1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Facerea și desfacerea neadevărurilor

15-21 ianuarie

INIȚIATIVA „DE JOS” IMPUSĂ DE DECIZIILE „LA VÂRF”. Începând cu 22 ianuarie, presa tipărită rezerva cel puțin o întreagă pagină pe zi chemărilor la întrecere. Noi, la televiziune, am început „campania” în ajun. Dincolo, însă, de aspectele evocate, a fost nevoie de o doză consistentă de profesionalism pentru a găsi formule televizionistice, cât mai „comestibile”. În acea vreme, TVR nu dispunea nici pe departe de mijloacele tehnice din present, cu echipamentul bazat pe digitalizare. În prezent, este un fleac să se recurgă la grafice animate, la texte imprimate pe imagini în mișcare, la împărțirea ecranului în mai multe „ferestre”, la alte procedee de mare expresivitate. Atunci, în 1989, reprezenta un ideal aproape imposibil de atins. Ne-am descurcat cu mijloacele rudimentare de care dispuneam. În felul acesta, am reușit să asigurăm o prezentare a chemărilor la întrecere în formule sintetice și pe cât mai suportabil pentru telespectatori.

Este inutil să mai precizez că, la ora bilanțurilor, toate angajamentele s-au dovedit vorbe goale. Pe parcurs, însă, presa, inclusiv Televiziunea au căzut în capcana informațiilor oficiale care cu mai multă sau mai puțină abilitate ori ascundeau adevărul ori îl deformau până la caricaturizare. A fost nevoie, în perioada imediat următoare „evenimentelor” din decembrie 1989 de eforturi considerabile pentru a se pune ordine – cât de cât – în statistica oficială. Iată, pe scurt rezultatele acestui efort. Întrucât foarte multe chemări la întrecere aparțineau unor unități agricole și Comitete județene de partid, în frunte (se putea altfel?) cu Oltul să reținem date referitoare la situația reală din această ramură a economiei.

La grâu, România a recoltat, în anul 1989, o producție medie la hectar de 3.364 kg, în timp ce, RFG realiza 6.838 kg, Cehoslovacia 5.283 kg, RDG 4.831, Franța 6.151 kg, iar Bulgaria 3.990 kg. La porumb-boabe, față de o producție medie la hectar de 2.473 kg în țara noastră, în Italia s-au obținut 7.492 kg, în RFG 7.481 kg, în Fanța, 7.230 kg, în Ungaria, 5.460 kg, în Cehoslovacia, 5.300 kg.

Producția medie de lapte de vacă (fără consumul vițeilor) obținută în unitățile agricole de stat și cooperatiste, de 1.405 l, se situa mult sub nivelul realizat în anul 1988 în celelalte țări europene: 6.069 l în Suedia; 5.832 l în Olanda; 4.871 l în Ungaria; 4.594 l în RD Germană; 3.894 l în Cehoslovacia și 3.358 l în Bulgaria. În cooperativele agricole din România, producția medie de lapte de vacă realizată în anul 1989 se situa la nivelul anului 1962.

La consumul de carne și produse din carne pe locuitor, în anul 1989, România se afla pe ultimul loc între țările europene membre ale CAER și pe penultimul loc din 23 de țări europene.

De asemenea, în 1989, România se afla pe ultimul loc din țările europene membre ale CAER în privința numărului de aparate de radio, televizoare, frigidere, aspiratoare de praf, mașini de spălat rufe și autoturisme calculat la 1.000 de locuitori.

Principalii indicatori privind mișcarea naturală a populației în anul 1989, la 1.000 de locuitori, se caracterizau prin următoarele date: natalitatea 15,9; mortalitatea generală 10,7; sporul natural al populației 5,2. Mortalitatea infantilă a fost de 27 de copii decedați sub un an la 1.000 de copii născuți vii. Durata medie a vieții a fost, în perioada 1986-1988, de 69,27 ani pentru ambele sexe, în scădere față de 1985-1987!

România ocupa locul 27 în Europa în ceea ce privește durata medie a vieții la bărbați și locul 28, la femei. Un japonez trăia, în medie, cu 8,5 ani mai mult decât un român, iar o japoneză cu 8,1 ani mai mult față de o româncă. În privința veniturilor populației era semnificativ și faptul că, în urma unei înregistrări statistice, organizată în luna septembrie 1989, peste o jumătate de milion de salariați (541,6 mii) au avut retribuții sub 2.000 de lei, în condițiile în care salariul minim pe economie, legiferat, era de 2.000 lei lunar. La rândul ei, pensia medie lunară de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu vechime integrală în muncă reprezenta numai 66 la sută din nivelul retribuției medii lunare. La sfârșitul anului 1988, 413.000 pensionari de urmași (88,8 la sută) au primit până la 1.000 lei lunar.

Toate aceste date nu reflectau integral realitățile, întrucât o mare parte a populației beneficia de numeroase avantaje în domeniile educației, sănătății, chiriilor pentru locuințe, facilități pentru petrecerea concediului și a timpului liber, ceea ce avea, neîndoios, și influențe pozitive asupra calității vieții.

REȚETE PENTRU O „ODIHNĂ ACTIVĂ”. Atunci când nu vizita șantierele din zona bulevardului „Victoria Socialismului”, Nicolae Ceaușescu folosea ziua de sâmbătă pentru obișnuitele pregătiri legate de programul pentru săptămâna următoare. Cum sâmbăta era „zi scurtă”, rareori îi convoca pe subalterni pentru a-i certa în legătură cu neîndeplinirea Planului, pe capitole și pe ansamblu. Așa că pe Agenda Cabinetului 1, fila rezervată zilei de sâmbătă, 21 ianuarie, rămăsese goală. Nu și în Agenda Elenei Ceaușescu, care prezidase mai multe ședințe pe teme de „cadre”. Era, deci, inevitabil, din cauza repetitivității, ca astfel de îndeletniciri să genereze o plictiseală iremediabilă.

O asemenea stare de fapt și de spirit era, de regulă, alungată în cursul serii, începând de la ora 19, prin popasul de câteva ore la Clubul prezidențial de pe malul Lacului Herăstrău. Clădirii i se spunea „Club-bazin” deoarece dispunea de o frumoasă piscină.

Până în 1974, când a devenit președintele RSR, Nicolae Ceaușescu nu se gândise la amenajarea unui club apropiat de locuința familiei („Palatul Primăverii”). Acolo, pe malul lacului, funcționa Ștrandul Comitetului Municipal de Partid București. Nu se cuvenea să-și păstreze acel statut. În consecință, Gospodăria de Partid a primit misiunea de a construi în acel spațiu amintitul club. Acolo s-au îndreptat, în acea seară de 21 ianuarie 1989, Nicolae și Elena Ceaușescu. De modul în care își petreceau majoritatea serilor la Clubul-bazin au depins, de foarte multe ori, decizii de cea mai mare importanță pentru populația țării. Într-un cadru informal, sfidând prevederile Statutului PCR, Cuplul prezidențial, împreună cu câțiva „aleși”, stabilea ce urma să se discute și să se hotărască în Comitetul Politic Executiv. Dar, despre o asemenea „odihnă activă” voi povesti în alte episoade.