1989. „Istorii” povestite, de la „fața locului”, de Teodor Brateș. Nicolae Ceaușescu n-a căzut brusc în 22 decembrie 1989, ci treptat-treptat, dar fatal, pe întreg parcursul lui 1989

Pe 31 ianuarie 2024, Teodor Brateș împlinește 75 de ani de presă. Experiența sa ca ziarist traversează peste șapte decenii, dacă ținem cont că și azi domnia sa activează în presă în postura de colaborator. A fost  redactor și șef de secție la Radio, mai întîi, redactor șef- adjunct la Redacția Actualități a Radioteleviziunii, mai apoi. Aflat în prima linie a presei oficiale, a lucrat cu multe personalități ale  gazetăriei de după 1949, a cunoscut pe  toți liderii de partid și de stat, a fost Istoric al clipei la toate evenimentele care au marcat destinul României postbelice.

Și dacă ne-am limita la atît, l-am putea considera pe Teodor Brateș posesorul unei memorii fabuloase, unice la ora actuală în România.

Am avut la emisiunea Față-n față cu Ion Cristoiu două interviuri cu Teodor Brateș.

Amândouă dedicate exclusiv exploatării audio-video a  memoriei sale de excepție.

Mi-am dat seama cu acest prilej că la Teodor Brateș experienței de viață  i se adaugă un spirit de observație deosebit, un talent real de povestitor și mai ales o extraordinară înțelegere a clipelor trăite atît ca gazetar din prima linie,  cît și ca simplu cetățean.

Pentru a înțelege Istoria la care a fost martor, Teodor Brateș a făcut ceea ce puțini autori de memorii au făcut:

A mers în Biblioteci și în Arhive pentru a se documenta despre personajele și evenimentele din Istoria noastră postbelică.

Sedus de istoriile povestite de Teodor Brațe la cele două interviuri i-am spus că trebuie să-și scrie sau măcar să-și înregistreze memoriile.

Nu atît pentru domnia sa, cît pentru istoricii din viitor, care se vor da în vînt după dovezile neprețuite care sînt amintirile celor care au trăit și activat în structurile României postbelice.

Cu ceva timp în urmă, Teodor Brateș m-a contactat pentru a-mi propune un serial intitulat 1989. «Istorii» povestite, de la <<fața locului>> de Teodor Brateș.

Așa cum se vede și din primul episod publicat în această ediție a cristoiublog.ro,   Teodor Brateș își propune o radiografie a anului 1989 din perspectiva celui care s-a aflat în anul respectiv la conducerea Redacției de Actualități a Radioteleviziunii și, prin urmare, a fost martor direct la  principalele ieșiri în public ale lui Nicolae Ceaușescu.

Punînd la lucru memoria celui care a fost „la fața locului”, dar și datele obținute prin documentarea în arhive și biblioteci, Teodor Brateș confirmă strălucit prin acest serial că Nicolae Ceaușescu n-a căzut brusc în 22 decembrie 1989, ci treptat-treptat, dar fatal, pe întreg parcursul lui 1989.

Ion Cristoiu

ÎN LOC DE PREFAȚĂ. După ce, la finalul lunii decembrie 2023, mai multe televiziuni ne-au servit o cantitate uriașă de denaturări (să le spun doar așa) ale adevărului istoric, inclusiv cele care privesc anul 1989, mă simt dator, cu bunăvoința domnului Ion Cristoiu, să prezint o serie de date perfect verificabile despre acel an de (diz)grație. O fac de pe poziția celui care s-a aflat la conducerea Redacției de actualități a Radioteleviziunii Române (pe atunci, redacțiile din cele două „aripi”, Radio și Televiziune, erau formal unificate), adică ale unui gazetar care obținea, zi de zi, oră de oră, minut cu minut, informații din cele mai diverse surse.

Pe de-o parte, redacția avea ca principală „misiune” difuzarea de relatări „Din agenda de lucru a tovarășului Nicolae Ceaușescu” (Telejurnalele începeau cu acest generic atât de atractiv), ceea ce implica și cunoașterea multor detalii din culisele actelor decizionale la nivelul cel mai înalt. Pe de altă parte, aveam acces la schimburile de subiecte filmate între televiziunile membre ale „Euroviziunii” și „Interviziunii”, care conțineau aproape toate știrile transmise de marile agenții de presă AFP (Franța), EFE (Spania), precum și cele (în flux continuu) difuzate de Associated Press, United Press International, Deutche Press Agentur, BBS, Reuters, la Buletinele cu informații „secrete” editate de Agenția Română de presă AGERPRES, buletine întocmite și cu sprijinul serviciilor de ascultare a posturilor străine de radio care aparțineau Departamentului Securității Statului. De aici, formula – să-i zic – metaforică „de la fața locului”. De pildă, nu trebuia să ascult „Europa liberă” sau „Vocea Americii”; aveam în fiecare dimineață la dispoziție transcripturile din amintitele Buletine.

