1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Un cabinet de lucru la scara întregii țări

22-28 ianuarie

REȚETE SIGURE PENTRU PLICTISEALĂ. Începutul de săptămână a fost pregătit cu grijă, inclusiv de redacția noastră. Luni, 23 ianuarie, Nicolae Ceaușescu a efectuat prima sa vizită de lucru oficială din noul an. Bineînțeles, noi, cei de la TVR (evident, nu numai noi) am avut multă treabă. N.C. a introdus o inovație. După ce a poposit la „Filatura Românească de Bumbac” de pe Șoseaua Iancului, la uzinele „Republica” și „23 August” din cunoscuta zonă industrială situată în sud-estul Capitalei (respectiv, în interiorul circumscripției electorale unde N.C. candida „tradițional”) a organizat o „întâlnire cu membrii Consiliilor oamenilor muncii și cu alți reprezentanți ai muncitorilor, inginerilor și tehnicienilor din cele trei unități”. Întâlnirea s-a desfășurat la Sala Plenarelor CC al PCR. Cu toate că în fiecare întreprindere a apreciat unele rezultate, a criticat aspru „unele stări de lucruri” și nu a făcut economie de indicații, a simțit nevoia să țină un discurs de peste o oră, transmis, desigur, la Televiziune și Radio. În esență, a repetat ceea ce spusese „pe teren”. Cu toate acestea, merită să relev un anumit fapt strâns legat de specificul perioadei. Este vorba despre „manifestările de dragoste și înaltă stimă ale clasei muncitoare față de primul muncitor al țării, conducătorul iubit, sentimente exprimate în preajma aniversării zilei sale de naștere” (am citat din reportajul marca AGERPRES).

La amintita întâlnire, cuvântarea liderului suprem a fost punctată (tot potrivit textului AGERPRES de urale, ovații, scandări de genul „Ceaușescu – eroism”, „România – comunism!”, „Ceaușescu – PCR”, „Ceaușescu și poporul”. În cuvântările scurte ale reprezentanților Consiliilor Oamenilor Muncii și prim-secretarului Comitetului municipal de partid București, un spațiu adecvat a fost dedicat urărilor „fierbinți, din adâncul inimilor”, adresate „ilustrului conducător cu prilejul apropiatei aniversări a zilei sale de naștere, o adevărată sărbătoare națională”. Nici că se putea o prefață mai inspirată la ceea ce avea să urmeze:

TROMPETE PENTRU MOBILIZAREA MASELOR. Vizitele de lucru în țară au devenit un obicei, în România, după ce N.S. Hrușciov îl practica frecvent în URSS. Gheorghiu-Dej a încercat, palid, să-l imite, dar nu prea avea chef să bată coclaurile „scumpei noastre patrii”. În schimb, Nicolae Ceaușescu, începând din 1966, a inaugurat seria unor „vizite de lucru” care părea fără sfârșit.

În vara anului 1966, Eugen Preda, redactorul-șef la Actualitățile Radio, ne-a chemat la el, pe Valeriu Negru și pe mine, pentru a ne anunța că o delegație de partid și de stat va face o vizită de lucru deosebită, de câteva zile, în regiunile Iași și Suceava, ceea ce impunea măsuri speciale de organizare a activității noastre, dat fiind faptul că primise „indicația” ca, la Radio, să se relateze despre desfășurarea „ostilităților”, din oră în oră, la buletinele de știri și, mai pe larg, în radiojurnale.

Nu știu cât de mult îl interesează pe cititor treburile acestea gazetărești, însă, consider că este vorba despre anumite performanțe, care pot fi evaluate numai dacă se operează, potrivit unor criterii strict profesionale.

