1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Supradimensionarea derizoriului și nesocotirea esențialului

18  – 24 martie

SPRE TOATE AZIMUTURILE, CU TOATE PÂNZELE SUS! Am mai avut motive să consemneze fapte și date care atestau eforturile cu totul deosebite îndreptate spre recâștigarea prestigiului pierdut treptat de România (citește: de Nicolae Ceaușescu) pe arena internațională. Zilele de 13-18 martie 1989 au fost, la rândul lor, un asemenea prilej. La Budapesta s-au desfășurat lucrările celei de-a 81-a Conferințe a Uniunii Interparlamentare. Deși Marea Adunare Națională a României era departe de a reprezenta un Parlament în accepțiunea democratică a termenului, pentru a se asigura universalitatea diverselor organizații cu vocație globală s-a convenit tacit ca și pseudo-parlamentarismul din țările cu sisteme și regimuri totalitare să aibă un cuvânt de spus și în structurile mondiale de profil.

Tocmai că se punea, la București, atât de mult preț pe reuniunea de la Budapesta, s-ar fi cuvenit să se delege cel puțin un trimis special din presă pentru a relata mai pe larg, de la fața locului, despre acel eveniment. Or, de multă vreme nu se mai proceda așa. Formal, din motive de economie, real pentru a se evita fie și numai transformarea unor astfel de trimiși în vedete care ar fi pus în umbră înaltele personalități oficiale, precum și pentru evitarea unor „erezii”. În primii ani ai „Epocii de Aur” erau frecvente deplasări ale trimișilor speciali ai Radioteleviziunii la evenimente importante de peste hotare. De exemplu, în primăvara anului 1968, la Praga, se aflau nu mai puțin de 12 ziariști români, inclusiv din Redacția noastră de actualități.

Reuniunea de la Budapesta avea o anumită miză, și anume relevarea necesității ca toate statele să participe la dezbaterea și soluționarea problemelor internaționale. Uniunea Interparlamentară, cu o existență de 100 de ani, mai avea un cuvânt de spus. Mai ales după progresele evidente în înțelegerile americano-sovietice, se urmărea oprirea instituționalizării permanente a Washingtonului și Moscovei drept singurele centre de decizie la nivel global. Nicolae Ceaușescu a acordat o atenție deosebită Mandatului dat Delegației române, document pe care l-a aprobat personal. Au fost enumerate pozițiile exprimate de șeful statului român în legătură cu principalele probleme ale vieții internaționale, de la situația din Orientul Mijlociu până la protecția mediului. N-are rost să le trec în revistă. În schimb, dat fiind locul de desfășurare a Conferinței, merită să redau măcar punctul 3 din Mandat:

„Naționalitățile.

Delegația să ilustreze modul concret și profund democratic în care a fost soluționată problema națională în România, evidențiind cadrul politico-juridic și economico-social care asigură deplina egalitate în drepturi a tuturor cetățenilor, fără deosebire de naționalitate sau origine etnică, condiții materiale pentru participarea naționalităților conlocuitoare la întreaga viață politică și social-economică a țării.

Delegația să sublinieze necesitatea ca parlamentele:

• să întreprindă măsuri pe plan național de natură să asigure egalitatea în drepturi pentru toți cetățenii, indiferent de naționalitate, accesul la muncă, învățătură, pregătire profesională, participarea lor la viața social-politică, în cadrul dezvoltării generale a fiecărei țări;
• să promoveze raporturi armonioase între toți cetățenii, fără deosebire de naționalitate, rasă, religie, combătând orice teze de dezvoltare separată, de segregație sau discriminări pe criterii naționale sau rasiale;
• să acționeze cu hotărâre (atenție! – T.B.) pentru a nu se admite pe teritoriile statelor acțiuni cu caracter șovinist, rasist, naționalist, menite să ducă la învrăjbirea între popoare. În acest context, să se evidențieze atenția deosebită care trebuie acordată educării tineretului în spiritul înțelegerii, colaborării și păcii”.

Ce șanse de adoptare aveau propunerile Delegației române? Încă din prima frază a mandatului se menționa că Delegația avea „să se asocieze propunerilor grupurilor interparlamentare din țările socialiste, ceea ce va consfinți și principiul reciprocității și va facilita consensual”. Sesizăm, aici, o orientare oarecum diferită de cea promovată până atunci. La aceasta se adăuga colaborarea cu unele țări în curs de dezvoltare și nealiniate. Astfel, mai multe propuneri românești au fost acceptate, iar Delegația s-a întors la București „cu sentimentul datoriei împlinite”.

EMASCULAREA INFORMAȚIILOR. Am auzit această sintagmă de la Petre Ignat, un ziarist care lucrase la „Scânteia tineretului”, devenit activist la Secția de Propagandă și Presă a CC al PCR. Nu era o formulare licențioasă, ci una marcată de o ironie fină, de fapt o autoironie. Practic, multe informații de peste hotare erau golite de ceea ce aveau ele esențial și transformate în ceva cât de cât conformă cu pozițiile politice ale lui Nicolae Ceaușescu. Așa s-a întâmplat și cu informația referitoare la lucrările Plenarei CC al PCUS în ziua de 18 martie 1989. Era vorba despre prezentarea Raportului lui Mihail Gorbaciov, intitulat „Politica agrară în condițiile actuale”.

În relatarea din presa românească, accentul s-a pus pe recunoașterea „ineficienței sistemului colhoznic”, pe „eșecul tentativelor repetate de reformare a acestui sector”, pe „folosirea necorespunzătoare a fondului funciar” și pe multe ale asemenea situații negative. De asemenea, s-au selectat referirile la soluțiile propuse, limitându-se totul la măsuri organizatorice și tehnice, inclusiv în privința sovhozurilor (gospodăriile agricole de stat), a sectoarelor de mecanizare, de chimizare etc. Or, miezul Raportului l-a constituit tema proprietății, propunerea de a se introduce arenda , ca prim pas pentru (atenție!), „trecerea la economia de piață în sectorul agroalimentar”. Nu mai detaliez. Atât din omisiuni, cât și din ponderile diferite ale unor teme din Raport, relatarea presei române își propunea ca efect subliminal inocularea ideii că problemele deosebit de spinoase cu care se confrunta agricultura URSS fuseseră demult rezolvate în țara noastră, potrivit politicilor concepute și promovate de liderul suprem.

Nu aș fi insistat nici asupra acestui exemplu dacă nu am fi avut de-a face cu „practici gazetărești” curente. În ceea ce privește Televiziunea, operațiunile descrise nu erau evidente din pricina scurtimii relatărilor, ceea ce constituia unul dintre elementele specifice emisiunilor de știri. Știam ce se discuta „de-a adevăratelea” în lume din sursele la care am făcut trimitere deseori și până acum. Dar, astfel de surse erau tot mai accesibile telespectatorilor, așa că multe informații ajungeau la ei… (ne)emasculate.