1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Imensa dificultate de a prevedea… trecutul

29 aprilie – 5 mai

DILEME ȘI SOLUȚII ACTIVISTICE. Ziua de 29 aprilie 1989 inaugura o scurtă perioadă de „foc” pentru activul de partid și pentru cel al organizațiilor obștești. Sărbătorile pascale se suprapuneau manifestărilor de 1 și 2 Mai, ceea ce provoca numeroase complicații – să le zicem – politico-organizatorice. Din considerente lesne de înțeles, mai ales în conjunctura dată, nu exista niciun interes „superior” să se irite populația cu tot felul de interdicții de ordin religios, ba dimpotrivă, se dorea o atmosferă destinsă, fie și numai pentru contracararea ofensivei occidentale de condamnare severă a regimului de la București pentru încălcarea drepturilor omului. În același timp, Ziua Muncii din anul 1989 oferea un remarcabil prilej de propagandă pe seama a două aniversări: împlinirea a 100 de ani de la proclamarea Zilei de 1 Mai ca zi a solidarității internaționale a celor care muncesc și a 50 de ani de la demonstrația de 1 Mai 1939.

 

La începutul Săptămânii Mari, fiecare Comitet județean de partid a primit cele 25 de pagini ale Planului de măsuri privind marcarea Zilei de 1 Mai. Textul a fost multiplicat și trimis „jos”, în întreprinderi, instituții, CAP-uri ș.a.m.d. Ar fi interesant de redat întregul Plan, dar sunt atâtea și atâtea paragrafe, care repetă, cuvânt cu cuvânt, ceea ce mai spusese de zeci și zeci de ori Nicolae Ceaușescu încât nu-mi permit să irosesc spațiul care mi s-a pus, cu generozitate, la dispoziție. Totuși, câte ceva ar fi important de reținut.

 

„În istoria mișcării muncitorești și revoluționare din țara noastră vor rămâne înscrise cu litere de aur activitatea revoluționară și rolul determinant al tovarășului Nicolae Ceaușescu, al tovarășei Elena Ceaușescu în organizarea și desfășurarea marii demonstrații antirăzboinice și antifasciste din Capitală, de la 1 Mai 1939 (…).

Întreaga națiune aduce cu îndreptățită mândrie patriotică și cu acest prilej, un vibrant omagiu tovarășului Nicolae Ceaușescu, marele Erou între eroii neamului, înflăcărat patriot revoluționar.

În cadrul manifestărilor politico-ideologice vor fi înfățișate lupta poporului român, a clasei muncitoare pentru unitate, libertate și independență națională, semnificația politică a marii demonstrații antifasciste și antirăzboinice de la 1 Mai 1939, activitatea revoluționară, patriotică și contribuția remarcabilă a tovarășului Nicolae Ceaușescu, a tovarășei Elena Ceaușescu în organizarea luptelor muncitorești împotriva fascismului și războiului, în înfăptuirea revoluției și construcției socialiste în patria noastră!”.

 

După trecerea în revistă a adunărilor programate în Capitală și în toate județele, Planul a menționat componenta cultural-artistică a respectivelor manifestări:

 

„Teatrele și instituțiile de spectacole să programeze, din repertoriile aprobate, opere dramatice, filme și lucrări muzicale care reflectă lupta clasei muncitoare, a poporului român pentru dreptate socială și națională, unitate și independență, marile succese obținute în edificarea societății socialiste multilateral dezvoltate în România. În așezămintele de cultură să se organizeze concerte, montaje literar-muzicale, seri de poezie și cântece patriotice, revoluționare, prin care se va aduce un înalt omagiu secretarului general al partidului, președintele Republicii, tovarășul Nicolae Ceaușescu, tovarășei Elena Ceaușescu, pentru strălucita activitate revoluționară consacrată înaintării României pe drumul progresului și civilizației socialiste.

Muzeele județene de istorie să organizeze expoziții omagiale, fotodocumentare, dedicate marii manifestări patriotice de la 1 Mai 1939, eroicei activități revoluționare a tovarășului Nicolae Ceaușescu, consacrată propășirii patriei, binelui și fericirii poporului român”.

 

Să mai rețin o prevedere a Planului de măsuri care are – la rândul ei – o semnificație demnă de atenție:

 

„Comitetele județene de partid să ia măsuri pentru asigurarea pazei și securității tuturor unităților economico-sociale, a sediilor de partid și de stat, ale organizațiilor de masă și obștești, ale celorlalte instituții. Serviciul să fie asigurat de membri ai birourilor organelor de partid cu activitate permanentă, de membri ai comitetelor executive ale consiliilor populare”.

