1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Un foc se stinge, altul izbucnește

22 – 28 aprilie

OXIGEN PENTRU REVENIREA LA RESPIRAȚIA DE ODINIOARĂ. Într-un episod precedent, referindu-mă la documentele aduse la Snagov lui Nicolae Ceaușescu aminteam și despre cele care vizau reuniunea de la Berlin a miniștrilor de externe ai statelor membre ale Tratatului de la Varșovia. Indicația liderului suprem s-a devoalat în pagina „Scânteii” dedicată vieții internaționale care a prezentat neobișnuit de amplu (pe aproape trei sferturi de pagină) documentele adoptate, evident, prin consens. Potrivit mărturiilor unor participanți, delegația română a fost deosebit de cooperantă, mai ales că omologii și-au însușit multe dintre propunerile pe care le-a avansat, așa cum a stabilit N.C. Mulți observatori s-au mirat, însă, explicația era lesne de dat: Nicolae Ceaușescu (nu de mult un gen de „Gică Contra”) dorea, cu orice preț, să fie considerat ca un factor esențial în promovarea unității tuturor țărilor socialiste, iar pentru a atinge un asemenea scop se impunea scoaterea în evidență a valabilității, a vitalității noii orânduiri. De altfel, în luări de poziție ulterioare a declarat deschis ceea ce indicase drept comportant lui Ioan Totu, pe atunci ministru de Externe al României.

Fapt este că, pentru „fațadă”, miniștrii participanți au mimat „unitatea deplină” în privința orientărilor esențiale în politica internațională. Relevante în acest sens au fost și discursurile rostite la recepția oferită de gazde cu prilejul reuniunii.

Ministrul est-german, Oskar Fischer a afirmat, între altele:

„Eforturile persistente ale statelor membre ale Pactului de la Varșovia au dus la primele rezultate încurajatoare. Abilitatea de a face următorul pas în direcția dezarmării trebuie acum să concentreze toate eforturile. Este un drum pe care nimeni nu-l poate parcurge singur. Exprimă dorința ca statele NATO să devină parteneri de încredere pe acest drum și nu doar să fie în trecere pe la Viena sau în altă parte, ci să se implice într-un proces rapid de dezarmare. Miniștrii de Externe prezenți la reuniune au luat decizii responsabile în acest sens și deja au aprobat documentele pentru pașii următori.

În 1989, când vor fi marcați 75 de ani de la finalul Primului Război Mondial și 50 de ani de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, toate statele și toți oamenii sunt obligați să-și afirme, din nou, dorința de pace”.

N-a fost întâmplător că al doilea vorbitor, ministrul de Externe polonez, Tauesz Olechowschi, a pus accentul tot pe unitate, pe viziunea comună, chiar în condițiile unor prefaceri radicale în țara sa. A fost un demers îndreptat tot spre sublinierea ideii la care m-am referit la începutul episodului:

„Au exprimat, fără echivoc, interesul tuturor statelor din Pactul de la Varșovia de a ajunge rapid la înțelegeri care să ducă la scăderea semnificativă a armelor convenționale, la reducerea pericolului unui atac-surpriză și la consolidarea încrederii reciproce. Deciziile unilaterale ale statelor socialiste aliate de a-și reduce armele convenționale contribuie, fără îndoială, la aplicarea deciziilor de la Viena. Discuțiile s-au încheiat cu un rezultat optimist. Se poate spune că primul pas pentru construcția unei case comune europene a fost făcut. Începerea negocierilor privind armele nucleare este un element estrem de important în acest proces, Ele vor completat și vor sprijini reducerea riscului unor confruntări militare între cele două alianțe (…).

La 50 de ani de la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, reflecțiile asupra cursului și consecințelor celui mai teribil război trebuie să fie un reper constant și o motivație pentru oameni de a-și mări eforturile pentru construirea unei lumi fără război și fără violență. Exprim profunda satisfacție că acest apel, care s-a născut la inițiativa Poloniei, prima victimă a Germaniei hitleriste, răsună astăzi din Berlin, capitala Germaniei socialiste”.

