1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Din aniversare în aniversare, mai aproape de… desființare

6 – 12 mai

NICIO ZI FĂRĂ PEȘTE, NICIO ZI FĂRĂ PLANURI DE MĂSURI. Concetățenii noștri mai în vârstă își amintesc, desigur, reclamele care împânzeau localitățile țării în ultimii ani antedecebriști. Și aceasta este o temă interesantă care își așteaptă cercetarea și punerea în pagină a rezultatelor acesteia. Între mostrele anti-publicitate (în sensul efortului contrar efectului scontat) era aceea care sfătuia populația: „Nicio zi fără pește”. În condițiile în care România avea o flotă de pescuit oceanic redutabilă, o parte a marilor cantități recoltate, respectiv speciile considerate de calitate inferioară, nu putea fi vândută pe piețe internaționale, soluția consta în desfacerea pentru consumul intern. Chiar dacă penuria alimentară devenea tot mai acută, acea categorie de pește nu avea, nici la noi, căutare. De aici, amintita reclamă, cu „soarta” ei previzibilă.

Fapt este că o sumedenie de date ale realităților din acea vreme puteau fi încadrate în formula „Nicio zi fără…”. Acum, în ordine cronologică, mă refer la încă un „Plan de măsuri” fără de care nicio zi din „Epoca de Aur” nu avea strălucirea dorită. Din timp, s-a întocmit și s-a aprobat în vederea difuzării în „teritoriu” un Plan de măsuri privind împlinirea, la 8 mai 1989, a 68 de ani de la crearea PCR. Cum se indica să se sărbătorească evenimentul?

„În cadrul manifestărilor politico-ideologice și cultural-educative se vor reliefa semnificația politică și istorică a făuririi Partidului Comunist Român, a tezelor de inestimabilă valoare teoretică și practică ale tovarășului Nicolae Ceaușescu privind rolul clasei muncitoare în etapa actuală ca principală forță socială, unitatea sa de acțiune revoluționară, rolul partidului politic al clasei muncitoare în edificarea socialismului și comunismului.

Se va releva cu aleasă cinstire și profundă recunoștință eroica activitate revoluționară, pătrunsă de un fierbinte patriotism și înaltă răspundere comunistă, a tovarășului Nicolae Ceaușescu, a tovarășei Elena Ceaușescu, succesele obținute pe drumul revoluției și construcției socialiste, sub conducerea clarvăzătoare a Partidului Comunist Român. Vor fi puse cu putere în evidență istoricele realizări ale socialismului, ale poporului român în epoca inaugurată de Congresul al IX-lea al partidului, pe care în semn de aleasă recunoștință pentru strălucitul ctitor al României socialiste de astăzi, întreaga națiune o numește cu demnitate și mândrie «Epoca Nicolae Ceaușescu»”.

Probabil, din pricina oboselii și consumului prea mare de timp la care fuseseră „osândiți” zeci și zeci de mii de oameni, trambalați pe la diferite festivități, Nicolae Ceaușescu a decis să nu se mai dedice manifestări de amploare respectivei aniversări. A transferat cea mai mare parte a demersurilor propagandistice presei tipărite și audiovizuale.

Nu cred că are rost să prezint, fie și numai în sinteză, ce s-a publicat și difuzat în acea zi. Inevitabil, în multe episoade viitoare, evenimentele în curs de desfășurare vor impune referiri la PCR, la momente din istoria acestui partid, la biografii ale liderilor, la experiențe personale.

Fapt este că mai tot ceea ce privea PARTIDUL se afla în centrul atenției Cuplului prezidențial, zi de zi. Astfel, la „Săliță” s-au examinat în acea perioadă – între multe chestiuni organizatorice și de cadre – propunerile privind criteriile de selectare a delegațiilor la Congresul al XIV-lea al PCR. Deși până în noiembrie mai era destulă vreme, conform Statutului, se indica inițierea de urgență a adunărilor generale și conferințelor organizațiilor de partid din toate domeniile și din toate eșaloanele la care, ierarhic, urma să se aleagă delegați până la cei care aveau să participe la viitorul Congres.

