Marcel Ciolacu: Voi candida pentru un nou mandat de preşedinte al Partidului Social Democrat şi în acelaşi congres se va alege şi candidatul Partidului Social Democrat pentru funcţia de preşedinte

1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. De cele mai multe ori oportunitățile apar pentru a fi ratate

8  – 14 aprilie

AMINTIRI DIN VREMURI MAI BUNE CU SPERANȚA DE A SE REPETA. Numeroase acțiuni de politică externă din al doilea trimestru al anului 1989 atestau dorința prioritară a lui Nicolae Ceaușescu de a reînnoda firul rupt al relațiilor, cel puțin normale, cu SUA. Exista o tradiție a cărei valorificare în interes propriu se profila ca o posibilitate de a se transforma intențiile în realități palpabile. În acest sens, Ministerul Afacerilor Externe a dat instrucțiuni precise Ambasadei României de la Washington. Astfel, episoade din trecut erau readuse în atenția factorilor decidenți și publicului larg american.

Deschizător de drum, în direcția dorită de România, a fost celebrul fermier american Roswell Garst din statul Iowa, care a invitat o delegație română (prima după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial), să facă o vizită oficială în SUA, în vederea cunoașterii realizărilor unei autentice agriculturi moderne, în special în cultura porumbului. După mai multe peripeții, Departamentul de Stat a dat aprobarea și, astfel, o delegație formată din acad. Grigore Obrejanu, un reputat om de știință în domeniul agriculturii, și… Silviu Brucan, în calitate de ziarist, a luat contact cu numeroși fermieri, cu manageri de mari companii și, în acest mod, s-au pus bazele unor tranzacții comerciale, cu șanse reale de concretizare și de extindere. Brucan a informat conducerea partidului despre cele constatate, îndeosebi despre impresionantele producții de cereale din SUA.

  1. Garstmai mult decât încântat de discuțiile cu delegația română – i-a propus lui Gh. Gheorghiu-Dej să-l numească pe Brucan ambasador în SUA (date fiind, mai ales, relațiile care le înfiripase cu lumea business-ului american), ceea ce liderul de la București a „comis”, la începutul anului 1956. În primul volum al cărții mele „Cu televizoruʼ ați mințit poporuʼ!” am relatat, pe larg, cum a început și cum a continuat misiunea lui Brucan în SUA. Notez, în acest episod, doar că a sesizat și a prezentat convingător principala piedică în dezvoltarea relațiilor, în primul rând economice, și anume refuzul României de a despăgubi oamenii de afaceri americani, în urma naționalizării, în 1948, a proprietăților lor din țara noastră. Autoritățile de la București au inițiat negocieri care s-au finalizat cu semnarea unui Acord. Despăgubirile s-au ridicat la 24,5 milioane de dolari. În continuare, în urma rezultatelor activității lui, Brucan a fost numit reprezentant permanent al României la ONU și, în această calitate, a avut mai multe prilejuri de a prospecta terenul și pentru inițierea de relații cu FMI și BIRD.

Simultan, intensificarea schimbului de delegații oficiale între România și SUA a permis să se facă pași importanți în detensionarea relațiilor bilaterale. Prima vizită la nivel guvernamental s-a desfășurat în 1957. Delegația, formată din Gheorghe Gaston Marin, președintele CSP, Mihail Florescu, ministrul Industriei Chimice și Mihail Petri, adjunct al ministrului Comerțului, a reușit să încheie mai multe contracte, între care cel cu compania „HYDROCARBON”, în vederea cooperării în domeniile petrolului și petrochimiei. A doua vizită a lui Gheorghe Gaston Marin în SUA a fost prilejuită de funeraliile lui J.F. Kennedy. El a transmis mesaje ale lui Gheorghiu-Dej, atât soției defunctului, Jacqueline (căreia i-a vorbit în franceză, ceea ce a impresionat-o puternic, dată fiind originea ei), precum și noului președinte, Lyndon B. Johnson. Foarte importantă a fost convorbirea cu secretarul de stat Dean Rusk (la inițiativa acestuia), deoarece gazda a declarat oficial că Guvernul SUA dorește să dezvolte semnificativ relațiile cu autoritățile de la București în plan politic și economic. O expresie practică a acestei dorințe a fost întâlnirea cu legendarul diplomat american Averel Harriman, care îndeplinea, la acea dată, funcția de subsecretar de Stat. Reamintesc că, la finalul anului 1945, Harriman, ambasador al SUA în URSS, s-a aflat în România ca membru al delegației tripartite – împreună cu A.I. Vâșinski, prim-adjunctul lui Molotov și cu A.K. Kerr, ambasadorul Marii Britanii la Moscova – care a dezamorsat criza politică din țara noastră, inclusiv prin facilitarea intrării în Guvernul Petru Groza, a reprezentanților Opoziției. Harriman a afirmat (în timpul întâlnirii din 1963) că „Guvernul american este dispus să acorde licențe de export pentru România și să meargă spre liberalizarea comerțului” prin implicarea, într-o primă fază, a companiilor „General Electric”, „Westinghouse”, „Radio Corporation of America”, „Scientific Design”, „Phillips Petroleum” (deci, după publicarea „Declarației de independență a României”, în aprilie 1964).

