voinței libere”. Pentru împlinirea acestor deziderate, noua administrație de la Washington miza pe „colaborarea cu Gorbaciov”.

 

PRUDENȚA, CA PROBĂ DE… IMPRUDENȚĂ. Interpretarea (evaluarea) declarațiilor oficiale impune, totdeauna, o atitudine extrem de rezervată. Un argument în acest sens a fost oferit de oamenii din apropierea președintelui SUA, George Bush, care au relatat că, la întâlnirea din Washington cu Mihail Gorbaciov, i-a atras atenția că una va spune în public despre relațiile americano-sovietice (ca adaptare la cerințele aripii dure a republicanilor), și alta va fi poziția lui reală. Bush l-a rugat pe Gorbaciov să nu țină seama de accentele „antisovietice” din discursurile lui electorale sau cu alte prilejuri la care presa va fi prezentă. Se recunoștea, astfel, „legitimitatea” dublului limbaj la care recurgeau inclusiv (sau mai ales) liderii lumii.

Așadar, evoluțiile ulterioare nu pot fi înțelese fără luarea în considerare a stadiului în care se afla, la finalul anilor ʼ80, procesul de (re)împărțire a sferelor de influență. Este o temă vastă, suprapusă doar parțial obiectivului principal al serialului de față, însă chiar cele 12 întâlniri dintre Mihail Gorbaciov și George Bush, din care patru pe vremea când liderul american era vicepreședinte al SUA, au purtat pecetea de neconfundat a politicilor bazate pe sfere de influență. Cum s-a văzut, negocierile secrete desfășurate sub „tutela” lui H. Kissinger vizau – pe fond – angajamentul lui Gorbaciov de a nu împiedica „reformele” din Europa de Est și promisiunea lui Bush de a nu întreprinde nimic care ar fi putut „să prejudicieze securitatea națională a URSS”.

 

Ceea ce s-a anticipat în ambele cazuri a confirmat că nu în toate împrejurările socoteala de acasă se potrivește cu cea din târg.

Sigur, foarte puține persoane cunoșteau detalii despre „aranjamente” de genul celor rememorate aici. Pe noi ne interesează, prioritar, măsura în care Nicolae Ceaușescu era la curent cu marile „manevre” planetare, cu axa lor reală Washington – Moscova. Fără să dispun de datele din culise îmi dădeam seama, atunci, la finalul primăverii anului 1989, din surse deschise (respectiv mass-media internaționale) că la cele mai înalte niveluri se „cloceau” schimbări radicale, deoarece numai astfel se putea explica – între multe altele – diminuarea opreliștilor care fuseseră vizibile până atunci în calea transformărilor din țările „socialiste”.

Din tot ceea ce declara public și în secret, era evident că Nicolae Ceaușescu dispunea de informații „din surse închise” care provocau și mari îngrijorări. Una dintre întrebările care rămăsese fără răspuns era, însă, următoarea: acțiunile active și, în special, reactive ale liderului suprem român corespundeau, oare, nu numai momentului, ci și tendințelor cu șanse de finalizare (măcar) pe termen mediu?

 

 


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *