1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Dacă-i bal, bal să fie!

29 ianuarie – 4 februarie

ÎN VIZOR, ARTELE… VIZUALE. Deseori, noi, cei din Redacția de actualități, am avut mari dificultăți când alcătuiam sumarul Telejurnalului de seară din fiecare duminică. Nu prea aveau loc evenimente într-o zi oficială „de odihnă”. Duminică, 29 ianuarie 1989, n-am avut asemenea probleme. La Sala Dalles din Capitală s-a deschis cu mare pompă o grandioasă expoziție de carte și artă plastică: „Strâns uniți sub tricolor”.

Bineînțeles, am trimis o puternică echipă de filmare. Când colegii s-au întors la Televiziune am rămas uluit. Cvasitotalitatea tablourilor îi înfățișa pe Nicolae și Elena Ceaușescu, obligatoriu împreună, în diferite ipostaze, de regulă, în uzine, pe șantiere, pe ogoare. Mai apărea câte un tablou cu Nicolae Ceaușescu neînsoțit, dar tot în aceleași „peisaje” tipice, numite, cum am mai precizat, Cabinetul său de lucru.

La vernisaj nu am trimis redactori, deoarece intenționam să folosim exclusiv textul transmis de AGERPRES, deși aveam colegi capabili să realizeze reportaje pe teme de artă plastică (bunăoară, Rodica Becleanu), ci ca o măsură de precauție, adică „să n-avem vorbe”…

I-am întrebat pe operatori dacă (totuși), pe undeva, nu s-a strecurat vreun tablou care măcar să redea altceva. Când, peste două zile, am văzut la Sala Dalles, expoziția, am constatat că operatorii noștri au avut dreptate. Cea mai mare parte a spațiului generos de la parterul blocului Dalles era ocupată cu picturi care multiplicau chipurile celor doi „iubiți conducători”. Tablourile erau semnate atât de pictori cunoscuți, consacrați, cât și de amatori, participanți la Festivalul Național „Cântarea României”. Standurile cu cărți nu aduceau nimic nou, așa că filmarea acestora nu putea fi mult lungită.

Nu mai țin minte textul furnizat de AGERPRES, dar știu că era adaptat „specificului” expoziției. Pentru a ne da seama despre ceea ce era vorba, citez din „Scânteia” câteva fragmente:

 

„Lucrările de artă din cadrul expoziției sunt un fierbinte omagiu dedicat eroicei lupte dusă de tovarășul Nicolae Ceaușescu alături de tovarășa Elena Ceaușescu în anii ilegalității (…) Înfățișându-i în marile unități economice, analizând cifre de plan și realizări, punând piatra de temelie a unor noi construcții, cântărind greutatea boabelor de grâu, în mijlocul celor tineri, această expoziție se constituie într-un omagiu adus glorioasei istorii contemporane a poporului, faptelor lui de seamă, marilor realizări obținute în anii socialismului sub conducerea partidului, a tovarășului Nicolae Ceaușescu.

Lucrările prezentate se constituie, în ansamblul lor, într-un spațiu spiritual în care gândurile și sentimentele ce însoțesc munca și lupta desfășurate sub faldurile tricolorului se vădesc cel mai adânc omagiu adus conducătorului partidului și țării”.

 

Ce se putea spune mai bine și mai mult despre această expresivă manifestare a creativității din domeniul artelor plastice?

 

UNDE ERAU TIMPURILE DE ALTĂDATĂ? Într-un episod precedent m-am referit la priceperea gazetarului de a citi printre rânduri. Era unul dintre numeroasele procedee de interpretare a informațiilor de care dispuneam. De pildă, o sursă deloc neglijabilă de pătrundere în culisele vieții internaționale a fost și rămâne evaluarea schimburilor de telegrame externe la nivelurile de vârf. În acest sens, am încercat să descifrăm semnificația faptului că în ziua aniversară a lui Nicolae Ceaușescu, pe prima pagină a ziarelor, a fost publicat schimbul de mesaje Gorbaciov – Ceaușescu. M-am mirat că nu au apărut simultan mesaje de la alți lideri din țările „socialiste” și ale unor șefi de stat din țări capitaliste importante. În zilele următoare, ne-am lămurit că se aștepta apariția unui număr mai mare de telegrame de la personalități de prim rang. Până la finalul lunii ianuarie 1989, au mai apărut telegrame de felicitare cu urările aferente.

Pe primul loc, pe o pagină din interior, a fost publicată telegrama lui Todor Jivkov, liderul bulgar. De obicei, i se adresa lui Nicolae Ceaușescu cu „Dragă tovarășe…”. De data aceasta, a început cu „Stimate…”. Era un semnal. Apoi, în numai 10 rânduri se repetau afirmațiile standard, fără nicio urmă de vibrație. În schimb, telegrama liderului nord-coreean Kim Ir Sen (pe o întindere de 40 de rânduri) se definea prin căldura emanată. Semnificativă era, mai degrabă, absența telegramelor din partea conducătorilor chinezi, polonezi, est-germani, unguri, cehoslovaci.

Mult mai multe telegrame au fost adresate de șefi ai statelor în curs de dezvoltare. Numai că, de exemplu, Saddam Hussein s-a limitat la a scrie 3 rânduri și jumătate, iar Muammar al-Gaddafi la 2 rânduri și jumătate.

Într-o manieră protocolară rece s-au înșirat, la rândul lor, telegramele unor lideri ai partidelor comuniste și muncitorești cu ponderi modeste în ansamblul forțelor politice din țările respective.

Mai limpede era faptul că lipseau cu desăvârșire telegramele șefilor de stat capitaliste, cei din SUA, Marea Britanie, Franța, RFG, Canada ș.a.m.d.

Nu îți trebuia prea multă perspicacitate pentru a înțelege că procesul de izolare internațională a României atinsese o treaptă superioară. Ipoteza că era vorba nu despre o aniversare „rotundă” nu rezista dacă aveam în vedere mesajele lui Gorbaciov, Jivkov și Kim Ir Sen. Cât despre ceilalți semnatari ai telegramelor, se desprindea clar, atât din text, cât și din subtext, că, la mijloc, se aflau tot felul de interese legate de ajutorul dat de România, inclusiv financiar, unor forțe politice comuniste, socialiste, de eliberare națională etc.

 

Campania de presă legată de aniversarea lui Nicolae Ceaușescu a fost programată să se desfășoare până la finele lunii ianuarie 1989, cu eventuale prelungiri în februarie, în funcție și de evenimentele interne și internaționale, mai puțin previzibile. În fiecare dimineață, activiștii de la Secția de presă a CC al PCR comunicau redacțiilor observațiile referitoare la emisiunile din ziua precedentă, observații de fond, dar și de formă. Întrucât Redacția de actualități acoperea spații de emisie pe durate mult mai lungi, comparativ cu Programul tipărit, se depășeau cele trei ore de emisie pe zi exclusiv pentru prezentarea activităților Cuplului prezidențial; cu excepția sâmbetelor și duminicilor, când Televiziunea dispunea de mai multe ore de emisie. Observațiile care vizau Actualitățile se refereau, mai ales, la „gramaje”. Totdeauna li se părea că timpii rezervați activității liderului suprem și ecourilor acesteia în realitățile țării erau insuficienți. Tot activiștii ne comunicau repetat că, în conformitate cu indicațiile pe care le primeau, nu trebuia să depășim cele trei ore de program, deoarece se consuma prea multă energie electrică.

Nu cred că ei înșiși considerau fezabile astfel de observații, însă își făceau „datoria”. Nu cumva să li se impute că au lăsat nesemnalate tot felul de derapaje, chiar și din categoria celor mărunte. În ceea ce ne privește, ne obișnuiserăm cu asemenea ritualuri. Nu mai „puneam la inimă” nici când supărările căpătau proporții considerabile. În rest, toate bune și frumoase.

 

Ajungând cu prezentarea cronologică la 29 ianuarie 1989, cred că ar fi util să aduc în atenție Programul TV din acea zi.