A treia vizită s-a desfășurat în intervalul 18 mai – 1 iunie 1964 și s-a finalizat cu mai multe înțelegeri, între care ridicarea reprezentanțelor diplomatice ale celor două țări la nivel de ambasade și aprobarea licențelor de export pentru 13 instalații de înaltă tehnicitate destinate industriilor petrolieră, chimică, metalurgică, precum și Acordul de principiu privind construirea, în România, cu licențe americane, a unei centrale atomo-electrice. În 2020, deci, după mai bine de o jumătate de secol, s-au reluat negocierile româno-americane pe tema colaborării în domeniul energeticii nucleare.

Cu prilejul prezenței la Washington, delegația a avut discuții și cu personalități americane direct implicate în activitățile FMI și BIRD, ceea ce a creat premisele necesare pentru momentele care au urmat în raporturile României cu cele două organizații financiare internaționale (temă pe care o voi aborda în episoade viitoare).

Nu consider că aceste rememorări sunt un „corp străin” în ansamblul retrospectivelor privind acumularea datoriei externe a țării noastre și modului în care „s-a stins” aceasta. Dacă nu ne referim la originea unor efecte, a unor rezultate, fie interne, fie externe, dacă nu alungăm prejudecățile și legendele care au deformat și deformează realitățile, dacă idiosincraziile față de anumite persoane și personalități nu sunt eliminate, atunci, neadevărurile au o tot mai largă circulație și, apoi, sunt – în multe cazuri – imposibil de dislocat. Din acest motiv, completez retrospectiva cu evocarea unor acțiuni care au dus la dobândirea de către România a calității de stat membru al FMI și BIRD și, după acea, în 1989, la inexistența relațiilor cu respectivele organizații financiare internaționale.

 

Încă de la începutul „domniei” sale, Nicolae Ceaușescu a inițiat un amplu demers de extindere a documentării și a tatonărilor, demers în care au fost angajați, acad. Vasile Malinschi (guvernatorul BNR), Aurel Vijoli (ministrul Finanțelor), Gheorghe (Gogu) Rădulescu și Ilie Verdeț (vicepreședinți ai Guvernului), Corneliu Mănescu (ministru de Externe), acad. Mircea Malița (adjunct al ministrului de Externe), Corneliu Bogdan (ambasadorul României la Washington), precum și grupuri de lucru alcătuite din experți de înaltă clasă, reprezentanți ai sistemului financiar-bancar românesc.

Un model de analiză la care (spre sfârșitul „Epocii de Aur”) Nicolae Ceaușescu a renunțat l-a constituit „NOTA privind sistemul monetar internațional și lichiditatea internațională”, remisă la 3 iulie 1965 liderului PCR de acad. Vasile Malinschi. Au urmat sute de alte informări care au completat respectiva NOTĂ în funcție de evoluția documentării și a contactelor de la Washington.

 

IDENTIFICAREA ȚINTEI ȘI PRICEPEREA DE A O ATINGE. În 1968, când, la inițiativa lui N.C., a avut loc, la București, în premieră mondială (3-5 iulie), o Reuniune mixtă a Comitetului Administrativ de Coordonare și Comitetului pentru Programe de Coordonare al Consiliului Economic și Social al ONU au venit, la noi în țară, directorul general al FMI, Pierre-Paul Schweitzer și președintele BIRD, Robert McNamara (fost secretar de Stat al SUA pentru Apărare). Ei au fost primiți separat de Nicolae Ceaușescu și de Ion Gheorghe Maurer (care, reamintesc, era, în acea perioadă, președintele Consiliului de Miniștri). În acest fel, s-a dat startul pentru începerea efectivă a negocierilor.