Cred că pe o asemenea bază documentară pot să furnizez informații veridice (repet: perfect verificabile) despre perioada luată în vizor, adică, să recurg la „leacuri contra amneziei și confuziilor”. Firește, va fi nevoie, din când în când, să recurg la prezentarea unor fapte și date anterioare și ulterioare anului 1989, în vederea clarificării anumitor aspecte (sper) de interes. Prin urmare, după această rapidă punere în temă asupra „locului faptei” pot să încep rememorările nu înainte de a mai preciza ceva: „serialul” care demarează acum continuă, extinde și aprofundează – cel puțin la modul intenție – demersurile publicistice îndreptate spre identificarea cauzelor de fond ale „evenimentelor” de la finalul anului 1989, concretizate – mai ales – în cartea mea, apărută în 2022 cu titlul „1989. România și liderii ei”. O sursă importantă de inspirație a fost monumentala operă jurnalistică inițiată și sprijinită exemplar de Marius Tucă în „Jurnalul Național” prin apariția, zi de zi, de-a lungul întregului an 2009 a unor ediții speciale cu numele de „Scânteia”. Operațiunea a fost coordonată de Lavinia Beta. Bineînțeles, „serialul” care începe acum include și faptele cunoscute de mine „de la firul ierbii”, cu nenumărate elemente de noutate în spațiul public, în special, „ascunse”, până în prezent, în arhive.

Teodor Brateș

1-7 ianuarie 1989

Hotarul dintre ani. Un aperitiv necomestibil la masa tovărășească

SE NIMEREȘTE, DAR NU SE POTRIVEȘTE. În memoria individuală și colectivă, Revelionul 1989 a fost unul dintre cele mai triste, vindecat de iluzii pentru majoritatea covârșitoare a cetățenilor României. Anul precedent, 1988, adăugase numeroase nenorociri la ceea ce se acumulase de la întemeierea „Epocii de Aur”. Deși în jurul țării se derulau evenimente care generau optimism (fie el și numai prudent), dat fiind „principiul dominoului”, nimic nu lăsa să se întrezărească – în România – ceva asemănător.

În ceea ce mă privește, în virtutea obligațiilor profesionale, la amiaza zilei de 24 decembrie 1988, am asistat la înregistrarea Mesajului de Anul Nou citit de Nicolae Ceaușescu. Spun „citit” pentru că fusese redactat de Constantin Mitea (cel care îi „definitiva” discursurile, articolele, interviurile etc. și care traducea ideile într-o limbă română corectă) e drept, la „indicațiile” liderului suprem.

Se impun câteva limpeziri în legătură cu „istoria” Mesajelor de Anul Nou ale lui Nicolae Ceaușescu. Până la mijlocul deceniului al nouălea din secolul trecut, acestea se filmau în sediul CC al PCR, într-un studio TV improvizat. În condițiile internaționale de la mijlocul anilor 1980, lui Nicolae Ceaușescu i-a încolțit ideea de a se pune la punct un sistem – să-i spun – de „intervenție rapidă” în caz de maximă necesitate. Este adevărat, în fiecare zi, în două schimburi, se aflau la sediul central al Partidului echipe de filmare de la TVR (echipe care aparțineau redacției pe care o conduceam), însă operațiunile tehnice, inclusiv drumul de la sediul CC al PCR până în Calea Dorobanți nr. 191 (clădirea Televiziunii Române), ca și dificila editare a înregistrării, provocau un apreciabil decalaj temporal, decalaj pe care N.C. dorea să-l elimine. Cunoștea bine virtuțile transmisiilor în direct, mai ales după momentul, cu adevărat istoric, din 21 august 1968, atunci când a condamnat cu o remarcabilă fermitate invadarea Cehoslovaciei de trupele sovietice și ale aliaților din Tratatul de la Varșovia (minus România).

Cu o rapiditate de excepție, la sediul CC al PCR, s-a amenajat un studio de Televiziune, cu dotările ultramoderne aferente. În timp ce nu se asigurau, din import, piese de schimb strict necesare pentru echipamentele din TVR, s-a găsit valută suficientă pentru amenajarea respectivului studio. De acolo s-a făcut doar o singură transmisie în direct, cea din seara zilei de 20 decembrie 1989, când N. Ceaușescu „a înfierat huliganii din Timișoara, conduși de agenturili străine”. Studioul a fost folosit, până în acel moment, exclusiv pentru înregistrarea câtorva Mesaje de Anul Nou.

