1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. La intersecția dintre frenezie și apatie

8  – 14 aprilie

O DUMINICĂ LINIȘTITĂ. De regulă, în fiecare dimineață, mergeam pe jos din zona Pieței Romane (unde locuiam) la Televiziune. Așa s-a întâmplat și în dimineața zilei de 9 aprilie 1989. Eram relativ relaxat. Întrucât în ziua de odihnă nu se petreceau, în țară, evenimente deosebite, împreună cu un grup de colegi, pregătisem, din ajun, cea mai mare parte a Telejurnalului de seară. Urma doar să se redacteze telexul de la ora 13,00 și, eventual, să se completeze principala noastră emisiune de actualități de la ora 19,00.

În Piața Dorobanți m-am întâlnit cu Ionel Desmireanu, un colaborator apropiat, directorul Institutului de Cercetare, care funcționa pe lângă Comitetul de Stat al Planificării (CSP). Fusese în zilele precedente la Budapesta, unde se întrunise Comitetul CAER pentru Planificare. Mi-a spus că acolo se examinaseră posibilitățile de coordonare mai bună a proiectelor de plan cincinal pentru perioada 1991-1995. Preocuparea prioritară a delegației române a fost să obțină cât mai multe resurse, în special, țiței, cărbune cocsificabil, alte materii prime din URSS și Polonia, precum și echipamente de înaltă tehnicitate din RDG și Cehoslovacia. Oferta românească era centrată pe produse agroalimentare și chimice (acestea fiind, însă, condiționate de importurile de petrol și gaze, mai ales de la sovietici). O mare căutare avea și mobila românească.

Uitându-se prudent în jur, amicul Ionel a precizat că demersurile delegației noastre n-au avut succes. Practic, emisarii de la București erau izolați deliberat de ceilalți participanți. Situația era gravă în condițiile în care „acasă” se lucra zi și noapte, inclusiv la CSP, pentru întocmirea materialelor solicitate de Nicolae Ceaușescu în ședințele din săptămâna care se încheia. În absența datelor certe privind volumul importurilor de materii prime, de alte produse esențiale, niciun plan nu putea fi fundamentat. L-am întrebat pe amicul meu ce se întâmpla la CSP în împrejurările descrise. Cu un gest larg, Ionel a arătat spre propria-i burtă:

• Nu vezi ce încăpătoare este?

Nu aveam ce să comentez după o asemenea precizare. Ne-am despărțit înghițindu-ne, fiecare, amarul. Am aflat, mai târziu, că în toate centralele industriale și în toate ministerele se lucra, în acea duminică de zor la proiectele de plan, de la nivelul unor produse până la cantitățile prevăzute pe întreaga economie națională. Bieții oameni, unii dintre ei profesioniști de marcă, erau nevoiți să se „conformeze”. Nu li se permitea să spună adevărul dacă acesta nu „răspundea” indicațiilor superioare.

DINAMITA DIN TELEX. Redacția de actualități dispunea de trei telexuri. Unul primea, în flux continuu, filele cu informații emise de AGERPRES. Al doilea era conectat la Agenția France Press, iar al treilea la Agenția spaniolă EFE. Și acestea două funcționau fără întrerupere.

În ceea ce mă privește, cea dintâi îndeletnicire gazetărească din momentul în care intram în camera telexurilor consta în înfășurarea zecilor de metri de hârtie pe care se imprimaseră informațiile venite în cursul nopții din cele trei surse. Rezultau trei bobine „babane”. Nu aveam timp să citesc toate textele. Mă limitam la parcurgerea titlurilor, iar dacă o știre mă interesa o citeam de la cap la coadă.