Cu toate că respectivii delegați primeau ca misiune principală să aplaude frenetic și îndelung, să scandeze și să emită urale puternice, iar vorbitorii erau desemnați, în ultimă instanță, de N.C. și E.C., nici structura celor care primeau onorantul mandat nu putea fi lăsată la voia întâmplării. Dacă se ținea seama și de stările de spirit reale din societate și de „perspective” nu strica un plus de vigilență revoluționară, că doar se știa ce s-a întâmplat la Congresul al XII-lea, cu intervenția lui Constantin Pârvulescu.

Textul cu inventarierea criteriilor supus înaltelor aprobări (mai ales că Tovarășa era șefa cadrelor în partid și în stat) reproducea prevederile statutare în temă, dar conținea și multe adăugiri „la obiect”.

În primul rând, desemnau categoriile de delegați:

„Comuniști din rândul muncitorilor, țăranilor, inginerilor, tehnicienilor și altor specialități, al cadrelor de cercetare, învățământ, artă și cultură, al activiștilor de partid, de stat și ai organizațiilor de masă și obștești, al cadrelor militare”.

Se cerea ca fiecare potențial delegat în parte și toți laolaltă să întruchipeze cumulativ următoarele caracteristici pro-active:

„• desfășoară o susținută activitate pentru aplicarea în viață a liniei politice interne și externe a partidului, situându-se în fruntea luptei pentru îndeplinirea exemplară a hotărârilor partidului și legilor statului, manifestă spirit revoluționar, exigență și fermitate în realizarea sarcinilor ce le sunt încredințate;

• au o temeinică pregătire politică ideologică, o bună calificare profesională, se preocupă permanent de însușirea cunoștințelor înaintate, de promovarea noului în muncă, de generalizarea experienței pozitive din activitatea de partid, de stat și economică;
• adoptă o poziție intransigentă împotriva lipsurilor și neajunsurilor, dau dovadă de un dezvoltat spirit critic și autocritic, militează în permanență pentru respectarea principiilor eticii și echității socialiste,
• manifestă spirit de dreptate, principialitate și receptivitate față de tot ce este nou, față de părerile colectivului în care lucrează;
• dovedesc modestie în relațiile cu oamenii și au o comportare corectă în muncă și societate, se bucură de încredere și respect din partea comuniștilor și a celorlalți oameni ai muncii, folosesc metode partinice și sunt receptivi față de părerile și sugestiile acestora, manifestă inițiativă și operativitate în soluționarea problemelor;
• aplică cu fermitate principiul muncii și conducerii colective, normele vieții interne de partid;
• acționează continuu pentru îmbunătățirea stilului și metodelor de muncă ale organelor și organizațiilor de partid, de masă și obștești pentru înfăptuirea politicii de cadre a partidului, participă activ la soluționarea problemelor din colectivul în care lucrează;
• întemeiază relațiile lor de familie pe respect reciproc, concep familia drept un cadru de educare sănătoasă a tinerei generații în spiritul normelor de conviețuire socialistă, se îngrijesc ca membrii familiei să participe activ la viața politică și obștească, la opera de construcție economică și culturală a țării, educă pe membrii familiei lor în spiritul dragostei față de muncă și al demnității, patriotismului, dragostei față de patrie și popor, al respectului pentru valorile socialismului, a comportării corecte în viața socială;
• militează pentru întâlnirea unității moral-politice a poporului, cimentarea prieteniei indestructibile dintre toți oamenii muncii – români, maghiari, germani și de alte naționalități”.

Cer scuze cititorului pentru acest pomelnic de calități, de fapt elemente care ar fi definit un om perfect, aproape la nivel de geniu sau de sfânt. Nu mă „leg” de repetări, de pleonasme, de încălcarea raportului dintre parte și întreg, ci constat doar „cotele” la care se ridicau exigențele mai mult mimate, departe nu numai de realități, ci și de intențiile adevărate. Pentru cei care urmau să fie aleși în conducerea organizațiilor de partid, inclusiv în Comitetul Central, se instituiau criterii (care ajungeau la modul ideal) referitoare la pregătirea politico-profesională, la stagiul în meserie, la vechimea în diferite funcții de partid și de stat. Recitind aceste criterii nu poți să nu te gândești la ceea ce avea să se întâmple peste câteva luni, în decembrie 1989, cu toți cei care participaseră la adunările generale, la conferințele comunale, orășenești, municipale, județene și la Congres. Cum s-a verificat viabilitatea criteriilor pe care, negreșit, le îndepliniseră până atunci?

