1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. În propagandă este mai bine să prisosească decât să lipsească

29 aprilie – 5 mai

S-A MODIFICAT… SCHIMBAREA. Inițial, Adunarea festivă dedicată zilei de 1 Mai fusese programată pentru 30 aprilie și urma să se desfășoare la Sala Polivalentă din Parcul Tineretului. Așa că, în ceea ce ne privește pe noi, cei din Redacția de actualități TV am acționat în consecință, programându-ne pregătirile în funcție de cele stabilite. Noroc că o experiență îndelungată ne-a învățat că trebuie să avem un comportament de pompieri.

Probabil, în cercurile înalte s-au revizuit Programele în funcție de „specificul” perioadei, respectiv suprapunerea Paștilor pe intervalul sărbătoresc al începutului de mai (aveam în vedere și marcarea Zilei Tineretului, 2 Mai).

Pentru marea masă a populației, mini-vacanța era mai mult decât binevenită. Oamenii obosiți, supărați, împovărați de griji, măcinați de incertitudini aveau nevoie de puțină odihnă. În plus, împăcarea sufletească pe care, totdeauna, o aducea ÎNVIEREA nu numai credincioșilor, ci și multor altor concetățeni, avea darul să netezească asperitățile, să îndulcească traiul cotidian. Pentru activiști și pentru cei din „organe” lucrurile se complicaseră, însă. Dar, era treaba lor.

Prin urmare, Adunarea festivă a avut loc în după-amiaza zilei de 29 aprilie, la Sala Palatului. De la început s-a remarcat absența ostentativă a ambasadorilor tuturor țărilor membre ale Pieței Comune, ai SUA și Canadei. În rest, nimic special. Nesfârșite aplauze și urale la adresa Cuplului prezidențial. Este, însă, interesant că titulatura oficială a Adunării viza, în primul rând, împlinirea a 50 de ani de la manifestările din 1 Mai 1939 și, apoi, marcarea a 100 de ani de la prima sărbătorire în lume a zilei de 1 Mai.

Jaloanele „ideatice” ale manifestării fuseseră trasate cu ceva timp în urmă. După modelul sovietic, se formulaseră lozincile care aveau să confere substanță ideologico-doctrinară tuturor manifestărilor programate cu aceste prilejuri festive. Au fost, în total, 37 de lozinci și texte speciale din care rețin ceva mai mult de jumătate, suficiente, însă, pentru a ne da seama despre ce era vorba:

„• Trăiască unitatea de nezdruncinat a întregului nostru popor în jurul Partidului Comunist Român, al secretarului său general, tovarășul Nicolae Ceaușescu!

• Trăiască Partidului Comunist Român – forța politică conducătoare a societății noastre socialiste!
• Trăiască Partidului Comunist Român – continuatorul tradițiilor revoluționare ale clasei muncitoare, ale poporului român!
• Partidul – Ceaușescu – România!
• Stima noastră și mândria, Ceaușescu – România!
• Ceaușescu – eroism, România, comunism!
• Ceaușescu și poporul, patria și tricolorul!
• Ceaușescu – România – pace!
• Ceaușescu – România – viitorul!
• Epoca Nicolae Ceaușescu – epoca de aur a României socialiste!
• În deplină unitate, sub conducerea Partidului Comunist Român, să acționăm pentru realizarea neabătută a Programului partidului de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate și de înaintare a României spre comunism!
• Prin munca noastră hotărâtă pentru realizarea planului și a angajamentelor pe anul 1989, să întărim necontenit forța economică și independența patriei socialiste!
• Trăiască eroica noastră clasă muncitoare!
• Trăiască țărănimea patriei noastre!
• Trăiască intelectualitatea patriei noastre!
• Trăiască 1 Mai, Ziua solidarității internaționale a celor care muncesc, ziua frăției muncitorilor de pretutindeni!
• Trăiască Partidul Comunist Român, detașament activ al mișcării comuniste și muncitorești internaționale!
• Trăiască comunismul, viitorul luminos al întregii omeniri!“

Nimic nou, nimic emoționant, nimic vibrant. Totul spus și ră-spus. O banalitate ucigătoare. După merit.