Afirmațiile tranșante, ca și aluziile mai mult sau mai puțin abile la care au recurs cei doi miniștri a dat satisfacție la București, fapt confirmat de comentariile apărute în presa română aproape în întreaga a doua jumătate a lunii aprilie 1989.

EVENIMENTELE DIN AFARĂ ȘI GRIJILE DE ACASĂ. Chiar dacă oficial nu făcea parte din Tratatul de la Varșovia și nici din CAER, Iugoslavia era puternic integrată în sistemul de relații specifice între toate țările „socialiste” – de la starea de securitate până la schimburile economice și cultural-științifice. Apoi, contau mult vecinătatea, ponderea semnificativă a naționalității sârbe în totalul populației României și ponderea etnicilor români în totalul populației Iugoslaviei. Iată doar câteva motive care au determinat, la București, în cercurile conducătoare, o preocupare deosebită provocată de tulburările din provincia Kosovo, în acele zile de final de aprilie.

În acest sens, este interesant modul în care presa publica informațiile pe această temă explozivă. Sursa citată aproape exclusiv a fost Agenția Tanjug. Din relatările acesteia rezulta că la Priștina și în alte câteva orașe din Kosovo au avut loc demonstrații ale naționaliștilor și separatiștilor albanezi. Într-un comunicat al Secretariatului federal pentru Afacerile Interne din Iugoslavia se sublinia că aceste demonstrații reprezentau o formă de opoziție organizată, fățișă și agresivă față de înăbușirea contrarevoluției din Kosovo, față de aplicarea politicii Uniunii Comuniștilor din Iugoslavia și amendamentelor constituționale din RS Serbia adoptate recent de cele trei Camere ale Adunării RS Serbia. Actele de vandalism și de distrugeri, au atentat la avutul obștesc și individual, punând în pericol, totodată, integritatea fizică a unor cetățeni, indiferent de naționalitate. O deosebită agresivitate s-a manifestat față de forțele de securitate, împotriva lor folosindu-se arme de foc și alte mijloace. Înfruntările directe au avut loc două zile între demonstranți și membri ai organelor de securitate. În același timp, organele Afacerilor Interne au arestat 146 dintre demonstranții cei mai agresivi, împotriva cărora se iau măsurile legale. Agenția Tanjug relata că, ținând seama de situația creată și de evoluția în continuare a evenimentelor, în Kosovo, au fost trimise noi forțe de securitate, formate din membri ai organelor Afacerilor Interne din republicile RSFI și provincia Voivodina, care, împreună cu organele Afacerilor Interne din Kosovo, au sarcina de a apăra ordinea constituțională, viața și avutul tuturor cetățenilor, ordinea publică, liniștea și obiectivele de interes special pentru societate.

Prezidiul Provinciei Socialiste Autonome Kosovo, întrunit în ședință extraordinară, a calificat aceste demonstrații, ca și cele din zilele precedente, drept atac direct la adresa ordinii constituționale, a politicii UCI și a măsurilor speciale instituite de Prezidiul RSFI în vederea stabilizării situației din această provincie. Pe baza Hotărârii Consiliului Executiv al Adunării PSA Kosovo, secretarul provincial pentru afacerile interne din Kosovo a emis un ordin care interzice întruniri în locuri publice și deplasarea în grupuri mai mari de trei persoane pe întregul teritoriu al provinciei. Agenția Tanjug a mai informat că Prezidiul RSF Iugoslavia a dispus ca organele de resort să folosească toate mijloacele legale împotriva acelora care se opun măsurilor speciale instituite în Kosovo.

Sesizăm lesne în acest text modul în care erau instruite – și în România – forțele de represiune cum să acționeze (Doamne ferește!) în situații asemănătoare. Dar – și în acest caz – să nu anticipez!