 

Îl asigur pe cititor că nimic din ceea ce autorii Planului considerau că era important nu le-a scăpat din vedere. Nu mai este necesar (cred) să prezint și alte dovezi de profesionalism. Planul s-a îndeplinit satisfăcător (potrivit aprecierilor „conducerii superioare”). Avea cine să vegheze să nu se întâmple nimic „nepotrivit”.

 

„OCHIUL STĂPÂNULUI”. Chiar dacă 29 aprilie 1989 se anunța drept o zi foarte încărcată, Nicolae Ceaușescu a convocat o ședință a Biroului Permanent al CPEx pe o temă care nu consona cu atmosfera festivă, euforică, specifică de la cumpăna lunilor aprilie și mai. Ședința pe care a prezidat-o s-a desfășurat între orele 10,30 și 11,45. De ce a considerat că respectivul conclav prezenta maximă urgență? Încă din start a ținut să precizeze:

 

„Tov. Nicolae Ceaușescu: Vreau să discutăm cum să procedăm în ce privește colaborarea cu alte țări. Tovarășii mi-au trimis materialele în ce privește colaborarea cu URSS și RD Germană, însă, cred că lucrurile trebuie să înceapă altfel.

Pe baza indicatorilor generali, noi trebuie să discutăm nivelul de dezvoltare a relațiilor cu țările din CAER și cu celelalte țări socialiste. Noi am înscris aici unii indicatori de principiu, însă, acum trebuie să discutăm concret, să nu rămână așa. Pe urmă, trebuie să vedem colaborarea cu alte țări și cu țările în curs de dezvoltare, ca să putem începe tratativele și discuțiile. Cu țările în curs de dezvoltare trebuie să vedem problemele cooperării în producție și ce trebuie să ne asigurăm, adică materiile prime – dacă întâi începem cu o țară, pe urmă cu alta, totul este dezorganizat și mergem la întâmplare, așa cum de fapt lucrăm anul acesta (o recunoaștere de-a dreptul cutremurătoare – T.B.).

Deci, trebuie să vă așezați și să faceți programul de dezvoltare pe cincinalul viitor – cu țările socialiste, cu țările din CAER și cu celelalte țări, cum va fi în 1990, la ce nivel trebuie să ajungem și, în mod corespunzător, să vedem ce materii prime și ce produse trebuie să ne asigurăm din țările socialiste.

Pe urmă să vedem colaborarea cu țările în curs de dezvoltare și cooperarea în producție, la fel, pe materii prime de bază și pe ce fel de acorduri, adică pe acorduri de lungă durată, inclusiv cum dezvoltăm cooperarea pe zone.

Apoi este cooperarea cu țările capitaliste dezvoltate.

Deci, sunt cele trei grupe de țări. Dacă mergem întâi cu o țară, pe urmă cu alta și nu avem o gândire generală, nu facem nimic.

Tov. Elena Ceaușescu: Noi nu avem acum făcută evidența și propunerile.

Tov. Nicolae Ceaușescu: La aceasta să lucreze Comitetul de Stat al Planificării, comerțul exterior și finanțele.

Tov. Elena Ceaușescu: Și Comitetul Suprem al Dezvoltării.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Consiliul Suprem al Dezvoltării face propuneri.

Deci, așa trebuie să prezentăm propunerile de cooperare și colaborare.

Tov. Manea Mănescu: Este foarte bine.

Tov. Elena Ceaușescu: Trebuie să facem programul de cooperare cu toate țările, schimburile și celelalte.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Cu țările socialiste trebuie să realizăm 12-13 miliarde în 1995. Practic să reprezinte cam 50 la sută”.

 

Când am citit stenograma, mi-am adus aminte de discuția tot din aprilie 1989, în Piața Dorobanți, cu amicul Ionel Desmireanu, directorul Institutului de Cercetare de pe lângă CSP, revenit de la o ședință a CAER, care avusese loc la Budapesta. Niciuna dintre celelalte delegații participante la acea reuniune n-a dorit să stabilească la o manieră concretă, practică, volume, cantități, cheltuieli referitoare măcar la schimburile comerciale, la susținerea programelor de cooperare în producție cu țara noastră. M-am întrebat: oare Radu Bălan, președintele CSP, șeful delegației române la reuniunea de la Budapesta, nu l-a informat pe N.C. despre adevăratele poziții ale state membre ale CAER față de România? În condițiile date, ce valoare mai aveau dorințele liderului suprem din moment ce  nici nu începuseră negocierile? Dar ce șanse existau în condițiile în care aproape toți planificatorii „aliați” întorceau spatele mesagerilor de la București?

