1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. De nedescâlcit sunt „firele” mărturiilor dictate de conjunctură

22 – 28 aprilie

PANICA N-A SALVAT PE NIMENI. Președintele-director general al RTV, Constantin Petre,  a avut parte de un weekend apăsător. Sâmbătă, 22 aprilie, fusese anunțat că luni, 24 aprilie, la ora 10.00, trebuie să se prezinte la Cabinetul 2. Mi-a împărtășit duminică, după ce a vizat Telejurnalul de seară, câteva dintre ipotezele pe care le lua în calcul în legătură cu motivele convocării. Niciuna nu era de natură să-l liniștească. Știa și știam și eu că Elena Ceaușescu era incapabilă să „aprofundeze” temele tratate la primirea diverșilor demnitari, așa că mă așteptam ca, în jurul orei 11, C.P. să revină în sediul Televiziunii și să ne comunice criticile, observațiile , indicațiile toate, evident „prețioase”. Abia după ora 12, secretara lui C.P. ne-a anunțat să ne adunăm noi, șefii de redacții, în Sala de Consiliu de la etajul 11. Primirea în Cabinetul 2 fusese amânată cu o oră și a durat circa 50 de minute.

Constantin Petre n-a dat semne de supărare, de îngrijorare, așa cum se întâmpla de fiecare dată după onoarea de a „lua lumină” direct de la Tovarășa. Ne-a povestit că fusese primit împreună cu „tovarășul Secretar Olteanu, iar Tovarășa s-a limitat la examinarea programelor de Televiziune pentru zilele următoare, sub semnul cerinței imperioase de a se contracara preocupările previzibile legate de sărbătorile de Paști”. Nicio critică nu mai era permisă în respectivul interval. De remarcat că E.C. a adresat felicitări pentru modul în care a fost marcată la Televiziune (Radioul nu prea era băgat în seamă) „victoria istorică a achitării în avans a datoriei externe”.

Ședința noastră s-a încheiat brusc. C.P. era, chemat, din nou, la sediul CC al PCR, de această dată la etajul IV, acolo unde funcționa Secția de Propagandă și Presă. Peste două ore  ne-am reunit în aceeași Sală de Consiliu. Suplimentul de indicații a fost „oferit” de Constantin Olteanu. A pus accentul pe necesitatea intensificării campaniei de întâmpinare a zilei de 1 Mai în vederea stimulării întrecerii pentru obținerea de rezultate tot mai bune în economie. Apoi, a trecut la capitolul consacrat istoriei, respectiv la modul în care presa avea obligația de a marca a 50-a aniversare a manifestației de 1 Mai 1939. Un articol din „Scânteia” apărut chiar la 24 aprilie 1989 n-a dat satisfacție deplină deoarece n-a subliniat îndeajuns „rolul determinant al tovarășului Nicolae Ceaușescu și tovarășei Elena Ceaușescu în organizarea și desfășurarea manifestației”. Constantin Olteanu a solicitat ca ori de câte ori se vorbește despre acest rol determinant să se menționeze, alături de Nicolae Ceaușescu numele Elenei Ceaușescu. Această indicație ne-a transmis-o Constantin Petre.

Am fost curios (peste ani) să aflu cum a prezentat Constantin Olteanu întâmplările legate de aniversarea sărbătorită în 1989 în cartea „O viață de om”. Astfel, am citit următoarele:

„Elena Ceaușescu m-a întrebat cum ne-am gândit să marcăm această aniversare. I-am amintit că, așa cum se obișnuia în fiecare an, s-a elaborat și aprobat, de către Comitetul Politic Executiv, un plan, în care sunt prevăzute toate acțiunile, inclusiv adunarea festivă din Capitală, reflectarea evenimentului în presa scrisă, în emisiunile de la radio și televiziune: «Bine – a intervenit ea – dar vreau să-ți spun altceva. Să nu mai procedați cum au făcut Enache (fost secretar și șef al Secției Propagandă și Presă), Mușat și Ardeleanu (istorici din cadrul Secției), care au exagerat lucrurile, prezentându-ne pe mine și pe tovarășul că am avut un rol mare în acea demonstrație, îndreptată împotriva regimului de atunci, ceea ce nu este adevărat». În continuare, a motivat prezența ei și a lui Nicolae Ceaușescu în acele împrejurări spunând că «Atunci, noi, ca și alți tineri, la 1 Mai mergeam la iarbă verde, spuneam poezii, ne distram. Nu discutam și nu ne propuneam noi să luăm puterea politică pentru că eram puțini. Dacă nu veneau sovieticii nu puteam noi să luăm puterea!». M-a surprins sinceritatea ei, care exprima realitatea. Am avut atunci convingerea, și o am și acum, că în legătură cu ceea ce mi-a transmis nu era numai punctul ei de vedere, exprima și poziția lui Nicolae Ceaușescu. Menționez că nu am mai auzit pe nimeni din conducerea PCR, nici înainte și nici după aceea, să recunoască rolul Armatei sovietice în instaurarea unui nou regim politic în țara noastră.

