2014 – Anul în care România a fost lovită de blestemul Klaus Iohannis

Cuvînt înainte. Pe 10 februarie 2024, site-ul cristoiublog.ro a împlinit zece ani de apariție zi de zi. Cînd mi s-a semnalat faptul (uitasem de momentul cînd inaugurasem acest ziar online personal), m-am grăbit să văd, curios, ce scriam eu la vremea respectivă despre scena noastră politică. Și am descoperit, nu fără uimire (de unde aveam atîta energie, dar mai ales atîta stăruință?!) că postam într-o singură zi, sub titlul Gîndul de la ora… mai multe comentarii, fiecare stîrnit de un fapt petrecut în împrejurimile mele politice.

Luînd la rînd toate textele publicate în 2014, mi-am dat seama că fără s-o știu (de unde dracu să cred că măruntul primar de provincie Klaus Iohannis e Ales să fie președintele României?!) am trecut în revistă toate faptele mari și mici înscrise în marea Operațiune: Klaus Iohannis – președinte cu orice preț.

De aceea 2014 poate fi considerat drept Anul în care România a fost lovită de Blestemul Klaus Iohannis. Pentru ca Klaus Iohannis să ajungă președinte s-a dat țara cu fundu-n sus:
S-a rupt USL, Crin Antonescu a renunțat la funcția de președinte al PNL, au fost lichidate două partide, PDL și PNL, pentru a se crea garnitura din care să se ridice friptura Klaus Iohannis președinte, a fost compromisă Curtea Supremă de Justiție și s-a creat Coaliția politico-mediatică anti-Ponta.

Sîntem în 2024.
An în care Klaus Iohannis își încheie mandatele. An în care a devenit o axiomă națională că Klaus Iohannis a fost un dezastru pentru România.

2024 e însă anul în care vom avea un nou președinte.
Va fi ca și Klaus Iohannis, un popic luat de urechi și cocoțat în fruntea țării de Puterile Garante, pentru a avea asigurată supușenia eternilor șerbi moldo-valahi?
Nu știu.
Găsesc de cuviință însă să susțin, începînd de azi, în cadrul rubricii Gîndurile lui Cristoiu, serialul Scriam pe…. În fiecare zi voi reproduce unul dintre comentariile publicate cu 10 ani în urmă, în 2014. Anul în care România a fost lovită de Blestemul Klaus Iohannis.

*

Cu mopul. De la frizerie, unde am auzit, cu urechea dreaptă, stînd pe scaun pentru a fi tuns, idioțeniile celor de Pro Tv, veseli de dimineață, de parcă ar fi băut pe stomacul gol, o iau glonț către Kiralina, librăria cu cărți franțuzești atît de discret așezată că nici eu n-am știut mult timp că există.

Mă temeam că nu e deschisă. Mă temeam că vor fi aceleași cărți.
E deschisă.
Au adus între timp cărți noi.

Încăperea e pustie de cumpărători. La tejghea, o persoană, de vîrstă incertă, deoarece e o tipă pe cale de a nu mai fi tînără, fără a putea spune că e bătrînă deja. O femeie de serviciu face curat în stilul specific femeilor care fac curat. Asta înseamnă că, dînd cu mopul, respectivele ar fi în stare să-i spună Dă-te mai încolo! și lui sir Wiston Churchill.

Mă opresc la peretele din stînga cum intri, repartizat cărților de științe sociale. Găsesc mai multe, dintre care aleg cîteva, dar cu șovăieli, îngrozit la gîndul că va trebui să le găsesc loc în apartamentul deja burdușit de cărți. Am lăsat deoparte astfel o carte despre Napoleon, una de Istorie a Franței, o serie de mai multe volume dedicate Feminismului în Occident, o lucrare despre caricatura de presă (se referă exclusiv la presa franceză), multe cărți despre Mesopotamia și Grecia Antică.

