Am aflat, zilele trecute, că există o comună unde elevilor le-au fost asigurate tablete încă din luna aprilie, unde toată vara școlile au fost renovate și igienizate și că primarul de acolo a cerut, tot în acea perioadă, adaptarea normelor școlare în actualul context, cel al crizei sanitare. Am întrebat în ce țară se întâmplă asta și am aflat că în România, în Delta Dunării, la Jurilovca. Și că de toate acestea s-a ocupat primarul Eugen Ion, care a avut și sprijinul Consiliului Local.
Am căutat date pe internet. Nu am găsit nici măcar un comentariu negativ despre el, se pare că singurul lui „păcat” este apartenența politică. I s-a terminat și al doilea mandat și acum candidează din nou și nu are emoții, deci nu este foarte interesat să apară în presă. Însă, un primar dintr-o comună „din trestii”, care a reușit să facă atât de multe pentru comunitate, ar fi păcat să nu fie mediatizat. Un primar care a adus 40 de milioane de euro din fonduri europene și guvernamentale în comună, chiar merită cunoscut.
„Nu am venit în primărie să fac bani. Muncesc în agricultură de la 17 ani. La bază sunt fermier, am muncit mult în agricultură, dar acum m-am văzut nevoit să las afacerea familiei, pentru că am venit în primărie. Şi vreau să fie clar un lucru: n-aş fi candidat dacă lucrurile mergeau bine în comună, pentru că nu mă bag în munca omului dacă acesta îşi face treaba. Dar când am văzut că oamenii din cele trei sate stăteau fără apă în plină vară (acesta fiind un singur exemplu) mi-am dat seama că localitatea Jurilovca are nevoie de o schimbare. Iar eu sunt schimbarea de care oamenii au nevoie. Iar oamenii au avut încredere în mine. Eu nu i-am dezamăgit. În doar o lună de când m-au ales primar, am reuşit să rezolv problema apei, iar acum localnicii mei beneficiază de acest serviciu, aşa cum se cuvine. Probabil acum vor fi stimulaţi să şi achite facturile la apă”, spunea Eugen Ion în 2012.
Când l-am sunat a răspuns imediat și am regăsit acel om din 2012, cu un entuziasm debordant. Și care a găsit firești lucrurile pe care le face.
Iată cum vede el situația:
Comuna Jurilovca are 5 instituții de învățământ școlar și preșcolar în cele trei localități – Jurilovca, Sălcioara și Vișina. Patru dintre ele au fost complet reabilitate în ultimele 8 luni, cu fonduri obținute din Programul Național de Dezvoltare Locală II. Intrând în săli de clasă complet renovate, elevii pot beneficia de cele mai sigure condiții de igienă în actualul context pandemic.
Cele două școli și două grădinițe au fost modernizate și au fost dotate cu cele mai bune echipamente care să asigure condiții optime de studiu în școli. Sălile de clasă sunt dotate cu table inteligente și videoproiectoare, în timp ce grupurile sanitare respectă toate normele în vigoare.
Încă din luna aprilie a acestui an, primăria Jurilovca a achiziționat 400 de tablete pentru toți elevii și cadrele didactice ale școlii, respectând dreptul elevilor de a beneficia de șanse egale la educație. Tabletele au inclus un abonament de Internet (valabil pentru un an) și au au fost achiziționate din bugetul local.
Primăria Jurilovca s-a numărat între primele administrații locale din România care au adoptat o asemenea măsură.
În aceeași perioadă (aprilie-mai 2020), în calitate de Președinte al Filialei Județene Tulcea a Asociației Comunelor din România, am inițiat o serie de demersuri pe lângă Prefectura Tulcea, solicitând adaptarea normelor privind încheierea situației școlare la noul context al școlii online. Adresele oficiale au rămas nerezolvate.
În acest moment, având în vedere că se află pe lista verde a localităților în ceea ce privește incidența cazurilor de COVID-19, în Comuna Jurilovca se aplică scenariul nr. 1 privind deschiderea școlilor – organizarea cursurilor cu prezența fizică a elevilor.
În pregătirea noului an școlar, din bugetul local au fost asigurate de la începul lunii septembrie 26.000 de măști de unică folosință, ce vor fi folosite gratuit de elevi în primul semestru de cursuri. Pe lângă acestea, Consiliul Local Jurilovca a aprobat integral sumele propuse pentru achiziționarea de dezinfectanți, echipamente și soluții speciale pentru asigurarea igienei în toate sălile de clasă din cele trei școli și două grădinițe ale comunei.
A făcut și un tabel și cu principalele proiecte:
Proiectele administrației publice locale Jurilovca
Infrastructură educațională |
VALOARE |
Reabilitare, modernizare, extindere și dotare ȘCOALĂ JURILOVCA
(în implementare) |
3.864.448,5 lei |
Reabilitare, modernizare și dotare GRĂDINIȚĂ JURILOVCA (finalizat) | 1.048.629,77 lei |
Reabilitare, modernizare și dotare ȘCOALĂ SĂLCIOARA (finalizat) | 1.271.628,28 lei |
Reabilitare, modernizare și dotare GRĂDINIȚĂ SĂLCIOARA (finalizat) | 559.558,57 lei |
Reabilitare, modernizare și dotare ȘCOALĂ VIȘINA (finalizat) | 1.808.972,68 lei |
Jurilovca este o comună în care trăiesc aproximativ 4500 de locuitori, situată în județul Tulcea.
Din 2016 până acum, comuna Jurilovca are finalizate sau în implementare proiecte de investiții de peste 40 milioane de euro din fonduri europene, fonduri guvernamentale și fonduri locale în infrastructură, educație, turism, cultură și servicii sociale.
Eugen Ion este primar cu două mandate active la Primăria Jurilovca; în 2020 candidează pentru un nou mandat din partea Partidului Social Democrat.