Ceea ce a urmat în ședință, aparent fără legătură cu tot ce se discutase până atunci, a dezvăluit esența preocupărilor majore ale liderului suprem:

 

„Tov. Nicolae Ceaușescu: Pentru că tot suntem aici, cred că trebuie să ne ocupăm foarte serios și să vedem ce facem cu Afganistanul. S-a întors acum de acolo tovarășul Pană. Mi-a spus că a fost primit deosebit de bine. Ei au spus și public faptul că «tovarășul Nicolae Ceaușescu a avut dreptate când a spus că nu este bine să avem trupe străine la noi. Abia acum, după ce au plecat trupele străine, armata noastră își face datoria și simte și ea că este independentă. Avem o situație bună și ceea ce a spus tovarășul Nicolae Ceaușescu în Plenară considerăm că este foarte just, adică să mergem pe reconciliere și să ne apărăm independența». (De fapt, în afară de citarea opiniei șefilor afgani aflați în agonie, opinie care îi era atât de favorabilă, N.C. dorea să ajungă la ceea ce îi provoca îngrijorările cele mai mari – T.B.)

Tov. Elena Ceaușescu: Le-a creat o situație grea, pe care nu o avuseseră.

Tov. Manea Mănescu: Le-au creat o situație grea și lor, dar și în ce privește situația internațională.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Acum trebuie să vedem concret ce facem cu sovieticii, pentru că tovarășii mi-au spus că vin la 3 mai. Voi ați făcut aici niște propuneri, dar cred că trebuie să ne batem să ajungem la 30.000 în cincinal: minimum să fie 28.500, nu 26.000. Deci, să ne batem și anul acesta și pentru anul viitor să ajungem la cel puțin 28.500 – dar chiar trebuie să depășim această cifră.

În ceea ce privește cincinalul viitor, să mergem la 45-50, chiar cu tendința să depășim 50, nu să ne oprim la 45. De fapt, să mergem de la 50 în sus. Minimum să fie 45, dar să ne batem să ajungem la peste 50, atât la import, cât și la export (deși nu era clar ce însemnau cifrele respective, nu  încăpea urmă de îndoială că N.C. se baza pe o dezvoltare considerabilă a relațiilor economice cu URSS, obiectiv care a revenit cu obstinație în tot felul de discuții – T.B.).

Tov. Elena Ceaușescu: În mod corespunzător trebuie să echilibrăm balanța.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Tovarășii propun să mergem la 8-10 milioane tone petrol pe an, 45-50 miliarde mc gaze, apoi este cărbunele cocsificabil. Eu m-am uitat la propuneri. Acum să se discute pe baza aceasta.

Tov. Elena Ceaușescu: Însă, trebuie să se mărească cifra (totul era să vrea și Grivei – T.B.).

Tov. Nicolae Ceaușescu: Eu m-am uitat, dar va trebui să mai vedem. În orice caz, la fructe și la legume proaspete nu mărim (evident, era vorba despre exportul românesc la sovietici – T.B.). Să nu reducem, nici să nu mai mărim, pentru că nu avem de unde să dăm.

Tov. Elena Ceaușescu: La alimente chiar trebuie să mai reduceți.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Dacă noi producem 50 milioane perechi de încălțăminte din piele, nu putem să le dăm lor 35 milioane pentru că trebuie să vindem și pe devize convertibile și să dăm și în țară (evident, consumul intern se afla în continuare pe ultimul plan – T.B.).

Tov. Elena Ceaușescu: Trebuie văzute bine propunerile lor, pentru că, dacă ei propun alimente și alte lucruri pe care noi le importăm, nu am făcut nimic.

Tov. Nicolae Ceaușescu: De fapt, la încălțăminte, în total, noi trebuie să ajungem la 140 milioane perechi, din care vreo 35 milioane perechi sunt din textile, vreo 35 milioane din înlocuitori, 20 milioane din cauciuc și vreo 45-50 milioane perechi încălțăminte din piele. Nu puneți așa, la întâmplare și după aceea să vedem că nu putem să dăm.

Tov. Emilian Dobrescu: Cantitatea pe care o propunem s-o dăm este pe întregul cincinal și înseamnă cam 7 milioane perechi încălțăminte pe an.

Tov. Elena Ceaușescu: Nu poți să dai toată producția!

Tov. Nicolae Ceaușescu: Nu putem face așa! Trebuie să ne uităm mai serios la toate propunerile.