Așadar, în dimineața zilei de 24 decembrie 1988, mă aflam în Studioul 5 al TVR (dispeceratul tehnic prin care „treceau” atât înregistrările din exterior și interior, cât și emisiunile în curs de difuzare). Între Studioul 5 și cel nou, din clădirea CC al PCR, existau legături tehnice directe, astfel încât se putea comunica tot timpul cu echipa TVR de acolo pentru a i se asigura condiții optime de lucru.

1987. Ceaușescu s-a bâlbâit mai des ca de obicei; a stâlcit cuvintele, nu a respectat totdeauna punctuația, însă era interzis să fie întrerupt și să reia unele fraze. Dispoziția fusese dată de Elena Ceaușescu în urma unei întâmplări hazlii (și nu tocmai) din decembrie 1987. Excelentul cameraman al TVR, regretatul nostru coleg, Ovidiu Drugă, dându-și seama că un fragment din Mesajul de Anul Nou nu mai putea fi „salvat” la montaj (voi preciza imediat despre ce era vorba), din proprie inițiativă (spre disperarea șefilor care erau de față), l-a rugat pe N. Ceaușescu, pe cel mai politicos ton cu putință, să citească, încă o dată, textul cu pricina. N.C., surprins de „îndrăzneala filmagiului” (expresia aparținea Elenei Ceaușescu), contrar obiceiului, l-a întrebat, totuși, de ce este nevoie de repetare. Ovidiu i-a explicat că în cazul în care lucrurile ar fi fost „drese” la montaj, capul lui Ceaușescu ar fi „sărit în cadru” (denumirea profesionistă a unei erori cinematografice, astăzi, în 2024, desconsiderată de majoritatea televiziunilor autohtone, cu nivelul lor „calitativ” bine știut) și a exemplificat cu capul lui efectul aferent. Intrigat și, deopotrivă, speriat, N.C. s-a supus solicitării lui Drugă. De atunci, la indicația expresă a E.C., astfel de „atitudini” nu mai erau admise. Acuratețea fonică și vizuală a Mesajului se asigura prin filmarea simultană cu mai multe camere, din unghiuri diverse, astfel încât la „montaj” să fie posibile „reparații” – cât de cât – fezabile.

Mai reamintesc că, la sfârșitul lui decembrie 1976, Mesajul de Anul Nou a fost citit de N. Ceaușescu mai rău ca oricând până atunci. A ținut-o din bâlbâială în bâlbâială, ceea ce a provocat îngrijorarea lui Dumitru Popescu–Dumnezeu, mai marele propagandei de partid și de stat, în acea perioadă (secretar al CC al PCR). A venit cu ideea ca pe fondul audio al celei mai mari părți a discursului (acolo unde bâlbâielile erau mai numeroase, dar puteau fi eliminate prin operațiunea numită „fonotecare”) să se monteze (să se suprapună) imagini potrivite textului. Bunăoară, când vorbea despre „noile mari edificii ale socialismului” să se ilustreze fragmentul cu secvențele în temă, iar când evoca acțiuni de politică externă să se recurgă la momente filmate în timpul vizitelor lui Ceaușescu în străinătate sau cu ocazia primirii, la București, a unor oaspeți de seamă din țări de pe toate continentele.

Montajul a fost refăcut de mai multe ori la cererea expresă a lui DP-D și sub supravegherea directă a președintelui RTV de atunci, Valeriu Pop, fost prim-subaltern al lui DP-D în redacția ziarului „Scânteia”.

Se statornicise obiceiul, ca înainte de intrarea în noul an, la masa festivă (eufemism pentru cuvântul „Revelion”) a conducerii de partid și de stat, să se vizioneze, la Club-bazin (astăzi, clubul Ilie Năstase), la mai multe televizoare instalate în sala petrecerii, Mesajul lui Nicolae Ceaușescu. Or, acoperirea, în proporție de aproape 80 la sută, a chipului său cu diverse imagini, deși acestea fuseseră selectate cu multă grijă, a produs o impresie deplorabilă, ceea ce a atras mari reproșuri și sancțiuni pentru cei implicați, inclusiv în ceea ce mă privește, întrucât alesesem și montasem cele mai multe dintre secvențele filmate. Drept urmare, s-a renunțat la „soluția” amintită, nu însă și la vizionarea Mesajului în timpul difuzării lui în jurul orei 23 și 35 de minute, la masa festivă a conducerii partidului și statului.