În încheierea discuției, Elena Ceaușescu mi-a spus că în legătură cu evocarea zilei de 1 mai 1939 o să-l cheme ea pe Neagu Andrei, ilegalist, participant la demonstrația din 1939, să scrie un articol «pe care să-l vedeți și voi», ceea ce s-a realizat – noi am scris articolul, iar Neagu Andrei l-a semnat.

În urma discuției cu Elena Ceaușescu am convocat adjuncții mei și m-au informat că față de ce s-a scris și s-a spus în legătură cu 1 mai 1939 se impun unele reconsiderări, stabilind cum să orienteze mass-media, institutele de cercetare de profil; editurile să trateze 1 Mai 1939 cu realism, să evite exagerările, neadevărurile, în principiu.”

Spre nedumerirea mea, după ce am comparat povestirea lui C.O. cu textele apărute în presa din 26 aprilie 1989, am constatat că s-a încălcat conștient și grav interdicția stabilită de Elena Ceaușescu. Citez:

„«Concepția secretarului general al partidului, tovarășul Nicolae Ceaușescu, privind lupta poporului român, a clasei muncitoare pentru dreptate socială și libertate națională, pentru independența și suveranitatea patriei, pentru făurirea societății socialiste și comuniste în România» este titlul comunicării prezentate de tovarășul Constantin Olteanu, membru al Comitetului Politic Executiv, secretar al CC al PCR în care se spune, între altele:

«Luminoasa pagină înscrisă în istoria României la 1 Mai 1939, marea demonstrație patriotică, antifascistă și antirăzboinică, în organizarea și desfășurarea căreia o contribuție determinantă au avut tovarășul Nicolae Ceaușescu și tovarășa Elena Ceaușescu (sublinierea mea – T.B.), a pus cu putere în evidență uriașele resurse revoluționare ale clasei muncitoare, ale poporului nostru, capacitatea Partidului Comunist Român de a conduce lupta pentru dreptate socială și libertate națională, pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a patriei.

Aniversarea acestui istoric eveniment ne oferă un nou și fericit prilej pentru a aduce un călduros și respectuos omagiu celor care acum o jumătate de secol au avut rolul decisiv (sublinierea mea – T.B.) în organizarea și desfășurarea lui, iar astăzi conduc poporul român cu clarviziune spre luminoasele culmi ale socialismului și comunismului – tovarășul Nicolae Ceaușescu, tovarășa Elena Ceaușescu (sublinierea mea – T.B.).”

După acest exercițiu simplu, respectiv punerea față-n față a mărturiei din 2012 (data apariției cărții generalului Olteanu) și cuvântarea pe care aceeași persoană a rostit-o în ziua de 26 aprilie 1989, se impune, desigur, o discuție pe tema eticii unui membru al nomenclaturii de vârf, istoric de profesie. Dar, deosebit de important mi se pare următorul fapt: ce bază putem pune pe diverse mărturii, indiferent care ar fi „sursa” lor? Când voi trata mai pe larg manifestările dedicate zilei de 1 Mai va exista, cred, cadrul cel mai potrivit pentru aprofundarea temei în funcție de un exemplu mai mult decât lămuritor.

„BATISTA, DESDEMONA, BATISTA!”. Ceea ce Othello cerea insistent, și anume o dovadă a fidelității sau a infidelității propriei soții, poate fi repetat în toate cazurile când se fac afirmații lipsite de probe.