Nici măcar nu iau în mînă – pentru a vedea cît costă – lucrările clasicilor filosofiei. După primul rînd de cărți alese, pun pe tejghea cumpărăturile, rugînd-o pe tipă să facă socoteala, ca să văd cît costă. Între timp, eu trec în partea opusă a încăperii, unde găsesc Carnets de guerre de Vassili Grossman, pe care m-o grăbesc s-o iau. În camera cu cărți românești traduse în franceză, ezit să iau romanul Omul cu ochii gri al lui Petru Dumitriu. O fi tradusă în românește? Mai bag seamă că Virgil Gheorghiu a scris Nemuritorii de la Agapia. Fac bine că n-o cumpăr în franceză. A apărut și în românește, se află chiar pe Scribda. La tejghea mi se spune totalul. Pînă la suma rotundă mai pot lua ceva. Mă duc la raftul cu Sociale și aleg pînă la urmă o carte dedicată Decolonizării. O prefer altora, deoarece am scris – nu știu dacă am și publicat – un eseu despre Patrice Lumumba și am lucrat la un studiu – neterminat, firește – despre Intervenția cubaneză în Angola.

Am cumpărat pînă la urmă și am adus acasă, într-o pungă de hîrtie, oferită de magazin, la cererea mea: „La Révolution française” de mai mulți, Frédéric Bluche, Stèphane Rials, Jean Tulard, toți împodobiți cu titluri universitare, de minune dacă ne gîndim că nu e un cărțoi, dintre cele zise cărămizi, ci aproape o broșură, 120 de pagini, format mic, din seria Que sais-je? de mare autoritate în Franța. E a șasea ediție, din 2015, a unei cărți apărute 1989. Mai am acasă despre Revoluția franceză, cărți cît pentru un dulap. O cumpăr pe asta – 45 de lei, 10 euro aproape, deoarece colecția asigură o introducere aproape didactică într-un subiect despre care ei nevoie uneori să știi doar datele.

*

Scriam pe 4 martie 2014: Tripla lovitură care e demisia lui Crin Antonescu

Luînd notă de zbieretele PSD-iste care-i cereau demisia din postul de președinte al Senatului, Crin Antonescu a revenit rapid la tribuna sălii și și-a anunțat demisia. Că liderul PNL trebuia mai devreme sau mai tîrziu să facă asta era de la sine înțeles. Sînt convins că gestul a fost luat în calcul chiar din clipa cînd Crin Antonescu a decis să divorțeze de PSD. În astfel de situații, politicianul abil își pune problema cînd și cum s-o facă. Zbieretele PSD-iste i-au dat o însemnată mînă de ajutor:

• Demisia a fost anunțată în plină ședință de investire a Guvernului Ponta 3, transmisă în direct de televiziunile de știri.
• Demisia a fost anunțată rapid, ca și cum atunci ar fi fost decisă pe loc, sub puterea zbieretelor PSD-iste.
• Demisia a fost anunțată în plin scandal iscat de refuzul lui Victor Ponta de a demisiona, deși USL, prin care s-a suit în fotoliul căptușit cu avantaje de la Victoria, nu mai există.
• Demisia a fost anunțată tocmai cînd Traian Băsescu atrăsese atenția că guvernul Ponta 3 folosește un lucru de furat: USL care nu mai există.

Cum a reacționat Victor Ponta la acest anunț? Dezvăluindu-se încă odată în nenorocita spaimă de a nu pica din funcție. „S-a sinucis!” a exclamat Victor Ponta.
Pentru acest june imberb, cocoțat de alții în copacul Puterii, a demisiona într-un gest de onoare, cum a făcut Crin Antonescu, înseamnă a te sinucide. Pricepem acum că, pentru a-și păstra penele de păun ale funcției, Victor Ponta e în stare de orice: de la pisiceli jegoase pe lîngă cine are interes pînă la ticăloșii incredibile. Prin două cuvinte, Victor Ponta ne-a dezvăluit că are cel mai rău cancer politic posibil: cancerul funcției cu orice preț. Să nu știe el e că de cancerul politic se moare politic pînă la urmă? Și, mai ales, pentru totdeauna.

Alte titluri de comentarii postate de mine pe 4 martie 2014:

• O știre ce pare a confirma unele zvonuri din tîrg: Crin Antonescu a fost sunat de John Kerry!
• Cum i-a dat Crin Antonescu o lecție de gazetărie predicatorului Mihai Gâdea
• Cum a făcut presa noastră săracă și cu duhul ca Victor Ponta să fie altceva decît păpușa din păpușa gonflabilă second hand a baronilor PSD.