Ne-am împărțit pe „obiective”, întrucât – cu o anumită aproximație – programul stabilit urma să fie respectat. Am calculat, conform principiului numărătorii inverse, cât timp ne vor lua scrierea și transmiterea informațiilor. Preda își luase obligația să selecteze fragmente cu sunet din cele ce aveau să spună Ceaușescu și Maurer. Trebuie să precizez că, la început, se vorbea despre „vizitele de lucru ale conducerii de partid și de stat”, apoi, despre „vizitele de lucru ale delegației de partid și de stat, conduse de tovarășii Nicolae Ceaușescu și Ion Gheorghe Maurer”; după nici doi ani, relatările erau intitulate „vizitele de lucru ale delegației de partid și de stat conduse de tovarășul Nicolae Ceaușescu”, iar până la mijlocul anilor ʼ70 se scria despre  „vizitele de lucru ale tovarășului Nicolae Ceaușescu, împreună cu tovarășa Elena Ceaușescu”. Mai trebuie să spun că, în fazele inițiale, se utiliza formula „tovarășii Nicolae Ceaușescu și Ion Gheorghe Maurer împreună cu soțiile”, pentru ca, după 1974, să se ajungă la soluția „ideală” pentru titulatura momentului, adică „vizitele de lucru ale tovarășului Nicolae Ceaușescu și tovarășei Elena Ceaușescu”.

În condițiile de astăzi (2024), când a devenit posibil să se relateze, în direct, fără dificultăți tehnice, la Radio și Televiziune, din cele mai diferite locuri din țară și străinătate, inclusiv cu telefonul mobil, sunt aproape de neimaginat eforturile impuse de asigurarea unui flux continuu de informații despre acele vizite de lucru, difuzate în timp real.

Una dintre măsurile luate de Eugen Preda pentru a mai elimina câte ceva din necazurile provocate de astfel de „operațiuni” a fost aceea de a trimite echipe de prospectare cu câteva zile înainte de vizita propriu-zisă, astfel încât elementele cu caracter documentar (despre întreprinderi, despre localități) să fie scrise din timp, știrile propriu-zise urmând să fie completate cu aferentele relatări despre vizita ca atare. De regulă, prospecția o făceam tot noi, cei din echipa care urma să prezinte evenimentele din cursul vizitelor. De cele mai multe ori, am fost în asemenea prospecții, împreună cu Valeriu Negru. Au mai participat, în diferite momene, Corneliu Leu, Stoica Meteleanu, Ion Mureșan și, puțin mai târziu, Ștefan Naciu.

Sigur, când am început să lucrez la Televiziune (spre sfârșitul lui 1969), au apărut alte dificultăți, mai ales cele legate nu atât de textele (care aveau specificitatea lor, fiind subordonate imaginii), ci de momentul în care pelicula filmată ajungea la București. Se cuvenea să ținem seama de timpul necesar pentru developare, pentru montaj, pentru vizionare (care însemna, în special, punerea la punct finală a textului în funcție de imagine. Foloseam cele mai inimaginabile combinații de transport pentru a câștiga măcar câteva minute, astfel încât în Telejurnalul de seară să se difuzeze un film cu o lungime cât de cât acceptabilă (din punctul de vedere al șefilor).

De obicei, ieșea scandal, pentru că o parte consistentă din vizită se prezenta „abia” în Telejurnalul de noapte (cu o audiență mult diminuată). La o asemenea discuție, Dumitru Popescu-Dumnezeu ne-a făcut cu ou și cu oțet, pentru că „n-aveam minte”. Secretarul CC al PCR a întrebat:

„– Cât timp durează developarea a 10-15 casete de film?

– Circa o oră – i s-a răspuns, parcă în cor. Pentru prima casetă sunt necesare circa 20 de minute, după care restul curge șnur, exact cât durează fiecare casetă.

– Păi, vedeți! De ce n-ați luat măsuri să se pună instalația de developat în avion și în timpul zborului filmul să fie gata pentru montaj. N-aveți minte!

– Dumneavoastră ați văzut cum arată instalația cu pricina? – a îndrăznit un tehnician să întrebe.

– Păi, cine n-a văzut cum se developează un film? Un fel de lighean și gata.

– Ne pare rău, dar instalația de developat filmele pentru televiziune are o lungime de vreo zece metri, o lățime de doi metri și o greutate de câteva zeci de tone. În plus, îi mai trebuie energie electrică pe măsura acestui mastodont!”.

Tovarășul secretar a abandonat repede subiectul.