În acea duminică (9 aprilie 1989) zeci de știri se refereau la evenimentele din Capitala RSS Georgia, Tbilisi. Încă din ajun, la 8 aprilie, zeci de mii de oameni mărșăluiau pe arterele orașului pentru a cere independența Republicii lor. Era o prelungire a ceea ce se întâmpla de luni bune în republicile baltice. Semnale asemănătoare se emiteau și de la Chișinău. Apărea, astfel, limpede că mișcările de emancipare națională din URSS deveneau tot mai amenințătoare pentru liderii de la Kremlin. Informațiile de pe telex proveneau, în majoritatea lor, de la corespondenții de presă occidentali, aflați – ca de obicei – „pe fază”. Ei au transmis, în timp real, că o mare parte a protestatarilor ocupase Piața Centrală și se pregătea să „cucerească” clădirile guvernamentale. Abundau amănuntele din care rezulta că se desfășura o autentică revoltă populară.

Se anunța că liderul de partid din Georgia și-a pierdut cumpătul, a fugit și a cerut trupelor staționate în Caucazul de Sud să disperseze mulțimea. Ofițerii și soldații – cei mai mulți de etnie rusă – nu aveau niciun fel de pregătire în astfel de situații și, de aceea, s-au purtat haotic. După unele constatări, s-a recurs la împrăștierea de substanțe toxice. Șaisprezece bărbați și femei au murit din cauza bătăilor, a gazelor. Mulți au fost călcați în picioare în învălmășeala aceea de nedescris. Toată Georgia fusese cuprinsă de o furie antirusească și anticomunistă fără precedent. Mihail Gorbaciov a ordonat ministrului Apărării să nu folosească forța împotriva acelei manifestații pașnice, în nicio circumstanță; ordinul nu s-a respectat, însă, în mai multe „secvențe” ale intervenției militare brutale. Eduard Șevardnadze, fostul lider de partid georgian, ministru de Externe în exercițiu, extrem de afectat de cele întâmplate, era pe punctul de a demisiona. Unul dintre principalii consilieri ai lui Gorbaciov, publicistul Anatoli Cerniaev a fost îngrozit că „un popor creștin foarte apreciat de ruși cu care conviețuim de două sute de ani, vrea să părăsească URSS”. El preconiza că era de așteptat „o prăbușire a statului și ceva asemănător cu haosul”.

La rândul lui, Vadim Medvedev, membru al Politburo, și-a amintit de sentimentele colegilor săi: „Devenise clar că trebuie să ne așteptăm la ceva absolut nou”. Unii comentatori au observat o coincidență istorică: cu două secole înainte, în 1789, în Franța, Ludovic al XVI-lea convocase Statele Generale. Gorbaciov– care convocase Congresul deputaților – era încrezător că va reuși, spre surprinderea tuturor, să pună stavilă acțiunilor separatiste.

Fusese ales Președinte al URSS cu o majoritate zdrobitoare. Dar nu peste mult timp, ceremonia de deschidere a Congresului a adus prima „bombă”. Un deputat din Letonia a alergat spre podium și a cerut, cu o voce tunătoare, să se țină un minut de reculegere în memoria victimelor demonstrațiilor pașnice din Tbilisi. De asemenea, a solicitat pe un ton vehement să se înființeze o Comisie de anchetă parlamentară privind măcelul. Acesta a fost gestul unui om care participase, pe vremea lui Stalin, la deportarea cecenilor. Acum, căuta dreptate și răsplată. Câțiva alți deputați l-au aplaudat, apoi majoritatea i s-a alăturat, cu impresia că totul făcea parte dintr-un scenariu. Gorbaciov a aplaudat și s-a ridicat în picioare pentru minutul de reculegere.

Am rememorat toate acestea, deoarece, cu o oarecare anticipație, evenimentele din Georgia, prin amploarea și tragismul lor, au dinamitat întregul edificiu sovietic, cu inevitabile reverberații la scara întregului „sistem mondial socialist”.

Spre seară, am văzut și imagini din Tbilisi transmise prin schimbul de actualități. Televiziunile din aproape toate țările (inclusiv din URSS) au prezentat acele imagini terifiante. Bineînțeles, noi, de la TVR, n-am difuzat aici imagini și nici măcar o scurtă știre.