1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Rătăciți în labirintul adjectivelor

22-28 ianuarie

TRISTEȚI ÎN ANOTIMPUL GRI. Ziua de 24 ianuarie din anul 1989 marca o aniversare „rotundă”, respectiv „împlinirea a 130 de ani de la formarea statului modern român”. În consecință, Planul de aniversări primit de la CC al PCR îi acorda un spațiu relativ amplu la capitolul manifestări. Numai că o precizare „specifică” lămurea totul. Se cerea expres ca toate evenimentele în temă să se desfășoare sub semnul „apropiatei sărbătoriri a tovarășului Nicolae Ceaușescu cu ocazia aniversării zilei sale de naștere”. Așa se explica și faptul că ziarele din acele zile făceau permanent trimitere – indiferent ce aspect din procesul „făuririi statului român modern” se aborda – la Nicolae Ceaușescu, la modul în care se cereau tratate actele istorice fundamentale. De exemplu, articolul central din „România liberă” conținea următoarea aserțiune:

„Se împlinesc astăzi 130 de ani de la unirea Moldovei și a Munteniei, eveniment de cardinală însemnătate în istoria patriei care, așa cum sublinia tovarășul Nicolae Ceaușescu, a pus bazele statului român modern și s-a constituit, ulterior, în nucleul statului național unitar”.

Numărul de citate din cuvântările și articolele lui Nicolae Ceaușescu incluse în comentariile și studiile consacrate Unirii din 1859 a fost impresionant. Ideea unității s-a regăsit peste tot cu adăugirea că „unitatea întregului popor în jurul secretarului general al partidului, tovarășul Nicolae Ceaușescu reprezintă garanția supremă a succesului operei de edificare a societății socialiste multilateral dezvoltate și a înaintării României spre comunism, într-o lume a păcii și colaborării egale între națiunile lumii”.

S-a mers până acolo încât principala manifestare publică desfășurată cu prilejul zilei de 24 ianuarie să fie Simpozionul Științific Național intitulat „Concepția tovarășului Nicolae Ceaușescu privind lupta poporului român pentru unitate național-statală, pentru afirmarea liberă, independentă, demnă și suverană a României socialiste în rândul statelor lumii”. Toate ziarele centrale au publicat același text care a acoperit o întreagă pagină.

La acest Simpozion, găzduit de Ateneul Român, au prezentat comunicări (toate cu titluri interminabile în care trona, cu majuscule, numele liderului suprem), acad. Radu Voinea, președintele Academiei RSR, acad. Manea Mănescu, generalul Ilie Ceaușescu, șeful Consiliului Politic Superior al Armatei, Ion Popescu – Puțuri, directorul Institutului de Studii Istorice și Social-Politice, Dumitru Popescu-Dumnezeu, rectorul Academiei „Ștefan Gheorghiu” și Ion Stoian, membru supleant al CPEx, secretar al CC al PCR. Nu-i trebuie prea multă imaginație cititorului pentru a intui ce se spunea în lungile comunicări.

O imensă telegramă adresată secretarului general al PCR, președintele RSR, relata, pe larg, despre desfășurarea Simpozionului și se încheia cu urări fierbinți destinatarului. Așa că s-a mai bifat un punct important din Planul aniversărilor 1989.

ORDINE ȘI DISCIPLINĂ. În timp ce se derula evenimentul de la Ateneul Român, Nicolae Ceaușescu a făcut obișnuita sa vizită pe șantierul „Casei Poporului”. Tot ca de obicei, s-a arătat nemulțumit de unele soluții arhitecturale, deși – cu alte prilejuri – le aprobase. Nimeni nu îndrăznea să-i amintească de precedentele indicații. Cei prezenți notau conștiincioși ce le spunea N.C. cu gândul de a găsi argumente pentru a nu strica atât viziunea de ansamblu, cât și numeroase detalii. Uneori reușeau, alteori – ba. Dar și acest fapt se înscria în limitele… obișnuitului.

În timpul vizitei, ca de altfel, cu foarte multe alte ocazii, a repetat apăsat cuvintele preferate ori de câte ori constata că indicațiile sale nu se concretizaseră – în „ordine și disciplină” – în rezultatele scontate. Silviu Curticeanu, care l-a însoțit în aproape toate „analizele la fața locului” a povestit despre multe momente de pe marile șantiere ale țării. Iată câteva detalii despre amenajarea Parcului Izvor, care flanchează „Casa Republicii” (noua denumire decisă de N.C. în locul „Casei Poporului”):

„Ceaușescu se retrage la Snagov (obișnuia, la sfârșit de săptămână, să se odihnească acolo – T.B.), înainte de a pleca face o vizită pe șantier, vizită ce se lasă cu indicații și termene de ți se făcea părul măciucă; când totul părea că s-a terminat, Ceaușescu se întoarce, se îndreaptă spre fațada Casei dinspre Dâmbovița și mă cheamă la o «discuție amicală» pe dealul natural din acea parte (Dealul Spirii – T.B.), supraînălțat cu încă câțiva metri prin depozitarea a tot felul de resturi de construcții (moloz, fiare vechi, cărămidă spartă etc.).

– Curticeanu, tu ai văzut ce porcărie este aici? Până mă întorc vreau ca terenul să fie neted ca în palmă și să îmi prezentați proiectul de amenajare a parcului!

Mă uit la el mai mult mirat decât speriat:

– Bine, dar este de mutat un deal întreg!

– Mutați-l că avem și buldozerele și basculantele necesare!

Tonul imperativ și starea de enervare ce părea că se instalează mă fac să tac (…).

Luat cu multe alte treburi ale birocrației «de partid și de stat” n-am mai trecut pe-acolo circa o săptămână. Când am revăzut locul, imaginea ținea parcă de apocalipsă: buldozer lângă buldozer, escavator lângă escavator, cu un zgomot de nedescris încărcau basculantă după basculantă, ce plecau în iureș neobosit într-o direcție necunoscută mie.

Până la revenirea lui Ceaușescu, locul era curat, așteptând parcă să fie plantat în plimbările mele la Snagov, de câte două-trei ori pe zi, Ceaușescu mă întreba mereu de stadiul lucrărilor la Casă, dar niciodată despre «mutarea» dealului în discuție. Când a revenit la București, nu s-a mai putut abține:

– Curticeanu, voi parcă trebuia să faceți curățenie în fața casei, pe Dâmbovița!

– O să vedeți și minunea asta.

Am avut impresia că nu-i venea să creadă nici lui că și indicațiile aberante se pot realiza, dar s-a mulțumit să dea din cap și să-mi ceară ca a doua zi să-i fie prezentat de cei de la Capitală proiectul parcului, pentru a începe împrejmuirea și plantarea pomilor”.

S-au petrecut și astfel de „minuni” (vorba lui S.C.). Ar fi fost incorect să le omit. Erau componente ale unei realități care nu încăpeau în schemele „bun/rău”, „alb/negru”. Varietatea coloristică ne scotea și pe noi – cei de la TVR – din ritmurile rutiniere.