S-a reținut, desigur, că în întâmpinarea zilei de 1 Mai, Telejurnalele de seară includeau în fiecare ediție rubrica intitulată „Raport muncitoresc”. Cea mai mare parte a micro-reportajelor din respectiva rubrică era realizată de corespondenții teritoriali încadrați în Redacția noastră. Este vorba despre un grup mai mic în comparație cu cei ai Radio-ului și AGERPRES-ului, care aveau câte unul pentru fiecare județ, asigurându-se, astfel, echilibrat, acoperirea întregii țări. În 1989, corespondenții TV erau următorii: Virgil Jireghie (Arad, Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara), Sebastian Domozină (Mehedinți, Dolj, Gorj), Ion Mărinaș (Galați, Brăila, Buzău), Ilie Șerbănescu (Constanța, Tulcea, Călărași), Traian Moroșan (Vrancea, Bacău, Neamț), Nicolae Slătineanu (Iași, Vaslui, Suceava, Botoșani), Victor Mihalcea (Bihor, Satu Mare, Maramureș), Ion Costin (Cluj, Bistrița-Năsăud), Ludovic Doczi (Mureș, Harghita), Aurel Copos (Brașov, Sibiu, Covasna), Aurelian Bărbulescu (Argeș, Olt, Vâlcea). Îi menționez pe unii din nou, dar am datoria să îi evoc pe toți, deoarece fără ei ar fi fost imposibil de realizat, cu maximă operativitate, majoritatea edițiilor Telejurnalului de seară. Sigur, se poate discuta despre calitățile profesionale ale fiecăruia (că nu se pot judeca oamenii „la grămadă”), însă tot ceea ce s-a „produs” în contextul dat a fost fezabil. N-au existat „rebuturi”. În acest sens, se cer subliniate și merite incontestabile ale editorilor Telejurnalelor, în special ale ziaristei de marcă Rodica Becleanu, însă n-ar fi făcut nimic dacă „materia primă” n-ar fi fost utilă la nivelul exigențelor pe care, în prezent (2024), rar le vezi respectate la droaia de televiziuni existente. Mai precizez că județele din apropierea Capitalei (Dâmbovița, Prahova, Teleorman, Giurgiu, Ialomița) erau acoperite publicistic de cei care lucrau în Redacția centrală. În total, prezentarea actualității interne era asigurată de 10 corespondenți și de 5 redactori și reporteri care lucrau în blocul-turn din Dorobanți 191.

Am prezentat acest „tablou” al resurselor umane, în primul rând, pentru a omagia (am ales cu grijă cuvântul) activitatea colaboratorilor mei (cu care am format o adevărată echipă) și, în al doilea rând, pentru a aminti că fiecare în parte a fost, cel puțin, o dată în anchetele care aveau ca „obiect” existența sau inexistența probelor care să susțină ceea ce afirmau în producțiile lor gazetărești.

Nu mai pot lungi acest episod, așa că recurg rapid la un singur exemplu. Chiar la mijlocul lunii aprilie 1989 presa a informat că se lansase la șantierul naval din Galați un mineralier de 100.000 TWh. Secretarul cu propaganda al Comitetului județean de partid l-a reclamat pe corespondentul nostru, Ion Mărinaș că n-a consemnat evenimentul pentru Telejurnal. Cum să ignori o asemenea realizare dedicată zilei de 1 Mai? – se întreba imbatabilul activist. Imediat după ce l-am informat despre grava acuzație, Mărinaș s-a dus la șantierul naval, a scos fila de calendar a zilei, a filmat-o având ca fundal nava care se găsea bine mersi în cală, în plină construcție, nu pe apele Dunării. Deci, nu fusese „lansată la apă”. Nu s-a mulțumit cu atât: având în față nava cu pricina, l-a intervievat pe un șef de echipă în legătură cu stadiul construcției mineralierului. Tehnicianul a spus adevărul, precizând și ziua în care vorbea. Mărinaș mi-a cerut voie să vină cu filmul la București pentru a se prezenta cu el în fața Comisiei de anchetă. Bineînțeles, am fost de acord. După operațiunile tehnice de rigoare, Comisia a vizionat filmul și a rămas uluită. Nu s-a oprit aici; un membru al acesteia a plecat de grabă la Galați. A găsit nava în cală, în plină construcție, așa cum o filmase Mărinaș cu o zi în urmă. Prin urmare, am avut de-a face cu un deznodământ fericit (deși Mărinaș a fost obligat să plătească pelicula și… manopera). Corespondentul nostru a prezentat… „batista” la care se referea Shakespeare în piesa Othello!