Eu m-am uitat la propuneri, dar vreau să ne clarificăm pentru discuția pe care urmează s-o avem cu ei, iar în viitor va trebui ca toate acestea să le dăm să fie văzute de mai mulți tovarăși, ca să nu ne angajăm în felul acesta! Adică să ne așezăm și să vedem ce propunem. Să ne mai uităm o dată.

Însă, să mergem pe principiul acesta.

De fapt, ce trebuie să discutăm noi cu sovieticii? În primul rând, să discutăm în legătură cu câteva acțiuni de cooperare, dar să fie vorba de cooperări serioase, nu ca să ne ducem acolo să facem noi investiții, că asta nu este cooperare! Este și asta ceva, că ei își plătesc cu materii prime – și mai facem așa și cu alte țări – dar pentru problema cooperării trebuie să se găsească domenii importante.

Să stabilim niște lucruri clare cu anumite republici, că și ei le-au dat acum drepturi largi. Să discutăm realizarea cooperării și atunci, pe baza aceasta, putem chiar să depășim 50 de miliarde”.

 

VISE ȘI VISURI. Cu toate că la începutul ședinței a spus că nu este bine să se demareze lucrările de coordonare în materie de planificare pe țări, în continuare s-a referit la RDG, la China, la RFG și la alte state, cu accent pe acțiunile de realizare în comun a anumitor produse, precum autocamioanele, tractoarele, utilajele de foraj, la care capacitățile existente în România, de mari dimensiuni, nu erau integral folosite. În numele celor prezenți Radu Bălan s-a angajat să elaboreze toate documentele solicitate de N.C. până la 10 mai, ceea ce – era de așteptat – nu s-a întâmplat.

Până la finalul ședinței a vorbit numai Nicolae Ceaușescu (cu excepția unei fraze cu un posibil sens ironic a lui Ștefan Andrei). Merită să redau respectivul cuvânt de încheiere.

 

„Tov. Nicolae Ceaușescu: Eu m-am gândit că, pe ansamblu, noi trebuie să ajungem la peste 1.000 dolari export pe locuitor – de fapt 1.000-1.200 dolari. Sigur, în mod corespunzător, prin cooperare, se mărește și importul.

Dar programul acesta este legat de asigurarea completă (sublinierea mea – T.B.) a bazei de materii prime, pe baza cooperării și chiar prin intrarea suplimentară a unor produse practic în toate domeniile. Acolo unde este cooperare, lista de materii prime este  nelimitată. Sigur, acum trebuie să intrăm la cooperare și la metale prețioase, la aur, argint, adică la toate produsele acestea rare, inclusiv la uraniu. Trebuie să ne angajăm acum și la acestea, pentru că, oricât de multe din aceste metale prețioase am avea în stoc, ele nu ne dau afară. Din acestea trebuie să avem cât mai multe. Până acum, noi am mers numai la minereu de fier și cărbune. Pe urmă, ținând seama de faptul că noi nu reușim să găsim la noi o rezervă mare de petrol, trebuie să ne asigurăm și petrolul, prin acorduri de lungă durată cu câteva țări. Prin cooperare trebuie să ne asigurăm cel puțin 15 milioane tone petrol anual. La fel cum facem cu minereul, trebuie să facem și cu petrolul și cu gazele. În afară de ceea ce luăm de la sovietici, trebuie să ne asigurăm anual 10 miliarde mc gaze. Bineînțeles, trebuie să ne construim și navele necesare, dar aceasta nu constituie o problemă.

Așa cum am făcut acum programele numai cu niște cifre generale, nu este bine. Trebuie să lucrăm concret.

Atunci, să procedăm în sensul acesta. Eu am dat acum numai niște exemple.

Tov. Ștefan Andrei: Ne-ați mai dat niște indicații. Vom putea începe negocierile cu niște lucruri clare.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Cu iugoslavii trebuie să depășim anual 1 miliard la export și în corespunzător la import. Trebuie să creștem mai mult cu cehii, polonezii, ungurii, bulgarii și albanezii. La fel, putem crește mai mult cu Cuba și în mod corespunzător cu Vietnamul și Mongolia. Dar trebuie să facem programul pe țări.

Chiar de acum noi trebuie să începem să soluționăm și să ne asigurăm petrolul, pe termen lung, urmând ca problema prețurilor să fie soluționată în raport de prețurile internaționale. Dar trebuie să asigurăm acorduri de lungă durată, să asigurăm condițiile de plată cu mărfuri, iar pe acestea trebuie să le producem pentru ca să putem plăti petrolul.

Este bine să procedăm așa?

Toți tovarășii: Este foarte bine.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Atunci, așa să facem. Acum ridicăm ședința”.