 

11.30 Lumea copiilor

Din inimi cutezătoare, fierbinte omagiu! Gânduri, declarații, angajamente ale pionierilor, muzică și poezie patriotică, revoluționară, dedicată aniversării zilei de naștere și îndelungatei activități revoluționare a tovarășului Nicolae Ceaușescu.

Copiii țării față în față cu viitoarele meserii. Reportaj pe teme de învățătură și orientare profesională.

Șoimii patriei. „Urare!”. Program artistic.

Desene animate. Redactor Ana Ștefănescu.

Telefilmoteca de ghiozdan. Racheta albă. Producție a Studioului de Film TV. Scenariul Cristiana Nicolae, după romanul „Racheta albă” de Ludovic Roman.

Regia Cristiana Nicolae. Episodul 6.

12.25 Sub tricolor, la datorie!

Avem un steag, avem o țară, avem un comandant suprem! Emisiune dedicată omagierii zilei de naștere și a îndelungatei activități revoluționare a tovarășului Nicolae Ceaușescu.

Redactori: colonel Stelian Dragnea, colonel Nicolae Cenușă.

12.40 Viața satului

Actualitatea în agricultură

Pecica – Arad: o școală a recoltelor de vârf, un nou centru agroindustrial pe harta patriei.

Redactor Gheorghe Verman

13.00 Telex

13.05 Album duminical

Concert de prânz

Din inimă un vers, un cântec. Moment de muzică și poezie.

Marea la fel de frumoasă, la fel de ospitalieră și iarna. Redactor Dan Cojocaru.

Din cununa cântecului românesc. Muzică populară.

Desene animate.

Pentru tine, mândră țară. Muzică ușoară românească.

Pe magistralele prezentului „Țara mea de glorii”. Însemnări de Smaranda Jelescu.

Telesport.

Secvența telespectatoruui. Redactorii ediției: Ioana Bogdan, Doru Dumitrescu

15.00 Încheierea programului

19.00 Telejurnal

19.20 Cântarea României. Omagiul țării, conducătorului iubit. Emisiune realizată în colaborare cu Consiliul Culturii și Educației Socialiste și Comitetul de cultură și educație socialistă al județului Timiș. Redactori Vartan Arachelian, Ruxandra Garofeanu, Petru Rusu. Regia artistică Silviu Jicman.

20.25 Film artistic. Declarație de dragoste. Producție a Casei de Filme Trei. Cu: Adrian Păduraru, Teodora Mareș, Carmen Enea, Ion Caramitru, Tamara Buciuceanu-Botez, Adela Mărculescu, Constantin Diplan, Florin Chiriac, Dorel Vișan, Mioara Ifrim, Lucian Nuță, Andrei Duban. Scenariul George Șovu. Regia Nicolae Corjos.

21.50 Telejurnal

22.00 Încheierea programului.

 

N-are rost că comentez un astfel de program TV. Ar însemna să repet ceea ce am spus până acum când m-am referit ceea ce reprezenta Televiziunea Română în vremurile acelea. A fost, totuși, și o zonă luminoasă în uriașa aglomerare de imagini. Sunt convins că merită să povestesc, în cele ce urmează despre o emisiune și un om.

 

EXCEPȚII MARI CÂT REGULILE. „Albumul duminical” a fost o creație a lui Tudor Vornicu. Îndeplinea funcția de Director de Programe, o redacție care se ocupa mai mult de modul de organizare a activităților editoriale în vederea finalizării, pe post, a ansamblului de emisiuni TV. Tudor – îmi permit să-i spun așa, deoarece ne cunoșteam de o viață, din 1949, când lucram amândoi la Radio, el la Secția Sport. Se străduia din răsputeri să introducă și emisiuni cât de cât comestibile. Am continuat să fim prieteni până la prematurul lui sfârșit, tot în 1989. Voi povesti mai mult despre regretatul nostru coleg într-un alt episod. Acum notez că acea zi de 29 ianuarie 1989 marca cea de-a 63-a aniversare a zilei lui de naștere.