FESTIV ȘI FESTIVISM. Principala manifestare dedicată zilei de 1 Mai a fost găzduită (cum am mai precizat) de Sala Palatului. Se renunțase la Sala Polivalentă din Parcul Tineretului, mai ales din motive de securitate. Una era să asiguri paza și ordinea, să-i protejezi pe conducătorii țării într-un spațiu relativ izolat cu multă vegetație (cum era Parcul Tineretului) și cu totul alta să recurgi la clădiri „clasice”, bine cunoscute, bine „amenajate”, precum cea din centrul Capitalei. Oricum, organizatorii aveau grijă de toate. Nimic nu rămânea vraiște.

Ca totdeauna, decizia privind persoana care avea să țină discursul festiv prezenta un anumit grad de dificultate, Nicolae și Elena Ceaușescu primeau un tabel (l-am văzut la arhivă) cu numele vorbitorilor de 1 Mai pentru fiecare an din ultima jumătate de deceniu. După criterii numai de ei știute, l-au ales pentru 1 Mai 1989 pe Manea Mănescu, membru al CPEx, vicepreședinte al Consiliului de Stat. Sunt ispitit să scriu ceva mai mult despre „opera și personalitatea” vorbitorului, dar las această „plăcere” pentru o altă ocazie.

A doua problemă a fost scrierea cuvântării. Se cerea adoptată o poziție prudentă. Nu era cazul ca narațiunea să se remarce prin ceva original, șocant. Acesta era atributul exclusiv al liderului suprem. Dar, nici nu se cuvenea să fie „lipsită de substanță” că doar urma să vorbească un academician. Până la urmă, dilemele s-au „dizolvat”.

Lozincile „lansate” de Secția de Propagandă a CC al PCR au constituit „coloana vertebrală” a cuvântării (care părea fără sfârșit) rostite, cu aplombul cunoscut, de Manea Mănescu la Adunarea festivă. Prietenul Liviu Melinte, care îi scria, într-o primă formă, discursurile și articolele lui Manea Mănescu (forma finală era asigurată de Secția de Propagandă și Presă) mi-a povestit că a „prelucrat” respectivele lozinci cât a putut să le facă mai „comestibile”. Destinatarul n-a dorit nicio „inovație”, nicio metaforă. A ieșit încă o sursă de plictiseală iremediabilă. Ceea ce trebuie, însă, subliniat privește lungimea și frecvența elogiilor la adresa lui Nicolae și Elenei Ceaușescu. Nu le mai reproduc, deoarece nici acestea nu s-au remarcat prin ceva nou.

În schimb, redau câte ceva din descrierea spectacolului festiv așa cum a apărut în cartea lui Sorin Șerb consacrată ultimului an din viața lui Nicolae Ceaușescu.

„Cineva (pe scenă) spune solemn: «Pe trunchiul înalt și nepieritor al istoriei va rămâne pentru totdeauna încrustată acea memorabilă zi de 1 Mai 1939, care proba hotărârea și forța clasei muncitoare» etc. În cele din urmă, se ajunge la «era noastră», adică noul calendar de după Congresul al IX-lea, când «Poporul l-a ales în fruntea națiunii/Pe cel mai bun, pe cel mai drept bărbat […] Când spunem CEAUȘESCU noi ne rostim mândria/A tot ce-nseamnă astăzi România». Pe fundal, firește «ctitoriile». Finalul acestui moment emoționant, mai spune Agerpres, reprezintă un «vibrant poem cinematografic», dedicat celor doi, a căror activitate s-a pus «în slujba progresului continuu al patriei, binelui și fericirii întregii națiuni». Pe scenă se lasă un voal roșu de mari dimensiuni, «întruchipând un obelisc semeț pe care stă înscris cu litere aurii: Cu poporul – pentru popor, teza secretarului general exprimând esența democrației noastre muncitorești, revoluționare, a însuși procesului de edificare a socialismului și comunismului în România». La final, prin torentul de ovații, își fac loc pionieri și șoimi ai patriei care urcă la loja oficială, oferind «cu deosebită bucurie» buchete de flori tovarășului și tovarășei. Spectacolul a fost organizat de Consiliul Culturii alături de CC al UGSR, CC al UTC, Consiliul UASCR, Consiliul Național al Organizației Pionierilor, MApN, Radioteleviziunea Română și Consiliul Municipal de Partid București; au contribuit «actori de frunte ai scenelor bucureștene, mari formații corale și orchestrale, ansambluri de balet și dansuri populare, soliști vocali și instrumentiști, elevi, studenți, militari”.