ÎN „BUCĂTĂRIA” PARTIDULUI-STAT. Multe dintre secretele PCR  se găseau păstrate și bine păzite într-o structură economico-financiară numită „Gospodăria de partid”. Practic, PCR dispunea de o entitate ramificată care se sustrăgea economico-financiar reglementărilor legale, valabile pentru restul societății. Avem de-a face cu încă o temă care merită, separat, o amplă tratare. Acum, mă refer doar la ședința Secretariatului CC al PCR din 5 mai 1989, ședință prezidată de Nicolae Ceaușescu. La primul punct al ordinii de zi fusese înscris Raportul privind execuția bugetului partidului, a planului unităților economice, a balanței de venituri și cheltuieli în valută și a bugetului asigurărilor sociale în anul 1988, precum și analizele referitoare la proiectele pe anul 1989. Fără să se treacă la dezbateri, șeful suprem a întrebat:

„Tov. Nicolae Ceaușescu: Din valuta aceasta de 100 și ceva de milioane (era vorba despre valuta în dolari încasată de Gospodăria de Partid prin afaceri proprii, paralele cu operațiunile legale – T.B.) cât mai avem?

Tov. Naș Leon (șeful de facto al Gospodăriei de partid): Avem 50 și ceva de milioane (se scăzuse volumul cheltuielilor – T.B.).

Tov. Nicolae Ceaușescu: Anul trecut, adică în 1988, s-au realizat 180 de milioane dolari. O parte s-a dat. Este o situație bună. Dacă la raportul acesta pe 1988 aveți ceva de spus, tovarăși? Nu aveți nimic? Cu excedentul acesta o să transformăm partidul într-o întreprindere capitalistă și o să înceapă să trăiască din beneficii, din dobânzi (ilaritate).

Dacă aveți ceva de spus la prevederile pe anul 1989? Nu aveți nimic de spus? Atunci să fim de acord (Toți tovarășii sunt de acord).

Părea că punctul 1 se epuizase, dar n-a fost să fie.

„Tov. Nicolae Ceaușescu: Pe cotizații nu se plătește impozit.

Tov. Naș Leon: În conformitate cu Decretul 154, cu privire la stabilirea noilor prețuri de producție, beneficiul a fost de 12%.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Asta este la activitatea economică. Am spus, una este problema activităților economice și alta încasările din cotizații. Aici și de aceea am pus problema.

Tov. Ilie Verdeț (președintele Comisiei Centrale de Revizie): Sunt comitete județean de partid care, dacă nu li se aprobă reținerea unei părți din impozitul pe circulația mărfurilor ca sursă de venit, nu pot să-și acopere cheltuielile.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Noi nu trebuie să avem unități economice care să lucreze fără beneficii, nu trebuie să avem o asemenea situație, ci trebuie să-și acopere în întregime cheltuielile și să aibă beneficii, dar, în ceea ce privește situația de partid, ea nu este legată numai de unitățile economice, de activitatea economică.

Tov. Ilie Verdeț: Așa este, aveți dreptate. În momentul în care ați fost de acord cu bugetul, problema aceasta cade, pentru că bugetul este aprobat.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Noi trebuie să ne clarificăm bine cu problemele activității economice, că în niciun fel în partid nu trebuie să fie unități nerentabile.

Tov. Naș Leon: Nu avem, tovarășe secretar general, asemenea unități nerentabile.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Din activitatea curentă, fiecare județ trebuie să se autofinanțeze”.

Prin urmare, organizațiile de partid erau obligate să „producă” bani, să devină un fel de S.R.L.-uri sau S.A.-uri, dar nu în beneficiul întregii societăți. Partidul funcționa cu toate „motoarele” din plin în interes propriu sau, mai bine zis, conform intereselor Cuplului prezidențial.