Neastâmpărat, mereu în căutare de subiecte cu adevărat interesante, nu s-a împăcat niciodată cu programe TV exclusiv propagandistice. A dat măsura talentului lui ca ziarist, ca manager (ca să folosesc limbajul de astăzi), mai ales în perioada de deschidere de după Congresul al IX-lea al PCR, când a realizat emisiuni memorabile, nu numai distractive, ci și publicistice. O atenție specială a acordat programelor din zilele de sâmbătă și duminică. Voia ca telespectatorii să se simtă bine, nu să schimbe, cu telecomanda, „pe” bulgari, sârbi, unguri și „pe” ce se mai putea. De-a lungul multor ani a inventat emisiuni mozaicate pentru amiaza și pentru prima parte a după-amiezelor de la sfârșitul săptămânii. A primit lovituri în cap de la cel mai înalt nivel, lovituri dure, sancțiuni aspre, dar nu s-a lăsat.

Am fost de față la ședințele de colegiu unde se definitivau programele pentru săptămâna următoare și am asistat la adevărate lupte de guerillă cu șefii RTV. Nici aceștia nu doreau emisiuni plictisitoare, trombonistice (cum le spunea Tudor), dar n-aveau încotro. Erau obligați să se poate ca niște „încuiați”, iremediabili, cum, de asemenea, îi definea Tudor.

Mulți dintre colaboratorii lui din Televiziune și din numeroase alte domenii (muzică, teatru, film, arte plastice, literatură etc.) au scris pagini memorabile despre omul, gazetarul, managerul Tudor Vornicu. De pildă, Octavian Sava (care a lucrat și la Radio) s-a referit la zeci de întâmplări în centrul cărora s-a aflat Tudor. Redau două momente caracteristice:

 

„El a avut inițiativa de a face un program de Revelion pe ideea de one man show. Asta în condițiile în care pe micul ecran nu puteau să apară singuri decât Nicolae și Elena Ceaușescu. Vornicu nu a ținut cont de interdicția asta și a făcut trei show-uri mari, unul pentru Stela Popescu, unul pentru Toma Caragiu și cel de-al treilea pentru Dem Rădulescu. Trei momente a câte o oră fiecare. Fără el nici nu am fi avut curajul să facem așa ceva. Dacă nu era el nu se făcea nici transmisia de la aterizarea pe lună a lui Neil Armstrong. Transmisia a fost făcută de el împreună cu Andrei Bacalu. A fost o noapte impresionantă, o noapte în care s-a scris istoria.

Vornicu era omul care venea cel mai devreme la serviciu și pleca cel mai târziu. Nu a fost un profitor al regimului, realmente a muncit. Funcția lui nu era una onorifică. Punea umărul, încerca să facă lucruri bune, dar, de multe ori, nu era lăsat să apară, mereu i se punea o piedică”.

 

Mai am și eu multe amintiri încă de pe vremea în care lucram împreună la Radio, în aceeași Redacție. Cât privește Televiziunea, țin minte că, la fostul sediu din strada Molière, am urmărit împreună transmisia directă de la inaugurarea Barajului de la Vidraru. În spatele nostru, pe post de supervizor se afla proaspătul președinte al RTV Virgil Cazacu (ajuns, mai târziu, secretar al CC al PCR cu propaganda și presa). De câte ori apărea în cadru Chivu Stoica, președintele RTV, i-a cerut lui Vornicu să le spună operatorilor de la camere să șteargă de pe capul acestuia pălăria care îi acoperea chelia, crezând că se poate imaginea video în același mod ca la o fotografie. Imediat, Tudor a comunicat celor din carul de reportaj: „Măi, băieți, arătați-mi-l mai des pe Chivu Stoica, chiar în prim-plan, ce dracuʼ?, doar este președintele Consiliului de Stat. E șeful Statului, bă, inculților!” (încă nu-i luase locul Ceaușescu). Tovarășul Cazacu a rămas, atunci, fără grai.