În februarie 1971, Vasile Malinschi informa guvernul despre pozițiile favorabile adoptate de mai multe țări în legătură cu primirea României în FMI și BIRD. Peste câteva săptămâni, la 28 aprilie 1972, adjunctul ministrului de Externe, Nicolae Ecobescu, anunța că directorul general al FMI a declarat că, în cazul în care România ar prezenta o cerere de aderare, „aceasta s-ar bucura de sprijinul unanim al membrilor Fondului”. Ca urmare a telegramei, șefii CSP, ministerelor Comerțului Exterior, Finanțelor, Externelor, precum și cei ai Băncii Centrale, Băncii Române de Comerț Exterior (BRCE), Direcției Centrale de Statistică (DCS) au semnat o Notă comună referitoare la „interesul și condițiile unei eventuale aderări a României la FMI și BIRD”. Acest document conținea o argumentare amplă privind avantajele aderării, dar semnala – în același timp – un set de obligații care presupuneau (atenție!) anumite cedări în materie de suveranitate și independență națională.

Prezidiul Permanent al Comitetului Executiv al CC al PCR, a aprobat concluziile Notei și, în cele din urmă, a fost elaborat un proiect corespunzător de text destinat finalizării tratativelor.

Comportamentul României a fost ireproșabil, întrucât – între altele – a informat oficial conducerea sovietică despre aceste demersuri, iar Gheorghe (Gogu) Rădulescu a adus la cunoștința tuturor membrilor CAER intenția țării noastre de a adera la FMI și BIRD.

La 7 septembrie 1972, ambasadorii de la București ai SUA, Marii Britanii, RFG, Franței, Italiei, Belgiei, Olandei, Canadei, Japoniei, Argentinei, Braziliei și Indiei au fost convocați în audiențe succesive la Ministerul Afacerilor Externe pentru a li se comunica aceeași intenție.

Desigur, prezintă interes toate etapele discuțiilor desfășurate în perioada 25 septembrie – 6 octombrie 1972, de reprezentanții FMI și BIRD cu delegația română alcătuită din Florea Dumitrescu (devenit, între timp, ministru al Finanțelor), Vasile Malinschi și Corneliu Bogdan. Ceremonia depunerii instrumentelor de aderare a avut loc la 15 decembrie 1972, la Departamentul de Stat al SUA, depozitarul documentelor de bază ale FMI și BIRD.

 

În perioada postdecembristă, fostul ministru de finanțe, Florea Dumitrescu a acordat mai multe interviuri în care a dezvăluit detalii referitoare la negocieri și la semnarea actelor oficiale de aderare a României la FMI și BIRD. Unul dintre acestea, apărut în „Jurnalul Național”, era însoțit de o fotografie de la momentul semnării respectivelor documente. Surpriză! În dreapta lui Florea Dumitrescu se afla… Mircea Răceanu, cel dovedit, la începutul anului 1989, că făcea spionaj în favoarea SUA. Documentându-mă, am descoperit „misterul”. În anul 1972. Mircea Răceanu îndeplinea funcția de secretar al Ambasadei țării noastre la Washington și fusese implicat în tot procesul de aderare a României la FMI și BIRD, precum și în negocierile ulterioare. Iată, deci, încă un exemplu referitor la „modul în care s-a scris istoria”…

 

Nu mai prezint, în episodul de față, etapele următoare, fazele consumării procedurilor de acordare a diverselor împrumuturi care au contribuit, neîndoios, la asigurarea unei consistente susțineri financiare internaționale a programelor românești de dezvoltare economico-socială. Fapt este că, în 1981, România a întâmpinat mari dificultăți în privința achitării obligațiilor față de creditori, datoria externă în valută convertibilă atingând 10,5 miliarde de dolari. Așa s-a ajuns în situația-limită de încetare a plăților.

 

 

 


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. De cele mai multe ori oportunitățile apar pentru a fi ratate”

  • „Departamentul de Stat al SUA, depozitarul documentelor de bază ale FMI și BIRD.”
    Oceni intieresnai !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *